ICCJ. Decizia nr. 774/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 774/2010
Dosar nr. 4502/63/2006
Şedinţa publică din 10 februarie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
La data de 25 mai 2005, reclamantul D.M. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 8050 din 28 aprilie 2005 emisă de Primarul municipiului Craiova.
În motivare, reclamantul a susţinut că, în calitate de persoană îndreptăţită potrivit Legii nr. 10/2001 a formulat notificarea nr. 409/N/2001, prin care a solicitat un teren agricol în suprafaţă de 2,5 ha în intravilanul municipiului Craiova. Prin dispoziţia menţionată s-a soluţionat negativ notificarea sa, cu motivarea că imobilul nu ar face obiectul Legii nr. 10/2001, reclamantul încadrându-se în prevederile art. 8 din lege.
Reclamantul a susţinut că dispoziţia este nelegală deoarece încalcă prevederile art. 8.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1480 din 18 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 2736/2005, s-a respins contestaţia, reţinându-se că, pentru terenul solicitat prin notificarea nr. 409/N/2001, contestatorului i s-a stabilit dreptul de proprietate în acţiuni în temeiul Legii nr. 18/1991, prin sentinţa civilă nr. 412/1997 pronunţată de Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Craiova, în baza căreia, prin HCJ nr. 889 din 28 august 2000, contestatorul a fost validat, conform Legii nr. 1/2000, în anexa 32, la poziţia 29, cu suprafaţa de 2.5 ha, urmând a se proceda la punerea în posesie. Concluzia instanţei a fost in sensul că, terenul a făcut obiectul reconstituirii dreptului in temeiul unei legi speciale, astfel că nu intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, conform art. 8 din lege.
S-a reţinut totodată că, reclamantul a mai formulat o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru aceeaşi suprafaţă de 2,5 ha, soluţionată printr-o altă decizie decât cea contestată - Decizia nr. 5466/2000, iar contestaţia formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 1734 din 22 noiembrie 2001 a Tribunalului Dolj.
Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel reclamantul, susţinând că a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 8.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
A arătat că domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001 are şi caracter de complinire în raport de celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din materia fondului funciar, în sensul că domeniul de reglementare al acestei legi acoperă şi acele terenuri din intravilanul localităţilor, care nu au fost restituite până la intrarea în vigoare a noii legi.
Prin Decizia nr. 283 din 03 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-a admis apelul reclamantului, s-a desfiinţat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
S-a reţinut că prima instanţă a rezolvat cauza pe cale de excepţie, motivând, pe de o parte, că terenul solicitat în baza notificării soluţionată prin dispoziţia contestată nu intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 conform art. 8 din lege, iar, pe de altă parte, că, în cauză, ar exista autoritate de lucru judecat pentru că acelaşi teren a făcut obiectul notificării soluţionată prin Dispoziţia nr. 5466/2001, menţinută prin sentinţa civilă nr. 734/2001 a Tribunalului Dolj.
S-a apreciat că cele două excepţii trebuiau unite cu fondul, întrucât pentru soluţionarea celor două excepţii trebuiau administrate aceleaşi probe.
Instanţa trebuia să aibă în vedere şi Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003 - art. 8.1, conform cărora intră sub incidenţa legii şi terenurile arabile intravilane care nu au fost restituite foştilor proprietari până la data intrării în vigoare a legii.
Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, s-a arătat ca instanţa trebuia să stabilească în mod cert că notificarea s-a soluţionat printr-o alta dispoziţie - dispoziţia nr. 5466/2001, să ceară depunerea întregii documentaţii, după caz, ataşarea dosarului nr. 10359/2001 al Tribunalului Dolj în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 734/2001.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 4502/63/2006.
În scop probator, la dosarul cauzei au fost depuse actele care au stat la baza emiterii dispoziţiei nr. 8050 din 28 aprilie 2006, respectiv: sentinţa civilă nr. 412 din 26 august 1997 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi comercial, referatul nr. 17859/2003 întocmit de Comisia Municipală de Aplicare a Prevederilor Legii nr. 10/2001, copia certificatului de moştenitor nr. 112/1970, sentinţa civilă nr. 25419 din 06 decembrie 2000, adeverinţa nr. 10 din 14 ianuarie 1992 eliberată de Primăria Mun. Craiova, notificarea nr. 409/N/2001, confirmările de primire.
