ICCJ. Decizia nr. 673/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 673/2010
Dosar nr. 35/110/2004
Şedinţa publică din 5 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău disjunsă din dosarul cu nr. 10315/2002 s-a solicitat de către reclamanta SC P.M. SA constatarea unui drept de retenţie pentru nobilul „Vila A. " situat în localitatea Slănic Moldova, judeţul Bacău, până la plata de către pârâtele I.L.S. şi I.M. a contravalorii îmbunătăţirilor efectuate la acest imobil.
Ulterior, s-a formulat o cerere de modificare a petitului acţiunii prin care s-a solicitat instanţei obligarea pârâtelor la plata diferenţei dintre valoarea Vilei A. la data restituirii în natură şi valoarea acesteia la data preluării abuzive de către stat în anul 1952, conform principiului îmbogăţirii fără justă cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 1168 din 17 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia civilă, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtă, s-a admis excepţia lipsei de interes invocată de aceasta şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC P.M. SA Slănic Moldova în contradictoriu cu pârâtele I.L.S. şi I.M., ca fiind lipsită de interes.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 845/D din 10 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul 10315/2002 a fost admisă acţiunea reclamantelor – pârâte în prezenta cauză - şi obligate pârâtele SC P.M. SA şi SC S.G. la restituirea în natură a imobilului Vila „L." (redevenită A.) din Slănic Moldova, judeţ Bacău. Hotărârea menţionată a rămas irevocabilă prin Decizia 4198 din 24 mai 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Anterior, prin Decizia civilă nr. 1102 din 27 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bacău a fost admis recursul pârâtelor I.M. şi I.L.I. în contradictoriu cu intimata SC P.M. SA şi SC P.M.I. SA.
Prin aceeaşi decizie s-a statuat în considerente că SC P.M. SA nu avea posibilitatea să înstrăineze imobilul întrucât nu avea calitatea de proprietară.
Prin acţiunea de faţă s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata contravalorii îmbunătăţirilor în perioada când imobilul a fost deţinut de autorităţile comuniste până în decembrie 1989, de către stat până în anul 1998 şi de noul proprietar în urma privatizării în perioada 1998- 2001.
Dacă reclamantei i se poate admite justificarea unei calităţi procesuale active în raport de împrejurarea că la data pronunţării hotărârii prin care s-a dispus restituirea imobilului se afla în posesia acesteia, în schimb aceasta nu justifică un interes legitim în promovarea acţiunii, întrucât, după cum ea însăşi în cuprinsul cererii introductive şi în răspunsul la întâmpinare, parte din îmbunătăţirile pretinse au fost făcute de către stat, iar parte de SC P.M.I. SA.
Nu rezultă astfel în ce mod şi-a diminuat patrimoniul SC P.M. SA, împrejurare esenţială pentru a se demonstra interesul în intentarea prezentei acţiuni.
Prin Decizia civilă nr. 52 din 13 mai 2009 Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins apelul declarat împotriva sentinţei de reclamantă, a admis apelul declarat de pârâtele I.M. şi I.L.S., a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 13 850 lei cheltuieli de judecată către pârâte, reprezentând onorariul de avocat., a aluat act că reclamantele nu solicită cheltuieli de judecată în apel şi a respins cererea apelantei reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată în această fază procesuală.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut următoarele:
Pretenţiile formulate iniţial de reclamantă pe calea acţiunii în constatare au vizat diferenţa de valoare a imobilului vila A. dintre data exproprierii şi data evaluării de către expertul M. în dosar 10315/2002, respectiv 10 209 220 000 lei vechi, constând în îmbunătăţirile aduse construcţiei de către SC P.M.I. , în perioada cât l-a avut în posesie, îmbunătăţiri pe care le datorează acesteia conform principiului îmbogăţirii fără justă cauză în situaţia în care va fi deposedată de imobil.
