ICCJ. Decizia nr. 1417/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1417/2010
Dosar nr. 1889/63/2006
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 9 mai 2006 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta I.D.S. a chemat în judecată Primarul municipiului Craiova, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea în parte a dispoziţiei nr. 7229 din 30 martie 2006, emisă de Primăria Municipiului Craiova privind acordarea despăgubirilor pentru terenul în suprafaţă de 570 mp, parte componentă a imobilului situat în Craiova, jud. Dolj, restituirea în natură a terenului şi menţinerea propunerii privind acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale pentru fosta clădire ce a avut suprafaţă construită de 486 mp (formată din parter compus din 6 camere, bucătărie, cămară, baie, 2 holuri, sală şi demisol compus din 5 camere, bucătărie, WC, 2 holuri, sală, pivniţă şi pod), cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că la data de 10 august 2001 a notificat Primarul municipiului Craiova, în calitate de moştenitoare legală a defunctului I.N.
Prin dispoziţia nr. 7229/2006 Primarul municipiului Craiova a propus acordarea de despăgubiri, arătând că este imposibilă restituirea în natură. În realitate, terenul în suprafaţă de 570 mp este liber de construcţii şi nu este afectat de niciun fel de lucrări publice, pentru care a fost făcută exproprierea.
Ulterior, reclamanta, a solicitat introducerea în cauză a Universităţii Craiova. S-a susţinut că Primarul municipiului Craiova, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea 10/2001 este emitentul dispoziţiilor contestate, astfel că acesta are calitate procesuală pasivă în cauza de faţă, iar faţă de conţinutul Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 3103 din 18 ianuarie 2006, prin care se atestă dreptul de proprietate al Universităţii din Craiova asupra terenului ce face obiectul litigiului, se impune introducerea în cauză şi a acestei instituţii.
De asemenea, contestatoarea a mai susţinut că împrejurarea că pe teren există construcţii definitive ce ţin de edificiul blocului S200, a cărui finalizare se realizează în prezent este irelevantă deoarece, potrivit art. 10 alin. (4) se restituie în natură inclusiv terenurile fără construcţii afectate de lucrări de investiţii de interes public aprobate, dacă nu a început construirea acestora ori lucrările au fost abandonate. Totodată, contestatoarea a susţinut că chiar în situaţia în care terenul ar fi afectat de construcţii, ar trebui să se determine în ce măsură întreaga suprafaţă de teren este ocupată sau necesară construcţiilor realizate, precum şi dacă există o suprafaţă de teren liberată.
Prin sentinţa nr. 603 din 24 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a respins contestaţia formulată de reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
Probatoriul administrat a confirmat că în temeiul Decretului nr. 64/1987, imobilul, compus din clădire în suprafaţă de 486 mp şi teren, a fost expropriat.
Terenul a aparţinut lui I.D., bunicul contestatoarei, fiind dobândit de către acesta şi de soţia sa M.D.I. prin actul vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2899/1942 de către Grefa Tribunalului Dolj, secţia a III-a. Contestatoarea a urmat procedura prevăzută de Legea 10/2001, notificând persoanele deţinătoare în vederea restituirii imobilului.
Astfel, prin notificările formulate contestatoarea a solicitat atât Primăriei Craiova, cât şi Universităţii din Craiova, restituirea în natură a terenului acordarea de despăgubiri pentru construcţia existentă pe teren .
Potrivit raportului de expertiză întocmit, a rezultat că din terenul preluat în temeiul decretului de expropriere, o suprafaţă de 72 mp este ocupată de bl. S200; o suprafaţă de 177 mp este afectată de investiţii în derulare, construcţiile care urmau a fi edificate fiind evidenţiate în proiectul nr. 10451/A/2004; o suprafaţă de 321 mp, potrivit proiectului Parcului Tehnologic Universitar I.T. Craiova nr. 10451/2004, şi avizat de Primăria Mun. Craiova la nr. 626/2005, este afectată de detalii sistematizare.
Dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 10/2001, invocate de către contestatoare în argumentarea cererii sale, nu sunt incidente în cauză, acestea având caracterul de norme generale în raport de norma cuprinsă în art. 11 din aceeaşi lege, această ultimă dispoziţie reglementând strict situaţia imobile expropriate.