La solicitarea instanţei, cu adresa nr. 58740 din 17 octombrie 2006 s-a comunicat faptul că reclamantul figurează validat, alături de numita M.A., în anexa 32, poziţia nr. 29, cu suprafaţa de 2,5 ha teren arabil, situat în parcela nr. 18, tarlaua 53, pe raza com. Bucovăţ, în conformitate cu procesul verbal de predare - primire încheiat între SC A. Craiova SA şi Comisia Locală de aplicare a legilor fondului funciar din data de 19 martie 2001, cu menţiunea că procesul verbal de punere în posesie fiind un act premergător emiterii titlului de proprietate, a fost înaintat la O.C.P.I. Dolj. Adresa a fost înaintată împreună cu procesul verbal din 19 martie 2001 şi anexa nr. 32.
În şedinţa din 06 octombrie 2006, instanţa a pus în vedere reclamantului să depună actele de proprietate privind terenul solicitat prin notificarea nr. 409/N/2001.
Faţă de această solicitare, reclamantul a depus la dosar aceleaşi acte care au fost înaintate de Primăria Municipiului Craiova, respectiv: adeverinţa nr. 10 din 14 ianuarie 1992 eliberată de Primăria Craiova, certificatul de moştenitor nr. 1125/1970 şi sentinţa nr. 412/1997 a Curţii de Apel Craiova.
Având în vedere indicaţiile instanţei de apel, s-a dispus ataşarea dosarului nr. 10359/Civ/2001 al Tribunalului Dolj, la care se află ataşate dosarele nr. 1609/civ/2002 al Curţii de Apel Craiova şi dosarul nr. 2607/2003 al Curţii Supreme de Justiţie.
Prin sentinţa civilă nr. 266 din 03 octombrie 2008, pronunţată în dosar nr. 4502/63/2006, Tribunalul Dolj a respins contestaţia formulată de reclamantul D.M., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Craiova, primarul Municipiului Craiova.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele considerente de fapt si de drept:
Pentru suprafaţa de 2,50 ha teren arabil, reclamantul şi numita M.A. au făcut demersuri în temeiul Legii nr. 18/1991 de reconstituire a dreptului de proprietate.
Astfel, din adeverinţa nr. 10 din 14 ianuarie 1992 eliberată de Primăria Craiova reiese că, în temeiul Legii nr. 18/1991, moştenitorilor M.A. şi D.M., li s-a stabilit dreptul de proprietate prin Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 270 din 10 septembrie 1991 pentru suprafaţa totală de 2,50 ha acţiuni la I.A.S. Craiova. Această hotărâre s-a menţinut prin sentinţa nr. 33 din 21 ianuarie 1997 a Curţii de Apel Craiova.
În temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantul a formulat notificarea nr. 409/N/2001 solicitând restituirea pe vechiul amplasament a celor 25 000 mp teren intravilan situat în com. Bordei, la drumul european Craiova - Slatina.
Prin contestaţia formulată la data de 17 septembrie 2001, ce a făcut obiectul dosarului nr. 10359/CIV/2001 al Tribunalului Dolj, reclamantul a înţeles să conteste dispoziţia nr. 5466 emisă de Primăria Craiova în soluţionarea notificării sale şi să solicite obligarea pârâtei Primăria Municipiului Craiova să reconstituie dreptul de proprietate prin echivalent în titluri de valoare nominală pentru întreaga suprafaţă de 25 000 mp teren situat în Municipiului Craiova.
S-a reţinut că, la dosar, s-a depus notificarea nr. 409/N/2001 formulată de reclamant şi contestaţia formulată de acesta a fost analizată în raport de această notificare.