Ulterior pierderii imobilului conform sentinţei civile 845/D/2004 a Tribunalului Bacău, definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului, reclamanta şi-a modificat „petitul acţiunii" solicitând instanţei, ca pe calea dreptului comun să le oblige pe pârâte la plata diferenţei de valoare a vilei A. dintre data restituirii în natură şi data preluării abuzive în 1952, constând atât în îmbunătăţirile aduse de stat în perioada 1952-1998, cât şi cele aduse de noul proprietar în urma privatizării în perioada 1998-2001, în cuantum de 710 316 lei noi.
La 2 aprilie 2008 s-a făcut o ultimă precizare a obiectului dedus judecăţii, solicitându-se suma de 710 316 lei, reprezentând valoarea îmbunătăţirilor aduse imobilului după privatizarea societăţii.
Cu toate acestea, ca obiective la expertiză, reclamanta solicită efectuarea unei evaluări a imobilului pentru anul 1953 şi alta pentru februarie 2007, rezultând astfel că în continuare susţinea ca obiect al acţiunii modificarea din 20 februarie 2008.
În raport de această situaţie, prima instanţă soluţionând excepţia lipsei calităţii de interes invocată de pârâte, a verificat în ce măsură interesul reclamantei îndeplinea condiţiile impuse de lege, respectiv legitimitatea, caracterul născut şi actual, respectiv caracterul personal şi direct.
Or, sub acest aspect, în mod legal şi temeinic s-a reţinut că folosul practic urmărit nu o viza pe reclamantă, din moment ce până la privatizarea din 16 noiembrie 1999 îmbunătăţirile fuseseră efectuate de stat - situaţie recunoscută şi de către reclamantă în precizările făcute, iar după vânzarea imobilului de către reclamantă SC P.M.I. S.R.L., survenită la 18 noiembrie 1999, îmbunătăţirile fuseseră efectuate de noul proprietar SC P.M.I. S.R.L. în acest sens fiind constatările din sentinţa civilă nr. 6245/2000.
In ceea ce priveşte facturile depuse în apel, prima instanţă a constatat caracterul lor irelevant în cauză întrucât, deşi sunt emise pe numele reclamantei, beneficiară era SC P.M.I., conform situaţiilor anexă ce le explică; prin urmare, acestea dovedesc cel mult că între cele două societăţi cu denumiri aproape identice au existat anumite contractuale, relaţii ce exced obiectului cauzei; mai mult, nu sunt însoţite de chitanţe care să facă dovada plăţii de către reclamantă, însă şi într-o asemenea situaţie ar reveni în discuţie doar relaţiile contractuale dintre cele două societăţi, fără implicaţii legale asupra pârâtelor, în lipsa unui titlu al SC P.M.I. S.R.L. cesionat reclamantei.
Referitor la susţinerile apelantei grupate la punctul al doilea din cererea de apel, curtea de apel a constatat că tind la modificarea încă o dată a obiectului acţiunii, fiind nu doar simple nuanţări, ci pretenţii noi cu altă cauză, fapt nepermis de art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea, critica de la punctul al patrulea din cererea de apel, apare ca o apărare nouă, admisă de art. 292 C. proc. civ., dar care este strict formală, în lipsa unui suport probatoriu conform art. 1169 C. civ.
Astfel, nu s-a depus nicio dovadă a vreunei acţiuni intentate reclamantei de către SC S.G. SA.
Pe de altă parte, dacă reclamanta ar fi fost titulara unui titlu, nu ar mai fi putut promova o nouă acţiune pentru că i-ar fi fost respinsă, după caz, pe autoritate sau lipsită de interes; însă absenţa titlului nu constituie condiţia absolută a justificării interesului, ci aşa cum s-a expus deja, folosul practic urmărit trebuie să îndeplinească cumulativ cerinţele legitimităţii, existenţei şi actualităţii, caracterului personal şi direct.
Or, atât timp cât nu s-a reţinut temeinicia sau netemeinicia pretenţiei, nu poate fi primită susţinerea privind motivarea pe fond în lipsa administrării de probatorii.
