ICCJ. Decizia nr. 6673/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6673/2010
Dosar nr. 5774/30/2007
Şedinţa publică de la 9 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2028 din 23 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 5774/30/2007, Tribunalul Timiş, a respins acţiunea formulată de reclamantul K.E.I. împotriva pârâtei SC J. SA Jimbolia, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei. A admis în parte acţiunea formulată de acelaşi reclamant împotriva pârâţilor Primarul Oraşului Jimbolia şi Agenţia Domeniilor Statului.
A anulat în parte dispoziţia din 11 iulie 2007, emisă de pârâtul Primarul Oraşului Jimbolia, cu privire la terenul în suprafaţă de 1 iugăr şi 54 stânjeni pătraţi înscris iniţial în CF nr. XXX Jimbolia, iar actualmente în CF nr. YYY Jimbolia.
A obligat pârâta Agenţia Domeniilor Statului să emită o nouă dispoziţie prin care să propună despăgubiri băneşti reclamantului pentru terenul indicat anterior.
A respins capătul de cerere privind obligarea paratei Agenţia Domeniilor Statului la propunerea de despăgubiri pentru clădirile agricole şi crescătoria de porcine de pe acelaşi teren.
A menţinut în rest prevederile dispoziţiei contestate, respectiv respingerea cererii de restituire a imobilului înscris în CF nr. XXX Jimbolia, clădire de locuit cu dependinţe şi curte.
A respins cererea reclamantului pentru cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin procesul-verbal întocmit la 08 decembrie 1945 de către Comitetul Local de împroprietărire Jimbolia s-a dispus exproprierea lui K.E.I. în privinţa mai multor parcele de teren, între care şi cea înscrisă in CF XXX Jimbolia, in suprafaţă de un iugăr şi 54 stânjeni; prin acelaşi proces-verbal, a fost expropriată de la antecesorul reclamantului şi casa.
Conform certificatului de moştenitor din 29 august 2000, de pe urma defunctului K.E.I. a rămas ca moştenitor reclamantul, în calitate de fiu.
Din contractele de vânzare-cumpărare încheiate în 03 ianuarie 1944 şi 08 ianuarie 1944 rezultă că antecesorul reclamantului a dobândit o cotă de 5/6 din terenul înscris în CF XXX Jimbolia, împreună cu un grajd, o cocină şi un şopron aflate pe acesta.
Prin notificarea din 25 iunie 2001, reclamantul a solicitat Primarului Oraşului Jimbolia restituirea în natură a imobilelor înscrise în CF XXX Jimbolia, constând în clădire de locuit cu dependinţe şi curte, constând in clădiri agricole şi crescătorie de porcine in suprafaţă de 1 iugăr şi 54 stânjeni, arătând că imobilele au fost expropriate de la tatăl său prin procesul-verbal din 08 decembrie 1945, în baza Legii nr. 187/1945 şi că la data exproprierii nu au fost acordate niciun fel de despăgubiri, imobilele aflându-se în continuare in proprietatea Statului Român şi în administrarea S.G.C.L. Jimbolia.
Prin dispoziţia din 11 iulie 2007, emisă de pârâtul Primarul Qraşul Jimbolia a fost respinsă cererea de restituire în natură, reţinându-se că imobilul înscris nu se află în administrarea Primăriei Oraşului Jimbolia, iar pentru imobilul înscris în CF XXX, notificatorul nu a făcut dovada proprietăţii.
În cadrul concluziilor raportului de expertiză s-a arătat că imobilul înscris în CF nouă nr. YYY Jimbolia, este unul şi acelaşi cu cel preluat de la antecesorul reclamantului, fost intabulat in CF XXX Jimoblia.
S-a mai reţinut că, conform art. 29 Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate, aceste dispoziţii fiind aplicabile şi în cazul în care imobilele au fost înstrăinate; măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică ce a efectuat privatizarea.
