ICCJ. Decizia nr. 743/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 743/2010
Dosar nr. 6264/118/200.
Şedinţa publică din 9 februarie 2010
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Constanţa, secţia civilă, la 29 iunie 2007, reclamanţii H.S., V.A., B.T. şi S.S. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Constanţa, solicitând obligarea acestuia de a se pronunţa prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură a imobilului situat în Municipiul Constanţa, care a făcut obiectul notificării nr. 52 din 15 mai 2001, înregistrată la BEJ S.C.A.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii defunctului H.E., care a dobândit terenul pe care se află imobilul revendicat, împreună cu fratele său, H.A., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1703/1913. Au mai arătat că pe teren s-au edificat de către cei doi fraţi mai multe construcţii, în stare de indiviziune, iar ca urmare a partajului realizat în anul 1920, autorul reclamanţilor a devenit proprietar exclusiv asupra construcţiei alcătuite din casă cu etaj şi subsol cu patru camere. Pe acelaşi teren, tatăl reclamanţilor a ridicat ulterior un imobil nou, în baza autorizaţiei de construcţie nr. 8809 din 7 aprilie 1937, compus din patru apartamente imobil preluat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, în mod abuziv întrucât proprietarul era zidar, deci făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naţionalizare conform art. II din Decretul nr. 92/1950.
Reclamanţii au susţinut că s-au adresat R.A.E.D.P.P. Constanţa, pentru aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995, dar cererea nu numai că nu le-a fost soluţionată, dar, mai mult, unul dintre apartamente, format din două camere şi beci, a fost înstrăinat conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 27536 din 11 noiembrie 1996.
La prima zi de înfăţişare, 22 octombrie 2007, reclamanţii şi-au modificat obiectul acţiunii şi cadrul procesual, în sensul că au chemat în judecată pe pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin primar şi Consiliul Local Constanţa, solicitând obligarea acestora de a le restitui în natură şi de a le lăsa în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Constanţa, care formează obiectul notificării menţionate, precum şi obligarea pârâtului Primarul Municipiului Constanţa de a emite oferta de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent, prin acordare în compensare de alte bunuri şi servicii ori de acordare de despăgubiri pentru spaţiile din imobil care au fost înstrăinate de R.A.E.D.P.P. Constanţa.
Prin sentinţa civilă nr. 512 din 24 aprilie 2008, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâţii să le restituie în natură imobilul situat în Constanţa, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert B.E., compus din două corpuri de clădire, respectiv corpul A, în suprafaţă construită de 48,15 mp, format din construcţie D+P, alcătuită din două apartamente identice, şi corpul B cu o suprafaţă construită la sol de 70,40 mp, format din construcţie de tip S+P+1E, alcătuit din două apartamente identice şi teren în suprafaţă de 155,70 mp, cu excepţia spaţiului, care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 27536 din 11 noiembrie 1996, încheiat de R.A.E.D.P.P. cu B.T.
Prin aceeaşi hotărâre a fost obligat Primarul Municipiului Constanţa să emită ofertă de stabilire a despăgubirilor echivalente pentru spaţiul situat în Constanţa, la adresa menţionată, înstrăinat prin contractul menţionat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a avut în vedere că reclamanţii au făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul din litigiu, respectiv dovada calităţii de moştenitori ai defunctului E.H., prin certificatul de calitate de moştenitor nr. 227 din 24 decembrie 2002, emis de B.N.P. C.B., şi a dreptului de proprietate al acestuia, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1713 din 13 iulie 1912 la Tribunalul Constanţa, prin care fraţii A.H. şi E.H., de profesie zidari, au dobândit dreptul de proprietate asupra unui loc de casă în suprafaţă totală de 155,70 mp, situat în Constanţa, Careul 74, lit. d). Prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 3137 din 16 noiembrie 1920 la Tribunalul Constanţa, autorului reclamanţilor, E.H. i-a revenit imobilul în litigiu, pe care a edificat construcţia autorizată sub nr. 8809 din 7 aprilie 1937 de către Primăria Municipiului Constanţa, formată din parter şi etaj, înscrisă în evidenţele fiscale conform certificatului nr. 3261 din 12 ianuarie 1934, emis de Administraţia Fiscală Constanţa.
Instanţa a mai reţinut că imobilul a fost preluat în mod abuziv în proprietatea statului prin Decizia 950, întrucât fostul proprietar era exceptat de la naţionalizare, fiind zidar.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanţii H.S., V.A., B.T. şi S.S., invocând greşita aplicare a prevederilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin motivele de apel, reclamanţii au susţinut că, prin dispozitivul hotărârii atacate, tribunalul nu a dispus şi asupra necesităţii ca, în măsura în care nu există posibilitatea compensării cu alte bunuri sau servicii a părţii din imobil ce nu poate fi restituită în natură, pârâtul să le acorde despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Apelanţii au mai susţinut că, pe cale de consecinţă, în măsura în care Primarul Municipiului Constanţa nu va emite oferta de compensare, dreptul lor la acordarea măsurilor reparatorii va fi afectat pentru că instanţa de fond nu a constatat şi calitatea de persoane îndreptăţite la despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, de minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 191/C din 17 septembrie 2008 a admis apelul reclamanţilor şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că pentru partea de imobil vândută prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 27536 din 11 noiembrie 1996, a obligat pe pârâtul Primarul Municipiului Constanţa să emită dispoziţie motivată prin care să acorde reclamanţilor în compensare alte bunuri sau servicii, sau despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, în condiţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de către reclamanţi.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că eroarea instanţei de fond vizează aplicarea prevederilor alin. (3) al art. 20 din Legea nr. 10/2001, sub aspectul naturii şi ordinii în care se acordă măsurile reparatorii prevăzute de text.
S-a considerat că, din interpretarea normei legale menţionate, rezultă , în mod evident, că prioritară faţă de celelalte măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, este măsura compensării cu alte bunuri sau servicii, dar şi că, în cazul în care această măsură nu este posibilă sau refuzată de persoana îndreptăţită, se face propunere de acordare de despăgubiri.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs reclamanţii, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât, deşi prin motivarea acesteia s-au reţinut ca întemeiate criticile formulate în apel, a fost obligat Primarul să emită dispoziţie motivată prin care să acorde reclamanţilor, în subsidiar, despăgubiri, în loc să se constate, calitatea acestora de persoane îndreptăţite la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru spaţiul locativ situat în Constanţa, înstrăinat numitului B.T., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 27536 din 11 noiembrie 1996.
S-a susţinut în dezvoltarea motivelor de recurs că instanţa de judecată era îndreptăţită ca, intrând în fondul pricini şi, analizând raportul juridic dedus judecăţii, să se pronunţe cu privire la obiectul notificării, în speţă cu privire la calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la despăgubiri.
Intimaţii Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa şi Consiliul Local Constanţa au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând criticile formulate de recurenţi raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Instanţa de apel, analizând criticile formulate de reclamanţi împotriva sentinţei primei instanţe, a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora unitatea deţinătoare are obligaţia de a face o propunere de acordare a despăgubirilor, pentru situaţia în care reparaţia nu se poate face prin compensare cu alte bunuri sau servicii.
Despăgubirile nu pot fi acordate de unitatea administrativ teritorială, ci sunt propuse de primar care înaintează ulterior documentaţia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acestora, la rândul său, evaluând despăgubirile şi emiţând titlu de despăgubiri.
Soluţia pronunţată de recurenţi, în sensul de a li se constata calitatea de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001, prin dispozitivul hotărârii, nu are suport în dispoziţiile legii speciale. De altfel, o asemenea solicitare este lipsită de interes, întrucât, deşi recurenţilor nu li s-a recunoscut ad litteram calitatea de persoane îndreptăţite, inclusiv în ceea ce priveşte dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale, li s-a recunoscut implicit această calitate, în egală măsură stabilită raportat la măsura compensării cu alte bunuri sau servicii.
Odată recunoscută calitatea de persoană îndreptăţită a reclamanţilor în ceea ce priveşte dreptul la restituirea în natură a părţii din imobil neînstrăinate, prin hotărârea primei instanţe, această constatare a intrat în puterea lucrului judecat, sentinţa primei instanţe şi Decizia instanţei de apel nefiind atacate de pârâţi. Astfel calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001, rămâne definitiv şi irevocabil constatată, indiferent de măsura reparatorie în echivalent ce urmează a se acorda.
Pentru aceste considerente se va constata că sunt neîntemeiate criticile reclamanţilor şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii H.S., V.A., B.T. şi S.S. împotriva deciziei nr. 191/C din 17 septembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 746/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 742/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
