ICCJ. Decizia nr. 6324/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6324/2010
Dosar nr. 7642/3/200.
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31 iulie 2007, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă, sub nr. 26884/3/2007, reclamanţii M.S. şi M.N. au chemat în judecată pe pârâta SC A.A. SRL,solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilele terenuri în suprafaţă de 10.659 mp situate în intravilanul comunei Ciolpani, sat Piscu, judeţ Ilfov, tarlaua 31, parcela 306/11, în suprafaţă de 3553 mp, tarlaua 31, parcela 306/12 în suprafaţă de 3553 mp şi tarlaua 31 parcela 306/13 în suprafaţă de 3553 mp. Totodată solicită instanţei să se rectifice înscrierea din cartea funciară nr. 533 a localităţii Ciolpani, judeţ Ilfov, în sensul radierii înscriem dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilelor revendicate şi intabularea dreptului de proprietate asupra acestora în favoarea subsemnaţilor, în cotă indiviză de 50% pentru fiecare coproprietar.
La data de 15 octombrie 2007, prin serviciul Registratură pârâta SC A.A.R. SRL a depus la dosarul cauzei întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să respingă cererea de chemare în judecată ca nefondată, să constate falsul procurilor autentificate de notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov sub nr. 1003, 1004 şi 2156 din 9 mai 1995,să constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza celor trei procuri, respectiv cele autentificate de Notariatul de Stat Bolintin Vale, judeţ Giurgiu sub nr. 1833,1834 şi 1835 din 30 mai 1005, precum şi a tuturor actelor subsecvente şi obligarea pârâţilor - reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 16 octombrie 2007, Tribunalul în urma analizării contractelor de cesiune depuse la dosar a constatat că drepturile litigioase au fost transmise numitei U.R., aceasta dobândind calitate de reclamant.
Prin sentinţa civilă nr. 228 din 5 februarie 2008 pronunţată în dosarul nr. 26884/3/2007 de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantei - pârâte U.E.R. pe cererea reconvenţională formulată de pârâta SC A.A. SRL, s-a respins cererea reconvenţională ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi s-a disjuns cererea principală în legătură cu care se va forma dosar nou în vederea continuării judecăţii.
Cererea disjunsă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă, la data de 22 februarie 2008 sub nr.7642/3/2008.
Prin Decizia civilă nr. 1707 din 11 noiembrie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a respins ca fiind neîntemeiată acţiunea precum şi cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa în acest mod, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, întrucât reclamanta a arătat că nu înţelege să se folosească de procurile ce au stat la baza întocmirii contractelor de vânzare-cumpărare cu vânzătorii G.P., T.G. şi S.G., acest fapt echivalează cu recunoaşterea împrejurării că au cumpărat de la un neproprietar, ceea ce conduce la concluzia că titlul pârâţilor este preferabil.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a formulat apel în termen legal reclamanta K.(U.)E.R., criticând-o pentru nelegalitate.
Astfel, se susţine că, în mod greşit instanţa de fond a constatat lipsa efectelor contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1833, 1834, 1835 din 30 mai 1995, fără să fie investită cu un capăt de cerere privind nulitatea acestora, şi că în mod nelegal, susţine apelanta, instanţa a reţinut recunoaşterea acesteia asupra lipsei consimţământului la vânzare privind pe numiţii G.P., S.G. Procurile în discuţie nu sunt supuse comparării de titluri în revendicare, ci contractele de vânzare - cumpărare din data de 30 mai 1995 ce nu sunt anulate. Pornind de la aceste premise eronate, instanţa de fond a aplicat în mod nelegal o prezumţie simplă, reţinând că T.D. a dobândit de la S.N., un neproprietar.
