ICCJ. Decizia nr. 6697/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6697/2010

Dosar nr. 8996/63/2009

Şedinţa publică din 10 decembrie 2010

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Reclamantele Constantin Constanţa şi C.A. au chemat în judecată pe pârâţii Primarul municipiului Craiova şi Primăria municipiului Craiova şi au solicitat anularea dispoziţiei nr. 21005/2009 emise în soluţionarea notificării nr. 1367/N/2001, prin li s-a refuzat restituirea în natură a imobilului teren situat în Craiova, Aleea nr. 3 Str. I. P. Pavlov, în suprafaţă de 360 m.p.

Reclamantele au arătat că prin acest act administrativ au fost acordate despăgubiri numitei Constantin Constanţa, care nu este moştenitoarea autorului C.D.C. pentru imobilul teren în suprafaţă de 360 m.p. şi pentru casa cu 4 camere, demolată în anul 1981. Au solicitat să li se restituie în natură terenul liber ce nu este afectat de utilităţi.

Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Dolj prin sentinţa civilă nr. 331 din 22 octombrie 2009 a admis în parte acţiunea şi a anulat dispoziţia contestată.

Pentru a decide astfel prima instanţă a reţinut că între părţile din prezenta cauză a mai existat un litigiu având ca obiect modul de soluţionare a notificării nr. 1367/N/2001, care a primit dezlegare juridică în mod irevocabil, prin decizia civilă nr. 7886/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin notificarea anterior menţionată reclamantele au solicitat restituirea imobilului în litigiu, format din teren în suprafaţă de 360 m.p., casă cu 4 camere şi anexe, demolată în anul 1981, iar prin dispoziţia nr. 4371/2003 Primarul municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti. Ulterior a fost emisă o nouă dispoziţie, cu nr. 3160 din 29 ianuarie 2006, având ca obiect soluţionarea aceleiaşi notificări, prin care a fost respinsă cererea pentru măsuri reparatorii cu motivarea că reclamanta C.C. nu a dovedit calitatea sa de persoană îndreptăţită.

Prin decizia civilă nr. 873/2007 a Curţii de Apel Craiova, menţinută prin decizia civilă nr. 7886/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că dispoziţiile emise în baza Legii nr. 10/2001 nu pot fi revocate nici expres nici tacit, în situaţia în care s-au emis eronat, singura modalitate de desfiinţare a acestora fiind pe cale judecătorească, motiv pentru care a fost anulată dispoziţia nr. 3160/2006.

S-a stabilit cu putere de lucru judecat că prima dispoziţie nr. 4371/2003, nefiind contestată, anulată sau revocată, produce efecte juridice astfel că cererea de restituire a terenului liber nu poate fi examinată.

Tribunalul a constatat că prin hotărârile judecătoreşti amintite, intimatul Primarul municipiului Craiova a emis o nouă dispoziţie nr. 21005/2009 prin care a modificat art. 1 din dispoziţia nr. 4371/2003, în sensul că, se propune acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului IV din Legea nr. 247/2005 către numita Constantin Constanţa pentru imobilul notificat sub nr. 1367/N/2001.

Prima instanţă a reţinut că în mod greşit Primarul municipiului Craiova, încălcând principiul irevocabilităţii actelor administrative, a emis o nouă dispoziţie în soluţionarea notificării nr. 1367/N/2001, respectiv dispoziţia nr. 21005/2009, prin care s-au adus modificări dispoziţiei nr. 4371/2003, motiv pentru care a anulat-o.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, după expirarea termenului de declarare a căii de atac, reclamanta C.A. solicitând repunerea în termenul de declarare a căii de atac iar, pe fond, a arătat că terenul solicitat spre restituire în natură este liber şi neafectat de utilităţi, astfel încât se impune restituirea în natură şi acordarea de măsuri reparatorii pentru construcţia demolată.

A arătat şi că dispoziţia nr. 4371/2003 a Primarului municipiului Craiova a fost revocată şi, în consecinţă nu există autoritate de lucru judecat faţă de decizia nr. 873/2007 a Curţii de Apel Craiova.

Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 87 din 23 martie 2010 a reţinut ca incidentă cauzei excepţia tardivităţii apelului, pe care a analizat-o cu precădere în condiţiile dispoz. art. 137 C. proc. civ.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că sentinţa primei instanţe a fost comunicată reclamantei C.A. la data de 12 noiembrie 2009 în conformitate cu art. 90 şi urm. C. proc. civ. la domiciliul indicat de parte în Craiova, Str. Trifoiului, adresă nemodificată pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă, iar calea de atac a apelului a fost exercitată la data de 22 decembrie 2009, după expirarea termenului legal imperativ de 15 zile reglementat de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.