Susţinerea contestatoarei, potrivit căreia ar fi îndreptăţită la restituirea natură, întrucât nu a început realizarea lucrărilor de investiţii de interes public sau acestea ar fi fost abandonate, a fost apreciată ca nefondată. Astfel, la dosarul cauzei s-a depus planul de situaţie al construcţiei denumită blocul S 200, din care rezultă că acesta este anexă la autorizaţia de construire 626/2005, menţiune ce exclude practic susţinerea contestatoarei referitoare la faptul că nu ar fi început realizarea investiţiilor de interes public sau că acestea ar fi fost abandonate.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta I.D.S., solicitând schimbarea soluţiei, în sensul admiterii contestaţiei.
În motivarea apelului s-a susţinut că imobilul în litigiu a fost expropriat în 1987 şi până în prezent lucrările de investiţii pentru realizarea cărora s-a dispus exproprierea nu s-au executat. Dimpotrivă, lucrările sunt sistate. Terenul ce face obiectul litigiului nu deserveşte blocul S200, situat în apropiere şi la care nu s-a mai lucrat din 1990, fiind abandonat.
Apelul a fost apreciat ca nefondat şi respins în consecinţă, conform deciziei nr. 209 din 11 iunie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, aşa cum rezultă şi din sentinţa civilă nr. 8327/2007 a Judecătoriei Craiova, Universitatea din Craiova este proprietara unei suprafeţe de 2239 mp teren aferent blocului S 200, o diferenţă de 4333 mp fiind deţinută de aceeaşi intimată în folosinţă gratuită, conform Hotărârii nr. 29/1998 a Consiliului local al municipiului Craiova.
În cauză, asupra notificării s-a pronunţat Primarul municipiului Craiova, care a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, operând astfel prezumţia că terenul ce a aparţinut autorilor reclamantei face parte din suprafaţa pentru care Universitatea din Craiova a primit un drept de folosinţă cu titlu gratuit.
Totodată, s-a constatat că, potrivit rapoartelor de expertiză întocmite, din terenul de 570 mp care a fost expropriat, suprafaţa de 72 mp este ocupată efectiv de amplasarea blocului S 200; pe suprafaţa de 177 mp se lucrează, desfăşurându-se lucrări de excavaţii şi un canal betonat; pe restul de 321 mp urmează să fie amplasate reţele pentru utilităţile care vor deservi blocul (conform proiectului avizat de Primăria municipiului Craiova).
S-a reţinut ca fiind de necontestat afectarea terenului prin lucrările deja executate şi lucrări viitoare, înlăturându-se susţinerea apelantei conform căreia lucrările executate ar fi abandonate şi s-ar impune restituirea în natură.
Aceasta, întrucât lucrările au fost demarate la scurt timp după expropriere, iar blocul S 200 a fost ridicat, fiindu-i realizată structura de rezistenţă. Chiar dacă lucrările au stagnat o perioadă de timp, ele au fost reluate după ce blocul a intrat în patrimoniul Universităţii din Craiova. Fiind vorba de o investiţie mare, prin stagnarea lucrărilor n-a avut loc o diminuare semnificativă a valorii, care să justifice o eventuală desfiinţare a acestora, pentru a face posibilă restituirea în natură.
În plus, Legea nr. 10/2001 nu conţine reglementări referitoare la situaţia în care executarea lucrărilor a fost începută, dar nefinalizată. Prevederile art. 11 şi urm. din acest act normativ, incidente la speţă, consacră dreptul de retrocedare prevăzut de Legea nr. 33/1994 (pentru situaţia imobilelor expropriate anterior anului 1989) şi care are în vedere, prin dispoziţiile art. 35, situaţia în care lucrările nu au fost începute în intervalul de timp prevăzut de lege.
Împotriva deciziei a declarat recurs apelanta-reclamantă I.D.S., care a susţinut critici sub următoarele aspecte:
- Instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001, apreciind că dreptul de retrocedare nu este reglementat prin acest act normativ pentru situaţia în care lucrările ar fi abandonate.
