ICCJ. Decizia nr. 6598/2010. Civil. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.6598/2010
Dosar nr.8792/300/2005
Şedinţa publică din 7 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la 6. septembrie 2005, reclamantul G.I. a chemat în judecată pe pârâtele D.I. şi D.E., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună evacuarea acestora din imobilul situat în Bucureşti, str. Ţepeş Vodă, sector 2.
Prin sentinţa civilă nr. 8594 din 13 octombrie 2008, Judecătoria sector 2 Bucureşti a admis acţiunea şi a dispus evacuarea pârâtelor, reţinând că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 11 martie 2005, pârâta D.I. a vândut reclamantului imobilul în litigiu, compus din teren şi construcţii, părţile convenind ca transmiterea proprietăţii să opereze la data autentificării actului, iar eliberarea efectivă a imobilului să intervină la data de 31 august 2005, fără alte formalităţi.
S-a mai constatat că valabilitatea contractului menţionat a fost confirmată pe cale judiciară, în contextul litigiului promovat de pârâtă, soluţionat irevocabil prin sentinţa civilă nr. 15587 din 25 octombrie 2006 a Judecătoriei sectorului 2.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel pârâtele, motivând că, în mod greşit, prima instanţă a admis evacuarea, deşi contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 11 martie 2005 a avut la bază actul de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat din 29 septembrie 2004, prin încălcarea dispoziţiilor art. 43 şi 45 din Legea nr. 36/1995.
În faza apelului, la data de 23 ianuarie 2009, ca urmare a decesului apelantei D.E. a fost introdus în cauză moştenitorul acesteia, D.Ş.
Prin decizia civilă nr. 1066 din 12 octombrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul pârâţilor D.I. şi D.Ş., reţinând că prima instanţă nu a fost investită cu vreo cerere de constatare a nulităţii contractului de împrumut şi, pe cale de consecinţă, a contractului de vânzare-cumpărare, astfel că nu se putea pronunţa asupra unor astfel de solicitări.
S-a mai constatat că, pârâţii nu au formulat cerere reconvenţională, deşi au fost asistaţi de apărător ales, astfel că nu se poate susţine că instanţa nu şi-ar fi manifestat rolul activ, consacrat de art.129 şi urm. C. proc. civ., raportat la împrejurările concrete ale cauzei.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs pârâta D.I., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct.6, 7 şi 8 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, pârâta a solicitat şi suspendarea judecăţii căii de atac până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a Dosarului nr. 3615/302/2009 al Judecătoriei sector 5 Bucureşti, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 11 martie 2005 şi a contractului de împrumut din 29 septembrie 2004, de a căror dezlegare depinde în tot dezlegarea prezentei pricini.
În faza recursului, la 17 februarie 2010, a formulat cerere de intervenţie voluntară accesorie în sprijinul pârâtei D.I., intimatul pârât D.Ş.
Prin încheierea de la termenul din 22 februarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins în principiu cererea de intervenţie voluntară accesorie, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 50 C. proc. civ., întrucât D.Ş. a fost introdus în cauză în locul mamei sale, D.E., decedată pe parcursul procesului.
La 12 aprilie 2010, recurenta D.I. şi intimatul D.Ş. au invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 481 C. civ., despre care au arătat că ar contraveni prevederilor art. 57 din C. proc. civ. conform precizării orale a recurentei.
Prin încheierea de la 12 aprilie 2010, instanţa de recurs, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate formulată de recurenta pârâtă, reţinând că textul de lege invocat de aceasta nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Oral, recurenta a arătat că înţelege să declare recurs împotriva încheierii, depunând cerere în acest sens.
La acelaşi termen, Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea recursului împotriva încheierii prin care s-a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate.
Recursul declarat la 12 aprilie 2010 de D.I. şi D.Ş. nu a fost motivat în fapt şi în drept.
La prima zi de înfăţişare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a pus în discuţie excepţia nulităţii recursului raportat la dispoziţiile art.306 alin. (1) C. proc. civ..
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea va reţine că, potrivit dispoziţiilor 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2) al aceluiaşi articol, respectiv a motivelor de ordine publică, ce pot fi invocate şi din oficiu.
În speţă, recurenţii nu au motivat în fapt şi în drept calea de atac declarată împotriva încheierii prin care li s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, nici prin declaraţia de recurs, cu arătarea motivelor de casare şi nici prin memoriu separat.
Ca atare, având în vedere că dispoziţia imperativă a legi nu a fost îndeplinită, Curtea va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâţii D.I.I. şi D.I.Ş. împotriva încheierii din 12 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6621/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6599/2010. Civil. Fond funciar. Recurs → |
|---|