Deşi reclamanta C.A. a depus la dosarul primei instanţe o cerere prin care solicita comunicarea hotărârii la o altă adresă în Craiova, Str. Dornei, această solicitare din 16 decembrie 2009, a venit după ce se comunicase părţii hotărârea iar termenul de exercitare a căii de atac expirase.

Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 98 C. proc. civ. sunt aplicabile doar în cursul judecăţii or, în speţă, cererea prin care reclamanta aducea la cunoştinţa instanţei schimbarea de domiciliu s-a făcut după expirarea termenului de apel şi nu a invocat nicio împrejurare mai presus de voinţa ei care să o fi împiedicat să exercite calea de atac înlăuntru termenului legal.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta C.A. arătând că a adus la cunoştinţa instanţei noua sa adresă la care să îi fie comunicată hotărârea şi, întrucât, nu a primit sentinţa apelul a fost declarat în termen la data la care a depus cererea pentru comunicarea hotărârii. Totodată a susţinut că a fost plecată din ţară pe tot cursul procesului şi nu a putut lua cunoştinţă de soluţia pronunţată, astfel încât cererea de repunere în termenul de apel este întemeiată.

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ. termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Comunicarea hotărârii, în cazul în care aceasta este necesară pentru parcurgerea termenului de exercitarea a apelului, aşa cum prevăd dispoz. art. 266 alin. (3) C. proc. civ., se face în condiţiile art. 90 alin. (1) C. proc. civ. la domiciliul sau reşedinţa celui citat indicate prin cererea de chemare în judecată.

Aşa cum a reţinut instanţa de apel, ca situaţie de fapt ce nu poate fi reapreciată în recurs, reclamanta Constantinescu Ana a adus la cunoştinţa instanţei o altă adresă de domiciliu abia la data de 16 decembrie 2009, ulterior comunicării sentinţei civile nr. nr. 331 din 22 octombrie 2009 în data de 12 noiembrie 2009, potrivit dovezii de la fila 28 dosar tribunal.

Potrivit dispoz. art. 98 C. proc. civ. schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecăţii trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar.

Or, în speţa supusă analizei, se reţine că această schimbare de domiciliu a fost adusă la cunoştinţa instanţei după ce judecata era finalizată şi, mai mult, după ce fusese deja comunicată hotărârea instanţei.

Pe de altă parte, aşa cum rezultă din copia actului de identitate depus de recurentă, noua adresă indicată, respectiv Str. Dorna, Mun. Craiova, jud. Dolj era domiciliul acesteia din data de 5 iunie 2003, data eliberării actului de identitate, astfel încât recurenta este în culpă procesuală prin lipsa sa de diligenţă în a aduce la cunoştinţa instanţei în timpul judecării litigiului adresa la care dorea să primească actele de procedură, deşi avea posibilitatea să o facă, atât timp cât nu a indicat şi dovedit nicio împrejurare mai presus de voinţa ei, care să o fi împiedicat să exercite calea de atac înlăuntru termenului legal.

Contrar susţinerilor din apel, faptul că partea ar fi fost plecată din ţară pe tot parcursul procesului, ceea ce ar fi împiedicat-o să ia cunoştinţă de sentinţa primei instanţe, nu constituie o împrejurare mai presus de voinţa sa, care să o fi împiedicat să-şi exercite dreptul de apel în termenul prevăzut de lege, aşa cum prevede art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pentru repunerea în termen.

În sensul acestui text legal, împrejurarea mai presus de voinţa părţii trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forţei majore, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de parte, ceea ce nu este cazul împiedicării invocate de recurentă.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare la speţă a dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. atunci când a respins cererea reclamantei de repunere în termenul de apel.

Raportat la data comunicării sentinţei primei instanţe şi la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., termenul de apel s-a împlinit pentru reclamantă la data de 30 noiembrie 2009.

Cum reclamanta a declarat apel abia la data de 22 decembrie 2009, după expirarea termenului prevăzut de lege, instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a sancţiunii decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., atunci când a pronunţat soluţia de respingere a apelului, ca tardiv.

Reţinând, aşadar, că nu sunt îndeplinite, în speţă, condiţiile cazului de modificare prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.A. împotriva deciziei civile nr. 87 din 23 martie 2010 a Curţii de Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6697/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs