ICCJ. Decizia nr. 6147/2010. Civil. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6147/2010
Dosar nr. 2872/105/2008
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din 4 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova s-a dispus respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale formulată de contestatoarea T.T.L.A. privind sentinţa civilă nr. 87 din 14 ianuarie 2001 pronunţată de Tribunalul Prahova, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
Din conţinutul acţiunii, contestatorii au arătat textual că solicită ca pârâta să emită dispoziţii pentru plata de despăgubiri conform Legii nr. 10/2001, astfel că în sentinţă nu s-a strecurat nicio eroare în acest sens.
Este adevărat că aceasta reprezintă solicitarea iniţială, ulterior acţiunea fiind completată şi precizată astfel cum precizează chiar contestatoarea în cererea de îndreptare a erorii materiale, în sensul investirii instanţei şi cu cenzurarea dispoziţiei, sens în care s-a menţionat în sentinţă completarea petitului cererii la data de 16 octombrie 2007 cu constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei nr. 18907 din 13 octombrie 2008 emisă de recurentă.
Prin urmare, nu s-a reţinut nicio eroare materială, situaţie în care nu sunt incidente dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., sens în care s-a dispus respingerea cererii de îndreptare a erorilor materiale din sentinţa nr. 87 din 14 ianuarie 2009 a Tribunalului Prahova, ca neîntemeiată.
Prin Decizia civilă nr. 43 din 3 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus respingerea apelului formulat de reclamanta T.L.A., împotriva încheierii pronunţată la 4 ianuarie 2010 de Tribunalul Prahova.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa reţine următoarele:
Instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ. potrivit cu care erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
În speţă, deşi prin acţiunea iniţială reclamanta a solicitat instanţei să se emită o dispoziţie pentru plata de despăgubiri băneşti conform Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu, completată ulterior cu solicitarea ca instanţa să se pronunţe asupra dispoziţiei propunând plata de despăgubiri băneşti, precum şi constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei nr. 18967 din 13 octombrie 2008.
Aceste cereri au fost preluate de către Tribunalul Prahova în cadrul sentinţei civile nr. 87 din 14 ianuarie 2009, din considerentele sentinţei rezultând că instanţa a preluat competent petitul acţiunii incluzând în structura sa toate capetele de cerere, completate şi modificate de parte, consecinţă a principiului disponibilităţii.
Susţinerile privind reţinerea dată de instanţa de fond a cererii de emitere a dispoziţiei, vizează soluţionarea pe fond a cauzei, putând eventual a se constitui într-o eroare de judecată şi nu într-o eroare materială în sensul dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ.
Denumirea de contestaţie dată de Tribunalul Prahova acţiunii reclamantei, se datorează completării acesteia prin cererea depusă la dosar (f. 278 – 281 – prin care s-a solicitat constatarea nulităţii dispoziţiei emise în baza Legii nr. 10/2001, astfel încât nici această susţinere nu se încadrează în prevederile dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ. în sensul că nu reprezintă o eroare materială în sensul legii.
Prin încheierea din 5 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta T.L.A. strecurate în Decizia nr. 43/2010 cu motivarea că vizează aspecte de fond ale cauzei exclus a fi discutate pe calea unei cereri de îndreptare, eventualele nemulţumiri ale părţii putând fi rezolvate prin intermediul altor căi legale.
Împotriva deciziei nr. 43 din 3 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti cât şi a încheierii de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul acestora din 5 mai 2010 pronunţată de aceeaşi curte, a formulat recurs reclamanta criticându-le pentru următoarele aspecte:
Nelegal nu s-a făcut aplicarea în speţă a Deciziei XX din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie obligatorie pentru instanţă.
Cererea de îndreptare a erorii materiale a fost formulată de către reclamantă împotriva Primăriei Municipiului Ploieşti, însă a fost comunicată şi defunctului T.T.T.D.A.
Împrejurările cauzei au fost denaturate.
În cauză sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9, şi art. 329 C. proc. civ.
Instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut. Astfel s-a reţinut greşit că reclamanta ar fi solicitat să emită dispoziţii pentru plata de despăgubiri băneşti.
Or, instanţa trebuia să emită dispoziţia cu respectarea Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie adică să soluţioneze în fond acţiunea persoanei îndreptăţite în cadrul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a emite dispoziţie în termenul de 60 de zile prevăzute de lege.
Prin urmare, în mod greşit s-a reţinut că s-ar fi solicitat ca instanţa să dispună emiterea unei dispoziţii motivate.
De aceea şi încheierea de îndreptare a acestora încalcă dispoziţiile legii (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) fiind contradictorii.