Referitor la apelul pârâtelor, curtea de apel a reţinut că:
Pârâtele au solicitat la fond acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocat, cerere pe care instanţa nu s-a pronunţat.
Cum, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. reclamanta a căzut în pretenţii, iar pârâtele au dovedit cuantumul şi plata sumei pretinse cu titlu de cheltuieli de judecată, instanţa trebuia să dispună asupra solicitării motivat.
Sub aspectul cuantumului cheltuielilor, curtea de apel a procedat la verificarea caracterului lor necesar - conform considerentelor deciziei nr. 401/2005 a Curţii Constituţionale şi practicii CEDO –şi a constatat că au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil; onorariul de avocat reflectă atât amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, cât şi durata, cuantumul pretenţiilor deduse judecăţii de reclamant şi cuantumul deplasărilor efectuate.
Apelantele pârâte nu au formulat nici în scris şi nici oral cerere de acordare a cheltuielilor de judecată din apel.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta susţine următoarele:
Deşi procesul se afla în faza de propunere şi administrare al probelor, prima instanţă a admis excepţia lipsei interesului legitim al acţiunii în pretenţii formulată de recurentă şi a respins acţiunea, dar motivarea soluţiei ţine exclusiv de aspecte de fond care vizează temeinicia cererii.
Instanţa de apel, referindu-se de asemenea la interesul promovării acţiunii o sancţionează pe reclamantă pentru că nu ar fi formulat probe, deşi sentinţa fusese pronunţată pe cale de excepţie, iar netemeinicia acţiunii nu s-ar fi putut constata decât după administrarea probelor.
În continuare, recurenta prezintă istoricul litigiului în sensul că:
În anul 1953, imobilul în litigiu a fost naţionalizat, iar pe întreaga perioadă a regimului comunist s-a aflat în administrarea statului prin Institutul balneo-climateric Slănic Moldova.
În anul 1991, prin lege s-a dispus trecerea tuturor imobilelor astfel administrate în proprietatea regiilor sau societăţilor care le administrau şi astfel s-a ajuns ca imobilul Vila A. să ajungă în proprietatea SC P.M. SA , societate al cărei acţionar era tot Statul Român.
În anul 1999, a avut loc privatizarea SC P.M. SA, ce avea în patrimoniu Vila A., iar la 18 noiembrie 1999 a fost scos din patrimoniul reclamantei şi transmis către SC P.M.I. SRL, în baza unui contract de vânzare-cumpărare.
Fără doar şi poate că, în timp ce imobilul s-a aflat în proprietatea acestei din urmă societăţi comerciale Vila A. a suferit îmbunătăţiri, dar nu acestea fac obiectul litigiului.
În opinia recurentei, starea în care se găsea imobilul la data preluării de către stat – 5 martie 1953, este şi starea în care imobilul ar fi trebuit retrocedat intimatelor în temeiul Legii nr. 10/2001.
În realitate însă, ulterior naţionalizării, vila a fost finalizată, dată în folosinţă şi, ulterior trecută în administrarea, iar apoi în proprietatea reclamantei.
Din moment ce acţionariatul acesteia a fost schimbat prin privatizare în 1999, se pune problema cui îi revine dreptul de a cere plusul de valoare.
Opinia potrivit căreia Statul Român ar fi îndreptăţit să solicite plusul de valoare este greşită, ca şi aceea potrivit căreia creditoarea acestui spor de valoare ar trebui să fie SC P.M.I. SRL.
Dat fiind că imobilul a fost retrocedat intimatelor pârâte din acest dosar, recurenta consideră că este îndreptăţită la recuperarea sporului de valoare adus vilei A. în valoare de 710.316 lei, deoarece a avut loc o diminuare a patrimoniului său prin restituirea în natură a imobilului.
Chiar dacă Legea nr. 10/2001 prevede că imobilele se restituie în natură în stadiul în care se află la data restituirii, legea nu prevede că această restituire nu se face cu justă despăgubire.