Or, în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este reglementată expres restituirea în natură a terenurilor fără construcţii afectate de lucrări de investiţii, dacă nu a început construcţia acestora ori lucrările au fost abandonate.
- În speţă, nu sunt aplicabile prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere instanţa de apel, depăşind astfel limitele învestirii, ci acelea conţinute de art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi din care rezultă posibilitatea restituirii în natură a imobilelor, atunci când nu a fost realizat scopul exproprierii.
În cauză, lucrările în zona blocului S 200 au fost abandonate, ele aflându-se din punct de vedere al execuţiei în aceeaşi etapă ca cea din 1989.
- Deşi în faza devolutivă a apelului s-a solicitat suplimentarea probatoriului şi administrarea unei noi probe cu expertiza topometrică, instanţa a respins nejustificat această solicitare, fără să lămurească astfel, dacă terenul care a constituit obiectul notificării face parte din suprafaţa pentru care s-a dispus anularea Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
- Conform sentinţei nr. 1 din 11 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, titlul de proprietate invocat de către Universitatea din Craiova respectiv, ordinul M.E.C. fusese desfiinţat cu efect retroactiv, aspect neluat în considerare de niciuna din instanţele fondului.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Intimata Universitatea din Craiova a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că în cauză nu poate fi vorba de lucrări abandonate cum susţine recurenta, dimpotrivă, lucrările de şantier ce cuprind finalizarea construcţiei sunt în desfăşurare, în ritmul şi cu eşalonările prevăzute în contractul încheiat cu SC A. SA Piteşti.
În condiţiile art. 305 C. proc. civ. a fost administrată proba cu înscrisuri, depunându-se la dosar: proiectul privind construcţia blocului S 200; planul de situaţie (cu delimitarea suprafeţei de 570 mp); autorizaţia de construire din 1998 referitoare la extinderea şi amenajarea „construcţiei Bloc S 200" pentru învăţământ universitar; contractul de lucrări încheiat în 2007 între Universitatea Craiova şi A. SA Piteşti; documente referitoare la procedura de achiziţie publică (2004) pentru lucrările de investiţii necesare parcului tehnologic universitar Craiova, cele referitoare la finanţarea investiţiei, precum şi la facturi decontate constructorului de către intimata Universitatea din Craiova; planşe fotografice referitoare la construcţia blocului S 200 (filele 48 – 110).
Examinând criticile deduse judecăţii pe calea recursului, Înalta Curte constată următoarele:
- Contrar susţinerii recurentei, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, care vizează situaţia altor imobile preluate abuziv decât cele expropriate, pentru care sediul reglementării se regăseşte în conţinutul art. 11, text care stabileşte modalităţile de realizare a reparaţiei în raport de diferitele situaţii care au apărut în urma exproprierii imobilelor (după cum s-a realizat ori nu scopul exproprierii, după cum noile construcţii ocupă total sau parţial terenul rămas în urma demolării construcţiilor preluate).
Or, raportat la regimul juridic al imobilului (expropriat prin Decretul nr. 64/1987), instanţa a stabilit corect că sunt aplicabile prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001.
În cauză, nu a avut loc, aşa cum se susţine, o depăşire a limitelor învestirii, întrucât judecata nu s-a realizat pe temeiul Legii nr. 33/1994, pentru a se putea pretinde că a avut loc o schimbare a cauzei juridice.
Referirea pe care o face instanţa la dispoziţiile acestui act normativ este numai în legătură cu dreptul de retrocedare prevăzut şi pentru imobile expropriate după anul 1989, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii (nu s-a realizat, înăuntrul unui termen, scopul exproprierii).
Ţinând seama de regimul juridic al terenului şi de situaţia de fapt concretă, susţinerea recurentei-reclamante vizând abandonarea lucrărilor nu poate fi analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 10 alin. (4) (neincidente cauzei) ci din punct de vedere al noţiunii de teren liber aşa cum rezultă ea din conţinutul art. 11 din Legea nr. 10/2001, aplicabil imobilelor expropriate.
Într-adevăr, în măsura în care lucrările ar fi fost abandonate, terenul afectat de acestea ar putea fi considerat teren liber, supus restituirii în natură.
