ICCJ. Decizia nr. 6653/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6653/2010
Dosar nr. 612/39/200.
Şedinţa publică din 9 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 26 martie 2008, reclamantul M.L. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 4 milioane Euro, cu titlu de daune morale, arătând că execută în mod nelegal o pedeapsă de 13 ani închisoare în Penitenciarul Botoşani şi i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil şi la judecata într-un termen rezonabil, prevăzut de Convenţia Europeană a drepturilor Omului, cu menţiunea că urmează să depună în instanţă dovezi eu privire la pretinse încălcări ale dreptului menţionat.
Prin sentinţa civilă nr. 1055 din 27 mai 2008, Tribunalul Suceava a respins cererea, instanţa reţinând că reclamantul nu a dovedit caracterul nelegal al privării sale de libertate, condiţie impusă de dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., şi nici nu a precizat în ce anume-a constat încălcarea dreptului enunţat prin cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, susţinând că sentinţa este nelegală întrucât cauza a fost judecată în lipsa sa, comandantul penitenciarului refuzând să ii permită deplasarea la sediul instanţei motivat de faptul că prezenţa sa la proces nu este obligatorie.
Prin Decizia civilă nr. 98 din 24 septembrie 2008, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de reclamant, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut, în motivare, că pricina se putea judeca şi în lipsa reclamantului, însă, având în vedere solicitarea expresă a reclamantului de a i se asigura prezenţa în instanţă, era necesar a se dispune măsuri în acest sens, în scopul acordării posibilităţii exercitării efective a dreptului la apărare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Stalul Român, prin Ministerul Finanţelor, invocând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâtul a susţinut că reclamantul a avut asigurată exercitarea drepturilor sale procesuale, având posibilitatea de a prezenta dovezile odată cu cererea de chemare în judecată sau prin corespondenţă, posibilităţi de care însă nu a uzat, caz în care soluţia instanţei de apel este lipsită de temei legal.
Prin Decizia nr. 4361 din 1 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de pârât şi a fost casată Decizia, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivare s-a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel poate desfiinţa hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe doar în cazul în care constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ori judecata fondului s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, aceste împrejurări nefiind date în speţă.
S-a mai reţinut că în cazul în care prezenţa inculpatului era necesară şi utilă pentru soluţionarea cauzei, instanţa de apel avea posibilitatea să dispună măsurile procedurale care se impuneau în acest scop.
Cu ocazia rejudecării a fost asigurată prezenţa inculpatului, acesta arătând în instanţă că temeiul de drept al plângerii sale îl constituie art. 504 pct. 2 C. proc. pen.
Prin Decizia civilă nr. 111 din 7 septembrie 2009, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul reclamantului, reţinând că reclamantul nu a probat existenţa niciunuia dintre cazurile prevăzute de dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., simpla afirmaţie a reclamantului că i-a fost lezat dreptul la un proces echitabil ca urmare a faptului că nu ştie în ce stadiu se află plângerea pentru mărturie mincinoasă formulată împotriva martorului B.L. în anul 2003, neputând constitui temei pentru admiterea acţiunii, cât timp o împrejurare de această natură nu este prevăzută de art. 504 C. proc. pen.
Împotriva deciziei civile nr. 111 din 7 septembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava a declarat recurs reclamantul, susţinând că, deşi prin Decizia penală nr. 372 din 10 mai 2006 a Tribunalului Suceava, secţia penală, a fost casată sentinţa Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc şi a fost înaintată cauza aceleiaşi instituţii în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorului B.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 259 şi art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), nici până în prezent dosarul nu a fost soluţionat.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit pentru considerentele ce succed:
Prin motivele formulate, reclamantul şi-a exprimat nemulţumirile referitoare la modalitatea de soluţionare a unui dosar penal, însă acestea nu pot face obiect de analiză în prezenta cauză civilă.
În dosarul de faţă nu a fost indicat temeiul de drept al recursului formulat, însă va fi analizată critica privind încălcarea dreptului la un proces echitabil al reclamantului, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în care aceasta este susceptibilă de încadrare.
Dispoziţiile cuprinse în art. 504-507 C. proc. pen. reglementează procedura specială prin care persoana faţă de care s-a săvârşit un act de injustiţie a fost condamnată.
În temeiul art. 504 şi urm. C. proc. pen., răspunderea civilă a statului se constituie într-o răspundere legală pentru faptele organelor sale şi care nu este condiţionată decât de întinderea pagubei suferite de cel îndreptăţit la acţiune.
Obligaţia statului la repararea pagubei în cazul condamnării pe nedrept indiferent de temeiul achitării şi de infracţiunea pentru care a intervenit achitarea decurge din raporturile de drept public şi îşi au drept cauză eroarea judiciară.
În acest sens sunt şi disp. deciziei civile nr. 3189 din 20 aprilie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Această interpretare a disp. art. 504 C. proc. pen. este în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În aplicarea art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care se referă la dreptul la libertate şi la siguranţă, Curtea Europeană a fost constantă în a condamna statele membre la despăgubiri băneşti pentru daunele morale cauzate de o arestare abuzivă sau o condamnare nedreaptă (cazul Lukanov vs. Bulgaria, cazul Dolban vs. România etc).
În speţă, se observă că reclamantul susţine că i s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât instanţele nu au soluţionat dosarul penal privind pe numitul B.L. într-un termen rezonabil.
Or, dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. prevăd că are dreptul la repararea pagubei suferite doar persoana care, în urma rejudecării cauzei deţine o hotărâre definitivă de achitare a sa sau a fost privată de libertate ori i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Aşadar, cum în cauză reclamantul nu a dovedit existenţa caracterului nelegal al privării sale de libertate, sau a faptului că i-a fost lezat dreptul la un proces echitabil, ci doar a făcut simple afirmaţii referitoare la o terţă persoană presupusă a fi comis infracţiunea de mărturie mincinoasă, se constată că Decizia atacată este corectă, motiv pentru care, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.L. împotriva deciziei civile nr. 111 din 07 septembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6654/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6652/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
