ICCJ. Decizia nr. 6365/2010. Civil. Conflict de muncă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6365/2010
Dosar nr. 1873/110/2008
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţa din 8 rrurtie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă şi pentru cauze cu minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de pârâta SC A.P.P. SA, în temeiul art. 29 alin. (1) şi alin. (6) din Legea nr. 47/1992.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a apreciat că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) şi art. 40 alin. (2) din C. mun., întrucât, aceste prevederi legale nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta SC A.P.P. SA, arătând următoarele:
Instanţa de fond a admis acţiunea, cu opinia separată a unuia dintre asistenţii judiciari, reţinând în mod explicit, împrejurarea că societatea nu a făcut dovada comunicării unor înscrisuri către salariat.
Potrivit art. 40 alin. (2) lit. a) din C. mun., angajatorul are obligaţia să informeze salariaţii asupra condiţiilor muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă.
Prin articolul 39 alin. (2) din C. mun. se stabilesc obligaţiile angajatului, printre acestea neregăsindu-se vreo obligaţie expresă corelativă celei a angajatorului. De asemenea, prin aceste reglementări, se creează o situaţie favorabilă angajatului în detrimentul angajatorului, fapt ce se circumscrie unei încălcări a principiului egalităţii în faţa legii a participanţilor la actul de justiţie.
Această reglementare C. muncii contravine în mod cert şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, convenţie la care România este parte prin semnarea Tratatului de Aderare.
În cauză, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că textul de lege a cărui neconstituţionalitate se invocă are directă legătură cu fondul cauzei. Totodată, Curtea Constituţională nu s-a pronunţat, în sensul admiterii unei asemenea excepţii cu privire textele de lege mai susmenţionate.
Prin urmare, instanţa de recurs în mod greşit a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în condiţiile în care, cele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite. Mai precis, este vorba despre faptul că instanţa constituţională nu s-a pronunţat în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la cele două texte de lege, dar şi despre a doua condiţie aceea a legăturii cu fondul cauzei.
În recurs, la termenul de judecată din 25 noiembrie 2010, Înalta Curte a pus în dezbaterea părţilor, din oficiu, conform art. 306 alin. (2) din C. proc. civ., nemotivarea hotărârii supuse recursului.
Astfel, încheierea pronunţată la data de 8 martie 2010 de către Curtea de Apel Bacău, prin care s-a respins ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în temeiul art. 29 alin. (1) şi alin. (6) din Legea nr. 47/1992, nu este motivată.
Lipsa oricăror considerente, pentru care instanţa de recurs a concluzionat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) şi art. 40 alin. (2) din C. mun., este inadmisibilă, face imposibilă exercitarea controlului judiciar asupra soluţiei pronunţate.
Întrucât, motivele de recurs vizează în mod expres incidenţa dispoziţiilor legale a căror neconstituţionalitate se invocă asupra soluţionării fondului cauzei deduse judecăţii, Înalta Curte constată că în lipsa oricăror considerente pentru care curtea de apel a concluzionat ca „aceste prevederi nu au legătură cu soluţionarea cauzei", nu se poate şti dacă soluţia dată este efectul sau nu al rezultatului cercetării acestei chestiuni.
Faptul că instanţa de recurs nu a arătat de ce aceste prevederi legale, respectiv art. 39 alin. (2) şi art. 40 alin. (2) din C. mun., nu au legătură cu soluţionarea cauzei, echivalează cu nemotivarea hotărârii luate şi duce la imposibilitatea exercitării controlului judiciar ierarhic superior.
Reţinând incidenţa art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., instanţa supremă constată că lipsa oricărei referiri la aceste aspecte, fac imposibilă exercitarea controlului judiciar, iar pe de altă parte, nu reprezintă o motivare care să satisfacă cerinţele unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale (cauza Albina împotriva României).
Dreptul la un proces echitabil presupune, în principiu, motivarea hotărârilor judecătoreşti. În acest sens, părţile litigante trebuie să se convingă că s-a făcut dreptate şi că judecătorul a examinat actele dosarului. În plus, arătarea problemelor de drept şi de fapt pe care judecătorul şi-a întemeiat convingerea, trebuie să-i permită părţii să aprecieze şansele de succes ale unui recurs.
În speţă, apreciind că instanţa de recurs nu a motivat încheierea prin care a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate,
Înalta Curte, în baza art. 304 pct. 7, raportat la art. 312 alin. (5) din C. proc. civ., va admite recursul, va casa încheierea recurată, trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC A.P.P. SA împotriva încheierii din şedinţa publică de la 8 martie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Casează încheierea recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6362/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6358/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
