ICCJ. Decizia nr. 746/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 746/2010
Dosar nr. 30691/3/200.
Şedinţa publică din 9 februarie 2010
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă şi de conflicte de muncă şi litigii de muncă, la 17 aprilie 2007, reclamanta Biserica Creştină după Evanghelie a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei nr. 7511 din 15 februarie 2007 emisă de aceasta, prin care s-a restituit în natură numitei R.P. terenul în suprafaţă de 3444 mp, situat în Bucureşti, şi să se anuleze toate actele subsecvente încheiate în baza dispoziţiei menţionate.
În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, reclamanta a arătat că, prin Decizia nr. 461 din 4 iulie 1990 a Primăriei sectorului 2 Bucureşti, s-a atribuit în folosinţa Comunităţii Cultului Creştin după Evanghelie terenul în suprafaţă de 3070,50 mp, situat administrativ la adresa menţionată pe toată durata existenţei clădirilor ce urmau să fie edificate pe teren.
La cererea Uniunii Comunităţilor Cultului Creştin după Evanghelie, Primăria Municipiului Bucureşti a emis autorizaţia pentru efectuarea de lucrări nr. 3 E din 17 iulie 1991 în favoarea Bisericii Creştine după Evanghelie, în baza căreia au fost edificate două corpuri de clădire având suprafaţa totală de 1257,00 mp la adresa din Bucureşti, sect. 2, spaţiile având destinaţia de lăcaş de cult.
S-a mai arătat că dreptul de proprietate asupra construcţiei edificate pe terenul atribuit de către Primăria sector 2, în suprafaţă de 3070 mp a fost întabulat conform încheierii nr. 15581 din 21 octombrie 2003 a Judecătoriei sect. 2 – Biroul de Carte Funciară.
S-a susţinut că actul administrativ, în speţă dispoziţia nr. 7511 din 15 februarie 2007 a Primăriei Municipiului Bucureşti, având ca temei dispoziţiile art. 7 alin. (1), art. 9 şi art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 republicată este nelegal întrucât în cuprinsul acestuia se reţine, contrar realităţii, că terenul în suprafaţă de 3444 mp, în discuţie, este liber de construcţii.
La 22 mai 2007 reclamanta a formulat cerere modificatoare solicitând constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei 7511/2007 şi solicitând anularea formelor de executare începute în baza notificării 159 din 6 aprilie 2007 şi constatarea calităţii sale de constructor de bună credinţă asupra construcţiilor edificate pe terenul de 3070,50 mp.
Prin încheierea de la 23 aprilie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a înaintat dosarul conducerii Tribunalului Bucureşti, pentru repartizare la o secţie civilă.
S-a reţinut că dispoziţia atacată, deşi aparţine unei autorităţi publice în executarea legii, nu este cenzurabilă pe calea contenciosului administrativ, întrucât prin aceasta se dispune cu privire la un drept subiectiv civil, respectiv dreptul de proprietate.
S-a considerat că, în cazul emiterii dispoziţiilor în baza Legii nr. 10/2001, autoritatea publică acţionează în temeiul unei competenţe speciale stabilite de un act normativ care guvernează raporturi de drept civil şi care cuprinde norme derogatorii în ce priveşte competenţa funcţională a instanţelor, aceasta revenind secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii investite cu soluţionarea notificării, în speţă Tribunalul Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 30691/3/2007 la data de 13 martie 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 156 pronunţată la 25 ianuarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei cu privire la primul capăt de cerere, prin care s-a solicitat anularea dispoziţiei nr. 7511 din 15 februarie 2007 a Primăriei Municipiului Bucureşti şi în consecinţă, a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
S-au disjuns celelalte capete de cerere, astfel cum au fost modificate şi precizate, precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă R.P. şi s-a dispus formularea unui dosar separat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu face parte din categoria persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii, care pot ataca dispoziţia emisă ca urmare a notificării formulate potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001 modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, chiar dacă aceasta justifică un interes decurgând din existenţa unui contract de concesiune asupra terenului pe durata existenţei construcţiei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active în formularea primului capăt de cerere, arătând că prin cererea modificatoare a solicitat instanţei, în principal, constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei nr. 7511 din 15 februarie 2007, pe motiv că este dată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, deoarece se menţionează în fals că terenul în suprafaţă de 3444 mp este liber de construcţii.
În completarea motivelor de apel depuse la prima zi de înfăţişare, apelanta a susţinut că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 10/2001 republicată, deoarece art. 26 (nu art. 21) din lege limitează calitatea procesuală activă a persoanei îndreptăţite la două situaţii, care nu formează obiectul cererii introductive.
S-a precizat că, aşa cum s-a menţionat la termenul de judecată de 18 ianuarie 2008, celelalte două capete de cerere sunt accesorii primului capăt de cerere, astfel că, în temeiul art. 17 C. proc. civ., instanţa nu trebuia să disjungă soluţionarea acestora.
