ICCJ. Decizia nr. 604/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 604/2010
Dosar nr. 464/32/2008
Şedinţa publică din 3 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 240 din 20 iunie 2003, a admis contestaţia formulată de E.G. în contradictoriu cu intimatele SC P. SA şi Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Neamţ şi A.V.A.S., a desfiinţat, ca nelegale, deciziile nr. 51/2001 şi 76/200l emise de SC P. SA Piatra Neamţ şi a dispus restituirea în natură a imobilului moară, situat în comuna Secuieni, sat Secuieni Noi, compus din clădire moară, cu utilajele aferente. A mai dispus restituirea prin echivalent bănesc a presei de ulei, evaluată la 207.710.000 lei. Contestaţia faţă de A.V.A.S. a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
În motivarea hotărârii s-a reţinut că bunurile au aparţinut tatălui reclamantului şi au fost preluate de stat în baza Legii nr. 119/1948. Terenul în suprafaţă de 5000 mp, aferent morii, a fost restituit reclamantului în baza Legii nr. 18/1991. Cererea fată de A.V.A.S. a fost respinsă cu motivarea că această instituţie nu are atribuţii de restituire în natură sau prin echivalent bănesc.
Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bacău prin care apelurile declarate de SC P. SA şi Ministerul Economiei şi Finanţelor au fost respinse, a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 7374 din 29 septembrie 2005.
Curtea de Apel Bacău, în rejudecare, prin Decizia nr. 146 din 5 octombrie 2006, a admis apelurile şi, drept consecinţă, a schimbat în tot sentinţa în sensul respingerii contestaţiei.
Prin Decizia nr. 7215/2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat Decizia nr. 146/2006 a Curţii de Apel Bacău şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, conform cărora, în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate, pentru „imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală.
Instanţa de casare, făcând trimitere la dispoziţiile art. 27 s-a referit la conţinutul acestuia în forma iniţială şi nu la conţinutul art. 27 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Instanţa de recurs a dat indicaţii referitoare la necesitatea lămuririi unor împrejurări de fapt şi administrarea unor probe, esenţiale pronunţării unei soluţii temeinice şi legale: stabilirea coordonatelor imobilului preluat faţă de neconcordanţele existente în înscrisul denumit „inventar" şi bunurile restituite de prima instanţă precum şi determinarea utilajelor existente la data preluării şi identitatea lor cu cele existente în prezent. A stabilit instanţa că, funcţie de situaţia de fapt rezultată, vor avute în vedere dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, republicată şi de art. 6 alin. (2) din lege conform cărora „măsurile reparatorii privesc şi utilajele şi instalaţiile preluate de stat…în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse".
In considerentele deciziei de casare s-a constatat şi că instanţa de apel, reţinând că dispoziţia emisă de SC P. SA este corectă, a omis să se pronunţe şi pe cererea subsidiară, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent de către instituţia implicată in privatizare, pârâta A.V.A.S., instituţie care, deşi notificată, nu a respectat dispoziţiile art. 25 din lege, referitoare la obligaţia de a se pronunţa prin decizie ori dispoziţie, după caz, asupra notificării (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.).
Rejudecând cauza după cea de-a doua casare, Curtea de Apel Bacău, prin Decizia civilă nr. 162 din 19 noiembrie 2008 a admis apelurile declarate de pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor şi SC P. SA împotriva sentinţei civile nr. 240 din 20 iunie 2003 pronunţată de Tribunalul Neamţ, a schimbat în parte sentinţa şi a dispus restituirea în natură a imobilului identificat potrivit raportului de expertiză Z.P., respectiv clădire moară. A respins cererea privind restituirea în natură a: moară de porumb, moară de grâu şi prin echivalent bănesc a utilajului presă de ulei. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
In considerentele deciziei s-a reţinut că în ceea ce priveşte restituirea în natură a imobilului clădire, prima instanţă a făcut o aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, însă trebuie avut în vedere că prin Decizia nr. 830/2008 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi, în consecinţă, formularea art. 29 alin. (1) revine la cea iniţială – potrivit căreia – pentru imobilele preluate cu titlu valabil persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Susţinerile contestatorului potrivit cărora bunul a fost preluat fără titlu valabil au fost dovedite astfel, reţinându-se că într-adevăr bunul naţionalizat nu făcea parte din categoria celor enumerate la art. I pct. 50 Legea nr. 119/1948; expertiza a dovedit că moara nu îndeplinea condiţiile din actul normativ (valţ dublu şi capacitatea de 1 vagon la 24 ore).