Se mai arată de către apelanta reclamantă că instanţa a aplicat eronat regulile comparării de titluri într-o acţiune în revendicare întrucât a reţinut că titlurile provin de la autori diferiţi,ceea ce este eronat, proprietarii iniţiali ai terenurilor fiind aceiaşi, respectiv G.P., S.G. şi T.G. Aceştia au înstrăinat terenurile atât lui T.D., la data de 30 mai 1995 cât şi lui I.A.C., la data de 23 noiembrie 1995, în cazul dat, când titlurile invocate de părţi provin de la acelaşi autor, preferabil este titlul care are o dată mai veche.
O altă critică vizează faptul că instanţa a ignorat efectele juridice ale titlului autorilor reclamantei,respectiv act de adjudecare încheiat în urma licitaţiei publice în cadrul procedurii execuţionale de lichidare a B.B.K. SA, acest titlu fiind mai caracterizat decât titlul pârâtei consecinţele juridice ale unui act de adjudecare sunt în sensul că vânzarea silită eliberează imobilul vândut de toate sarcinile, dreptul de proprietate transmiţându-se liber de orice sarcini, conform art. 518 C. proc. civ. iar conform art. 26 alin. (1) teza I din Legea nr. 7/1996, dreptul de proprietate este opozabil „erga omnes", fără înscrierea în cartea funciară.
La termenul de judecată de la 11 mai 2009 pârâta SC A.A.R. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca fiind nefondat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 442 din 6 iulie 2009 a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa în sensul că a admis acţiunea, a obligat pârâta să lase liberă suprafaţa de 3553 mp teren.
S-a reţinut că, în baza Legii nr. 18/1991 numiţii G.P., S.G. şi T.G. au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate asupra a câte o suprafaţă de teren în comuna Ciolpani, sat Piscu, judeţ Ilfov, suprafeţe ce însumate sunt revendicate în prezent.
La data de 30 mai 1995 aceştia au înstrăinat terenurile lui T.D. prin contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 1833, 1834 şi 1835 la Notariatul de Stat şi transcrise în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni sub nr. 4561, 4562 şi 4563 la data de 30 mai 1995.
La data de 11 martie 2004 aceste terenuri au fost adjudecate de către M.S. şi M.N. în procedura execuţională de lichidare a B.B.K. SA, în baza unor contracte de garanţie imobiliară încheiate de T.D. cu această bancă.
La data de 23 noiembrie 1995, G.P., S.G. şi T.G. vând aceleaşi terenuri lui I.A.C. cu contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 58, 59 şi 60 din 23 noiembrie 1995 la BNP P.L.
La 26 septembrie 1997 prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 868 din 26 septembrie 1997 aceste terenuri sunt vândute către L.L., ce a înstrăinat ulterior către pârâtă suprafaţa de 10.659 mp cumpărată şi 1553 mp primiţi cu titlu de donaţie, conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 648 din 17 mai 2004 la BNP I.L.D.
Din această succesiune de înstrăinări succesive şi paralele, s-a reţinut că titlurile de proprietate provin de la aceiaşi autori, respectiv proprietarii iniţiali ai terenurilor, numiţii G.P., S.G. şi T.G.
În mod greşit, instanţa de fond a reţinut că titlurile exibate de către părţi în cadrul acţiunii în revendicare deduse judecăţii,provin de la autori diferiţi, considerând în acelaşi timp că împrejurarea potrivit cu care reclamanta a arătat că nu înţelege să se folosească de procurile ce au stat la baza încheierii contractelor de vânzare-cumpărare cu T.D. echivalează cu recunoaşterea faptului că T.D. a cumpărat de la un neproprietar, respectiv de la S.N., mandatarul în baza procurilor în discuţie.
S-a mai reţinut, că în cadrul operaţiunii de comparare de titluri, instanţa a fost investită cu compararea titlurilor de proprietate exhibate de părţi, titlul iniţial al reclamantei,respectiv contractele de vânzare-cumpărare nr. 1833, 1834, 1835 din 30 mai 1995 autentificate de Notariatul de Stat Bolintin Vale, nefiind desfiinţate până în prezent şi fiind lipsite de relevanţă, în cadrul comparării de titluri, orice consideraţii privind procurile prin care vânzătorii au fost reprezentaţi prin mandatar S.N. la încheierea contractelor autentice.
