ICCJ. Decizia nr. 6407/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6407/2010
Dosar nr. 5582/109/2006
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 26 iulie 2006, reclamanţii C.I. şi C.V. au chemat în judecată pe pârâţii Primarul Municipiul P., Municipiul P., Comisia Locală de Fond Funciar şi Primăria Municipiului P., solicitând Tribunalului Argeş, anularea dispoziţiei din 2006 emisă de primul pârât şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 3174 mp, situat în municipiului Piteşti, iar, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de despăgubiri.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin dispoziţia atacată în mod nelegal le-au fost acordate măsuri reparatorii numai pentru 228 mp teren în condiţiile în care cu actele anexate notificării ei au făcut dovada dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de teren solicitată, preluată abuziv de către stat înainte de 1989.
Prin sentinţa nr. 267 din 2 octombrie 2007, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a respins acţiunea ca nefondată, reţinând în esenţă că dispoziţia prin care s-au propus despăgubiri pentru suprafaţa de 228 mp teren, imposibil de restituit în natură, este legală şi temeinică întrucât reclamanţii nu au făcut dovada dreptului lor de proprietate pentru suprafaţa 3174 mp teren.
În motivarea sentinţei tribunalul, pe baza expertizei tehnice efectuate în cauză, a conţinutului certificatului de moştenitor şi a verificării situaţiei juridice a terenului, a reţinut cele ce urmează:
Potrivit evidenţelor cadastrale din perioada 1930-1932, terenul fostă proprietate C.A., dobândit prin actul autentificat în 1924, a avut în fapt suprafaţa de 1739 mp.
Conform certificatului de moştenitor din 1970, la data decesului, în patrimoniul autoarei reclamanţilor se mai găsea numai o suprafaţă de 1330,4 mp teren din care autoarea a transmis, cu titlu de legat particular, lui V.S.M. suprafaţa de 350 mp, rămânând în proprietate cu 980,4 mp teren.
După verificarea situaţiei juridice a terenului la data de 1 ianuarie 1990 expertul, identificând limitele şi amplasamentul măsurii de trecere în proprietatea statului, a stabilit că prin Decretul de expropriere nr. 321/1977, statul a preluat suprafaţa de 742 mp teren, din patrimoniul lui C.V. şi C.F., pe care a fost edificat Spitalul de Pediatrie Piteşti.
Constatând că reclamanţii mai justifică dreptul de proprietate numai pentru suprafaţa de 238,4 mp teren şi că acest teren este ocupat de Spitalul de Pediatri Piteşti, tribunalul a apreciat că dispoziţia organului administrativ privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent este legală.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 17/A din 8 februarie 2010.
În această fază procesuală, instanţa a dispus efectuarea unei expertize tehnice prin care s-a identificat întreaga suprafaţă de teren care a căzut în lotul autoarei reclamanţilor în urma partajului voluntar al averii succesorale rămase de pe urma autorului N.P.
În urma verificării actului de partaj voluntar, instanţa de apel a reţinut că, autoarea reclamanţilor a primit în proprietate exclusivă terenul situat în Piteşti, fără a fi delimitat prin vecinătăţi, singurul criteriu de identificare a imobilului fiind acela că are o lăţime de 10 m, „începe din deal, în pantă, şi se întinde până la cimitirul oraşului".
Totodată, instanţa de apel a reţinut că lipsa reperelor pentru identificarea imobilului a creat conflicte între părţi cu privire la întinderea reală a suprafeţei de teren ce a căzut în lotul autoarei, fiind astfel identificate suprafeţe de mărimi diferite. Pentru stabilirea corectă a întinderii imobilului au fost avute în vedere şi alte probe, respectiv certificatul de moştenitor din 14 noiembrie 1988, eliberat în urma dezbaterii succesiunii autoarei C.F.