Or, reţinerea cu privire la emiterea de către pârâtă a unei dispoziţii s-a făcut după închiderea dezbaterilor asupra fondului, în absenţa reclamantei, prin încălcarea dreptului la apărare a principiului contradictorialităţii, al egalităţii armelor.
Curtea a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbându-i natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, reclamanta a investit tribunalul cu o acţiune, procesuală şi competentă şi nu cu o contestaţie, reclamanta solicitând constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei nr. 18967 emisă de intimată fiind irelevant faptul că pe parcursul judecării cauzei pârâta a emis o dispoziţie identică.
Încheierea recurată cuprinde motive contradictorii din moment ce nu a solicitat niciodată emiterea de către pârâtă a unei dispoziţii.
Solicită examinarea recursurilor, modificarea deciziei şi a încheierii şi îndreptarea erorilor materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 87 din 14 ianuarie 2009 în sensul evocării pe fond a cauzei, constatând caracterul întemeiat al notificării.
Recurenta a formulat concluzii scrise.
Examinând recursul declarat de parte instanţa reţine următoarele:
În esenţă, recursul îndreptat împotriva deciziei civile nr. 43 din 3 martie 2010 şi a încheierii din 5 mai 2010 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, vizează greşita stabilire a petitului acţiunii formulate de reclamantă, împreună cu celelalte persoane îndreptăţite în sensul că, deşi aceasta a solicitat constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei nr. 18907 din 13 octombrie 2008 emisă de intimată şi evocarea fondului de către instanţă în sensul stabilirii despăgubirilor băneşti cuvenite pentru imobilul supus măsurilor reparatorii, instanţa printr-o eroare materială a schimbat petitul cererii pronunţându-se asupra unui alt petit, nesolicitat de parte care constă în obligarea intimatei de a dispune emiterea unei dispoziţii motivate completat cu solicitarea de constatare a nulităţii absolute a dispoziţiei nr. 18967 din 13 octombrie 2008 emisă pe parcursul judecăţii cauzei săvârşind astfel o eroare materială care reclamă incidenţa art. 281 C. proc. civ.
Instanţa reţine că motivele de recurs invocate de recurenţi sunt neîntemeiate.
Astfel, conform art. 281 C. proc. civ. erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Textul citat vizează erori sau omisiuni, şi nu calificarea juridică a petitului cererii ori stabilirea limitelor investirii sub aspectul capetelor de cerere formulate de parte, aspecte care exced posibilităţii juridice de a fi îndreptate prin intermediul instituţiei stabilite de art. 281 C. proc. civ., ci prin intermediul căilor de atac, deoarece vizează însăşi substanţa judecăţii.
Prin urmare, în mod corect atât Decizia nr. 43 din 3 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale săvârşite prin sentinţa civilă nr. 87 din 14 ianuarie 2009 a Tribunalului Prahova, cât şi încheierea din data de 5 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti din data de 5 mai 2010 prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în Decizia nr. 43 din 3 martie 2010, au reţinut că eroarea materială invocată de recurentă constând în schimbarea obiectului cauzei de către instanţă, nu reprezintă o eroare materială susceptibilă de a fi îndreptată prin intermediul art. 281 C. proc. civ., ci aspecte de fond ale cauzei posibil a fi invocate prin intermediul căilor de atac.
Faţă de cele reţinute, instanţa urmează a respinge recursul reclamantei întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ. din moment ce criticile corespunzătoare acestor motive de recurs vizează modalitatea de stabilire a petitului cererii de către instanţa a cărei hotărâre se cere a fi îndreptată, în sensul pronunţării asupra unui alt petit decât solicitat de parte, acordând ceea ce nu s-a cerut, cu o motivare contradictorie prin schimbarea naturii şi înţelesului lămurit al actului dedus judecăţii şi prin încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi a Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Or, pe calea îndreptării erorii materiale este exclusă examinarea cauzei sub aspectele invocate de recurentă, nefiind posibilă reexaminarea cauzei de către instanţa care a pronunţat-o ori prin intermediul căilor de atac formulate împotriva hotărârii date ori a încheierii date în cererea de îndreptare materială, ci prin intermediul căilor de atac formulate împotriva sentinţei care include criticile formulate de parte, care în substanţa lor reprezintă greşeli de judecată şi nu simple erori materiale.
În consecinţă, recursul formulat de reclamantă urmează a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T.L.A. împotriva deciziei nr. 43 din 03 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi a încheierii din 5 mai 2010 pronunţată de aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6149/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6143/2010. Civil → |
|---|
