ICCJ. Decizia nr. 6318/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6318/2010
Dosar nr. 2345/103/200.
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 187 din 19 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 2345/103/2008 s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de R.A. reţinându-se că reclamanta a chemat în judecată pe primarul municipiului Piatra Neamţ pentru obligarea acestuia de a soluţiona notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 prin care aceasta a solicitat evaluarea locuinţei demolate în suprafaţă de 272 mp situată în Piatra Neamţ, şi despăgubirea aferentă, precum şi nr. 216 restituirea în natură a terenului.
Prima instanţă a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare din anul 1983, autorul contestatoarei a dobândit o casă situată în str. V.I. nr. 142, situată pe terenul aferent de 1660 mp care a trecut în proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1974 urmând ca terenul necesar construcţiei să fie atribuit pe durata existenţei construcţiei.
În anul 1986 exproprierea, prin Decretul nr. 214/1986 a avut ca obiect practic doar suprafaţa de 272,49 mp construcţii, restul suprafeţei aflându-se în proprietatea statului.
Prin notificarea nr. 671 din 5 noiembrie 2001 înaintată de Prefectura judeţului Neamţ, instituţiei primarului R.A. a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 272,49 mp teren construcţii şi măsuri reparatorii pentru casa de locuit, situate în Piatra Neamţ.
Contestatoarea a fost căsătorită cu R.G. decedat la 01 septembrie 2001 şi are ca moştenitor pe R.T.
Printr-o altă notificare, cu nr. 541 din 26aprilie 2001, R.G. a solicitat restituirea terenului de 1660 mp teren arabil şi 272,49 mp teren construcţii, situate în Piatra Neamţ, care a mai fost solicitat de soţia sa şi prin notificarea nr. 671 din 05 noiembrie 2001.
Prin dispoziţia primarului nr. 8 din 07 ianuarie 2002 s-a admis notificarea formulată înainte de deces de R.G. şi s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 320 mp teren şi acordarea de despăgubiri pentru diferenţa de 1310 mp teren, potrivit raportului de evaluare.
Această dispoziţie a fost contestată în instanţă de moştenitorul R.T., altfel că prin sentinţa civilă nr. 415/C din 20 noiembrie2003 a Tribunalului Neamţ s-a admis cererea, s-a anulat în parte dispoziţia nr. 8/2002 şi s-a dispus restituirea către contestator, în natură, a întregii suprafeţe de 1660 mp teren situat în intravilanul municipiului Piatra Neamţ.
În apel, prin Decizia nr. 766/2004, irevocabilă prin Decizia nr. 16991/2004 a Î.C.C.J., s-a schimbat în tot sentinţa respingându-se contestaţia ca nefondată.
In considerentele instanţei de apel s-a reţinut că exproprierea nu a avut efecte decât pentru imobilul intrat efectiv în proprietatea contestatorului, respectiv suprafaţa de 272,49 mp şi nu pentru terenul aferent, care prin efectul Legii nr. 58/1974 a intrat în proprietatea statului, soluţionarea acestei notificări intrând în puterea lucrului judecat.
Defunctul R.G. a iniţiat şi o judecată pe dreptul comun, în contradictoriu cu numita S.A., pentru constatarea vânzării-cumpărării suprafeţei de 1660 mp teren situat în fosta str. V.I. nr. 142, finalizată prin sentinţa nr. 3854/1998 a Judecătoriei Piatra Neamţ, instanţa admiţând acţiunea.
Prin sentinţa civilă nr. 504/C/2008 a Tribunalului Neamţ pronunţată în dosarul nr. 836/279/2008 s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de R.T. având ca obiect obligaţia de a face şi daune cominatorii, prin care acesta a solicitat ca primarul municipiului să fie obligat să-l pună în posesie cu întreaga suprafaţă de 1660 mp recunoscută că a fost dobândită prin sentinţa din 1998.
Acţiunea cu care reclamanta R.A. a învestit Tribunalul Neamţ la 17 iulie 2008 se referă la recunoaşterea perfectării vânzării-cumpărării asupra terenului care intrase în proprietatea statului prin efectul Legii nr. 58/1974, însă contestatoarea a criticat aceleaşi considerente din dispoziţia nr. 8/2002 primarului municipiului Piatra Neamţ care, aşa cum s-a reţinut deja - a fost verificată de către instanţă în mod irevocabil.
