ICCJ. Decizia nr. 6544/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6544/2010
Dosar nr. 1975/315/2009
Şedinţa publică din 3 decembrie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele.
Prin încheierea pronunţată la data de 10 iunie 2009, Judecătoria Târgovişte a luat act de renunţarea reclamantei T.M. la judecata acţiunii - având ca obiect pretenţii - formulată în contradictoriu cu pârâţii C.G., I.E., A.M. şi N.I., manifestarea de voinţă a reclamantei, ca expresie a principiului disponibilităţii procesului civil, fiind realizată cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de art. 246 C. proc. civ.
Tribunalul Dâmboviţa, prin Decizia civilă nr. 58 din 12 ianuarie 2010 a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta T.M. împotriva încheierii de şedinţă din 10 iunie 2009 a Judecătoriei Târgovişte.
Împotriva deciziei nr. 58 din 12 ianuarie 2010 a Tribunalului Dâmboviţa a declarat recurs reclamanta T.M., calea de atac fiind constată nulă, în raport de dispoziţiile art. 303 şi art. 306 alin. (1) C. proc. civ., prin Decizia nr. 260 din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Decizia nr. 260 din 23 martie 2010 a făcut obiectul unui alt recurs declarat de reclamanta T.M.
Recursul este inadmisibil şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului. Dispoziţiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător."
Corelând textul procedural mai sus evocat, cu cel reglementat de dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod, în conformitate cu care, sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs, este de observat că, în respectarea principiului legalităţii şi unicităţii căii de atac, nu este admisibil un nou recurs la recurs.
Ca atare, Decizia nr. 260 pronunţată la 23 martie 2010 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dobândit caracter irevocabil, nemaiputând forma obiect de examinare a nelegalităţii într-un alt recurs.
Aşa fiind, faţă de considerentele mai sus expuse Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta T.M. împotriva deciziei nr. 260 din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 6549/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6546/2010. Civil. Drepturi băneşti.... → |
---|