Sub acest aspect însă, instanţa de apel a statuat că nu poate fi vorba de lucrări abandonate în cazul celor vizând blocul S 200 şi parcul tehnologic universitar ci, cel mult, de unele pentru care execuţia a fost întreruptă o vreme (din lipsa finanţării), fără ca situaţia să fi afectat valoarea mare a investiţiei începute iar aceasta să permită desfiinţarea construcţiilor existente pentru a face terenul restituibil.
Situaţia de fapt stabilită de instanţele fondului a fost confirmată de înscrisurile noi administrate în faza recursului, din care a rezultat reluarea finanţării de la bugetul de stat pentru parcul tehnologic universitar, efectuarea de lucrări de către antreprenor, decontate de beneficiar (planşele fotografice anexate relevând de asemenea, stadii de execuţie avansate).
Ca atare, concluzia instanţei în sensul că terenul nu este unul restituibil în natură este corectă, soluţia de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent fiind corespunzătoare regimului juridic al imobilului şi dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 (art. 11).
- Critica vizând neadministrarea unor probe suplimentare în apel nu este încadrabilă în prevederile art. 304 C. proc. civ., pentru a face cenzurabilă, sub aspectul legalităţii, Decizia atacată.
Administrarea probelor şi aprecierea asupra acestora sunt în căderea instanţelor fondului care trebuie să stabilească elementele de fapt ale judecăţii.
În speţă, nu poate fi vorba nici de nesocotirea prevederilor art. 167 C. proc. civ., - referitoare la condiţiile de încuviinţare a probelor - câtă vreme instanţa a motivat respingerea cererii de efectuare a unei noi expertize topometrice, probă considerată ca nefiind utilă.
Or, potrivit art. 167 alin. (1) C. proc. civ. „probele se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegarea pricinii", aşa încât în aplicarea acestei dispoziţii legale a fost cenzurat în mod corect probatoriul solicitat.
Într-adevăr, obiectivul propus al expertizei, acela de a stabili dacă terenul care constituise obiect al notificării făcea parte din suprafaţa pentru care se dispusese anularea Ordinului M.E.C., nu era de natură să furnizeze elemente suplimentare în soluţionarea pricinii.
- Susţinerea că, potrivit sentinţei nr. 1 din 11 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Craiova fusese anulat Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi că această sancţiune produce efecte retroactive este corectă, dar această împrejurare nu produce consecinţele juridice pretinse de recurentă şi nici nu reprezintă, aşa cum se afirmă, un aspect care să fi fost ignorat de către instanţe.
Astfel, potrivit sentinţei menţionate, anularea ordinului ministrului s-a dispus întrucât în patrimoniul ministerului nu se afla dreptul de proprietate asupra terenului (care fusese dat în folosinţă gratuită, pe o perioadă de 50 de ani, Universităţii din Craiova, de către Consiliul local al municipiului). Aceasta înseamnă că terenul a rămas în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, ceea ce a justificat de altfel şi calitatea municipiului de unitate deţinătoare (căreia reclamanta i-a adresat notificarea şi care s-a şi pronunţat asupra acesteia prin dispoziţia atacată).
Este de altfel şi argumentarea reţinută în considerentele deciziei din apel, potrivit căreia terenul este deţinut în folosinţă gratuită de către Universitate, recurenta însăşi adresându-se primarului cu notificare întrucât a considerat că unitatea administrativ-teritorială este deţinătorul imobilului.
Rezultă, potrivit celor expuse, că instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, astfel încât motivul de recurs formulat cu referire la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este neîntemeiat.
În privinţa celorlalte două motive de recurs (art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.) indicarea acestora s-a realizat în mod formal, fără dezvoltarea şi încadrarea criticilor în textele de lege menţionate şi astfel, fără posibilitatea pentru instanţa de recurs de a realiza control de legalitate.
Potrivit considerentelor expuse anterior, aspectele deduse judecăţii au fost găsite nefundamentate juridic, recursul urmând să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta I.D.S. împotriva deciziei nr. 209 din 11 iunie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 779/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 776/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
