ICCJ. Decizia nr. 6691/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6691/2010
Dosar nr. 1508/54/2008
Şedinţa publică din 10 decembrie 2010
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 746 din 21 decembrie 2006, Tribunalul Gorj, secţia civilă, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de reclamanţii J.M. şi J.E. în contradictoriu cu pârâtele Primăria comunei Săcelu şi A.C., împotriva dispoziţiei din 03 aprilie 2003 emisă de Primarul comunei Săcelu.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că terenurile notificate de reclamanţi nu pot fi retrocedate în baza Legii nr. 10/2001, întrucât pentru ele au fost emise altor persoane titluri de proprietate, conform deciziei irevocabile a Curţii de Apel Craiova nr. 10010/2000.
În ce priveşte imobilele construcţii, s-a reţinut că pentru acestea nu există notificare.
Împotriva sentinţei susmenţionate au declarat apel reclamanţii.
Prin decizia nr. 659 din 31 mai 2007, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a respins apelul, ca nefondat, sens în care şi-a însuşit argumentele primei instanţe.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către reclamanta J.E..
Prin decizia nr. 2115 din 31 martie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Craiova.
Înalta Curte a reţinut nulitatea hotărârii recurate, pe motiv că aceasta nu a fost pronunţată şi în contradictoriu cu moştenitorii apelatului-reclamant J.M., care decedase anterior judecării apelului.
În rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a pronunţat decizia nr. 288 din 03 noiembrie 2009, prin care a admis apelul declarat de reclamanţii J.E. şi J.M., decedat, şi continuat de moştenitorii apelantului decedat, respectiv J.C.M., J.G.A. şi J.F.D., iar, în consecinţă, a schimbat sentinţa apelată după cum urmează: a admis în parte acţiunea; a modificat în parte dispoziţia din 03 aprilie 2003 emisă de Primăria comunei Săcelu, în sensul că a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2.975 mp, identificat conform schiţei anexă nr. 2 la raportul de expertiză întocmit de expert G.M., şi a acordat reclamanţilor dreptul la despăgubiri pentru suprafaţa de 10.000 mp teren intravilan; a obligat pe pârâta Primăria comunei Săcelu la 1.500 RON cheltuieli de judecată parţiale către reclamantă; a obligat-o pe reclamantă la 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă A.C..
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin precizarea la acţiune formulată în şedinţa publică din 31 august 2006, reclamanta J.E. a declarat că obiectul acţiunii îl constituie numai terenul de la pct. 1 din notificare, situat în comuna Săcelu, în suprafaţă de 19.000 mp, arătând că pe acest teren s-au edificat construcţii de către terţe persoane domiciliate în comuna Săcelu.
Reclamanta a precizat că terenul de la pct. 2 din notificare nu face obiectul cererii de faţă, nemaifiind de actualitate nici susţinerea referitoare la construcţii.
Actele depuse la dosar evidenţiază că reclamanţii au făcut calităţii de moştenitori testamentari ai autorilor S.I. şi S.Ş.. La rândul lor, aceştia au fost moştenitorii legali ai autorului S.Ş., care a deţinut în proprietate anterior preluării de către stat şi suprafeţele de teren în litigiu, obiect al notificării din 2002, prin care la pct. 1 s-a solicitat restituirea în natură a celor două suprafeţe de teren situate pe teritoriul staţiunii balneare Băile Săcelu, şi terenul ce traversează plaja.
Prin dispoziţia din 03 aprilie 2003 emisă de Primarul comunei Săcelu, s-a respins notificarea din 2002 formulată în baza Legii nr. 10/2001, menţionându-se că reclamanţii n-au făcut dovada proprietăţii asupra terenurilor solicitate, că terenul notificat a fost reconstituit numiţilor D.V.P. şi P.O. în baza deciziei irevocabile nr. 1010/2000 a Curţii de Apel Craiova, iar terenul notificat face parte din terenul ce traversează plaja, a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/1991 numitului D.E..
Din conţinutul raportului de expertiză tehnică întocmit de expert G.M. rezultă că terenul în litigiu, identificat la faţa locului în raport de vecinătăţile precizate de reclamanta J.E., are suprafaţa totală de 22.047 mp, fiind localizat în comuna Săcelu, că amplasamentul situat la nord de pârâul Bolcii are suprafaţa de 13.072 mp cu vecinătăţile menţionate în raport, iar amplasamentul situat la sud de pârâul Bolcii are suprafaţa de 8.975 mp cu vecinătăţile indicate.