Dispoziţia emisă în soluţionarea notificării nr. 409/N/2001 a fost emisă la data de 28 aprilie 2005 sub nr. 8050/2005, fapt ce a permis reclamantului să introducă o nouă contestaţie, la data de 30 mai 2005, care formează obiectul prezentului dosar.
Prin sentinţa civilă nr. 734 din 22 noiembrie 2001 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 10359/CIV/2001, s-a respins acţiunea cu motivarea că terenul a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, ceea ce înseamnă incidenţa dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001. Această sentinţă a fost menţinută in mod succesiv prin Decizia civilă nr. 35 din 25 martie 2002 a Curţii de Apel Craiova, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant, respectiv Decizia civilă nr. 4449 din 06 decembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, prin care s-a respins recursul reclamantului. Contestaţia în anulare formulată de reclamant împotriva deciziei nr. 4449 din 06 decembrie 2002 a fost respinsă, prin Decizia civilă nr. 6783 din 03 decembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ţinând seama de susţinerile reclamantului, în sensul că terenul solicitat prin notificarea nr. 409/N/2001 nu este acelaşi cu cel în suprafaţă de 2,50 ha pentru care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, şi cu care figurează validat în anexa 32 (fila 37), instanţa a pus în vedere reclamantului să depună acte de proprietate cu privire la suprafaţa de teren solicitată prin notificarea nr. 409/N/2001.
Cum reclamantul nu a depus acte de proprietate în dovedirea susţinerii sale, instanţa a apreciat că, în realitate, autorul reclamantului nu a avut în proprietate o altă suprafaţă de teren, în afara celei ce a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 şi prin urmare, dispoziţia nr. 8050 din 28 aprilie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova este legală şi temeinică.
Astfel, s-a constatat că, în mod corect, s-a respins notificarea nr. 409/N/2001 pe motiv că terenul în suprafaţă de 2,5 ha nu face obiectul Legii nr. 10/2001 încadrându-se în art. 8 din lege, fiind vorba de un teren agricol ce a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 cu modificările şi completările ulterioare.
Prin Decizia civilă nr. 42 din 12 februarie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de reclamantul D.M., împotriva sentinţei civile nr. 266 din 03 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 4502/63/2006, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Primăria Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente de fapt si de drept:
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a constatat că, în cauză, nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinţei atacate, soluţia pronunţată de prima instanţă fiind conformă probelor administrate şi dispoziţiilor legale în materie.
Astfel, în ceea ce priveşte susţinerile apelantului, cu referire la atitudinea preşedintelui completului de judecată, ce ar fi determinat formularea unor cereri, plângeri, sub acest aspect, s-a constatat că, la dosarul cauzei, în rejudecare, nu s-a formulat nicio cerere de recuzare, care să nu fi fost soluţionată; chiar dacă în şedinţa din 08 septembrie 2006, contestatorul a formulat oral o astfel de cerere, ulterior, în aceeaşi şedinţă de judecată, a declarat că renunţă la cererea de recuzare şi a solicitat completului de judecata să se abţină de la soluţionarea cauzei.
Din actele şi lucrările dosarului, a rezultat că instanţa a avut un rol activ în soluţionarea cauzei, neîngrădind în nici un fel drepturile contestatorului, ci, dimpotrivă, încuviinţând cererea de amânare pentru angajare de apărător (v. încheierea din 23 iunie 2006) şi dispunând administrarea de probatorii (chiar şi în lipsa acordului contestatorului), tocmai în dovedirea pretenţiilor sale şi respectarea deciziei Curţii de Apel Craiova (v.încheierea din 08 septembrie 2006).
Tot în considerarea deciziei instanţei de control judiciar, instanţa de rejudecare a dispus şi depunerea la dosar a actelor de proprietate cu privire la terenul ce face obiectul notificării 409/N/2001, pentru a se stabili cu exactitate dacă este vorba de acelaşi teren ce a fost solicitat şi în baza Legii fondului funciar (v. pag. 3-4 din Decizia nr. 283 din 03 aprilie 2006 a Curţii de Apel Craiova).
