ICCJ. Decizia nr. 6698/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6698/2010
Dosar nr. 3618/1/2010
Şedinţa publică din 10 decembrie 2010
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 501 din 28 iunie 2007, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanţii B.T.G. şi B.L.M. în contradictoriu cii pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Local al niunicipiului Cluj-Napoca, C.G. şi C.V., iar în consecinţă:
A respins, pe excepţia autorităţii de lucru judecat, cererea reclamanţilor în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al niunicipiului Cluj-Napoca, având ca obiect constatarea preluării fără titlu a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în CF Cluj-Napoca.
A respins, pe excepţia autorităţii de lucru judecat, cererea reclamanţilor în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al niunicipiului Cluj-Napoca, C.G. şi C.V., având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţi cu privire la imobilul situat în municipiul Cluj.
A anulat dispoziţia din 17 ianuarie 2007 emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.
A obligat pe pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca să emită pe seama reclamanţilor dispoziţie de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 192 mp, înscris în CF şi propunere pentru acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - Titlul VII Legea nr. 247/2005 pentru construcţia având destinaţia casă de cărămidă, pe fundaţie din beton, acoperită cu ţigle, compusă din centrală termică, garaj, hol şi pivniţă la subsol, cameră, bucătărie, hol, loc de luat masa, cămară de alimente şi baie la parter, apoi 3 camere hol, sas, duş cu wc la etaj, şi terenul în suprafaţă de 111 mp ce formează parcela înscrisă iniţial în CF, despăgubiri din care se va scădea valoarea actualizată a despăgubirilor de 40.000 RON achitată reclamantei B.L.M..
A obligat pe pârâţii C.G. şi C.V. să plătească reclamanţilor cheltuieli parţiale de judecată, în sumă de 200 RON.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele:
Imobilul înscris în CF Cluj-Napoca (casă din cărămidă, pe fundaţie din beton, acoperită cu ţigle şi teren în suprafaţă de 303 mp), a constituit proprietatea tabulară a reclamanţilor.
Prin decizia nr. 200/1988 a Comitetului executiv al Consiliului Popular al judeţului Cluj, cota de 1/2 a reclamantului B.T.G. a trecut în proprietatea Statului fără despăgubire, făcându-se aplicarea prevederilor Decretului nr. 223/1974.
Prin decizia nr. 26/1989 a Comitetului executiv al Consiliului Popular al judeţului Cluj, cota de 1/2 ce îi aparţinea reclamantei B.L.M. a trecut în proprietatea Statului, cu plata unei despăgubiri de 40 . 000 RON pentru construcţie, fără însă a se acorda despăgubiri şi pentru teren, deoarece acesta a trecut în proprietatea Statului în baza Legii nr. 59/1974.
Prin încheierea CF din 13 mai 1997, imobilul înscris în CF Cluj a fost dezmembrat în două imobile noi, compus din construcţie şi suprafaţă de 111 mp teren şi teren în suprafaţă de 192 mp, acesta din urmă rămânând şi el înscris în CF Cluj.
Imobilul înscris în CF a făcut obiectul vânzării către pârâţii C.G. şi C.V., în temeiul Legii nr: 112/1995.
Contractul de vânzare-cumpărare al pârâţilor a fost atacat în justiţie de către reclamanţii B., acţiunea lor în nulitate fiind însă respinsă în mod irevocabil în anul 1999.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanţii au promovat o nouă acţiune, având ca obiect constatarea nevalabilităţii titlului Statului şi a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, şi aceasta fiind respinsă în mod irevocabil în anul 2004.
Aşa fiind, rezultă că asupra cererilor având ca obiect constatarea nevalabilităţii titlului statului asupra imobilului în litigiu şi a nulităţii absolute a actului de dobândire al pârâţilor C. au fost pronunţate hotărâri irevocabile, existând autoritate de lucru judecat în sensul prevederilor art. 1201 C. civ..
Plângerea împotriva dispoziţiei din 17 ianuarie 2007 a Primarului municipiului Cluj-Napoca este însă întemeiată, această dispoziţie fiind parţial nelegală, deoarece prevederile art. 1 pct. 1.4 lit. b) H.G. nr. 498/2003, de care Primarul s-a prevalat, sunt vădit ilegale în raport cu dispoziţiile art. 2 Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, petiţionara B.L.M. este îndreptăţită la a obţine măsuri reparatorii pentru cota de 1/2 din imobilul în litigiu.
Pentru construcţia şi terenul în suprafaţă de 111 mp, reclamanţii sunt îndreptăţiţi numai la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În schimb, suprafaţa de teren de 192 mp, individualizată în CF, nu a fost înstrăinată, situaţia ei faptică fiind identică cu aceea de la data preluării. împrejurarea că prin restituirea în natură a suprafeţei de 192 mp, parcela ar deveni loc înfundat şi s-ar impune instituirea unui drept de servitute asupra ei nu face ca acest teren să nu poată fi socotit ca teren liber de construcţii, restituibil în natură.
Împotriva sentinţei susmenţionate au declarat apel pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca, C.G. şi C.V. , iar reclamanţii au formulat cerere de aderare la apelul pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca.