Dovada proprietăţii terenului de 1660 mp s-a tăcut de către contestatoare şi fiul său prin sentinţa civilă nr. 3854/1998 a Judecătoriei Piatra Neamţ care a fost avută în vedere însă, de Curtea de Apel Bacău şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la soluţionarea căilor de atac împotriva sentinţei nr. 415/C/2003 a Tribunalului Neamţ.
Considerentele Curţii de Apel Bacău se referă în mod expres la „inopozabilitatea sentinţei civile nr. 3854/1998 a Judecătoriei Piatra Neamţ faţă de instituţia învestită cu soluţionarea notificării, respectiv primarul municipiului".
Din oficiu, tribunalul a pus în discuţie necesitatea introducerii în cauză a numitului R.T., fiul contestatoarei şi beneficiar al suprafeţei de 320 mp restituită prin dispoziţia nr. 8/2002 - tocmai pentru a nu leza drepturile câştigate deja de către acesta. Fiind vorba despre aceeaşi suprafaţă de teren, spre opozabilitate şi lămurirea cadrului procesual, s-a constatat că în speţă operează o coparticipare procesuală forţată.
La termenul din 22 ianuarie 2009 persoana introdusă în cauză R.T. a precizat dosarul 974/C/2003 se află în judecata unei căi extraordinare la Curtea de Apel Bacău.
Instanţa fondului constatat că aceasta nu are temei, aşa cum a fost formulată în acest dosar, singura cale de recunoaştere a pretenţiilor fiind o cale extraordinară de atac împotriva hotărârilor pronunţate în dosarul nr. 974/C/2003 al Tribunalului Neamţ.
Pentru aceste considerente, prin interpretarea per a contrario a dispoziţiilor Legi nr. 10/2001, s-a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei civile nr. 187 din 19 martie 2009 a Tribunalului Neamţ au formulat apel contestatorii R.A. şi R.T., susţinând că, actele depuse la dosar fac dovada deposedării abuzive şi ilegale de bunurile imobil în litigiu şi a faptului că pârâta nu se conformează dispoziţiilor Legii nr. 10/2001; R.T. nu a fost citat legal, ca moştenitor al lui R.G.; în mod nelegal nu s-a admis ataşarea dosarului nr. 974/C/2003, expertiza efectuată în acest dosar arătând, în mod vădit, că pe terenul revendicat nu se află construcţii.
Prin Decizia civilă nr. 125 din 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bacău a respins apelul contestatorilor, instanţa reţinând că, la termenul din 22 ianuarie 2009 a fost introdus în cauză în calitate de moştenitor al lui R.G., fiul acestuia R.T., care prezent fiind în instanţă a luat termen în cunoştinţă în condiţiile art. 153 alin. (1) C. proc. civ., iar în ce priveşte fondul cauzei, prin notificarea nr. 671 din 5 noiembrie 2001, apelanta contestatoare R.A. a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 272.49 mp teren construcţii şi măsuri reparatorii pentru casa de locuit, imobile situate în P.Neamţ, imobile ce au mai fost solicitate şi de soţul contestatoarei R.G. prin notificarea nr. 541 din 26 aprilie 2001, notificare soluţionată prin dispoziţia primarului nr. 8 din 7 ianuarie 2002 şi verificată de către instanţă în mod irevocabil.
Împotriva deciziei civile nr. 125 a Curţii de Apel Bacău, contestatorii au declarat recurs, arătând că instanţele nu au luat în considerare toate documentele existente la dosarul cauzei, ci au concluzionat că pe terenul de 272 mp s-ar afla un „închipuit" bloc de locuinţe, deşi erau ataşate planşe foto care probează că cei 272 mp reprezintă teren liber de construcţii.
Recurentul R.T. reiterează faptul că nu a fost citat legal şi critică neataşarea dosarelor nr. 974 /c/203 şi nr. 10158/1993.
Analizând recursul din prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit pentru motivele ce succed:
Astfel, ignorând faptul că a avut loc o judecată în apel, în cadrul căreia recurenţilor le-au fost analizate aceleaşi pretinse aspecte de nelegalitate, aceştia deduc judecăţii în recurs aceleaşi critici, care s-au constituit şi în motive de apel.
În felul acesta, recurenţii nesocotesc faptul că obiectul judecăţii în recurs îl reprezintă Decizia din apel, care a analizat deja criticile lor, şi readuc analizei în recurs exact aceleaşi critici din apel, fără să le particularizeze în funcţie de modalitatea în care Decizia atacată le-a dat dezlegare şi fără să le îndrepte împotriva considerentelor care au stat la baza adoptării soluţiei, ignorând faptul că a mai avut loc o etapă jurisdicţională după hotărârea de primă instanţă.