S-a mai susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., întrucât s-a schimbat obiectul capătului principal de cerere şi s-a încălcat principiul disponibilităţii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia civilă nr. 116 A din 20 mai 2008, a respins ca nefondat apelul reclamantei reţinând, în esenţă referitor la calitatea procesuală activă, că prin restrângerea sferei persoanelor care pot ataca, conform art. 26 alin. (3) şi (4) teza I din Legea nr. 10/2001, la persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii (definite în art. 3 din lege) legiuitorul a înţeles ca prin norme speciale să dea o rezolvare cât mai rapidă şi eficientă cererilor formulate de proprietarii deposedaţi abuziv.
S-a considerat totodată că nu se poate reţine caracterul accesoriu al capetelor de cerere referitoare la anularea formelor de executare începute în baza notificării 159 din 6 aprilie 2007 şi la constatarea calităţii reclamantei de constructor de bună credinţă a construcţiilor edificate după anul 1990 pe terenul în suprafaţă de 3070,50 mp, faţă de capătul de cerere principal, întrucât, deşi au o finalitate comună, rezolvarea acestora nu este determinată de soluţionarea primului.
S-a reţinut, totodată, că, prin calificarea dată cererii principale, cu încadrarea în materia specială a Legii nr. 10/2001, nu s-a încălcat principiul disponibilităţii, ci, în temeiul rolului activ al judecătorului, enunţat de art. 129 C. proc. civ., s-a calificat obiectul cererii, în funcţie de conţinutul său, iar nu de denumirea dată de parte.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta Biserica Creştină după Evanghelie, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta recurentă a precizat că această cale de atac vizează numai calitatea sa procesuală activă în formularea cererii de constatare a nulităţii absolute a dispoziţiei nr. 7511 din 15 februarie 2007 a Primăriei Municipiului Bucureşti, prin care s-a dispus restituirea în natură, în proprietatea numitei R.P. a terenului în suprafaţă de 3444 mp, situat în Bucureşti.
S-a susţinut că instanţa de apel a ocolit analiza motivului de apel vizând greşita reţinere a lipsei calităţii procesuale active în formularea unei cereri de constatare a nulităţii absolute a unui act constitutiv al dreptului de proprietate asupra unui imobil pentru fraudă la lege.
S-a susţinut de către recurentă că regimul juridic al nulităţii absolute este dat de art. 2 din Decretul nr. 167/1958, iar, în speţă, interesul său legitim rezultă din calitatea de proprietară a construcţiilor edificate pe terenul în discuţie, nulitatea invocată având în vedere încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, potrivit cărora terenul ocupat de construcţii nu trebuia retrocedat.
Examinând criticile formulate prin motivele de recurs, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul reclamantei este nefondat pentru considerentele ce succed:
Dispoziţiile cu caracter special ale Legii nr. 10/2001 cuprind atât norme speciale de drept substanţial, cât şi norme referitoare la procedurile prealabile cu caracter administrativ, derogatorii, imperative şi obligatorii, supuse cenzurii instanţelor de judecată.
Sfera persoanelor care au calitatea procesuală activă de a ataca o decizie sau o dispoziţie de restituire emisă la finalul unei proceduri administrative prealabile, a fost restrânsă de legiuitor exclusiv la categoria persoanelor îndreptăţite care au formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001.
Dată fiind calitatea sa de terţ, recurenta nu se legitimează procesual activ, astfel că în mod corect instanţele de fond şi apel au făcut aplicarea dispoziţiilor art. 26 (fost art. 24) alin. (3) şi (4) teza I din Legea nr. 10/2001.
Din însăşi formularea acţiunii deduse judecăţii, rezultă că recurenta a înţeles să formuleze o plângere împotriva dispoziţiei nr. 7511 din 15 februarie 2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, solicitând anularea acesteia în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 republicată şi a art. 1 din Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ.
Şi prin cererea modificatoare precizatoare depusă la 22 mai 2007, reclamanta, solicitând constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei menţionate a invocat ca temei de drept tot Legea nr. 10/2001 republicată, Legea nr. 247/2005, HG nr. 614/2001, HG nr. 498/2003, HG nr. 1095/2005 şi HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Este neîntemeiată susţinerea recurentei în ceea ce priveşte fundamentarea acţiunii pe dispoziţiile de drept comun privind nulitatea absolută a actului juridic, întrucât în cazul imobilelor preluate abuziv de către stat, au fost edictate acte normative cu caracter special, derogatorii de la norma generală.
În acest sens, Curtea va reţine că, în calificarea acţiunii, prima instanţă şi-a exercitat rolul activ conform dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., astfel cum rezultă din Încheierea de şedinţă de la 18 ianuarie 2008, în care s-au consemnat dezbaterile pârâţilor.
Astfel, la solicitarea instanţei, reclamanta a precizat că, în speţă, contestaţia se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a deciziei pentru încălcarea art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că sunt neîntemeiate criticile recurentei, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi, în consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., Curtea va obliga pe recurentă la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat achitat de intimata R.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Biserica Creştină după Evanghelie împotriva deciziei nr. 116/A din 20 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă.
Obligă recurenta la 2975 lei cheltuieli de judecată către intimata R.P.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 748/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 743/2010. Civil → |
|---|