Faţă de aceste aspecte s-a reţinut că titlul reclamantei este mai bine caracterizat decât titlul prezentat de către pârâtă întrucât, în condiţiile în care aceste titluri provin de la un autor comun, titlul exhibat de către reclamantă are data cea mal veche, respectiv data de 30 mai 1995 faţă de 34 noiembrie 1995, dată la care deţinătorii iniţiali ai terenurilor le-au înstrăinat a doua oară.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta SC A.A.R. SRL, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 6, 9 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Prin hotărârea pronunţată s-au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de către art. 105 alin. (2) C. proc. civ. prin aplicarea greşită a unor texte de lege, pricinuindu-se o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestora (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).
- S-a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, instanţa a schimbat natura, înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestui art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
- Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – în sensul că s-a apreciat greşit că, prima vânzare a avut loc la data de 30 mai 1995 către T.D., în condiţiile în care această vânzare s-a făcut prin intermediul unei procuri asupra cărora planează suspiciunea de fals şi că niciodată nu s-a depus la dosar originalul procurilor.
- Într-o acţiune în revendicare, cel ce pretinde că este proprietarul trebuie să dovedească proprietatea sa.
- S-a constatat greşit că titlurile invocate de părţi provin de la aceeaşi autori.
- Reclamantul şi pârâtul nu au invocat un titlu provenind de la aceeaşi persoană, titlu reclamantului şi cel al pârâtului provin de la persoane diferite, astfel că prin metoda comparării titlurilor de proprietate acţiunea în revendicare a fost greşit soluţionată, cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
- Singura înstrăinare legală de la adevăraţii proprietari s-a făcut către I.A.C. care la rândul său a înstrăinat în anul 1997 terenurile către autorul recurentei L.L.
- Art. 26 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea nu poate fi opus decât în cazul în care s-a respectat legea precum şi dispoziţiile ce guvernează materia executării prin vânzare silită a imobilului.
- Admiterea cererii prin care s-a dispus radierea dreptului de proprietate s-a formulat pe art. 34 din legea cadastrului, fără a specifica care punct, în condiţiile în care fiecare pct. al art. 34 reglementează o situaţie distinctă şi că în mod greşit s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996.
Din partea reclamantei s-a depus la dosar întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată nefondat recursul pentru cele ce succed:
Recurenta critică hotărârea invocând ca motive de nelegalitate, incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 6, 9 C. proc. civ.
În conformitate cu dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate.
Simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigii faţă de hotărârea pronunţată, nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci recurenta are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.
În cauza pendinte, pârâta a declarat recurs, susţinând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 8 enumerându-le şi enunţându-le fără a arăta în context în ce constau greşelile săvârşite de către instanţa de apel pentru a fi aplicabile dispoziţiile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 C. proc. civ.
În concret, recurenta a enunţat doar formal aceste două motive de nelegalitate, şi drept urmare se va constata că acestea nu sunt incidente speţei supusă analizei.
În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se critică faptul că a fost îndreptată şi aplicată greşit legea, respectiv dispoziţiile art. 480 C. proc. civ. privind revendicarea.
Acţiunea în revendicare constituie principalul mijloc de apărare a dreptului de proprietate publică sau privată.
Cu ajutorul ei, titularul dreptului de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil poate obţine recunoaşterea dreptului de proprietate şi, în acelaşi timp, restituirea bunului său de la orice persoană care îl posedă ilegal.
Acţiunea în revendicare se caracterizează printr-o serie de însuşiri şi anume, este o acţiune reală, pentru că reclamantul pretinde că este titularul dreptului real de proprietate drept care imprimă şi acţiunii acelaşi caracter real; se urmăreşte predarea posesiunii unui bun, ceea ce înseamnă că în principiu, acţiunea trebuie introdusă împotriva celui ce deţine bunul; reclamantul trebuie să dovedească că este titularul dreptului de proprietate, dovadă care constituie temeiul acţiunii în revendicare.
