ICCJ. Decizia nr. 685/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 685/2010
Dosar nr. 33766/3/2008
Şedinţa publică din 5 februarie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele.
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 septembrie 2008 la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, reclamantul L.M.M. a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S., contestând Decizia nr. 257 din 2 septembrie 2008, prin care pârâta şi-a decimat competenţa de soluţionare a notificărilor sale nr. 724/2001 şi 725/2001 în favoarea Primăriei Târgu Jiu şi solicitând obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii motivate cu privire la terenurile sale din intravilanul municipiului Tg Jiu în suprafaţă totală de 10.000 mp.
În drept, a invocat dispoziţiile Legii nr. 10/2001, respectiv art. 26 alin. (1), art. 29 alin. (1)-(3), Titlul VII din Legea nr. 247/2005 completat şi modificat prin OG nr. 81/2007.
În motivare a arătat că A.V.A.S. a interpretat greşit prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 102001, că din înscrisurile doveditoare rezultă că terenurile sunt situate în intravilanul municipiului Tg Jiu şi aceste înscrisuri au fost ataşate notificărilor încă din anul 2002, iar A.V.A.S. nu a respectat termenul de 60 de zile şi nu a răspuns notificărilor. S-a mai susţinut ca A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă în conformitate cu prevederile art. 29, alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia în situaţia imobilelor prevăzute la alin. (1) şi (2) imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, chiar în situaţia în care au fost înstrăinate, măsurile reparatorii în echivalent se propun de instituţia publică care a efectuat privatizarea, terenul fund deţinut de SC C. SA Tg Jiu şi SC E.T. SA Tg Jiu.
Prin sentinţa nr.1680 din 11 noiembrie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 257 din 2 septembrie 2008 şi a obligat pe pârâtă să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenurile în suprafaţă de 5000 mp şi 10000 mp situate în intravilanul municipiului Tg. Jiu şi deţinute de SC C. SA Tg. Jiu, respectiv SC E.T. SA Tg. Jiu.
A obligat pe pârâtă şi la plata sumei de 136,40 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că imobilele solicitate au făcut parte dintr-un lot mai mare, care a fost proprietatea tatălui reclamantului, care a donat în baza Decretului nr. 115/1959 o suprafaţă de 6,80 ha, din care 3,80 ha teren arabil. S-a mai reţinut că la data notificărilor terenurile se aflau în intravilanul municipiului Târgu Jiu, iar Primăria municipiului Târgu Jiu a precizat că acestea se află în patrimoniul SC C. SA Târgu Jiu şi, respectiv, SC E.T. SA Târgu Jiu, societăţi comerciale privatizate de A.V.A.S.
Reclamantul a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită pentru a solicita măsuri reparatorii conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, în sensul că este moştenitorul defunctului L.M., iar prin notificările formulate s-a făcut dovada acceptării succesiunii, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. In concluzie instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) si (3) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale, iar măsurile reparatorii în echivalent se propun de instituţia publică care a efectuat privatizarea în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei hotărâri pârâta a declarat apel, arătând că instanţa a interpretat si aplicat eronat dispoziţiile Legii nr. 10/2001 în raport de situaţia de fapt. Se susţine că terenul preluat de la antecesorul reclamantului era agricol la data preluării de către stat, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art.8 din Legea nr. 10/2001. Schimbarea ulterioară a situaţiei juridice a terenului nu înlătură incidenţa art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Pârâta mai susţine că în mod nelegal a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia nr. 378 A din 11 iunie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins apelul declarat de pârâtă.
Pentru a decide astfel a reţinut următoarele: faţă de primul motiv de apel, în sensul că nu apelanta era cea chemată să soluţioneze notificarea, ci Primăria Tg.Jiu, s-a reţinut că în mod corect, faţă de probele de la dosar , imobilele în litigiu se află în patrimoniul unor societăţi comerciale, ca atare A.V.A.S. este entitatea competentă a soluţiona notificarea şi nu primăria. Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, constând în împrejurarea că apelanta este în culpă procesuală, s-a reţinut că în mod corect prima instanţă a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul, cât si pârâta.
1. Reclamantul L.M.M. susţine că instanţa de apel nu a acordat cheltuielile de judecată în totalitate, care, în afară de suma de 136,40 lei se compun şi din alte cheltuieli (zi muncă retribuţie, transport CFR), ajungând la un total de 747,70 lei.
2. Pârâta A.V.A.S. a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 au fost aplicate greşit, deoarece din probatoriul administrat rezultă că terenul de 6,80 ha era agricol la data preluării, fiind incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, care statuează că nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive. Aplicarea acestor dispoziţii legale se impune şi în situaţia schimbării ulterioare a regimului juridic al terenului.
Referitor la obligarea A.V.A.S. la plata cheltuielilor de judecată, pârâta arată că nu se poate reţine din partea sa o conduită procesuală caracterizată de rea credinţă si că acţiunea nu a fost iniţiată de A.V.A.S., aşa încât, concluzionează pârâta, greşit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
1. Analizând cu prioritate recursul pârâtei, care priveşte fondul cauzei, Înalta Curte constată că:
Critica referitoare la inaplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 a fost formulată de pârâtă si în apel, dar nu a fost analizată de instanţă.
Astfel, curtea de apel s-a limitat a arăta cine deţine actualmente terenurile în litigiu şi nu a stabilit pe bază de probe care este regimul juridic al acestora la data formulării notificărilor şi dacă, în raport de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la aceeaşi dată, reclamantul era sau nu îndreptăţit la măsuri reparatorii în temeiul acestei legi.
Cum sub acest aspect situaţia de fapt nu a fost lămurită, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 304 pct. 7 şi art. 314 C. proc. civ. să admită recursul pârâtei, să caseze Decizia şi să trimită cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
2. Aceeaşi soluţie se va dispune şi în legătură cu recursul reclamantului, deoarece problema îndreptăţirii sale la plata cheltuielilor de judecată în apel se va soluţiona în funcţie de felul cum va avea sau nu câştig de cauză, conform art. 274 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, recursurile vor fi admise, cauza fiind trimisă la instanţa de apel spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul L.M.M. şi pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 378 A din 11 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 5 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 702/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 680/2010. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