Referindu-se la certificatul de moştenitor sus-menţionat, instanţa de apel a reţinut că autoarea C.F. a avut în municipiul Piteşti, o suprafaţă totală de 1330 mp, din care, în vederea edificării unor locuinţe, statul i-a expropriat suprafaţa de 371 mp; că în timpul vieţii, autoarea a dispus, printr-un legat cu titlu particular în favoarea lui V.S.M., de suprafaţa de 350 mp, care făcea parte din acelaşi imobil aflat în Piteşti, în patrimoniul acesteia, la data deschiderii succesiunii, rămânând o suprafaţă de 980,40 mp şi nu suprafaţa totală de 3174 mp, solicitată de reclamanţi.
Pe baza probelor administrate în cauză, instanţa de apel a reţinut că din suprafaţa de 980 mp, asupra căreia reclamanţii şi-au justificat dreptul de proprietate, în baza Legii nr. 18/1991, le-a fost restituită, pe un alt amplasament, suprafaţa de 336 mp, iar pe suprafaţa de 228 mp a fost edificat Spitalul de Pediatrie Piteşti, restul suprafeţei asigurând accesul la această instituţie sanitară.
Împotriva acestei decizii reclamanţii au declarat recurs.
În motivarea recursului, reclamanţii susţin că decizia atacată este nelegală reproşând instanţei faptul că nu a clarificat ce suprafaţă de teren este ocupată de numitul P.I. în condiţiile în care din tabelul cu inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al Municipiului Piteşti, depus la dosar de pârâta, această situaţie nu este lămurită; faptul că nu a luat în considerare că aparatura expertului desemnat în cauză a fost necorespunzătoare; că a dispus ca expertiza să se facă în baza Legii nr. 10/2001 şi nu în baza Legii 247/2005, pe care şi-au întemeiat notificarea; că nu a ţinut seama că terenul de 1330 mp este ceea ce a rămas după abuzurile statului comunist şi că exproprierea în vederea construirii Spitalului de Pediatrie s-a făcut pe două suprafeţe de teren de câte 371 mp; că în momentul prezentării în teren, nu a solicitat reprezentantului Primăriei Piteşti precizări în legătură cu aşa zisul şanţ şi cu F.D., elemente care, în opinia lor, erau esenţiale în soluţionarea corectă a cauzei; împrejurarea că în decizia recurată, nu face nici o referire la actul ce provine de la Arhivele Statului depus la dosar.
Recursul este nul, pentru argumente care urmează.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) din acelaşi Cod, indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea acestuia, dacă este posibilă încadrarea lor într-una din ipotezele prevăzute de art. 304 din C. proc. civ.
per a contrario, rezultă că, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor Într-unui din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 pct. 1-pct. 9 din C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea unuia din cazurile reglementate de art. 304 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia să se circumscrie unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-pct. 9 din C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În speţă, cererea de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în aşa fel încât să se poată identifica vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
În condiţiile în care instanţa de apel, verificând, în cadrul devoluţiunii permise de dispoziţiile art. 295 din C. proc. civ., situaţia de fapt, a stabilit, totodată, că a avut loc o corectă aplicare a normelor de drept material cuprinse în Legea nr. 10/2001, recurenţii fără să invoce vreo încălcare a normelor de drept procedural sau material, îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a administrat probatoriile făcând referire la elemente de fapt care vizează o greşită identificare a terenului, a întinderii dreptului de proprietate şi a modului în care a fost efectuată expertiza topo.
Or, faţă de împrejurarea că dispoziţiile art. 304 pct. 11 din Codul de procedură civilă, care permiteau instanţei de recurs să modifice hotărârea recurată dacă aceasta s-a bazat pe o gravă greşeală de fapt, rezultată dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, Înalta Curte nu mai este legal sesizată cu analiza criticilor care au un astfel de conţinut.
Aşa fiind, cum reclamanţii nu s-au conformat exigenţelor impuse de legiuitor pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac, în sensul că nu au indicat în cererea lor vreunul din motivele de casare şi modificare prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. şi nici nu au dezvoltat critici de nelegalitate care să permită încadrarea lor, din oficiu, într-unui din cazurile expres şi limitativ prevăzute de textul legal sus-menţionat, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanţii C.I. şi C.V. împotriva deciziei civile nr. 17/A din 8 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6405/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 6389/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