Prin decizia civilă nr. 29/A din 16 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins ambele apeluri şi cererea de aderare la apel, ca nefondate.
Motivând decizia, instanţa de apel a confirmat în totul starea de fapt şi de drept avută în vedere de prima instanţă.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca, C.G. şi C.V. .
Prin decizia nr. 6169 din 22 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursurile, dispunând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a reţinut că prima instanţă şi cea de apel şi-au întemeiat hotărârile pe o expertiză extrajudiciară, încălcându-se astfel principiul nemijlocirii şi vătămându-se drepturile procesuale ale părţilor.
De asemenea, s-a reţinut că instanţele nu s-au preocupat de analizarea apărărilor pârâţilor legate de incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) Legea nr. 10/2001, fiind necesar a se lamuri dacă terenul în litigiu este liber, prin raportare la poziţionarea lui faţă de imobilul cumpărat de pârâţii C. şi dacă, într-adevăr, are ieşire la calea publică. Acest aspect trebuia cu atât mai mult lămurit cu cât, anterior preluării imobilul proprietatea reclamanţilor, terenul în suprafaţă de 192 mp era integrat, formând cu terenul în suprafaţă de 111 mp curtea construcţiei proprietatea pârâţilor.
Instanţa era datoare să acorde semnificaţia ce se impunea căii de acces instituite pe parcela învecinată, înscrisă în CF Cluj, aparţinând tot reclamanţilor, pentru a da o rezolvare pertinentă litigiului.
În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă jşi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a pronunţat decizia civilă nr. 24/A din 05 februarie 2010, prin care a admis apelul pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca şi apelul pârâţilor C., dispunând schimbarea în parte a sentinţei apelate, după cum urmează:
- a anulat în parte dispoziţia din 17 ianuarie 2007, emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca;
- a obligat pe pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca să propună acordarea unor despăgubiri în condiţiile legii speciale, Titlul VII Legea nr. 247/2005, pentru imobilul construcţie şi teren în suprafaţă de 303 mp, situat în Cluj-Napoca, identificat în CF Cluj, despăgubiri din care se va deduce valoarea actualizată a sumei de 40.000 RON, achitată reclamantei B.L.M. la data preluării imobilului;
- a obligat pe pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca să plătească reclamanţilor 300 RON, cheltuieli de judecată parţiale în prirnă instanţă;
- a menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate;
Prin aceeaşi decizie, curtea de apel a respins, ca nefondată, cererea de aderare la apel formulată de reclamanţi şi i-a obligat pe aceştia să plătească apelanţilor C.G. şi C.V. 4.470 RON cheltuieli parţiale de judecată în toate instanţele.
În motivarea soluţiei date, luând în considerare concluziile noii expertize tehnice efectuate conform îndrumărilor deciziei de casare, curtea de apel a reţinut că, privită de sine stătător, parcela în suprafaţă de 192 mp (faptic 180 mp), asupra căreia este intabulat Statul Român, nu poate fi exploatată economic sau urbanistic, fiind de considerat că nu este liberă, în raport cu întinderea ei redusă şi amplasarea ei efectivă - înconjoară construcţia proprietatea pârâţilor C.. Altfel, normala utilizare de către pârâţii C. a construcţiei ar fi serios periclitată, aducându-le atingere exerciţiului dreptului lor de proprietate.
Prin urmare, singura soluţie firească sub aspect economic şi urbanistic, totodată sub aspectul nevoii de a le garanta pârâţilor C. un exerciţiu normal al dreptului lor de proprietate asupra imobilului, este aceea de a le oferi reclamanţilor măsuri reparatorii în echivalent şi corespunzător, iar nu restituirea în natură a acestui imobil.
În caz contrar, s-ar ajunge atât la prejudicierea reclamanţilor, ca urmare a punerii lor în imposibilitate de a exploata ori valorifica terenul în mod adecvat, cât şi la prejudicierea pârâţilor C., în sensul celor deja arătate.
În ce priveşte imobilul casă şi teren aferent, curtea a reţinut că nici acesta nu poate fi restituit în natură reclamanţilor, deoarece este vorba despre un imobil înstrăinat în condiţiile Legii nr. 112/1995, ceea ce face incidente prevederile art. 18 lit. c) Legea nr. 10/2001.
De asemenea, curtea a reţinut că nu poate fi admisă nici solicitarea reclamanţilor de a li se atribui în compensare o altă construcţie echivalentă valoric, arhitectural ca mărime cu cea preluată abuziv, căci pentru aceasta era necesar ca Primarul municipiului Cluj-Napoca să aibă la dispoziţie, în sensul prevederilor art. 1 alin. (5) Legea nr. 10/2001, un asemenea imobil. Or, o asemenea dovadă nu sja făcut, fiind de observat, pe de o parte, că Primarul municipiului Oluj-Napoca a comunicat că nu deţine bunuri sau servicii care să poată fi oferite în compensare, iar pe de altă parte că nici reclamanţii nu au indicat vreun alt imobil echivalent care să le poată fi oferit.