În raport de dispoziţiile art. 155/1 C. proc. civ., care prevăd posibilitatea suspendării judecăţii, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, instanţa a procedat în mod legal dispunând, prin încheierea din 03 noiembrie 2006, suspendarea judecăţii în baza art. 155/1 C. proc. civ.
De altfel, după repunerea pe rol a dosarului, contestatorul a formulat expres cerere de suspendare a judecăţii cauzei (f. 52 dosar fond - rejudecare), instanţa dispunând, prin încheierea din 05 octombrie 2007, suspendarea judecăţii; abia după aproape un an de zile, contestatorul a solicitat repunerea pe rol a cauzei, instanţa soluţionând-o la primul termen după repunerea pe rol a dosarului.
Ca atare, măsura suspendării judecăţii în baza art. 155/1 C. proc. civ., nu a fost de natură să-l prejudicieze pe contestator, acesta având posibilitatea, pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei, să procure actele cerute de instanţă şi să solicite, în timp util, repunerea pe rol a dosarului.
În ceea ce priveşte criticile aduse sentinţei, pe fondul cauzei, este de menţionat că, chiar din motivarea apelului, rezultă cu certitudine identitatea terenului solicitat în baza Legilor fondului funciar, cu terenul solicitat în baza Legea nr. 10/2001 - prin notificarea 409/N/2001 şi notificările ulterioare, cu trimitere la Legea nr. 247/2005 - şi chiar terenul ce a făcut obiectul dosarului soluţionat prin sentinţa civilă nr. 734 din 22 noiembrie 2001, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 35 din 25 martie 2002 a Curţii de Apel Craiova şi, respectiv, Decizia 4449 din 06 decembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie.
Din actele dosarului şi susţinerile apelantului, rezultă că pentru terenul în litigiu, acesta a urmat procedura prevăzută de legile fondului funciar, ca i s-a reconstituit dreptul de proprietate, însă nu în modalitatea solicitată, motiv pentru care a formulat plângere şi la instanţă, care, însă, nu i-a dat câştig de cauză.
Or, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 R., nu intră sub incidenţa acestei legi, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 R, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Ca atare, terenul în litigiu, făcând obiectul legilor fondului funciar, fiind solicitat şi recunoscut dreptul de proprietate în baza acestor legi (chiar dacă în altă modalitate decât cea pentru care a optat petentul), faţă de textul legal citat, nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat şi fosta Curte Supremă de Justiţie, prin Decizia civilă nr. 4449 din 06 decembrie 2002, în litigiul ce a avut ca obiect acelaşi teren, dosarul fiind ataşat prezentei cauze.
Având în vedere că şi instanţa de fond a motivat soluţia de respingere a contestaţiei, în esenţă, cu trimitere la art. 8 din Legea nr. 10/2001, motivarea sentinţei este conformă art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel încât şi sub acest aspect, apelul nu este fondat.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 9 martie 2009, reclamantul D.M., prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
Pe temeiul dispoziţiilor art. 304 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ., a susţinut ca unul din membrii completului de judecata, magistrat de la Curtea de Apel Craiova, s-a mai pronunţat anterior în aceeaşi cauză (în unul din cele 3 cicluri de casare cu rejudecare), motiv pentru care i s-a cerut în mod repetat să se abţină de a mai face parte din completul de judecată, dar aceasta cerere nu a fost primita.
Pe temeiul dispoziţiilor art. 304 alin. (1) pct. 7, s-a susţinut ca Decizia nr. 42/2009 a Curţii de Apel Craiova nu conţine nici pe departe o motivaţie clară şi la obiect. În această decizie s-a recurs la o înşiruire haotică de date străine naturii pricinii, pentru a lăsa impresia că dosarul ar fi fost analizat în amănunt şi au fost trase concluzii pertinente, ceea ce este total fals.