În speţă, imobilul preluat de la antecesorul reclamantului, fost intabulat în CF XXX Jimbolia, este actualmente înscris în CF nr. YYY/ A Jimbolia; pârâta SC J. SA Jimbolia, privatizată integral prin vânzarea capitalului social de către Ministerul Agriculturii, este proprietară asupra a patru locuinţe şi a 10000/19892 parte teren, iar SC C.L. SRL Jimbolia, în urma cumpărării la licitaţie de la SC J. SA Jimbolia, este proprietară asupra restului construcţiilor şi asupra a 9892/19892 parte teren.
Împotriva sentinţei civile nr. 2028 din 23 octombrie 2009 a Tribunalului Timiş au dedarat apel în termenul legal reclamantul K.E.I. şi pârâta Agenţia Domeniilor Statului
În motivarea apelului, reclamantul a arătat în primul rând că, despăgubirile i se cuvin pentru o suprafaţă de teren de 11.898 mp, aşa cum rezultă din cele două procese-verbale de expropriere şi cum a confirmat şi expertul, iar nu numai pentru 1 iugăr şi 54 stânjeni, cum i-a acordat prima instanţă.
În al doilea rând, a arătat că i se cuvin despăgubiri şi pentru construcţiile existente pe terenul identificat în momentul exproprierii.
Pârâta Agenţia Domeniilor Statului a arătat în motivarea apelului că, în ceea ce o priveşte, reclamantul nu a parcurs faza administrativă obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001, nedepunând o notificare însoţită de actele doveditoare conform art. 22 din lege.
Curtea de Apel Timişoara prin decizia civilă nr. 23 din 9 februarie 2010 a respins apelurile declarate de părţile din proces ca nefondate.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că, prin dispoziţia din 11 iulie 2007 a pârâtului Primarul Oraşului Jimobila, cererea de restituire în natură le-a fost respinsă cu motivarea că imobilul nu se află în administrarea Primăriei Jimbolia, iar pentru imobil nu a făcut dovada proprietăţii.
Reclamantul a contestat această dispoziţie prin acţiunea ce face obiectul dosarului de faţă, acţiune pe care a precizat-o după efectuarea expertizei dispuse în cauză, solicitând obligarea pârâtei Administrarea Domeniilor Statului de a face propunerea - prin dispoziţie - de despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 11.898 mp cu clădiri agricole şi crescătorie de porcine, înscris în CF veche nr. XXX Jimbolia, iar actualmente în CF nr. YYY Jimbolia.
Prima instanţă în mod corect a stabilit că reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru o suprafaţă de 1 iugăr şi 54 stânjeni, înscrisă în prezent în CF nr. YYY Jimbolia, respingând celelalte pretenţii ale reclamantului.
Din cele două contracte de vânzare-cumpărare şi din cele două procese-verbale de expropriere depuse la dosar nu rezultă că de la antecesorul reclamantului statul ar fi preluat o suprafaţă de 11.898 mp şi o crescătorie de porcine, cum susţine reclamantul.
Prin contractele de vânzare-cumpărare din 3 ianuarie 1944 şi 8 ianuarie 1944, antecesorul reclamantului, K.E.I., adevenit proprietar asupra a 5/6 părţi din imobilul înscris în CF nr. XXX Jimbolia, constând în 1 iugăr şi 54 stânjeni „pământ arabil cu 3 clădiri agricole/grajd, cocină de porci şi şopron". Conform procesului verbal din 8 decembrie 1945, de la numitul K.E.I. s-a expropriat casa; cererea pentru restituirea în natură a acesteia nu a mai fost susţinută de reclamant în cursul procesului, aşa cum rezultă din precizarea acţiunii din dosarul de fond.
Conform procesului-verbal din 8 decembrie 1946, de la antecesorul reclamantului s-a expropriat o suprafaţă de 1 iugăr şi 54 stânjeni. Pentru această" suprafaţă de teren i s-a recunoscut reclamantului dreptul la despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001.
Pentru restul de teren nu s-a făcut dovada proprietăţii şi nici pentru o crescătorie de proci.