In ceea ce priveşte utilajele, respectiv moară de porumb cu anexe, moară de grâu cu anexe, presă ulei, s-a reţinut că obţinerea de măsuri reparatorii pentru aceste bunuri este condiţionată, însă, de existenţa lor fizică la data intrării în vigoare a legii. Dacă intre timp instalaţiile respective au fost înlocuite, casate sau distruse, nu se va putea pretinde niciuna din măsurile reparatorii prevăzute de lege, nici în natură, nici prin echivalent. Rezultă, cu certitudine din probele administrate, respectiv raportul expertiză tehnică ing. M.Ş., dosar nr. 1568/2006, că nu mai există nici un utilaj al vechii instalaţii. Expertul a făcut de asemenea precizări asupra momentelor la care aceste utilaje au fost înlocuite, cu utilaje la standardele tehnice ale perioadelor respective când moara a funcţionat la întreprinderea de stat. Şi asupra presei de ulei expertul a stabilit cu certitudine că aceasta a fost casată în anul 1962 şi nu a mai fost înlocuită.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamantul E.G., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că soluţia nerestituirii în natură a bunurilor din moară şi neracordarea contravalorii presei de ulei este nelegală. Atât presa de ulei, cât şi cele două mori cu piesele care le făceau funcţionale sunt prin destinaţie bunuri imobile şi, în aceste condiţii, urmează regimul juridic reglementat de Legea nr. 10/2001 pentru bunurile imobile şi nu regimul juridic al unor simple instalaţii şi utilaje cu o existenţă de sine stătătoare.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 fac obiect al măsurilor reparatorii doar bunurile imobile, astfel cum sunt definite prin art. 6 din lege. Textul indicat stabileşte că aceste măsuri pot fi acordate pentru terenurile cu sau fără construcţii, precum şi pentru bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în construcţii. Art. 6 alin. (2) include în categoria bunurilor supuse restituirii utilajele şi instalaţiile preluate odată cu imobilul, cu condiţia să nu fi fost înlocuite, casate sau distruse.
Din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate se poate concluziona că în ce priveşte bunurile mobile legea distinge două categorii, respectiv bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în construcţii şi bunurile mobile sub forma utilajelor şi instalaţiilor care mai există la data apariţiei legii.
Potrivit Codului civil bunurile imobile se clasifică în trei categorii, bunuri imobile prin natura lor, imobile prin obiectul la care se aplică şi imobile prin destinaţie. Această ultimă categorie este cea definită prin enumerare de art. 468-470 C. civ., iar dintre bunurile imobile prin destinaţie, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 face referire doar la subcategoria imobilelor prin încorporare.
Bunurile mobile care s-au aflat în moara preluată de stat, respectiv moara de porumb, moara de grâu şi presa de ulei nu pot fi integrate în categoria bunurilor imobile prin încorporare, deoarece aceste bunuri sunt, potrivit art. 469 C. civ., cele întărite cu gips, var sau ciment şi nu pot fi înlăturate fără a deteriora imobilul de care au fost ataşate. Toate bunurile aflate în moară intră în categoria utilajelor şi instalaţiilor, deoarece ele au o existenţă de sine stătătoare, diferită de a morii şi pot fi mutate sau înlocuite fără a se afecta construcţia.
Condiţia cerută de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii este ca aceste bunuri să existe în materialitatea lor, aşa cum au existat la data preluării, fără să fi fost înlocuite, casate sau distruse.
In speţă nu este îndeplinită această condiţie, întrucât raportul de expertiză de specialitate a concluzionat că moara de porumb şi moara de grâu au fost înlocuite cu ale utilaje similare moderne, iar presa de ulei a fost casată în anul 1962.
În raport de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul E.G. împotriva deciziei nr. 162 din 19 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 600/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 597/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
