ICCJ. Decizia nr. 6146/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6146/2010
Dosar nr. 1527/57/2008
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 103 din 18 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Hunedoara s-a dispus respingerea contestaţiei formulate de reclamanta H.A. împotriva dispoziţiei nr. 2000/2007 emisă de intimatul Primarul Municipiului Deva.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia nr. 200/2007 intimatul Primarul Municipiului Deva, a constatat calitatea contestatoarei de persoană îndreptăţită de a beneficia de reparaţiunile reglementate de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul expropriat de stat în perioada regimului comunist, precum şi faptul că imobilul fiind ocupat în întregime, a propus măsuri reparatorii în condiţiile Legii speciale prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Sub aspectul calităţii contestatoarei de persoană îndreptăţită la reparaţiunile reglementate de Legea nr. 10/2001 cât şi asupra situaţiei imobilului de a fi imobil preluat abuziv de către stat, nu există controverse.
În cauză sunt incidente prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care pentru categoria imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, regula de principiu a restituirii acestora este în natură şi subsidiar în echivalent – prin compensare cu alte bunuri ori servicii sau despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 147/2005.
În cauză, nefiind contestată împrejurarea imposibilităţii restituirii în natură, consecinţă a situaţiei de loc ocupat efectiv şi integral al acestora, de construcţii cu profil de supermarket) şi nefiind identificat un alt imobil liber de construcţii ori sarcini, s-a dispus respingerea contestaţiei având ca obiect compensarea bunului imposibil de restituit în natură cu o altă suprafaţă de teren disponibilă pe raza municipiului Deva.
Prin Decizia civilă nr. 4 din 15 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus admiterea apelului formulat de pârâtul Primarul municipiului Deva împotriva sentinţei civile nr. 103/2008 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, schimbarea ei în parte, în sensul obligării reclamantei la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată şi păstrarea restului dispoziţiilor sentinţei apelate şi de asemenea respingerea apelului reclamantei H.A. împotriva aceleiaşi sentinţe şi obligarea ei la plata sumei de 1190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Apelul pârâtului Primarul Municipiului Deva a fost admis, deoarece considerentele hotărârii includ acordarea lor, în timp ce prin dispozitiv au fost respinse, cu toate că apelanta le-a solicitat şi dovedit un cuantum de 1000 lei.
Apelul contestatoarei a fost respins, deoarece situaţiei juridice din cauză nu i se aplică dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 10/2001, care se referă la imobilul restituit pentru a fi supus măsurilor reparatorii constând în compensare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă criticile recurentei privesc neacordarea măsurilor reparatorii prin compensare cu un alt teren pe care deja l-a identificat, fiind greşit procedeul instanţei de a condiţiona acordarea acestei măsuri de caracterul terenului, de a fi liber.
Pe de altă parte deosebirea dintre teren restituit şi teren acordat în compensare, constă în faptul că în primul caz imobilul a fost în proprietatea persoanei îndreptăţite anterior deposedării, situaţie care nu se regăseşte în a doua ipoteză.
Deoarece legea prevede în mod expres condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un teren pentru a putea fi restituit (art. 11 din Legea nr. 10/2001) şi cum terenul solicitat în compensare a intrat în proprietatea statului cu acelaşi titlu de expunere, se impunea modul de tratament juridic în privinţa măsurilor reparatorii, art. 14 din Legea nr. 10/2001 trebuind a fi aplicat prin analogie.
Tot astfel instanţa nu a lămurit dacă pentru suprafaţa de 140 mp teren, construcţiile edificate pe acesta sunt sau nu autorizate, demontabile sau nu, impunând completarea raportului de expertiză, ca de altfel şi determinarea sensului noţiunilor de teren aferent, măsura în care este afectat de utilitate publică şi ce suprafaţă este considerată ca liberă de construcţii.
Existenţa contractului de asociere în participaţiune nu constituie un impediment în acordarea acestor măsuri reparatorii, recurenta urmând a se subroga în numele proprietarului aşa cum dispune art. 14 din Legea nr. 10/2001.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, deoarece recurenta nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză iar terenul nu este liber, fiind aplicabile n cauză dispoziţiile art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001. Pe de altă parte terenul solicitat a fi acordat în compensare nu este liber în sensul Legii nr. 10/2001 ci afectat de sistematizarea localităţii Deva.
Examinând cererea de recurs instanţa reţine următoarele:
Nu este posibil juridic ca o măsură reparatorie să exceadă cadrul juridic în vederea căruia a fost reglementată şi să poată fi pretinsă dincolo şi împotriva textului reglementator.
Astfel, din moment ce petitul cererii s-a singularizat doar la măsuri compensatorii, prin ipoteză bunul recurentei nu mai poate fi restituit în natură, iar compensarea ca măsură reparatorie nu se an analizează ca un drept propriu asupra bunului altcuiva, ci, ca un drept propriu la o măsură reparatorie prin echivalent în raport de existenţa unui bun disponibil. Prin bun disponibil se înţelege bunul liber de sarcini, care poate fi oferit în compensare proprietarului deposedat, fără a se putea analiza dreptul preexistent al persoanei asupra unui imobil precis individualizat, ca un drept asupra unui alt imobil, în raport cu care se solicită în compensare, nefiind posibilă identificarea situaţiei juridice prezente a bunului sau cu situaţia juridică a bunului pretins în compensare, deoarece dreptul supus măsurilor reparatorii se diferenţiază în privinţa categoriei concrete de măsuri reparatorii, exclusiv în funcţie de situaţia juridică prezentă a propriului imobil şi nu a imobilului solicitat în compensare.
Or, este exclus a se verifica dreptul recurentei, în raport nu cu bunul său, imposibil de a fi restituit în natură ci în raport cu un alt bun, care nu este proprietatea sa, dar pe care îl pretinde în compensare.
Prin urmare recurenta nu poate reclama incidenţa art. 14 din Legea nr. 10/2001 deoarece imobilul solicitat în compensare nu a fost proprietatea sa şi nu i-a fost restituit în natură pentru a se putea subroga în drepturile statului ori a unităţii deţinătoare, în privinţa contractelor de locaţiune, concesiune, locaţie de gestiune ori asociere în participaţiune, ci îl solicită în compensare, legiuitorul făcând diferenţa dintre restituirea către adevăratul proprietar al bunului său chiar şi grevat temporar ca folosinţă şi proprietarul căruia nu i se mai poate restitui bunul său propriu în natură ci doar în măsuri compensatorii.
Cum în speţă terenul nu este liber nu poate fi dispusă compensarea, situaţie în care în mod temeinic instanţa a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 10/2001.
În limitele criticilor privind sediul materiei în privinţa măsurilor reparatorii prin compensare calificate de instanţă ca aparţinând pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. instanţa urmează a respinge recursul, în temeiul art. 312 C. proc. civ., restul criticilor vizând aprecierea probei expertizei ori incompatibilitatea ei, ţinând de netemeinicie, exclude analiza lor ca motive de recurs, neputând fi calificate ca aparţinând vreunuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta H.A. împotriva deciziei nr. 4A din 15 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6143/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6142/2010. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
