ICCJ. Decizia nr. 6652/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6652/2010
Dosar nr. 435/1/2010
Şedinţa publică din 9 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 881 din 8 iunie 2007 Tribunalul Prahova a respins excepţiile invocate de pârâta SC F.D.E.E.E., M.N. SA, privind lipsa calităţii procesuale active şi pasive, s-au admis în parte contestaţiile conexe formulate de reclamantele O.I.A. şi O.S.F., s-au anulat în parte dispoziţiile nr. 509 din 8 iunie 2006 emisă de SC F.D.E.E.E. M.N. SA şi nr. 335 din 13 septembrie 2006 emisă de SC E. SA Bucureşti, s-a constatat dreptul reclamantelor, în calitate de moştenitoare ale defunctului O.I. de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 republicată, constând în despăgubiri ce vor fi calculate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru terenul în suprafaţă de 4278 mp situat în Ploieşti, identificat pe schiţa de plan a raportului de expertiză şi s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului sus menţionat.
In considerentele deciziei s-a reţinut că autorul reclamantelor, O.I., a cumpărat imobilele situate în str. M., compuse din două parcele de teren de 1261 şi 3097 mp cu construcţiile edificate pe acestea. Ulterior, construcţiile au fost distruse în urma bombardamentului din anul 1944, iar terenul s-a naţionalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950. Conform Ordinului nr. 536/1967 terenul a fost transmis în administrarea I.R.E. Ploieşti.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, a putut fi restituit în natură, fiind ocupat de sediile SC F.D.E.E.E. M.N. SA, SC E. SA şi SC S. SA, motiv pentru care reclamantele nu pot beneficia decât de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantele şi pârâta SC F.D.E.E.E. M.N. SA.
In motivarea apelului formulat de reclamante s-a susţinut că în mod greşit instanţa a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului. Ele au solicitat efectuarea unei expertize pentru a se determina suprafaţa liberă de teren ce poate fi restituită în natură.
Pârâta SC F.D.E.E.E. M.N. SA a susţinut că în mod greşit s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor care nu au dovedit că autorul lor a fost proprietarul în litigiu.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 457 din 5 noiembrie 2007 a respins apelurile, reţinând că reclamantele au dovedit calitatea de descendente ale defunctului O.I. cu certificatele de naştere depuse la dosar. De asemenea, au dovedit şi faptul că autorul lor a fost proprietarul terenurilor în litigiu, sens în care au depus contractele de vânzare-cumpărare de la filele 33-42 şi 48 ale dosarului de fond.
Cât priveşte apelul reclamantelor, s-a reţinut că potrivit raportului de expertiză din totalul terenului doar suprafaţa de 1013,30 mp este ocupată de construcţii, iar pe restul terenului sunt amenajate spaţii de parcare, alei betonate şi spaţii verzi care sunt necesare utilizării construcţiilor şi ca, atare aceste spaţii nu pot fi echivalate noţiunii de teren liber.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamantele O.I.A. şi O.S.F., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că în cauză societăţile pârâte nu erau privatizate la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 al legii, conform căruia terenul trebuie restituit în natură. De asemenea, terenul liber de construcţii , respectiv suprafaţa de 3265 mp nu este necesară bunei utilizări a clădirilor în care se desfăşoară o activitate pur administrativă.
Prin Decizia nr. 7213 din 19 noiembrie 2008 Înalta Curte de Casaţie Justiţie a admis recursul, a casat Decizia nr. 457 din 5 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinând că instanţa de apel a constatat imposibilitatea restituirii în natură a terenului de 4278 mp întrucât e ocupat de sediile a trei societăţi comerciale şi de utilităţile necesare funcţionării acestora.
Probatoriile administrate în cauză nu au stabilit cu exactitate dacă întreaga suprafaţă neocupată de construcţii, de 3265 mp, este necesară bunei utilizări a construcţiilor conform standardului obişnuit pentru destinaţia construcţiilor şi fără a reprezenta o facilitate sau un avantaj în plus.