De altfel, la dosar nu există o carte funciară din care să rezulte că antecesorul reclamantului ar fi fost proprietar asupra unei suprafeţe totale de teren de 11.898 mp şi a unei crescătorii de porci. Dovezile pe care se sprijină reclamantul sunt cele două contracte de vânzare-cumpărare şi cele două procese-verbale de expropriere, care însă nu confirmă aceste afirmaţii ale reclamantului.
Nu se confirmă nici susţinerea reclamantului că expertul ar fi constatat că de la antecesorul său K.E.I. s-ar fi expropriat o suprafaţă de 11.898 mp.
S-a mai reţinut că, obligaţia pârâtei Agenţia Domeniilor Statului de a răspunde la notificarea reclamantului şi de a-i face propunerea, pentru despăgubiri decurge din dispoziţiile art. 29 Legea nr. 10/2001, având în vedere faptul că unitatea deţinătoare, respectiv pârâta SC J. SA Jimbolia este privatizată integral prin vânzarea capitalului de către Ministerul Agriculturii.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au dedarat recurs, atât reclamantul cât şi pârâta Agenţia Domeniilor Statului, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304, pct. 8, 9 C. proc. civ..
Reclamantul critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Instanţa de apel a interpretat greşit actele juridice deduse judecăţii, schimbând înţelesul neîndoielnic al acestora. Cele două acte juridice constau în procesele-verbale de expropriere eliberate de Direcţia Generală a Arhivelor Naţionale. Aceste acte atestă trecerea în proprietatea Statului Român a două parcele de câte un iugăr şi 54 stânjeni fiecare. Al doilea proces-verbal de expropriere încheiat la 8 decembrie 1946, A individualizat pe verso, cea de-a doua parcelă a terenului identificat în suprafaţă de 1 iugăr şi 54 stânjeni respectiv grădina imobilului. Raportul de expertiză evidenţiază suprafaţa de 11.898 mp teren.
- Instanţa de apel în mod greşit a reţinut că nu s-a făcut dovada existenţei crescătoriei de porcine.
Recurenta-pârâtă critică hotărârea sub următoarele aspecte.
- Comisia de Soluţionare a cererilor de retrocedare formulate în baza Legii nr. 10/2001, soluţionează astfel de cereri prin emiterea de decizie sau dispoziţie, numai după primirea dosarului aferent notificării din 5 iunie 2001 şi numai în urma verificării documentelor aflate la dosar.
- Acordarea despăgubirilor băneşti are loc numai dacă sunt îndeplinite condiţiile imperative ale art. 1 alin. (2), (3) Legea nr. 10/2001, modificată.
În calea de atac a recursului părţile din proces nu au deptis întâmpinare.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs, Înalta Curte, constată nefondate recursurile dedarate de redanunt şi pârâta Agenţia Domeniilor Statului pentru argumentele ce succed
1. Recursul reclamantului
Prin cererea de recurs se invocă incidenţa motivelor de nelegalitate încriminate prin dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ..
Dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., determină cu mult claritatea câmpului de aplicaţie al acestui motiv de casare.
Textul vizează interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii.
Reclamantul invocând acest motiv de nelegalitate, susţine că, instanţa de apel a interpretat greşit procesele-verbale de expropriere, eliberate de Direcţia Generală a Arhivelor Naţionale, care atestau trecerea în proprietatea statului a câte 1 iugăr şi 54 stânjeni fiecare şi nu doar a 1 iugăr şi 54 stânjeni cum s-a reţinut în decizia care face obiectul recursului.
Susţinerile reclamantului sunt nefondate, având în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care prevăd că, „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii".
Acest text de lege impune judecătorului obligaţia de a respecta şi de a face respectate principiul contradictorialităţii şi celelalte principii ale procesului civil.
În conformitate cu principiul disponibilităţii prevăzut de C. proc. civ., instanţa este obligată să se pronunţe, asupra celor solicitate şi nu să interpreteze obiectul acţiunii. Cererea de chemare în judecată investeşte instanţa cu judecarea cauzei.