În urma expertizei efectuate s-a constatat că terenul în litigiu face parte din fosta proprietate a autoarei S.Ş.S., respectiv din terenul descris în sentinţa civilă din 21 februarie 1927. Acest teren face parte din terenul care i-a revenit numitei P.I., descris în actul menţionat ca făcând parte „tot din restul din cureaua zisă Cea Mare”, după delimitarea celor 45 ha care au rămas în proprietatea fratelui acesteia, S.Ş.S..
În raport de sentinţa civilă din 21 februarie 1927 coroborată cu actul de vânzare din 30 ianuarie 1928, precum şi cu actul de garanţie ipotecară din 26 martie 1930 s-a constatat că o parte din terenul - fosta proprietate a lui S.Ş.S. era delimitat de Drumul judeţean C. - C., şi şoseaua comunală C. - C., iar altă parte era situată la celălalt capăt al curelei.
La individualizarea terenului s-a avut în vedere şi sentinţa civilă nr. 1545 din 03 decembrie 2001 a Judecătoriei Novaci, rămasă definitivă, constatându-se că terenul care i-a revenit lui S.Ş.S. era situat la Vest de şosea (cca. 19 ha) şi la Est de şosea, la capătul de Est al curelei (cca. 26 ha, diferenţa până la 45), iar sorei acestuia, P.O., i-a revenit terenul cuprins între şosea şi terenul situat în capătul de Est al curelei, teren în care se include şi terenul în litigiu.
Din conţinutul aceluiaşi raport de expertiză întocmit în apel rezultă că, din amplasamentul terenului cu suprafaţa totală de 13.072 mp, are categoria de teren intravilan numai suprafaţa de 4.000 mp, diferenţa de 9.072 mp fiind teren extravilan, iar din amplasament, toată suprafaţa de teren de 8.975 mp (diferenţa până la 22.047 mp) are categoria de teren intravilan.
Răspunzând la obiectivul stabilit de instanţă privind verificarea situaţiei juridice reale a terenului, respectiv dacă s-au emis acte de proprietate altor persoane pentru terenul în litigiu, expertul a constatat că pentru amplasamentul situat la nord de pârâul Bolcii au fost emise patru titluri de proprietate pentru numiţii C.N. - 1.000 mp teren intravilan, C.I.I. - 1.000 mp teren intravilan, T.I.I. 1.000 mp teren intravilan, D.V.P. – 1.000 mp teren intravilan şi 9.072 mp teren extravilan, iar pe amplasamentul situat la Sud de pârâul Bolcii au fost eliberate acte de proprietate pe suprafaţa de 6.000 mp, din care numitului C.E.M.I. pentru 1.000 mp teren intravilan şi pârâtei A.M. adeverinţa din 29 mai 2001 pentru 5.000 mp teren intravilan, precizându-se că pentru diferenţa de 2.975 mp teren intravilan nu au fost emise acte de proprietate, conform schiţei din anexa nr. 2.
Reclamanta J.E. a formulat mai multe cereri prin care a contestat existenţa dreptului de proprietate al pârâtei moştenitoare Anoaica, căreia i s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 5.000 mp teren intravilan în raport de hotărârea nr. 477/1993 a Comisiei Judeţene de aplicare a Legii nr. 18/1991, menţinută prin sentinţa civilă nr. 2395/1999 a Judecătoriei Tg. Cărbuneşti, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului şi a recursului. Această hotărâre a fost pronunţată şi în contradictoriu cu autorii părţilor, astfel încât situaţia juridică a terenului aparţinând pârâtei A.C. a fost stabilită cu putere de lucru judecat.
Probele administrate în cauză evidenţiază că reclamanţii au făcut dovada de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru suprafaţa de teren intravilan în litigiu, ce face obiectul acestei legi în raport de prevederile art. 1, art. 3 şi art. 7, precum şi dovada preluării acestor suprafeţe de teren, deţinute în proprietate anterior preluării de către autorii reclamanţilor.