În lipsa oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite prin micşorarea patrimoniului, reclamanta consideră că acţiunea sa întemeiată pe îmbogăţire fără justă cauză are un caracter subsidiar şi reprezintă singura cale de valorificare a dreptului la reparaţiune.
Pentru corecta soluţionare a cauzei se impunea însă, ca excepţia lipsei de interes să fie unită cu fondul iar instanţa să se pronunţe ca urmare a unei judecăţi în fond.
Intimatele nu au depus la dosar întâmpinare dar, cu ocazia dezbaterilor în fond şi prin concluziile scrise depuse la dosar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Pentru ca instanţa sesizată cu cererea de chemare în judecată să admită excepţia lipsei de interes invocată de pârâte, ar fi trebuit să constate fie că acesta lipseşte cu desăvârşire, în sensul că reclamanta nu urmăreşte niciun folos practic prin intentarea acţiunii, fie că interesul demersului său nu îndeplineşte condiţiile de a fi personal, legitim, născut şi actual.
Or, nu acesta a fost cazul în speţă.
Reclamanta urmăreşte să obţină de la reclamante plata unor despăgubiri echivalente sporului de valoare adus imobilului preluat de stat şi ulterior retrocedat acestora în perioada cât imobilul s-a aflat în posesia statului şi, respectiv în cea a reclamantei, ca urmare a procesului de privatizare.
Dacă pârâtele pot fi sau nu obligate la plata unui asemenea spor de valoare şi dacă reclamanta are sau nu dreptul potrivit legii la obţinerea unor atare despăgubiri, iar dacă da, pentru ce perioadă de timp reprezintă chestiuni de fond, care privesc chiar legalitatea şi temeinicia acţiunii.
Dezbaterile în faţa tribunalului s-au purtat exclusiv asupra excepţiilor invocate de pârâte, iar acţiunea a fost respinsă pe temeiul uneia din ele, respectiv cea a lipsei de interes.
Deşi reclamanta solicitat prin cererea de apel „casarea" sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare cu motivarea că justifică un interes în promovarea acţiunii şi că se impune a se stabili pe bază de probe în ce a constat diminuarea patrimoniului său, curtea de apel a menţinut soluţia dată pe cale de excepţie, cu o motivare lipsită de claritate, care antamează totodată şi fondul cauzei.
Astfel, curtea de apel a stabilit cine a efectuat îmbunătăţirile aduse imobilului în diferite perioade de timp – respectiv, statul şi SC P.M.I. SA, a conchis că reclamanta nu are interes în promovarea acţiunii, a enumerat condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească folosul practic urmărit, fără a arăta care anume lipseşte în cauză şi, în fine, a arătat că „atât timp cât nu s-a reţinut temeinicia sau netemeinicia pretenţiei (legitimitatea juridică) nu poate fi primită susţinerea privind motivarea pe fond în lipsa administrării de probatorii".
Or, ceea ce trebuia să constate curtea de apel era împrejurarea că acţiunea reclamantei nu este lipsită de interes, aşa cum nelegal a reţinut tribunalul, că problema îndreptăţirii reclamantei de a solicita sporul de valoare adus imobilului priveşte însuşi fondul cauzei şi, cum prima instanţă a rezolvat în mod greşit procesul fără a intra în cercetarea fondului, pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie, să trimită cauza spre rejudecare la tribunal.
Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa Decizia şi, în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ., va admite ambele apeluri declarate în cauză, va desfiinţa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Casarea deciziei se impune în totalitate, deoarece apelul pârâtelor a privit chestiunea cheltuielilor de judecată, a cărei rezolvare depinde în mod indisolubil de cea care va fi dată cererii de chemare în judecată, conform art. 274 şi urm. C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC P.M. SA împotriva deciziei nr. 52 din 13 mai 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Casează Decizia.
Admite apelurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 1168 din 17 decembrie 2008 a Tribunalului Bacău, secţia civilă, de către reclamantă şi pârâţi.
Desfiinţează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 676/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 656/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
