ICCJ. Decizia nr. 6654/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6654/2010
Dosar nr. 3466/95/200.
Şedinţa publică din 9 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Gorj la data de 6 aprilie 2009, reclamanta L.M. a chemat în judecată pe pârâta SC C.E.R. SA, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate caducitatea Decretului de expropriere nr. 193/1987 şi calitatea sa de proprietar asupra unui imobil format din construcţii şi teren în suprafaţă de 250 mp, situat în satul Pinoasa - Arderea, comuna Cîlnic, judeţul Gorj.
În motivarea acţiunii, a arătat că este moştenitoarea autorului I.C. decedat în anul 1999, de la care a fost expropriat prin Decretul nr. 193/1987 imobilul menţionat anterior, că de la data exproprierii şi până în prezent a avut posesia neîntreruptă asupra imobilului, posesie pe care o exercită şi în prezent, comportându-se ca un adevărat proprietar şi achitând impozitele aferente imobilului.
În drept a invocat dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO şi art. 41 alin. (2) şi (3) din Constituţia României.
Pârâta SC C.E.R. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, considerând că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, că singura cale legală era cea prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă 242 din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Gorj s-a admis acţiunea, s-a constatat caducitatea Decretului de expropriere nr. 193/1987.
S-a constatat calitatea de proprietar a reclamantei asupra imobilelor teren în suprafaţă de 250 mp şi construcţii aflate pe acest teren ce au făcut obiectul Decretului nr. 193/1987.
Pârâta a fost obligată la 6.600 lei cheltuieli de judecată faţă de reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a analizat acţiunea în raport de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., considerând că nu se poate reţine apărarea pârâtei în sensul că temeiul de drept ar fi Legea nr. 10/2001, întrucât acest act normativ reglementează expres doar retrocedarea imobilelor expropriate a căror posesie nu mai este exercitată de foştii proprietari, iar autorul reclamantei, respectiv reclamanta după decesul autorului, au exercitat o posesie continuă asupra bunurilor imobile ce au făcut obiectul exproprierii.
S-a considerat că nu are incidenţă în cauză Decizia nr. 53 din 04 iulie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, care vizează aplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Pe fondul cauzei, acţiunea a fost apreciată ca întemeiată, întrucât imobilul în litigiu, expropriat în baza Decretului nr. 193/1987, nu a fost preluat efectiv de către expropriator, rămânând în continuare în posesia reclamantei, care îl stăpâneşte şi în prezent, considerându-se că nu a operat transferul proprietăţii de la autorul reclamantei la stat, în condiţiile în care pârâta nu s-a prevalat de respectarea dispoziţiilor art.4 din Decretul nr. 467/1979 în raport de care imobilele expropriate trec în proprietatea statului pe data preluării efective a acestora în vederea demolării.
La data de 25 noiembrie 2009, pârâta SC C.E.R. SA a învederat instanţei că solicită obligarea reclamantei la plata reactualizată a despăgubirilor încasate, după cum s-a solicitat prin cerea reconvenţională.
Prin sentinţa civilă 313 din 26 noiembrie 2009, Tribunalul Gorj a făcut aplicarea dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ., a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 242 din 15 octombrie 2009.
A admis cererea reconvenţională şi a obligat pe reclamanta pârâtă L.M. la 12.345,3 lei, despăgubiri primite la data de 14 noiembrie 1988, respectiv suma de 35.213 lei ROL actualizată cu indicele de inflaţie până la 30 septembrie 2009 inclusiv.
Împotriva sentinţei civile 242 din 15 octombrie 2009 a declarat apel pârâta SC C.E.R. SA.
În motivarea apelului s-a arătat că nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 şi ale art. 111 C. proc. civ., ci temeiul de drept îl constituie dispoziţiile Legii nr. 10/2001. S-a făcut referire la incidenţa deciziei 53 din 4 iulie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie potrivit cu care, după intrarea în vigoare a Legii 10/2001 nu mai sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 33/1994 pentru imobilele preluate de sta anterior anului 1989.
Al doilea motiv de apel a vizat fondul cauzei, apelanta arătând că pe terenul expropriat se află o locuinţă în stare avansată de degradare, aşa că nu se poate atinge scopul pentru care s-ar declara caducitatea decretului, acela de a se folosi locuinţa. S-a susţinut că art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu cere ca scopul exproprierii să fie atins prin finalizarea lucrărilor, ci prin începerea acestora, ceea ce s-a realizat în cauză, imobilul fiind supus utilităţii publice.