Titlul de Proprietate nr. 2764 din 30 octombrie 02 este lovit de nulitate absolută, întrucât conţine toate datele tehnice greşit inserate iar natura terenului a fost modificată din teren agricol intravilan, în teren arabil extravilan, cu un alt amplasament, la 30 km distanţă de cel real. Primăria Municipiului Craiova a refuzat permanent să pună în executare sentinţa nr. 1491 din 22 martie 06 a Tribunalului Bucureşti, sentinţă pronunţată în baza dispoziţiilor art. 7 şi art. 21 din Legea nr. 544/2001, deşi este definitivă si irevocabilă.
Pe temeiul dispoziţiilor art. 304 alin. (1) pct. 8 şi 9 C. proc. civ., s-a susţinut că instanţele de fond şi de apel au interpretat total greşit probele administrate de reclamant - declaraţiile martorilor, refuzând să aplice cu bună credinţă dispoziţiile legale in materie.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează;
Fata de conţinutul concret al expunerii de motive a cererii de recurs, se impune ca analiza criticilor de nelegalitate in calea extraordinara de atac a recursului sa fie precedata de consideraţii preliminare privind cauza recursului, după cum urmează;
In calea de atac extraordinara a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata (aspecte de ordin procedural si/sau substanţial).
Scopul acestei cai de atac este, esenţialmente, de control al legalităţii hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă ca orice susţinere care releva pretinse erori ale instanţei de apel in aprecierea probelor administrate in cauza, cu consecinţe in planul configurării situaţiei de fapt a dosarului pendinte, excede analizei instanţei de recurs.
Instanţele anterioare au prezentat in mod exhaustiv întreaga situaţie de fapt a dosarului pendinte, in corelaţia lui cu celelalte cauze ale reclamantului finalizate deja prin hotarari irevocabile, expunând in mod concret şi detaliat considerentele legale pentru care au ajuns la soluţia pronunţată pe fondul raportului juridic litigios.
Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părţile au beneficiat de o judecată în primă instanţă şi una în apel (ambele judecăţi de fond), finalizata prin configurarea situaţiei de fapt a dosarului si cu o rezolvare judiciara definitiva a conflictului existent intre părţile cu interese contrare.
O situaţie de nelegalitate, în esenţă, pentru a fi analizată în recurs trebuie susţinută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greşit, la situaţia de fapt pe deplin stabilită în faţa instanţelor anterioare.
În faţa unei instanţe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie, şi aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemului dublului grad de jurisdicţie, calea de atac a recursului fiind in mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.
Cu aceste precizări, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor de nelegalitate susţinute prin cererea de recurs.
Nu poate fi retinut niciunul din cazurile prevazute de art. 304 pct. 1 şi 5 C. proc. civ., pentru casarea hotărârii atacate, pe motiv ca unul din membrii completului de judecata, magistrat de la Curtea de Apel Craiova, s-ar mai fi pronunţat anterior în aceeaşi cauză, întrucât, pe de o parte, o astfel de critica nu a fost însoţită de toate elementele care, in opinia recurentului, ar configura una sau alta din situaţiile prevăzute de art. 27 C. proc. civ., iar, pe de alta parte, datele concrete din dosarul pendinte – soluţiile instanţei si considerentele ce le-au însoţit – nu converg spre ipoteza relevanta conform căreia judecătorul menţionat si-ar mai fi spus părerea cu privire la pricina care se judeca.
Pentru a răspunde acestei critici s-a avut in vedere inclusiv faptul ca art. 25 C. proc. civ. a stabilit cu caracter de principiu ca motivele abţinerii sunt identice cu cele ale recuzarii, ceea ce înseamnă ca, pentru situaţia concreta in care un judecator nu ar înţelege sa se abtina in conditiile legii de la judecata unui proces, partea interesata are posibilitatea formularii unei cereri de recuzare in acest sens.
Prin Decizia civila nr. 35 din 25 martie 2002, judecătorul in cauza s-a pronuntat intr-un alt context procesual - contestatie impotriva dispozitiei nr. 5466/2001 emisa de Primaria Municipiului Craiova, iar prin Decizia civila nr. 283 din 03 aprilie 2006, s-a pronuntat in sensul desfiintarii hotărârii de prima instanţa si de trimitere a cauzei spre rejudecare, imprejurari care exclud formularea unei critici pertinente sub aspectul solutionarii aceleasi pricini pe fond de acelasi judecator.
