ICCJ. Decizia nr. 6591/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6591/2010
Dosar nr. 5574/111/2007
Şedinţa publică din 7 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 225 din 5 octombrie 2001, primarul comunei Sânmartin, judeţul Bihor, a respins cererea formulată de notificatorul N.L., vizând restituirea în natură a imobilului - cu destinaţie de locuinţă - situat în Sânmartin şi a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
La 7 decembrie 2007, N.L. a contestat această dispoziţie, solicitând instanţei - în contradictoriu cu Primăria Sânmartin, prin Primar - să oblige pârâtul a-i restitui în natură imobilul în legătură cu care a formulat notificarea şi să dispună efectuarea cuvenitelor menţiuni, vizând dreptul său de proprietate, în cartea funciară.
La 16 octombrie 2008, reclamantul şi-a precizat cererea, arătând instanţei că solicită introducerea în cauză în calitate de pârât şi a Statului Român, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bihor, secţia civilă, prin sentinţa nr. 145/ C din 9 aprilie 2009 a admis în parte acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Instituţia Primarului comunei Sânmartin şi a respins-o faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
A modificat dispoziţia atacată în sensul că a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, în sumă de 68.000 lei, reclamantului N.L., pentru imobilul cu destinaţie de locuinţă situat în Sânmartin.
A respins restul pretenţiilor. Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că imobilul în litigiu a constituit proprietatea reclamantului, în urma plecării acestuia din ţară fiind preluat abuziv de stat, prin Decretul nr. 223/1974.
Ulterior, nemişcătorul a fost cumpărat de numiţii T.L. şi M., în baza Legii nr. 112/1995, contractul de vânzare-cumpărare nefiind anulat, astfel încât cererea de restituire în natură nu este admisibilă.
Tot astfel, mai reţine instanţa, din cuprinsul cărţii funciare nr. 307 Sânmartin rezultă că reclamantul nu a fost proprietar decât asupra construcţiei nu şi asupra terenului astfel încât nu este persoană îndreptăţită a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001 şi pentru suprafaţa de teren solicitată pe calea notificării, neîncadrându-se în Categoria persoanelor prevăzute de art. 3 din acest act normativ.
Cât priveşte cererea de obligare directă a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata acestor despăgubiri, aceasta s-a apreciat ca fiind nefondată, întrucât s-ar eluda parcurgerea procedurii speciale, reparatorii, prevăzută de Legea nr. 10/2001, aceste despăgubiri putând fi acordate doar în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Apelul declarat de reclamantul N.L. a fost admis de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, care, prin decizia nr. 15/ A din 24 februarie 2010, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a modificat cuantumul măsurilor reparatorii, de la suma de 68.000 lei, la 84.000 lei (în natură construcţii şi teren de 68 m.p.) şi a admis acţiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, pe care l-a obligat la plata acestor despăgubiri, în solidar cu Primarul comunei Sânmartin.
A menţinut restul dispoziţiilor din sentinţă.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că, chiar dacă prin cumpărarea apartamentului în litigiu, în anul 1986, reclamantul a dobândit proprietatea asupra construcţiei, terenul aferent trecând în proprietatea statului, conform Legii nr. 58/1974, totuşi este de notorietate că în astfel de cazuri preţul achitat de cumpărător cuprinde şi preţul terenului aferent, chiar dacă din punct de vedere juridic, cumpărătorul dobândea doar un drept de folosinţă asupra acestuia, Legea nr. 58/1974 fiind o lege abuzivă, abrogată după anul 1990.
De altfel, se arată, suprafaţa în discuţie reprezintă terenul de sub construcţie, reclamantul fiind îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru imobil, în ansamblul său.
Cât priveşte aspectul vizând plata despăgubirilor, s-a reţinut că, deşi Legea nr. 247/2005 prevede o procedură specială de stabilire şi plată a acestora prin mijlocirea Comisiei centrale, CE.D.O. a condamnat însă în mod repetat România, întrucât Fondul Proprietatea nu este în prezent funcţional şi nu asigură o despăgubire reală şi efectivă foştilor proprietari deposedaţi de stat.
În astfel de cauze, conchide instanţa, foştilor proprietari li S-au acordat despăgubiri, sumele fiind achitate de Ministerul Finanţelor ca reprezentat al Statului Român, situaţie în care se impune a fi admisă acţiunea formulată în contradictoriu şi cu acest pârât.