Chiar dacă prin soluţia adoptată în apel a fost confirmată sentinţa tribunalului, se constată că prin modalitatea de confirmare a hotărârii, instanţa de apel a realizat propria verificare jurisdicţională, aşa încât dispozitivul şi considerentele pe care se sprijină acesta sunt cele care pot constitui obiect al criticilor şi al cenzurii instanţei de recurs, iar nu hotărârea de primă instanţă.
Se tinde în realitate, la o nouă judecată devolutivă pentru motive identice celor supuse judecăţii în etapa jurisdicţională anterioară.
Cu toate acestea, Înalta Curte va analiza punctual criticile formulate.
Astfel, critica ce vizează faptul că procedura ar fi fost viciată în privinţa reclamantului R.T., ar duce la concluzia că hotărârea dată a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Or, la data de 21 ianuarie 2009, contestatorul R.T. a fost s-a înfăţişat personal în instanţă, astfel că prin încheierea dată la acea dată s-a dispus introducerea în cauză a acestuia, acesta luând termen în cunoştinţă în condiţiile art. 153 alin. (1) C. proc. civ.
Critica vizând neconsiderarea de către instanţe a înscrisurilor doveditoare a faptului că terenul de 272 mp este liber de construcţii şi poate fi restituit în natură este nesustenabilă.
Astfel, în mod just instanţa de apel a constatat că soţul contestatoarei, numitul R.G. a solicitat acest imobil prin notificarea nr. 541 din 26 aprilie 2001, notificare soluţionată prin dispoziţia primarului nr. 8/2002, prin care s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 320 mp teren şi acordarea de despăgubiri pentru diferenţa de 1310 mp teren, potrivit raportului de evaluare.
Această dispoziţie de restituire a fost supusă unui litigiu finalizat prin respingerea contestaţiei formulată de R.T., conform deciziei civile nr. 766/2004 a Curţii de Apel Bacău, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 8183/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Menţinerea dispoziţiei primarului de către instanţă s-a impus cu motivarea că restituirea în natură nu este posibilă, întrucât suprafaţa de 1.310 mp este afectată de lucrări de investiţii legal aprobate, conform hotărârii Consiliului Local nr. 9/1998 coroborată cu HG nr. 525/1996, republicată.
Poziţia refractară a instanţelor, privitoare la acţiunea introductivă de instanţă formulată de contestatoarea R.A., se explică tocmai prin tranşarea în mod irevocabil a aspectelor referitoare la dispoziţia primarului de restituire, aspecte intrate în puterea lucrului judecat.
Este vorba însă de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care presupune că de data aceasta cele tranşate jurisdicţional se impun în judecata ulterioară ca un mijloc de probă [prezumţia de lucru judecat, în sensul art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.], fără posibilitatea pentru parte de a pretinde contrariul sau pentru instanţă de a stabili în mod diferit faţă de instanţa anterioară.
Astfel, în mod just instanţa de apel a ţinut cont de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi de modalitatea în care, în litigiul anterior, s-a tranşat asupra chestiunii dreptului de proprietate pretins de către contestatori.
Mai mult, din ansamblul probator rezultă că în patrimoniul autorilor contestatorului R.T. exista numai proprietatea construcţiei, nu şi cea a terenului, teren trecut la stat, prin actele normative în vigoare la acea dată, astfel că terenul aferent construcţiei putea fi deţinut de către proprietarul construcţiei, spre folosinţă, atâta timp cât fiinţa edificiul. Din acest motiv, în situaţia în care construcţia a fost demolată, terenul, cu excepţia construcţiei, nu putea constitui proprietatea autorilor recurentului.
Chiar dacă terenul de 272 mp ar fi liber de construcţii, acesta nu s-ar mai putea restitui în natură, întrucât s-ar ajunge la despăgubire necuvenită, ceea ce nu este permis.
În ce priveşte neataşarea dosarului nr. 974/C/2003 al Tribunalului Neamţ, din adresa nr. 14/30AA din 12 februarie 2009 emisă de Curtea de Apel Bacău, rezultă că acest dosar nu s-a aflat pe rolul acestei instanţe, astfel că ataşarea acestuia nu era posibilă.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine Decizia atacată şi va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii R.T. şi R.A. împotriva deciziei civile nr. 125 din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6320/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6316/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