Aceasta înseamnă că, în principiu instanţele judecătoreşti nu se pot sesiza din proprie iniţiativă şi că cererea de chemare în judecată odată introdusă fixează natura şi obiectul procesului.
În speţa supusă analizei, reclamantul prin cererea de chemare în judecată, aflată la fila 8 dosar fond, a solicitat anularea dispoziţiei din 11 iulie 2007, emisă de primărie, „restituirea imobilului compus din clădiri agricole şi crescătorie de porcine cu teren în suprafaţă de 1 iugări şi 54 stânjeni, imobilul înscris în CF veche nr. XXX Jimbolia", invocând ca act de expropriere, procesul-verbal încheiat la 8 iunie 1944.
Ulterior, prin obiecţiile formulate la expertiza efectuată în cauză, solicită pentru prima dată „să se aibă în vedere şi procesul-verbal de expropriere din 8 decembrie 1946, pe care îl şi conexează.
Or, faţă de textele de lege mai sus arătate, cererea de chemare în judecată aşa cum a fost formulată, a fixat atât natura cât şi obiectul procesului, care, în cauza pendinte se referă doar la procesul-verbal de expropriere din 8 iunie 1944 şi la suprafaţa de 1 iugăr şi 54 stânjeni.
Dar, modificarea acţiunii se poate face la primul termen de judecată sau în cadrul termenului acordat în acest scop.
Reclamantul a încercat să modifice cererea de chemare în judecată, după administrarea întregului probator la penultimul termen de judecată.
În situaţia în care instanţa de judecată proceda conform susţinerilor reclamantului, în recurs, în sensul de a se pronunţa şi cu privire la procesul-verbal de expropriere din 8 decembrie 1946, ar fi însemnat o încălcare atât a dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. cât şi a principiilor ce generează procesul civil.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, susţine reclamantul că, în mod greşit s-au apreciat probele cu privire la „crescătoria de porcine".
Contrar acestor susţineri, aprecierea probelor nu constituie motiv de nelegalitate şi atunci nu poate fi supus controlului judiciar,
Recursul fiind o cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ..
2. Recursul dedarat depărată Agenţia Domeniilor Statului
Pârâta critică hotărârea invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că, au fost interpretate greşit dispoziţiile art. 22 şi art. 1 alin. (2) şi (3) Legea nr. 10/2001, modificata, care privesc condiţiile de soluţionare a notificării respectiv acordarea despăgubirilor băneşti.
Potrivit art. 22 Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate precum şi în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, vor fi depuse cu anexă la notificare.
Deoarece textul de lege nu conţine prevederi speciale în privinţa dovedirii drepturilor de proprietate, precum şi a termenului până la care pot fi depuse actele doveditoare, înseamnă că sunt aplicabile regulile de drept comun, respectiv cele din materia acţiunii în revendicare imobiliară.
Drept urmare, susţinerile pârâtei în sensul că notificarea nu a fost soluţionată întrucât nu s-au depus la dosarul administrativ actele doveditoare ale dreptului de proprietate urmează a fi respinse, cu precizarea că reclamantul cu procesul-verbal de expropriere şi contractele de vânzare aflate la dosarul cauzei a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul suspus analizei.
În cauza pendinte au fost respectate şi dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (3) Legea nr. 10/2001 atâta timp cât s-a făcut dovada că imobilul pentru care s-a dispus acordarea despăgubirilor băneşti a fost preluat abuziv de stat şi că reclamantul este îndreptăţit la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, cum corect au reţinut instanţele anterioare.
În consecinţă, trebuie reţinut că s-a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legii speciale aplicabile cauzei pendinte.
Faţă de cele mai sus reţinute, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile, nefiind incidente în speţă dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamantul K.E.I. şi pârâta Agenţia Domeniilor Statului împotriva deciziei civile nr. 23/A din 09 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6675/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6646/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