Lămurirea acestui aspect este esenţială pentru corecta soluţionare cauzei deoarece trebuie să se facă cuvenita distincţie între terenul liber şi terenul ce se poate restitui în natură pentru a se îndeplini finalitatea legii de reparaţie.
S-a stabilit că în rejudecare, să se efectueze un supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească dacă există o suprafaţă de teren liberă ce se poate restitui în natură şi care este întinderea acesteia.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 6262,8/105/2006 şi a fost efectuat un supliment al raportului de expertiză.
Curtea, examinând Decizia apelată în raport de actele şi lucrările dosarului şi dispoziţiile legale incidente, a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi art. 10 alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înţelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existenţa sau utilizarea unor amenajări subterane conducte de alimentare cu apă, gaze petrol electricitate.
În speţă, aşa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză şi din planul depus de intimată la filele 34 - 40 dosar apel, terenul în litigiu şi suprafaţa acestuia este afectat de căi de acces, trotuare, parcare amenajată, amenajări subterane, respectiv conducte de alimentare cu apă, conducte de gaze, reţele de telefonie, canalizare, linii electrice aeriene şi subterane, stâlpi electrici de beton şi stâlpi metalici pentru iluminat, astfel încât restituirea în natură nu se poate dispune, deoarece afectează accesul şi utilizarea normală a construcţiilor.
Faţă de aceste considerente, constatând că suprafaţa de teren solicitată a fi restituită în natură, nu poate fi restituită decât prin echivalent, Curtea, în baza dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., a respins apelul declarat de contestatoarele O.I.A. şi. O.S..
În ceea ce priveşte apelul declarat de intimata SC F.D.F.E.E. E.M.N. SA, acesta nu a mai fost analizat având în vedere că împotriva deciziei nr. 457/2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, intimata nu a declarat recurs, astfel încât Decizia a rămas irevocabilă în ceea ce o priveşte, intrând în puterea lucrului judecat.
Împotriva deciziei civile nr. 198 din 13 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti au declarat recurs reclamantele care au invocat nulitatea prevăzuta de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. si ale pct. 10.1 si 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 modificata.
Pe linia deciziei de casare - nr. 7213 din 19 noiembrie 2008, pronunţata de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de casare urma să administreze ca probatoriu, un supliment la raportul de expertiza topograf (administrat în faţa instanţei de fond, Tribunalul Prahova) prin care să se stabilească dacă există o suprafaţă de teren liberă ce se poate restitui în natură şi care este întinderea acesteia.
Raportul de expertiza a fost efectuat şi s-a concluzionat în sensul că terenul situat în Ploieşti, poate fi restituit în natură în două variante respectiv toată suprafaţa liberă de construcţii, respectiv 3265 mp, sau doar suprafaţa de 1013 mp, aflată în faţa construcţiilor deţinute de cele doua intimate.
Faţă de faptul ca expertul topograf a concluzionat în sensul că este posibilă restituirea în natură, fără a fi afectată folosinţa construcţiilor existente pe teren, soluţia instanţei de trimitere este nelegală şi lipsită de suport probator şi juridic.
La dosarul cauzei reclamantele au depus o declaraţie autentificată prin care învederează că renunţă la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 198 din 13 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va lua act de renunţarea reclamantelor la recursul declarat pentru considerentele ce succed.
Dispoziţiile art. 246 C. proc. civ. prevăd că reclamantele pot să renunţe oricând la judecată, fie verbal în instanţă, fie prin cerere scrisă, această renunţare putând avea loc în tot cursul judecăţii, inclusiv în faţa instanţelor de recurs.
Manifestarea de voinţă în sensul renunţării la judecată este un act de dispoziţie, o desistare a recursului reclamantelor, prin care acestea achiesează la hotărârea instanţei de apel.
Pentru aceste considerente, se va lua act de declaraţia de renunţare la judecata recursului de către reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de declaraţia reclamantelor de renunţare la judecata recursului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6653/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6651/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
