ICCJ. Decizia nr. 624/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 624/2010
Dosar nr. 4074/118/2006
Şedinţa publică din 3 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 4 decembrie 2006, reclamanţii V.M., V.I., V.E., E.V., P.L., U.S. şi P.M., în calitate de moştenitori ai autorului V.S. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001 şi în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Constanţa, Consiliul local Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar, atribuirea în natură, prin compensare pentru vechiul amplasament afectat în prezent de domeniul public, a unei suprafeţe de teren echivalentă cu proprietatea lor în suprafaţă de 4.000 mp şi pe care se află Cimitirul Viile Noi.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 818 din 23 iunie 2008 a respins ce nefondată acţiunea civilă formulată de reclamanţii V.M., V.I., V.E., E.V., P.L., U.S. şi P.M. în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Constanţa, Consiliul local Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar.
S-a reţinut de către instanţa de fond că din interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 rezultă că măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ sunt aplicabile persoanelor fizice care erau proprietarii imobilelor, la data preluării în mod abuziv a acestora.
Or, în speţă, reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului care formează obiectul notificării nr. 2033 din 9 august 2001, în anul 1996, prin intermediul sentinţei civile nr. 4532 din 18 aprilie 1996, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 14731/1995.
Chiar dacă prin hotărârea judecătorească menţionată s-a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea unui teren în suprafaţă de 2 ha şi 5000 mp, în temeiul unei chitanţe întocmite de autorul reclamanţilor în anul 1951, dreptul de proprietate asupra terenului s-a născut în patrimoniul reclamanţilor în momentul rămânerii irevocabile a sentinţei civile, care valorează act autentic, întrucât încă din anul 1947, prin Legea nr. 203/1947 s-a instituit formalitatea actului autentic pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor prin acte de vânzare-cumpărare, această formalitate fiind menţinută în toate actele normative care au reglementat circulaţia juridică a terenurilor.
Apelul declarat de reclamanţi şi de L.S., V.A., V.C. şi V.M. împotriva sentinţei tribunalului a fost admis de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 300/C din 15 decembrie 2008. S-a schimbat în tot hotărârea apelată, în sensul că s-a admis acţiunea formulată de reclamanţi. Au fost obligaţi pârâţii să emită decizie motivată privind acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 4000 mp teren intravilan, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
S-a reţinut de către instanţa de apel că din interpretarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 4 alin. (2) din acelaşi act normativ, rezultă că o condiţie esenţială pentru aplicarea prevederilor legii de reparaţie este aceea ca solicitantul să fi avut calitatea de proprietar al bunului preluat de stat. Dreptul de proprietate poate fi dovedit prin orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ, translativ de proprietate sau declarativ şi care generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă.
În cauza dedusă judecăţii, autorul reclamanţilor a dobândit dreptul de proprietate în baza unui înscris sub semnătură privată în care se menţionează că s-a cumpărat suprafaţa de 2,5 ha în anul 1951 la preţul de 60.000 lei, care a fost achitat integral, transmiţându-se totodată proprietatea imobilului. Ulterior, prin hotărâre judecătorească s-a constatat vânzarea-cumpărarea şi în urma partajului voluntar, autorului reclamanţilor i s-a atribuit în proprietate suprafaţa de 4.000 mp, suprafaţă care a fost preluată de către stat în mod abuziv.
În raport de aceste considerente, s-a constatat că reclamanţii au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, dreptul lor de proprietate fiind consfinţit prin înscrisul sub semnătură privată întărit prin hotărâre judecătorească.
