ICCJ. Decizia nr. 94/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 94/2010
Dosar nr. 545/44/2009
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1101/44 din 12 septembrie 2008 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamanta N.M.P. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând obligarea acestora să îi plătească drepturile băneşti reprezentând sporul de 50% din salariul de bază, de încadrare prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, începând cu luna septembrie 2004 şi până la data de 15 mai 2006, corespunzător perioadei cât a desfăşurat activitate în cadrul Parchetului, actualizate.
Prin sentinţa civilă nr. 68F din 11 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta N.M.P. pentru perioada 1 septembrie 2004-11 septembrie 2005, ca fiind prescrisă.
S-a respins acţiunea în contradictoriu cu pârâta Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi DNA.
Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar pe perioada 12 septembrie 2005-15 mai 2006, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.
A fost respinsă cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor ca nefondată.
Prin Decizia civilă nr. 602R din 25 mai 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinându-se că, faţă de împrejurarea că hotărârea pronunţată în fond este dată de aceeaşi instanţă, curtea de apel, în baza art. 4 pct. 1 C. proc. civ., competentă de a judeca recursul declarat împotriva unei hotărâri date în primă instanţă de curtea de apel este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Astfel investită cu soluţionarea prezentului recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. I alin. (1) din OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, cererile menţionate în cuprinsul acestui text de lege, din categoria cărora fac parte şi cele având ca obiect acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, erau soluţionate, în primă instanţă, de curţile de apel.
Conform alin. (2) din textul de lege sus-menţionat, recursul împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel, se judecă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de instanţa supremă, în mai multe dosare şi s-a constatat că dispoziţiile art. 1 şi art. 11 din OUG nr. 75/2008 sunt neconstituţionale.
Ulterior deciziei Curţii Constituţionale s-a adoptat Legea nr. 76 din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea OUG nr. 75/2008, cu mai multe modificări şi completări, printre care şi abrogarea art. I din ordonanţă, text de lege care stabilea competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ca atare, având în vedere declararea neconstitutionalitătii art. I din Ordonanţă, precum şi abrogarea ulterioară a acestui text de lege, Înalta Curte nu mai are în competenţă, în prezent, soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel, în materia litigiilor de muncă în care este implicat personalul din justiţie, ca, de altfel, în nicio altă categorie de litigii de muncă.
Chiar dacă, prin Legea nr. 76/2009, în urma abrogării art. I, nu s-au prevăzut şi norme tranzitorii, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în prima instanţă, de curţile de apel, având în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale în exercitarea controlului de constituţionalitate al acestui text de lege, este fără dubiu că intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a stabili, în continuare, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate în materia supusă discuţiei, în favoarea Înaltei Curţi.
O asemenea interpretare ar conduce la concluzia că legea de aprobare a OUG nr. 75/2008, ulterioară deciziei Curţii Constituţionale, în loc să transpună concepţia, în materie, a instanţei constituante, în legătură cu degrevarea instanţei supreme de această categorie de litigii, faţă de volumul semnificativ de activitate al acesteia, dar şi de inexistenţa unei secţii specializate în materia conflictelor de muncă, în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ar perpetua tocmai acele considerente avute în vedere în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă, considerate ca fiind elaborate cu înfrângerea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) şi (6), precum şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.
În esenţă, instanţa de drept comun, în materia soluţionării recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă, în domeniul litigiilor de muncă, este reprezentată de curţile de apel, care au secţii specializate în judecarea acestui tip de litigii, indiferent cărei instanţe aparţine sentinţa recurată.
Pentru aceste argumente, în baza art. 158 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să stabilească în favoarea Curţii de Apel Galaţi competenţa de soluţionare a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 897/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 876/2010. Civil. Conflict de competenţă. Recurs → |
|---|
