ICCJ. Decizia nr. 6675/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6675/2010
Dosar nr. 17202/3/2007
Şedinţa publică din 9 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 17 mai 2007, reclamanta I.M. a chemat în judecată pe pârâţii D.I. şi Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului şi Protocolului de Stat, solicitând să se constate nulitatea absolută a deciziei din 29 ianuarie 2007, prin care Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului şi Protocolului de Stat a dispus restituirea în natură numitei D.I., a terenului în suprafaţă de 736,25 m.p., situat în incinta imobilului din Bucureşti şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin atribuirea în compensare a terenului în suprafaţă de 172,41 m.p. situat în incinta imobilului din Bucureşti, sector 1, pentru fraudă la lege, respectiv încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 3 alin. (1) lit. a) Legea nr. 10/2001, să oblige pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 736,25 m.p. şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin atribuirea în compensare a terenului în suprafaţă de 172,41 m.p., cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 304 din 4 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii în ceea a priveşte primul capăt de cerere; a admis excepţia lipsei de interes în ceea priveşte primul capăt de cerere şi a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană lipsită de interes; a respins ca inadmisibil capătul doi de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului şi Protocolului de Stat; a disjuns capătul doi de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta D.I..
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, solicitând anularea hotărârii apelate, în conformitate cu dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanţa neintrând în cercetarea fondului, şi trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul Bucureşti, pentru analizarea în fond a cererii în constatarea nulităţii absolute a deciziei din 29 ianuarie 2007 emisă de intimata-pârâtă Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului şi Protocolului de Stat şi a acţiunii în revendicare formulată în contradictoriu cu ambii intimaţi-pârâţi.
Intimata D.I. a invocat tardivitatea declarării apelului, care a fost formulat cu depăşirea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Analizând în prealabil acest aspect, curtea de apel a constatat că, faţă de prevederile art. 93 C. proc. civ., în caz de alegere de domiciliu, comunicarea se va face la persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură. În cauză, dovada de îndeplinire a procedurii de citare la domiciliul ales al apelantei nu menţionează persoana căreia i-a fost înmânată citaţia, astfel cum prevede, sub sancţiunea nulităţii, art. 100 pct. 4 C. proc. civ.. De asemenea, din dovada de îndeplinire a procedurii de citare la domiciliul apelantei nu rezultă dacă afişarea s-a făcut pe uşa destinatarului sau pe uşa principală a clădirii, această din urmă variantă fiind subliniată de agentul procedural, însă nefiind permisă de art. 92 alin. (4) C. proc. civ., decât în cazul în care numărul apartamentului nu a fost indicat. În această situaţie, instanţa de apel a reţinut că procedura de comunicare a hotărârii nu a fost legal îndeplinită şi a considerat că apelul a fost făcut în termen, trecând la cercetarea pe fond a motivelor invocate de apelantă.
Prin decizia nr. 129A din 22 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul reclamantei, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte cererea de anulare a deciziei emise de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului şi Protocolului de Stat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare produse împotriva acestui pârât, au fost în mod greşit soluţionate de prima instanţă, care a avut în vedere condiţionarea formulării acţiunii de parcurgerea unei proceduri administrative obligatorii, prealabilă sesizării instanţei judecătoreşti precum şi faptul că desfiinţarea deciziei nu ar avea niciun efect practic în ceea ce o priveşte pe reclamantă.
Instanţa a arătat în motivare că, în speţă, faţă de decizia pronunţată în recursul în interesul Legii nr. 33/2008, este necesar a se stabili, în ce măsură, în cadrul acţiunii în revendicare, reclamanta deţine un bun în sensul art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, conform căruia orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale şi nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional, iar dispoziţiile art. 11 şi 20 din Constituţie prevăd că aceste dispoziţii fac parte din dreptul intern, fiind ratificate de România. Potrivit art. 20 alin. (2) din Constituţia României, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.
În acest context, cererea reclamantei privind anularea deciziei emise de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului şi Protocolului de Stat nu este lipsită de interes întrucât prin această decizie s-a dispus asupra bunului cu privire la care reclamanta pretinde că are un drept de proprietate, decizie care, astfel cum a reţinut tribunalul, prin intrarea în circuitul civil, a devenit un act juridic civil generator de drepturi cu caracter civil.
