ICCJ. Decizia nr. 776/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 776/2010
Dosar nr. 6400/105/2007
Şedinţa publică din 10 februarie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 6400/105/2007, contestatorii H.I., I.H., H.T., H.V., H.I.T., în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Ploieşti, au solicitat anularea dispoziţiei nr. 11976 din 14 septembrie 2007 şi obligarea intimatei de a prezenta amplasamentele de terenuri disponibile spre a se acorda teren în compensare în schimbul celui în suprafaţă de 480 mp, situat în Ploieşti, jud. Prahova.
În motivarea cererii, s-a arătat că intimata, prin dispoziţia menţionată, a respins solicitarea contestatorilor, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 ascunzându-se faptul că există terenuri disponibile; astfel, este nedreaptă acordarea de despăgubiri în condiţiile în care există posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate în natură.
Prin sentinţa civilă nr. 3184 din 12 decembrie 2008, Tribunalul Prahova a admis contestaţia precizată, a anulat dispoziţia nr. 11976 din 14 septembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Ploieşti, a constatat dreptul petenţilor de a beneficia de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul, teren în suprafaţă de 480 mp, imposibil de restituit în natură, situat în Ploieşti, jud. Prahova şi a atribuit reclamanţilor, în compensare, suprafaţa de 2618,23 mp, situată în intravilanul Municipiului Ploieşti, T.35, (contur ABCDEFGA), identificată prin raportul de expertiză întocmit în cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin dispoziţia nr. 11976 din 14 septembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Ploieşti s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul - teren în suprafaţă de 480 mp, motivat de împrejurarea că acesta este imposibil de restituit în natură.
S-a reţinut că această dispoziţie este emisă în temeiul deciziei nr. 86 din 16 mai 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a recunoscut dreptul contestatorilor la despăgubiri pentru 480 mp; că, faţă de conţinutul dispozitivului acestei hotărâri, în care se menţionează doar dreptul la despăgubiri, fără nicio altă precizare referitoare la natura măsurilor reparatorii, este întemeiată solicitarea reclamanţilor de a se constata dreptul de a beneficia de asemenea măsuri prin acordarea unui teren în compensare din Lista terenurilor disponibile, aprobată prin Hotărârea nr. 196 din 31 august 2006 a Consiliului local al municipiul Ploieşti.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Primăria municipiului Ploieşti, în cuprinsul căruia a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu a emis actul contestat, nu este unitatea deţinătoare, iar Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 o defineşte ca fiind structură funcţională cu activitate permanentă, fără personalitate juridică şi fără capacitate juridică deplină.
S-a susţinut de către apelantă că, în speţă, calitate procesuală are unitatea administrativ-teritorială şi Primarul municipiului Ploieşti, în calitate de emitent al dispoziţiei atacate, iar în atare situaţie, plângerea trebuia îndreptată împotriva acestora.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că în mod greşit prima instanţă a reţinut că prin dispozitivul deciziei nr. 86/2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti s-a constatat doar dreptul la despăgubiri pentru suprafaţa de 480 mp, fără nicio altă precizare privind acordarea de despăgubiri băneşti.
Apelul a fost admis prin Decizia civilă nr. 128 din 22 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti şi drept consecinţă, schimbată în tot sentinţa atacată, în sensul respingerii cererii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a decide astfel, instanţa a apreciat că, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între „entitatea învestită cu soluţionarea notificării" şi „persoana îndreptăţită", adică numai între titularul dreptului ce rezultă din raportul de drept material reglementat de acest act normativ şi dedus judecăţii.
Din interpretarea reglementărilor cuprinse în preambulul Capitolului II al Normelor metodologice aprobat prin HG nr. 498/2003, „unitate deţinătoare" este entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată asupra bunului care face obiectul Legii nr. 10/2001, prin urmare, condiţia impusă de legea specială unităţii care are obligaţia de a primi şi soluţiona notificarea nu este doar aceea de a fi persoană de drept public, ci şi aceea ca ea să deţină bunul solicitat şi să aibă obligaţia de a stabili măsuri reparatorii conform acestui act normativ.
Dacă până în anul 2005, primăria era entitatea obligată la restituire, în calitate de unitate deţinătoare notificată, în litigiile având ca obiect imobile preluate abuziv, cert este că după aprobarea Legii nr. 247/2005 care a modificat Legea nr. 10/2001 s-a conferit, astfel cum reiese din art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, calitatea de entitate obligată la restituire unităţii administrative, în patrimoniul căreia se află bunul în litigiu.