Faţă de aceste argumente, s-a apreciat că cererea de aderare la apel a reclamanţilor este nefondată, iar apelurile pârâţilor Primarul municipiului Cluj-Napoca şi C. sunt fondate, ceea ce justifică schimbarea în parte a sentinţei primei instanţe, în sensul anulării în parte a dispoziţiei atacate şi obligării primarului să emită o nouă dispoziţie, care să prevadă acordarea de despăgubiri inclusiv aferent terenului, deducându-se valoarea actualizată a simei de 40.000 RON primită de reclamanta B.L.M. la data preluării imobilului.
În baza art. 274 C. proc. civ., văzându-se măsura admiterii acţiunii reclamanţilor în corelaţie cu soluţia dată apelurilor principale, respectiv cererii de aderare la apel, curtea a dispus obligarea pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca la plata către reclamanţi a sjumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă, precum şi obligarea reclamanţilor-intimaţi B. la plata către apelanţii C. a sumei de 4.470 RON, cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată în toate instanţele.
Împotriva deciziei date în rejudecare a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, pe aspectul cheltuielilor de judecată.
Astfel, recurentul-pârât a arătat că, în mod eronat, instanţa de apel a dispus obligarea sa la plata parţială a cheltuielilor de judecată in primă instanţă, în sumă de 300 RON.
Măsura este nelegală, deoarece partea obligată nu este în culpă procesuală.
Obligarea unei părţi în proces la plata cheltuielilor de judecată se face la cerere şi are la bază ideea de culpă procesuală, aspecte ce se desprind din dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că „partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată", ca şi din dispoziţiile art. 275 şi art. 276 C. proc. civ., care fac vorbire de „pretenţiile reclamantului", respectiv „pretenţiile fiecărei părţi".
În speţă, cu toate că instanţa de fond nu a obligat primarul la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de apel a dispus acordarea acestora fără a verifica justificarea cheltuielilor de judecată raportat la culpa procesuală a părţii în sarcina căreia le-a stabilit.
Faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., pârâtul nu putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, întrucât calea de atac a apelului i-a fost admisă, motivat de faptul că terenul litigios nu poate fi restituit în natură, constituind o veritabilă servitute de trecere.
Mai mult decât atât, în măsura în care instanţa de apel a respins cererea de aderare a reclamanţilor la apelul pârâţilor, nu mai exista temei de acordare în favoarea acestora a cheltuielilor de judecată parţiale.
În consecinţă, recurentul a susţinut că decizia recurată este nelegală sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON, sens în care a solicitat admiterea recursului şi respingerea capătului de cerere privind obligarea la cheltuielile de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ..
Intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
De asemenea, au depus întâmpinare şi intimaţii-pârâţi Cordeia, care au arătat că nu se opun admiterii recursului formulat exclusiv pe aspectul cheltuielilor de judecată, în măsura în care instanţa de control jiidiciar îl va aprecia ca întemeiat.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Mai întâi, este de precizat că motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost indicat numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nici o critică care să se circumscrie ipotezei pe care acest motiv îl reglementează - interpretarea greşită a actului juridic (iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii) dedus judecăţii.
Nemulţumirea recurentului vizează aplicarea greşită la speţă a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. în stabilirea, în sarcina sâ, a obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată aferente fondului, ceea ce atrage încadrarea în drept a recursului în motivul de nelegalitate pjrevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din perspectiva căruia vâ fi analizat în continuare.
Astfel, susţinerile recurentului în sensul că obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată are la bază culpa procesuală a părţii în sarcina căreia se va institui o atare obligaţie şi că el nu este în culpă procesuală fiţă de soluţia instanţei de apel sunt corecte.
Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „partea care cade în pretenţiuni, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
Rezultă că, la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, dedusă din expresia „partea care cade în pretenţiuni".
A cădea în pretenţii înseamnă a pierde procesul, or pârâtul Pjrimarul municipiului Cluj-Napoca nu se află într-o asemenea situaţie, în condiţiile în care apelul său a fost admis, iar cererea reclamanţilor de aderare la apel a fost respinsă şi, urmare a acestei soluţii, cererile de fcpnd ale reclamanţilor privind obligarea pârâtului la restituirea în natură a!imobilului litigios sau la acordarea unui alt imobil în compensare nu aţi fost primite.
Rezultă că, raportat la soluţia pronunţată de instanţa de apel, pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca nu se află în culpă procesuală, astfel că decizia recurată, prin care s-a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului, apare ca fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ..
În consecinţă, fiind întrunite cerinţele cazului de modificare pjrevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtului apare ca fondat şi, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. , Înalta Curte îl va admite, cu consecinţa modificării în parte a deciziei recurate, în sensul înlăturării obligaţiei pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca de a plăti reclamanţilor B. suma de 300 RON cheltuieli de judecată în primă instanţă; celelalte dispoziţii ale deciziei vor fi menţinute, nefiind contestate pe calea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 24/A din 5 februarie 2010 a Curţii de Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori jşi familie.
Modifică, în parte, decizia atacată, în sensul că înlătură obligaţia pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca să plătească reclamanţilor B.T.G. şi B.L.M. suma de 300 RON cheltuieli de judecată în prima instanţă.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6699/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6692/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