În această situaţie, instanţa de apel a constatat că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, fără a examina titlurile invocate de părţi în acţiunea în revendicare şi fără a stabili dacă reclamanta în acţiunea în revendicare se poate prevala de un bun în sensul art. 1 Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, soluţie în raport de care nu mai este necesar a se examina măsura disjungerii cererii formulate împotriva pârâtei D.I..
Împotriva acestei decizii, au exercitat calea de atac a recursului, pârâtele D.I. şi Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Printr-un prim motiv de recurs, pârâta D.I. a susţinut că instanţa de apel în mod greşit a respins excepţia tardivităţii apelului, întrucât sentinţa apelată a fost comunicată atât la domiciliul reclamantei, cât şi la sediul SC C.C. în cursul lunii aprilie 2009, iar apelul a fost declarat abia în luna septembrie 2009, după aproape 5 luni. Instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 100 pct. 4 raportate la art. 93 C. proc. civ. şi a ignorat prevederile art. 91 C. proc. civ., care stabilesc regulile speciale de comunicare în cazul când aceasta se face unui avocat.
În subsidiar, pe fond, pârâta D.I. a susţinut că soluţia instanţei de apel este contrară prevederilor art. 22 alin. (5) Legea nr. 10/2001 şi deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţii unite.
Pârâta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului şi Protocolului de Stat a susţinut, prin motivele de recurs, o interpretare şi aplicare greşită a deciziei în interesul Legii nr. 33/2008 şi a Legii nr. 10/2001.
Recursurile declarate de pârâte urmează a fi admise pentru considerentele ce succed:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta I.M. şi-a ales domiciliul la apărătorul său ales, respectiv SC C.C., unde i s-au comunicat toate actele de procedură, inclusiv sentinţa nr. 304/2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Din dovada de primire şi procesul verbal de predare a actului procedural din data de 7 aprilie 2009 reiese că hotărârea a fost comunicată persoanei de la serviciul registratură, care a primit semnând în faţa agentului procedural şi aplicând ştampila SC C.C..
Potrivit art. 90 alin. (1) C. proc. civ., înmânarea tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reşedinţa celui citat, iar conform art. 93 C. proc. civ., în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană. Totodată, dispoziţiile art. 91 C. proc. civ. prevăd că, atunci când actul de procedură urmează să fie înmânat unui avocat, se poate face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, care îşi va arăta în clar numele şi prenumele, precum şi calitatea, iar apoi va semna dovada.
Din coroborarea, analizarea şi interpretarea dispoziţiilor legale enunţate şi cercetând actul de procedură prin care s-a comunicat reclamantei, la domiciliul său ales, sentinţa primei instanţe, se constată că înmânarea actului s-a făcut cu respectarea prevederilor legale şi că acesta a intrat în posesia SC C.C. la data de 7 aprilie 2009 .
Apelul declarat de reclamantă a fost înaintat instanţei prin poştă la data de 9 septembrie 2009, trimiterea fiind făcută de SC C.C., conform celor înscrise pe plicul poştal.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, iar în cauza de faţă acesta a fost cu mult depăşit.
Aşadar, apelul a fost tardiv declarat, excepţia invocată de apelanta-pârâtă D.I. în faţa instanţei de apel fiind întemeiată, iar criticile formulate în recurs cu privire la acest aspect sunt fondate.
De altfel, în încheierea de dezbateri din 15 februarie 2010, în care au fost consemnate susţinerile părţilor la momentul judecăţii apelului, s-a reţinut că, apărătorul ales al apelantei-reclamante I.M., având cuvântul cu privire la excepţia tardivităţii apelului, invocată de partea adversă, a arătat că lasă la aprecierea instanţei soluţionarea excepţiei, pe care nu a combătut-o.
Ca urmare, sub aspectul analizat, instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale aplicabile, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., situaţie în care Înalta Curte va admite recursurile, cu consecinţa modificării în tot a deciziei atacate şi respingerii apelului declarat de reclamantă, ca tardiv..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâtele D.I. şi Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva deciziei nr. 129A din 22 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică în tot decizia, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta I.M. ca tardiv.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6674/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6673/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