Din suprafaţa totală de 22.047 mp teren solicitată de reclamanţi, numai suprafaţa de 12.975 mp este teren intravilan, conform constatărilor expertizei administrate, putând face obiectul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, restul având categoria de teren extravilan, ce nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001, în raport de prevederile art. 8 din această lege.
În consecinţă, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul intravilan identificat în raportul de expertiză, respectiv restituire în natură pentru terenul liber în suprafaţă de 2.975 mp teren, individualizat în schiţa anexă nr. 2, şi despăgubiri pentru suprafaţa de 10.000 mp teren intravilan, sens în care se impune modificarea dispoziţiei contestate.
Împotriva deciziei curţii de apel, pronunţată în rejudecare, au declarat apel reclamanţii şi pârâta A.C..
I. În motivarea recursului lor, reclamanţii au arătat că titlul de proprietate cerut de instanţa de apel nu a fost depus de intimata A.C., deoarece nu există acte de cumpărare de la proprietarul S.Ş., iar adeverinţa emisă de Primăria Săcelu a fost eliberată de Prefectura Gorj în data de 31 mai 1993. Actele care au stat la baza emiterii acestei hotărâri se găsesc în adresa din 22 februarie 2001, fiind vorba despre acte ilizibile, declaraţii false constatate prin expertiză grafologică în prezentul dosar, decizia nr. 10010 dată în Dosarul nr. 6632/2000, de care se foloseşte pârâta A.C., dar care atestă că şi familia J.M. este identificată cu acelaşi teren.
Pârâta A.C. nu deţine acte, ea nu a putut fi identificată în teren de către expert, iar o punere în posesie în urma unei hotărâri judecătoreşti se face în baza expertizei de la dosar, ceea ce nu a existat.
În concluzie, adeverinţa de proprietate a moştenitoarei A.C. nu a fost obţinută în baza deciziei nr. 10010 - Dosar nr. 6632/2000, ci a fost obţinută ilegal după revoluţie.
În ceea ce priveşte categoria de teren, recurenţii-reclamanţi au precizat că tot terenul identificat de expert este teren intravilan.
De asemenea, recurenţii-reclamanţi au precizat că terenul de 5.000 mp, presupus a fi al lui A.C., nu i se cuvine, deoarece ei au făcut dovada că proprietar pe acest teren a fost S.Ş. şi nu P.O..
Acea chitanţă ilizibilă deţinută de pârâtă de la P.O. se referă la valoarea produselor colectate de la aceasta pentru terenul muncit în parte.
Terenul este ocupat cu plantaţie de nuci de peste 100 de ani şi este liber, aşa încât el nu putea fi atribuit pârâtei, ci trebuia restituit în natură reclamanţilor.
În fine, recurenţii-reclamanţi au arătat că nu au înţeles de ce trebuie să plătească cheltuieli de judecată.
II. În motivarea recursului său, pârâta A.C. a susţinut că instanţa de apel a încălcat legea prin reconstituirea suprafeţei de teren 2.975 mp în favoarea reclamanţilor, măsură ce nu era posibilă în condiţiile în care pentru suprafaţa menţionată se reconstituise dreptul de proprietate altor persoane.
Terenul de 2.975 mp a fost reconstituit, potrivit Legii nr. 18/1991, prin acte rămase definitive prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, pentru el fiind încheiate şi acte de punere în posesie, respectiv procesul-verbal din 7 ianuarie 1994. Ca atare, terenul în discuţie nu putea fi restituit reclamanţilor în baza Legii nr. 10/2001.
I. Examinând recursul reclamanţilor sub aspect formal, din perspectiva încadrării criticilor formulate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., chestiune supusă dezbaterii contradictorii în şedinţa publică din 10 decembrie 2010, Înalta Curte constată că acesta este nul.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.. per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În speţă, nu numai că recurenţii-reclamanţi nu s-au conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ. pe care îşi întemeiază recursul, dar nu au formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ..
Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către reclamanţi constă practic într-o înşiruire de fapte şi afirmaţii referitoare la dovada dreptului de proprietate privind terenul în litigiu şi la categoria de folosinţă a terenului, precum şi în exprimarea generică a nemulţumirii privind stabilirea cheltuielilor de judecată.