În cauză, a declarat recurs în termen legal Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, pentru Statul Român care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia dată în apel, după cum urmează:
- potrivit dispoziţiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954 statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii. El participă în astfel de raporturi, prin Ministerul Finanţelor, afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe, în acest scop. Or, în speţă, reprezentarea Statului Român este asigurată de Primar şi ulterior, pe parcursul derulării procedurii, de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
- Fondul Proprietatea (societate comercială pe acţiuni constituită conform cu dispoziţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005) este funcţional în prezent, acordând în mod constant despăgubiri.
- singurul care are calitate procesuală pasivă în cauză este Primarul comunei Sânmartin, emitentul deciziei atacate.
Recursul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit cu art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ, va notifica persoana juridică deţinătoare, care, în acord cu prevederile art. 25 alin. (1) din lege, trebuie să se pronunţe în 60 de zile de la înregistrarea notificării, prin decizie sau dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire - în natură sau prin echivalent - a imobilelor preluate abuziv, sintagmă dezvoltată în art. 2 pct. 1 al legii.
Urmare formulării notificării, în condiţiile textelor mai sus arătate, părţile din raportul juridic astfel creat nu pot fi decât persoana ce se consideră îndreptăţită la una din măsurile reparatorii prevăzute de lege - notificatorul - şi entitatea investită cu soluţionarea cererii de restituire, în speţă Primăria comunei Sânmartin, prin Primar. Cum legiuitorul, în art. 2 alin. (1), printr-o enumerare exhaustivă, stabileşte care este domeniul de reglementare al legii, dispoziţiile acestui text acoperind sfera tuturor modalităţilor de preluare, cu sau fără titlu valabil, revine entităţii investite atribuţia de a stabili dacă imobilul solicitat spre restituire intră sau nu în sfera de aplicare a legii, respectiv este sau nu un imobil preluat în mod abuziv.
Tot astfel, în cadrul procedurii administrative de soluţionare a notificărilor, entităţii investite îi revine libertatea de a aprecia, în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în parte, dacă actul normativ constituie sau nu titlu valabil pentru preluarea imobilului, această apreciere precedând practic soluţionarea efectivă a cererilor formulate de către persoanele îndreptăţite.
Nici solicitarea punctuală a notificatorului de a i se achita despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv, nu justifică interferarea unui terţ în raportul juridic creat urmare depunerii notificării, conform legii, în condiţiile în care stabilirea şi plata unor astfel de despăgubiri aparţin unei alte etape, ulterioară emiterii deciziei sau dispoziţiei şi constituie prerogativa unui organism creat prin lege, respectiv Comisia Centrală din subordinea Cancelariei Primului Ministru.
Cât priveşte trimiterile făcute de curtea de apel la practica instanţei europene, este adevărat că, în câteva din cauzele aflate pe rolul său, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România, reţinând că Fondul Proprietatea nu funcţionează într-uri mod susceptibil a fi considerat ca echivalent cu acordarea efectivă a unei despăgubiri, luându-se în considerare, de asemenea, şi prejudiciul suferit din cauza lipsei îndelungate de despăgubire.
În aceste cauze însă, Curtea nu a contestat „marja de apreciere de care beneficiază statele în a implementa proceduri administrative prealabile asigurării accesului concret şi efectiv la o instanţă.
Ceea ce a sancţionat instanţa europeană, în astfel de cauze (a se vedea şi Hotărârea din 13 ianuarie 2009, emisă în cauza Faimblat împotriva României) nu este obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi respectiv Legea nr. 247/2005 ci accesul „teoretic şi iluzoriu" la despăgubirile ce pot fi acordate în temeiul acestor legi, cauzat de funcţionarea insuficientă - la data soluţionării acestor cauze - a Fondului Proprietatea.
Transpare, din întreaga practică CE.D.O., obligaţia Statului Român, în calitate de acţionar unic la această societate de investiţii, să asigure funcţionarea eficientă a Fondului Proprietatea şi respectiv conversia titlurilor de despăgubire emise de către Comisia Centrală, în despăgubire efectivă, după algoritmul de calcul stabilit prin lege.
În consecinţă, parcurgerea procedurilor administrative, nu prezintă prin ea însăşi „o problemă ” din perspectiva Convenţiei, în condiţiile în care rezultatul final al acestora este cel al unei despăgubiri efective.
Aşa fiind, recursul urmează a se admite cu consecinţa modificării în parte a deciziei atacate în sensul respingerii acţiunii formulată în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Bihor în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român împotriva deciziei nr. 15/ A din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Modifică decizia recurată în parte, în sensul respingerii acţiunii faţă de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi înlătură dispoziţia privind obligarea acestuia la plata despăgubirilor şi a cheltuielilor de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6590/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6593/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