In privinta criticii intemeiate pe dispozitiile art. 304 pct. 7, conform careia Decizia nr. 42/2009 a Curţii de Apel Craiova nu conţine nici pe departe o motivaţie clară şi la obiect, ci doar o înşiruire haotică de date străine de natura pricinii, pentru a lăsa impresia că dosarul ar fi fost analizat în amănunt şi ca au fost trase concluzii pertinente, Înalta Curte o apreciază ca fiind neintemeiata pentru următoarele considerente.
Din conţinutul hotărârii judecătoreşti atacate rezulta ca instanţa de apel, ca instanţa de fond, s-a străduit sa clarifice situaţia de fapt a dosarului pendinte, cu atât mai mult cu cat a existat o persistenta in timp a solicitărilor reclamantului in exerciţiul dreptului la acţiune cu privire la imobilul in litigiu, in încercarea de valorificare a dispoziţiilor legilor speciale succesive de reparaţie civila, demersuri finalizate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, existente la dosarul cauzei.
În procesul de elaborare a acestei hotărâri judecătoreşti, instanţa anterioara a pus de acord, prin motivare, faptele alegate, probele administrate în cauză, respectiv consecinţele desprinse din operaţiunea de apreciere a acestora, în raport de regulile de drept aplicabile raportului juridic litigios, concluzia finala si relevanta pentru cauza fiind aceea ca exista identitate intre terenul solicitat în baza Legilor fondului funciar si terenul solicitat în baza Legii nr. 10/2001 - prin notificarea 409/N/2001 şi notificările ulterioare, cu trimitere la Legea nr. 247/2005 - şi chiar terenul ce a făcut obiectul dosarului soluţionat prin sentinţa civilă nr. 734 din 22 noiembrie 2001, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 35 din 25 martie 2002 a Curţii de Apel Craiova şi, respectiv, Decizia 4449 din 06 decembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie.
Din chiar susţinerile reclamantului a rezultat că pentru terenul în litigiu, acesta a urmat si procedura prevăzută de legile fondului funciar, respectiv ca i s-a reconstituit dreptul de proprietate, însă nu în modalitatea dorita, fapt care a determinat formularea de plângeri in instanţă, a căror soluţionare pe fond nu a fost din nou in acord cu aspiratia reclamantului.
Pentru o astfel de situaţie concreta de fapt, identificata in mod corect de instanţele anterioare, sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform cărora nu intră sub incidenţa acestei legi, „terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare".
Fata de considerentele expuse in paragrafele anterioare, in mod corect s-a concluzionat in sensul ca, terenul în litigiu, făcând obiectul legilor fondului funciar, fiind, prin urmare, valorificat dreptul de proprietate al reclamantului în baza acestor dispoziţii legale (chiar dacă în altă modalitate decât cea pentru care a optat petentul), faţă de textul legal explicit redat anterior, nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
In ceea ce priveşte criticile care vizează legalitatea titlul de proprietate nr. 2764 din 30 octombrie 02 - acesta ar conţine toate datele tehnice greşit inserate, iar regimul juridic al terenului ar fi fost modificat din teren agricol intravilan, în teren arabil extravilan, cu un alt amplasament, respectiv faptul ca Primăria Municipiului Craiova a refuzat permanent să pună în executare sentinţa nr. 1491 din 22 martie 06 a Tribunalului Bucureşti - acestea nu pot fi analizate, întrucât exced cadrului procesual de investire, astfel cum acesta a fost conturat prin cererea introductiva de instanţa - contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 8050 din 28 aprilie 2005 emisă de Primarul municipiului Craiova.
Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, Înalta Curte, in conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul D.M. împotriva deciziei nr. 42 din 12 februarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul D.M. împotriva deciziei nr. 42 din 12 februarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 784/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 711/2010. Civil → |
|---|