Astfel, din faptele şi afirmaţiile prezentate de recurenţi s-ar putea deduce că aceştia nu sunt de acord cu situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel cu privire la dreptul de proprietate al pârâtei Anoiaca Cornelia, ei contestând probele pe baza cărora s-a reţinut ca dovedit dreptul pârâtei pentru 5.000 mp.
Pe de altă parte, s-ar putea deduce că recurenţii-reclamanţi nu sunt de acord cu situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel cu privire la categoria în care se încadrează terenul în litigiu -intravilan/extravilan, din moment ce susţin că tot terenul identificat de expert este teren intravilan, pe când instanţa de apel a stabilit că din suprafaţa totală de teren de 22.047 mp solicitată de reclamanţi numai 12.975 mp reprezintă teren intravilan.
Modul în care instanţa de apel, în urma evaluării probatoriului administrat, a reţinut o anumită situaţie de fapt nu poate constitui, însă, motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, fiind abrogat la data de 02 mai 2001, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000, deci cu mult înainte de pronunţarea deciziei atacate, care a avut loc la data de 03 noiembrie 2009.
Prin urmare, reevaluarea de către instanţa de recurs a situaţiei de fapt pe aspectele invocate de recurenţi nu este posibilă, criticile formulate în acest sens neputându-se încadra în nici unul dintre cazurile de modificare sau casare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru realizarea controlului judiciar în recurs.
În actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, aşa cum urmăresc în realitate recurenţii, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
În finalul cererii lor de recurs, reclamanţii au arătat că nu înţeleg de ce au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată, fără a indica, în concret, de ce măsura ar fi fost stabilită greşit în sarcina lor.
Exprimarea generică a nemulţumirii legată de stabilirea cheltuielilor de judecată nu este, însă, suficientă pentru declanşarea controlului de legalitate în recurs, pentru aceasta fiind necesar să se indice de parte, în concret, de ce măsura nu este legală prin raportare la ipotezele reglementate de unul/unele din cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ..
Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar aserţiunile din recursul reclamanţilor nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte urmează să constate nulitatea acestui recurs, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ..
II. Recursul pârâtei A.C. este nefondat, potrivit celor ce succed:
Recurenta-pârâtă a contestat legalitatea măsurii de restituire către reclamanţi a terenului în suprafaţă de 2.975 mp, susţinând că Legea nr. 10/2001 nu permitea o asemenea măsură în condiţiile în care pentru acest teren s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 altor persoane.
Critica aduce în discuţie aplicarea la speţă a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) Legea nr. 10/2001, care exceptează din domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001 şi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991.
Instanţa de apel a reţinut, pe baza probelor administrate în cauză - înscrisuri şi expertiză tehnică topografică, că terenul de 2.975 mp este teren intravilan liber, care nu a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii fondului funciar. Reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 s-a făcut pentru diferenţa de teren intravilan identificat de expert, în suprafaţă de 10.000 mp, numai pentru această din urmă suprafaţă fiind emise cinci titluri de proprietate pe numele altor persoane, fiecare pentru câte 1.000 mp teren intravilan, şi adeverinţa de reconstituire din 29 mai 2001 pentru 5.000 mp, pe numele autoarei recurentei-pârâte, A.M..
Or, raportat la această situaţie de fapt, ce nu poate fi reevaluată în recurs faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., nu se poate reţine că prin restituirea terenului de 2.975 mp în baza Legii nr. 10/2001 s-ar fi nesocotit dispoziţiile art. 8 alin. (1) din acest act normativ. Aceasta deoarece, fiind stabilit că respectivul teren nu a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/1991, el nu face parte din categoriile de terenuri exceptate din domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001 prin art. 8 alin. (1).
Pe cale de consecinţă, urmează a se reţine că hotărârea recurată nu a fost dată cu încălcarea art. 8 alin. (1) Legea nr. 10/2001, astfel că nefiind îndeplinite condiţiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în care se încadrează criticile din recursul pârâtei, Înalta Curte va respinge acest recurs ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanţii J.C.M., J.E., J.F.D. şi J.G.A. împotriva deciziei civile nr. 288 din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.C. împotriva deciziei civile nr. 288 din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6693/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6685/2010. Civil. Recalculare pensie.... → |
|---|
