ICCJ. Decizia nr. 841/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 841/2010
Dosar nr. 14791/3/2008
Şedinţa publică din 11 februarie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin notificarea înregistrată la BEJ E. &P. sub nr. 555 din 13 februarie 2002 (fila 6 dosar), T.G.A. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, sectorul 1.
Notificarea a fost respinsă prin dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 9905 din 18 martie 2008 (fila 5 dosar), reţinându-se că notificatorul nu are calitatea de persoană îndreptăţită.
Împotriva acestei dispoziţii, în termen legal, a formulat contestaţie notificatorul T.G.A., arătând, pe de o parte, că are calitatea de persoană îndreptăţită, prin raportare la prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, iar, pe de altă parte, faptul că în mod greşit dispoziţia atacată se referă la imobilul - teren, şi nu la imobilul constând în construcţie compusă din demisol, parter, etaj şi pod şi teren aferent. A solicitat admiterea contestaţiei, anularea dispoziţiei atacate şi obligarea intimatului la propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, pentru cota de ½ din imobilul construcţie şi terenul aferent, situat în Bucureşti, sectorul 1, fară cheltuieli de judecată.
Contestatorul a arătat că la data de 13 septembrie 1973 a decedat unchiul său patern T.M., cu ultimul domiciliul în Bucureşti, sectorul 1.
Defunctul T.M. nu a avut alţi succesori decât un frate, T.G.A., predecedat la 18 martie 1962; T.G.A. a avut doi copii: contestatorul T.A.G. şi sora sa T.M.V.V.L. Aceasta din urmă a decedat la 02 februarie 1993, lăsând ca unica moştenitoare a averii sale pe fiica ei, B.D.O.M.O.A. Aşadar, moştenitori în viaţă ai defunctului T.M. sunt contestatorul şi nepoata sa de soră, doamna B.D.
Înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, prin sentinţa civilă nr. 3833 din 14 aprilie 1994, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, B.D.O.M.O.A. a obţinut, pe calea acţiunii în revendicare de drept comun, retrocedarea imobilului situat în Bucureşti, sectorul 1.
Instanţa a reţinut că titlul de proprietate al Statului Român este lovit de nulitate absolută, că titlul autorului comun T.M. este valabil şi, pe cale de consecinţă, a dispus lăsarea în deplină proprietate şi liniştită posesie a imobilului în cauză în favoarea nepoatei sale.
Contestatorul nu a fost chemat în judecată să se alăture co-moştenitoarei B.D.O., întrucât aceasta din urmă s-a prevalat în demersurile sale de certificatul de moştenitor nr. 758 din 10 august 1977, eliberat de notariatul de Stat al Sectorului 1 Bucureşti, prin care mătuşa sa T.M.V.V.L. a fost declarată unica moştenitoare a defunctului T.M. - în cadrul aceluiaşi certificat de moştenitor, contestatorul fiind trecut ca nepot de frate, moştenitor neacceptant în temeiul art. 700 C. civ.
Contestatorul a formulat în termen legal notificare, în temeiul dispoziţiile Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea imobilului în natură sau acordarea de despăgubiri.
Cum restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă, a susţinut contestatorul, sunt aplicabile prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001: „In cazurile în care restituirea în natura nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent...", astfel încât soluţia cu privire la notificare ar fi trebuit să fie propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent.
Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi, iar cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.
Astfel, nu are nicio relevanţă certificatul de moştenitor nr. 758/1977, eliberat pe numele lui T.M.V.V.L. ca unică moştenitoare, contestatorul fiind moştenitor succesibil pentru ½ din imobilul situat în Bucureşti, sectorul 1.
A solicitat să i se acorde măsuri reparatorii, reprezentând ½ din contravaloarea preţului de circulaţie a imobilului în cauză, la care este îndreptăţit.
A mai susţinut că, în mod greşit dispoziţia atacată se referă la imobilul-teren, şi nu la imobilul constând în construcţie compusă din demisol, parter, etaj şi pod şi teren aferent.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1399 din 17 septembrie 2008 a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de T.A.G.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că: "Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea, sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi".
Prin raportare la situaţia de fapt din prezenta cauză, tribunalul a constatat că bunul notificat nu face obiectul Legii nr. 10/2001, atât timp cât, prin sentinţa civilă nr. 3833 din 14 aprilie 1994 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti (fila 26 dosar, definitivă şi irevocabilă), anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, a fost admisă cererea de revendicare formulată de reclamanta B.D.O.M.O.A. în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA, care au fost obligate să lase imobilul situat în sector 1 în deplină proprietate şi liniştită posesie către reclamanta din cauza respectivă.
Tribunalul a constatat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul notificat nu se mai afla în deţinerea Municipiului Bucureşti, care nu putea fi calificat ca unitate deţinătoare, în sensul menţionat anterior, întrucât nici nu mai exercita, la momentul intrării în vigoare a legii, în numele statului, dreptul de proprietate asupra imobilului notificat, nici nu avea înregistrat în patrimoniul său bunul notificat, acesta din urmă fiind restituit în patrimoniul lui B.D.O.M.O.A., încă din anul 1994.
Un alt argument al primei instanţe, în sensul inaplicabilităţii Legii nr. 10/2001 speţei de faţă, a decurs şi din faptul că, în caz contrar, s-ar fi ajuns la situaţia în care pentru preluarea imobilului de la fostul proprietar să se plătească de către stat o dublă despăgubire, respectiv pe de o parte restituirea în natură către B.D.O.M.O.A., iar pe de altă parte acordarea de măsuri reparatorii în echivalent către contestator, ceea ce nu este admisibil.
