ICCJ. Decizia nr. 6593/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.6593/2010
Dosar nr.1179/114/2009
Şedinţa publică de la 7 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 20 martie 2009, reclamanta D.A. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 139 din 18 februarie 2009 emisă de Primarul municipiului Buzău, prin care s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 29 mp şi s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 291 mp.
A solicitat anularea parţială a dispoziţiei şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii privind restituirea în natură a diferenţei de teren în suprafaţă de 291 mp, iar în situaţia în care se va considera legală propunerea acordării măsurilor reparatorii, să se anuleze în parte dispoziţia, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, ce urmează a fi stabilit de Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor.
Prin sentinţa civilă nr. 1222 din 9 decembrie 2009, Tribunalul Buzău a respins ca neîntemeiată contestaţia, reţinând că măsura dispusă de pârât prin dispoziţia nr.139 din 18 februarie 2009 este corectă, suprafaţa de 291 mp teren, a cărei restituire în natură s-a solicitat, fiind ocupată de alee de acces, trotuar, spaţii verzi, reţele tehnico-edilitare aferente şi utilităţi publice necesare bunei funcţionări a unei grădiniţe şi făcând parte din domeniul public al Municipiului Buzău.
În ceea ce priveşte nelegalitatea punctului 4 din dispoziţia contestată, în sensul că reclamanta susţine că i s-ar fi calculat cuantumul despăgubirilor pentru terenul nerestituit la suma de 654,75 lei, tribunalul a constatat că, pentru acordarea despăgubirilor şi calculul acestora, s-a dispus înaintarea documentaţiei la Secretariatul Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor, căruia îi revine această competenţă conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Suma de 654,75 lei, actualizată cu indicele de inflaţie, menţionată de reclamantă, reprezintă suma ce trebuie rambursată întrucât restituirea în natură este condiţionată de rambursarea despăgubirilor primite ca urmare a exproprierii.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 46 din 08 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă si pentru cauze cu minori si de familie.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că terenul în suprafaţă de 291 mp nu poate fi restituit în natură întrucât nu reprezintă teren liber în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, fiind ocupat, aşa cum a reţinut instanţa de fond alee de acces, trotuar, spaţii verzi, reţele tehnico-edilitare aferente şi utilităţi publice necesare bunei funcţionări a unei grădiniţe.
Instanţa a mai reţinut că nu poate fi restituită în natură reclamantei diferenţa de teren în imediata vecinătate a vechiului amplasament întrucât terenul respectiv nu se află pe lista bunurilor disponibile ale Municipiului Buzău.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta D.A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând desfiinţarea ambelor hotărâri şi, rejudecând cauza pe fond, admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamanta susţine că hotărârile pronunţate de instanţa de fond şi cea de apel cuprind motive contradictorii şi străine de natura pricinii şi au fost pronunţate cu încălcarea legii.
Arată că instanţa de fond şi, ulterior, instanţa de apel, au considerat în mod nelegal că terenul în suprafaţă de 291 mp nu poate fi restituit în natură întrucât nu este liber, fiind ocupat de alee de acces, trotuar, spaţii verzi, reţele tehnico-edilitare aferente şi utilităţi publice necesare bunei funcţionări a Grădiniţei. Consideră că acestea nu constituie impedimente reale pentru restituirea în natură, terenul fiind liber de construcţii şi posibil de restituit, aşa cum prevăd imperativ dispoziţiile art.10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, se constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:
Criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt fondate, deoarece instanţa de apel şi-a argumentat în detaliu soluţia pronunţată şi a demonstrat de ce, în opinia sa, nu sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la restituirea în natură a terenului revendicat.
Indicarea ipostazelor ce pot atrage incidenţa motivului de nelegalitate încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este limitativă, însă aceasta relevă acele situaţii ce se pot constitui în cazuri de modificare a unei hotărâri judecătoreşti pe temeiul de drept invocat şi în care nu poate fi încadrată critica recurenţilor referitoare la motivarea contradictorie a deciziei instanţei de apel şi indicarea greşită sau neindicarea textelor de lege pe care se întemeiază.
Este nefondată şi critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât la pronunţarea hotărârii instanţa de apel a aplicat corect norma legală incidenţă raportului juridic dedus judecăţii.
În cauză, este de necontestat că terenul solicitat de reclamantă prin notificare a fost expropriat în baza Decretului de expropriere nr. 411/1973.
În această situaţie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că „în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent".
Dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 trebuie analizate, însă, prin raportare la dispoziţiile art.10 din aceeaşi lege şi art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Astfel, potrivit textelor legale arătate, prin teren liber, restituibil în natură, se înţelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existenţa sau utilizarea unor amenajări subterane(conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru).
Sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale ” are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume, căi de comunicaţie, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, dotări tehnico-edilitare subterane, alei pietonale, prin urmare spaţii destinate a permite folosinţa şi buna utilizare a construcţiilor aflate pe terenurile situate în proximitatea acestora.
În cauză, suprafaţa de 291 mp teren, a cărei restituire în natură s-a solicitat, este cuprinsă în planul de urbanism, fiind ocupată de alee de acces, trotuar, spaţii verzi, o platformă betonată folosită ca loc de joacă pentru copii, reţele tehnico-edilitare aferente şi utilităţi publice necesare bunei funcţionări a Grădiniţei cu program prelungit.
În aceste condiţii, s-a apreciat legal de către instanţa de apel că pentru acest teren, reclamanta poate beneficia doar de măsuri reparatorii în echivalent, conform Legii nr. 247/2005, nefiind astfel întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente şi văzând dispoziţiile art.312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.A. împotriva deciziei nr. 46 din 08 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.A. împotriva deciziei nr. 46 din 08 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6591/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6594/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