Împotriva acestei ultime decizii au declarat recurs pârâţii Primarul municipiului Constanţa, Consiliul local Constanţa şi Municipiul Constanţa, întemeiat pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia şi schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii apelului. Au arătat că la momentul încheierii chitanţei din 15 august 1949 erau în vigoare prevederile Legii nr. 203/1947, care prin art. 36 impuneau ca şi condiţie ad validitatem a convenţiei formalitatea actului autentic precum şi transcrierea acestuia. Aceste dispoziţii au fost menţinute şi prin Decretul nr. 151/1950 care a abrogat Legea nr. 203/1947. În aceste condiţii, în lipsa îndeplinirii condiţiei de formă ca şi condiţie de validitate, convenţia de înstrăinare încheiată între vânzătorii moştenitori ai defunctului C.G. şi reclamant nu poate produce prin ea însăşi efectul translativ de proprietate prevăzut de art. 1295 C. civ., neavând efect constitutiv al dreptului de proprietate. Având însă în vedere principiul conversiunii actului juridic nul într-un act juridic valabil, dedus din art. 975 C. civ., contractul de vânzare-cumpărare încheiat în forma înscrisului sub semnătură privată, având valoare de antecontract valabil încheiat, a fost valorificat prin sentinţa civilă nr. 4532/1996, act care are efect translativ de proprietate, deci efect constitutiv al dreptului real de proprietate.
S-a concluzionat astfel, că în raport de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, atâta timp cât reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate în anul 1996 prin sentinţa civilă nr. 4532, aceştia nu dovedesc calitatea de persoane îndreptăţite.
Recursul este fondat, urmând a fi admis în considerarea argumentelor de mai jos.
Prin acţiunea formulată în baza Legii nr. 10/2001, reclamanţii au solicitat atribuirea în natură, prin compensare pentru vechiul amplasament afectat în prezent de domeniul public, a unei suprafeţe de teren de 4.000 mp.
Calitatea de persoane îndreptăţite au probat-o cu înscrisul sub semnătură privată încheiat în anul 1951 de către autorul reclamanţilor.
Referitor la teren, reclamanţii au obţinut o hotărâre judecătorească care are valoarea unui act jurisdicţional declarativ de proprietate. Astfel, Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 4532/1996 a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea cu privire la suprafaţa de 2 ha şi 5000 mp situată în Viile Noi – Constanţa, între vânzătorii E. şi G.C. şi cumpărătorii S.T.V., autorul reclamanţilor, T.T.V. şi F.T.V., iar prin încheierea pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. 14731/1995 s-au precizat vecinătăţile suprafeţei menţionate.
Ulterior, prin contractul de partaj voluntar fără sultă autentificat la notariat sub nr. 136 din 15 ianuarie 1998 s-a sistat starea de indiviziune între cumpărătorii suprafeţei de teren.
Recurenţii – pârâţi au criticat Decizia pronunţată în apel sub aspectul că eronat s-a considerat că titlul de proprietate al reclamanţilor îl constituie actul sub semnătură privată încheiat în 1951, în condiţiile în care acesta are valoare doar de antecontract de vânzare-cumpărare valorificat prin sentinţa civilă nr. 4532/1996.
Din perspectiva reglementărilor cuprinse la art. 23 din Legea nr. 10/2001, care nu conţine prevederi speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite asupra imobilelor solicitate şi, eventual, a calităţii sale de moştenitor al fostului proprietar, reclamanţii fac dovada că autorul lor a deţinut în proprietate terenul.
Astfel, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înţeleg înscrisurile constatatoare ale unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate şi care generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă.
În prezent, la art. 24 din Legea nr. 10/2001 se stipulează că în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În aplicarea acestor prevederi şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.
Se reţine însă că instanţa de apel, la stabilirea faptului dacă reclamanţilor li se aplică sau nu dispoziţiile Legii nr.10/2001, nu a dat dovadă de rolul activ cerut de lege pentru soluţionarea cauzei.
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Instanţa nu a fost preocupată să stabilească, în baza prevederii legale menţionate, cum a intrat terenul în proprietatea statului, care este regimul juridic actual al acestuia, dacă pârâtul Municipiul Constanţa are calitatea de entitate deţinătoare. Totodată, se impunea a se stabili dacă terenul în litigiu este în totalitate sau în parte destinat înhumărilor, având destinaţia de cimitir şi, în caz afirmativ, în administraţia cărei biserici se află.
Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 şi art. 313 C. proc. civ., recursul va fi admis, va fi casată Decizia atacată şi se va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare, urmând a se analiza, sub formă de apărări şi celelalte susţineri din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii Primarul municipiului Constanţa, Consiliul local Constanţa şi Municipiul Constanţa împotriva deciziei nr. 300/C din 15 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 656/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 633/2010. Civil. Completare/lămurire... → |
|---|