Modificarea prevederilor legii sub acest aspect a fost justificată de ideea de a se realiza o corelare între dispoziţiile acestei legi de reparaţie şi cele ale Legii nr. 215/2001 care stabileşte că primăria este o structură cu activitate permanentă.
În consecinţă şi având în vedere obiectul dedus judecăţii s-a reţinut că primăriei nu-i poate fi justificată legitimarea procesuală pasivă în cauză.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă, care a formulat critici sub următoarele aspecte:
- Instanţa a rezolvat greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a primăriei, având în vedere că emiterea dispoziţiei (ce a făcut obiectul contestării în instanţă) s-a realizat pe temeiul unei hotărâri judecătoreşti (Decizia nr. 86/2006 a Curţii de Apel Piteşti) ce a constituit titlu executoriu şi în care a avut calitatea de parte căzută în pretenţii, obligată la soluţionarea notificării, Primăria municipiului Ploieşti.
- Or, întemeindu-se pe conţinutul şi dispozitivul acestei hotărâri anterioare, reclamanta a acţionat în mod corect în judecată primăria, având în vedere şi prevederile Legii nr. 10/2001 care recunosc acesteia calitatea de unitate deţinătoare şi care sunt derogatorii de la normele Legii nr. 215/2001.
- De altfel, instanţa de apel este inconsecventă în motivare în sensul că, deşi se raportează la prevederile Legii nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001 [inclusiv a dispoziţiei cuprinse în art. 20 alin. (3)], în acelaşi timp, face referire la Normele metodologice conţinute de HG nr. 498/2003. Aceasta, în condiţiile în care legii modificate în anul 2005 îi corespund Normele metodologice cuprinse în HG nr. 250/2007 (şi în al cărei Capitol II, se regăseşte primăria, ca unitate deţinătoare).
- Dispoziţia atacată poartă antetul Primăriei Ploieşti, iar nu pe cel al municipiului Ploieşti, ceea ce ar însemna, în sensul interpretării avansate de cealaltă parte şi primită de instanţa de apel, să se considere că toate dispoziţiile emise sunt lovite de nulitate pentru că nu emană de la unitatea administrativ-teritorială.
- Prin soluţia adoptată, instanţa a nesocotit şi efectul autorităţii de lucru judecat al unei hotărâri irevocabile, având în vedere că dispoziţia atacată a fost emisă în baza deciziei nr. 86/2006 a Curţii de Apel Ploieşti în care a avut calitate de parte Primăria Ploieşti, aşa încât ulterior nu se mai poate contesta legitimarea procesuală acestei entităţi administrative.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este fondat în sensul următoarelor considerente:
Astfel cum în mod corect susţin recurenţii, emiterea dispoziţiei ce a făcut obiectul contestării în instanţă s-a realizat ca urmare a unei judecăţi anterioare.
Conform deciziei nr. 86 din 16 mai 2006 a Curţii de Apel Ploieşti (irevocabilă şi învestită cu formulă executorie), s-a recunoscut contestatorilor, în contradictoriu cu Primăria municipiului Ploieşti, dreptul la despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 400 mp.
În aceste condiţii, având în vedere că legitimarea procesuală a primăriei fusese deja recunoscută în cadrul judecăţii anterioare, nu mai poate fi sancţionat demersul judiciar ulterior al contestatorilor, în sensul că nu ar fi fost bine determinată partea faţă de care să-şi valorifice pretenţiile.
În preambulul dispoziţiei atacate se face referire la Decizia nr. 86 din 16 mai 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, ceea ce susţine afirmaţia recurenţilor că s-au întemeiat, atunci când au promovat noua acţiune în justiţie pe o hotărâre irevocabilă ce tranşase chestiunea calităţii procesuale pasive a primăriei.
Într-adevăr, atâta timp cât în litigiul anterior judecata s-a desfăşurat în contradictoriu cu Primăria municipiului Ploieşti, acestei părţi fiindu-i anulată dispoziţia emisă şi tot faţă de ea constatându-se dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii, rezultă că acest aspect, al legitimării procesuale, nu mai poate fi contestat ulterior.
Este vorba aici, de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat care presupune ca ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim proces să nu mai poată fi contrazis sau nesocotit ulterior.
Ca atare, soluţionând cauza pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa de apel a procedat greşit şi, întrucât în felul acesta nu a intrat în cercetarea fondului, devin incidente dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., în temeiul cărora va fi casată Decizia şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii I.H., H.I., H.V.A. şi H.T., împotriva deciziei nr. 128 din 22 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1417/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1415/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
