ICCJ. Decizia nr. 6594/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6594/2010
Dosar nr. 4359/114/2009
Şedinţa publică din 7 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Buzău la 30 septembrie 2009, reclamantele M.L. şi L.S. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună repunerea lor în termen pentru a solicita în justiţie acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 2047 mp., expropriat prin Decretul nr. 343/1972.
Reclamantele au arătat că sunt moştenitoarele defunctului L.N., în calitate de fiică şi, respectiv soţie supravieţuitoare.
Reclamanta M.L. a precizat că, datorită bolii mamei sale, care necesita supraveghere permanentă, nu a mai venit în ţară pentru a putea să-şi exercite dreptul conferit de Legea nr. 10/2001 de a solicita măsuri reparatorii pentru terenul expropriat.
Cererea de repunere în termen a fost motivată pe dispoziţiile art. 103 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1236 din 11 decembrie 2009, Tribunalul Buzău a respins cererea de repunere în termen formulată de reclamante, reţinând că termenul de 6 luni prevăzut pentru formularea notificării este un termen de decădere, a cărui nerespectare atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, iar, în speţă reclamanta nu a dovedit că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa să depună cererea în temeiul Legii nr. 10/2001.
S-a considerat, astfel, că nici lipsa din ţară o anumită perioadă de timp, şi nici necunoaşterea procedurii impuse de Legea nr. 10/2001 nu constituie împrejurări mai presus de voinţa părţilor, care să justifice repunerea în termen.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamantele, invocând încălcarea dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ. şi solicitând, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 32 din 23 februarie 3010, a respins ca nefondat apelul reclamantelor, reţinând, în esenţă, că termenul pentru înregistrarea notificării, fiind de decădere, nu este susceptibil de întrerupere sau repunere în termen, pe de altă parte nefiind aplicabile nici dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., text de lege ce se referă la actele de procedură întocmite în cadrul unui proces în desfăşurare, şi nu la norme de drept substanţial.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, reclamantele M.L. şi L.S., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, recurentele au susţinut că instanţa a respins apelul fără a se raporta la obiectul cererii introductive, ce îl constituia solicitarea de repunere în termen pentru o imposibilitate obiectivă de a exercita dreptul conferit de o lege specială.
Recurentele au arătat că invocă practica judiciară în materie, sens în care au arătat că au depus o copie a unei decizii a altei instanţe, prin care s-a constatat că există o cauză care face inaplicabile prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
S-a susţinut că, deşi dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., în interpretarea lor strictă, nu sunt aplicabile în cauză, de vreme ce s-a invocat o cauză obiectivă care a împiedicat-o pe recurenta L.S. să cunoască termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, respectiv maladia Alzheimer, este admisibilă repunerea în termen, chiar dacă aceasta nu este prevăzută de legea specială.
Intimatul Municipiul Râmnicu Sărat prin primar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând criticile formulate prin motivele de recurs, raportat la cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul reclamantelor este nefondat având în vedere următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 22 din Legea 10/2001, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deţinătoare a imobilului.
Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001, cu câte 3 luni, până la 14 februarie 2002.
Potrivit prevederilor alin. (5) al art. 22 (fost 21), nerespectarea termenului de 6 luni, astfel cum a fost prelungit, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri în natură sau prin echivalent pentru imobile ce intră în sfera de incidenţă a legii speciale.
Din interpretarea textului de lege menţionat rezultă că termenul pentru notificarea persoanei juridice deţinătoare este unul de decădere, de altfel, recurentele recunoscând explicit acest caracter.
Prin urmare, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, acest termen nu este susceptibil de întrerupere sau repunere în termen.
Nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., ce se referă la neexercitarea căii de atac sau neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal, aceste dispoziţii procedurale neputând fi extinse pentru a justifica repunerea în termen pentru o împrejurare mai presus de voinţa părţii, în cazul unei norme de drept substanţial, prevăzută într-o lege specială, în lipsa unei dispoziţii exprese în cuprinsul acestei legi.
Hotărârea judecătorească invocată de recurente cu titlu de practică judiciară în materie, respectiv sentinţa civilă nr. 134 din 22 aprilie 2004 a Tribunalului Vrancea, depusă la prima instanţă (filele 8, 9 dosar fond) nu poate fi avută în vedere întrucât nu este o hotărâre irevocabilă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele M.L. şi L.S. împotriva deciziei nr. 32 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6593/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6595/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