Apelanta a solicitat să se admită cererea reconvenţională în cazul în care acţiunea s-ar admite.
Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr. 90 din 25 martie 2010 a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pârâta la 4600 lei cheltuieli de judecată.
Criticile care privesc temeiul de drept şi fondul cauzei nu sunt întemeiate.
S-a reţinut că, reclamanta a făcut dovada proprietăţii autorului său asupra imobilului ce a fost expropriat prin Decretul nr. 193/1987, iar din raportul de expertiză întocmit la prima instanţă a rezultat că scopul pentru care s-a dispus exproprierea nu a fost atins, imobilul fiind în continuare în posesia reclamantei şi nefiind declarată o nouă utilitate publică.
Acţiunea prin care s-a solicitat constatarea calităţii de proprietar şi constatarea caducităţii decretului de expropriere nu este una în retrocedarea imobilului, deoarece de esenţa retrocedării este faptul că reclamantul, fost proprietar, a pierdut posesia bunului.
Legea nr. 33/1994 sau Legea nr. 10/2001, după caz, conţin norme juridice cu caracter reparator pentru o altfel de situaţie premisă decât cea existentă în cauză şi anume preluarea abuzivă a imobilului, neatingerea scopului exproprierii, pierderea posesiei de către fostul proprietar. Numai la astfel de situaţii de fapt se referă Decizia nr. 53/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia Curţii Constituţionale citată de reclamantă şi legile speciale arătate.
Reclamanta a promovat o acţiune în constatare întemeiată pe prevederile dreptului comun, considerată admisibilă pentru că reclamanta nu poate promova o acţiune în realizare, având în continuare posesia imobilului.
Cât priveşte soluţionarea cererii reconvenţionale, se constată că prin sentinţa civilă nr. 313 din 26 noiembrie 2009 tribunalul s-a pronunţat pe această cerere, fiind lipsită de obiect solicitarea pârâtei din apel de a i se admite cererea reconvenţională, aceasta fiind deja admisă.
S-au apreciat ca fondate criticile circumscrise celui de al treilea motiv de apel, privitor la cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Au fost interpretate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. în sensul că în mod eronat s-a concluzionat că onorariul de apărător în cuantum de 6000 lei este nejustificat.
- La stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată nu s-a avut în vedere atitudinea culpabilă a pârâtei care a susţinut constant că acţiunea promovată este inadmisibilă.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată nefondat recursul pentru cele ce succed:
Recurenta critică hotărârea invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează două ipoteze: hotărârea este lipsită de temei legal; hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. In ambele cazuri, este avută în vedere, ca regulă, încălcarea legii de drept material.
Pentru prima ipoteză instanţa de recurs trebuie să constate că hotărârea nu este motivată în drept ori că în legislaţia în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate nu există un text care să justifice soluţia dată în speţă.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii ceea ce înseamnă că instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.
În cauza pendinte reclamanta prin motivele de recurs susţine evident că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. în conformitate cu care, judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabelul onorariilor minimale, ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Dispoziţiile acestui text de lege au fost corect interpretate şi aplicate având în vedere că în ipoteza aplicării art. 274 alin. (3) C. proc. civ. instanţa judecătorească nici nu stânjeneşte executarea contractului de asistenţă juridică, reglementată prin legea profesiei de avocat, şi nici nu îl controlează direct sau indirect, iar cu atât mai puţin nu îl anulează în total sau în parte.
Cu alte cuvinte raportul juridic generat de încheierea contractului de asistenţă juridică se menţine în integralitatea lui.
Corect s-a apreciat că, se impune reducerea onorariului avocatului, având în vedere durata rezonabilă de soluţionare a cauzei (mai puţin de şapte luni), valoarea litigiului, reprezentând o suprafaţă de 250 mp teren şi o construcţie fără valoare, situate într-o zonă cu valoare economică scăzută a imobilelor.
Onorariul avocatului de 6.000 lei este mult prea mare raportat la obiectul dosarului judiciar şi munca desfăşurată de avocat care nu a fost prezent la toate termenele de judecată.
Aşadar, criticile aduse hotărârii pronunţate de instanţa de apel sunt nefondate şi în concluzie Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta L.M. împotriva deciziei civile nr. 90 din 25 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6655/2010. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6653/2010. Civil → |
|---|