Recurenta, prin criticile formulate arată că, la soluţionarea cauzei în apel, s-au interpretat greşit caracterele juridice ale acţiunii în revendicare, că, în situaţia în care s-ar fi analizat corect aceste caractere juridice, s-ar fi constatat că reclamanta nu a dovedit, prin titlul de proprietate depus, că este proprietara imobilului revendicat.
Contrar criticilor formulate, în speţa supusă analizei au fost corect interpretate şi aplicate dispoziţiile art. 480 C. proc. civ., după cum urmează:
Mai întâi trebuie precizat că, acţiunea în revendicare a fost promovată de M.S. şi M.N. şi că, pe parcursul derulării procesului civil, la data de 16 octombrie 2007 reclamanţii au înstrăinat drepturile litigioase numitei U.E.R. care a dobândit astfel calitate procesuală activă.
Imobilul supus analizei a aparţinut lui G.P., T.G. şi S.G., aspect necontestat de părţile din proces, care la data de 30 mai 1995 au înstrăinat imobilul lui T.D. prin acte de vânzare-cumpărare autentificate.
La data de 11 martie 2004 imobilul a fost adjudecat de M.S. şi M.N., reclamanţi în cauză, în procedura execuţională de lichidare a B.B.K. SA, în baza unor contracte de garanţie imobiliară încheiate de T.D. cu această bancă.
Recurenta contestă prima vânzare ce a avut loc între proprietarii terenului în calitate de vânzători şi T.D. în calitate de cumpărători la 30 mai 1995, pe motiv că această vânzare s-a efectuat prin mandatar şi nu de către proprietar, dar nu solicită anularea sau constatarea nulităţii absolute a acestui contract de vânzare-cumpărare acţiune în cadrul căreia se putea analiza legalitatea sau nelegalitatea procurilor, criticate vehement de recurentă.
Referitor la emiterea procurilor, recurenta invocă şi existenţa unui fals care nu poate fi analizat de o instanţă civilă.
O acţiune în revendicare, aşa cum s-a arătat mai sus, se finalizează prin compararea titlurilor de proprietate depuse de părţile din proces şi se dă eficienţă titlului mai bine caracterizat.
Aşa fiind, în mod corect s-a reţinut că imobilul în litigiu a făcut obiectul unei succesiuni de înstrăinare succesive şi prealabile că, titlurile de proprietate provin de la aceeaşi autori, iar contractele de vânzare-cumpărare autentificate la 30 mai 1995 nu au fost desfiinţate.
Procurile prin care vânzătorii au fost reprezentaţi prin mandatar S.N. la încheierea contractului, până la soluţionarea acţiunii în revendicare nu s-a dovedit că sunt false sau nelegale.
Aşadar, comparând titlurile de proprietate ale părţilor litigante, corect s-a dat eficienţă titlului deţinut de reclamanţi întrucât are o dată mai veche, 30 mai 1995, faţă de titlul pârâtei ce poartă data de 23 noiembrie 1995.
Nefondate sunt şi criticile ce privesc aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, având în vedere că, admiterea celui de-al doilea capăt de cerere, este o consecinţă a admiterii acţiunii în revendicare (primul capăt de cerere al demersului judiciar).
Referitor la acest capăt de cerere - rectificarea înscrierii în cartea funciară – s-a reţinut corect incidenţa dispoziţiilor art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996, respectiv s-a radiat dreptul de proprietate al pârâtei şi s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în baza hotărârii judecătoreşti astfel pronunţate.
În concluzie, în cauza pendinte nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.A.R. SRL împotriva deciziei civile nr. 442 din 06 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6325/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6323/2010. Civil → |
|---|