Ca atare, Tribunalul a constatat că Legea nr. 10/2001 nu este aplicabilă, întrucât, pe de o parte dispoziţiile art. 4 alin. (3) din acest act normativ, invocate de către contestator, nu sunt incidente speţei, iar pe de altă parte nu se mai impune luarea în discuţie în mod distinct a criticilor contestatorului legate de individualizarea imobilului, în sensul că în mod greşit dispoziţia atacată se referă la imobilul - teren situat în sector 1, şi nu la imobilul constând în construcţie compusă din demisol, parter, etaj şi pod şi teren aferent, atât timp cât nu se aplică legea specială.
Împotriva sentinţei a formulat apel contestatoarea T.C.V., în calitatea de unică moştenitoare a lui T.A.G., critica vizând faptul că prin hotărârea apelată a fost favorizată numai o categorie de moştenitori, iar cealalta a fost defavorizată, instanţa nefăcând aplicarea dispoz. art. 4 alin. (3) şi a art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia civilă nr. 50A din 28 ianuarie 2009 a respins apelul contestatorului, ca nefondat, confirmând soluţia primei instanţe.
Totodată instanţa de apel nu a reţinut incidente dispoz. art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 apreciind că în speţă imobilul a fost restituit (şi nu înstrăinat) unuia din moştenitorii fostului proprietar, divergenţele dintre moştenitorii urmând a fi soluţionate pe calea dreptului comun şi nu pe tărâmul legii speciale.
Contestatoarea T.C.V. a formulat recurs împotriva acestei decizii, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Criticile au vizat, în esenţă, următoarele aspecte:
- instanţa de apel nu a aplicat corect în cauză dispoziţiile art. 26 alin. (1) prin raportare la art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, astfel încât a reţinut greşit că recurenta nu este îndreptăţită la despăgubiri prin echivalent pentru imobilul retrocedat în baza unei hotărâri judecătoreşti, situaţie perfect pliabilă pe sintagma textului legal "înstrăinare cu respectarea dispoziţiilor legale";
- instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care constituie o normă specială derogatorie, cu caracter imperativ, care prevalează asupra dispoziţiilor de drept comun din materia succesiunilor şi care deschide calea contestatoarei pentru revendicarea cotei sale de moştenire în regimul legii speciale.
Analizând recursul în limita criticilor formulate, Înalta Curte exercitând controlul judiciar din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele argumente:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi nerestituite se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi.
Potrivit dispoziţiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent şi în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
În cauza supusă analizei, astfel cum a reţinut instanţa de apel ca situaţie de fapt, ce nu mai poate fi cenzurată în recurs în actuala structură a dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., imobilul în litigiu a făcut obiectul unei acţiuni în revendicare de drept comun prin care co-moştenitoarea B.D.O.M.O.A. şi-a valorificat dreptul de proprietate pretins cu privire la imobilul situat în Bucureşti sector 1, care a fost preluat de către stat din patrimoniul autorilor acesteia.
În prezentul litigiu, contestatoarea a solicitat instanţelor să verifice îndreptăţirea sa la beneficiul despăgubirilor reglementate de Legea nr. 10/2001 şi să i le acorde, în raport de cota sa succesorală.
Or, pentru a stabili această îndreptăţire, în cadrul determinat de Legea nr. 10/2001, prioritară era cercetarea judecătorească sub aspectul domeniului de incidenţă al acestei legi.
Cum asupra imobilul în litigiu s-a purtat o acţiune în revendicare finalizată, definitiv şi irevocabil, nemişcătorul ieşind, prin restituire, din patrimoniul unităţii deţinătoare, soluţia de respingere a acţiunii iniţiată de contestatorul T.A.G. şi continuată de către recurentă, pronunţată de instanţele de fond, este la adăpost de critică.
Îndreptăţirea sau nu a recurentei la imobil se poate realiza în cadrul unei acţiuni de drept comun prin care urmează a se desocoti cu ceilalţi moştenitori.
Numai în cadrul acestui demers instanţa ar putea cerceta aspectele de fond privind aptitudinea contestatoarei de a succeda şi vocaţia sa ereditară, în contextul în care, certificatul de moştenitor exhibat de B.D.O. nu a fost anulat, el făcând, până la anulare dovada deplină în privinţa menţiunilor pe care le conţine, privind calitatea de moştenitor şi cotele succesorale.
În cadrul prezentului litigiu, nefiind îndeplinită o condiţie generală a Legii nr. 10/2001, înscrisă în dispoz.art.1, anterior citate, respectiv să fie vorba de un imobil nerestituit la data apariţiei legii, nu se poate primi nici critica privind neaplicarea dispoz art. 18 lit. c), care de altfel stabilesc ca măsură subsidiară nerestituirii în natură, acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, doar în situaţia precisă a înstrăinărilor imobilelor cu respectarea dispoziţiilor legale, iar nu şi în aceea a imobilelor deja restituite.
Nici ultima critică nu poate fi primită întrucât textul se referă la bunurile care fac obiectul legii, oferind beneficiul legii şi pentru succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea prin repunerea lor în termenul de acceptare a acesteia.
Astfel, succesibilii pot iniţia acest demers şi urma procedura prevăzută de legea specială (care este una obligatorie pentru persoana îndreptăţită) doar pentru imobilele care intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, situaţie care nu se regăseşte în speţă, potrivit considerentelor precedente.
Pe cale de consecinţă, criticile formulate sunt nefondate, cu consecinţa inaplicabilităţii în speţă a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, recursul va fi respins în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de de contestatoarea T.C.V. împotriva deciziei civile nr. 50A pronunţată la data de 28 ianuarie 2009 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 862/2010. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 835/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
