ICCJ. Decizia nr. 971/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 971/2010
Dosar nr. 9184/30/2008
Şedinţa publică din 16 februarie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 19 noiembrie 2008, contestatorii S.D.W.J. şi S.H.E. au chemat în judecată pe intimatul primarul municipiului Timişoara, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea dispoziţiei din 24 septembrie 2008 emisă de primarul municipiului Timişoara privind imobilul situat în Timişoara, obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziţii prin care să le fie acordate măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti pentru imobilul mai sus menţionat, înscris în C.F. Timişoara.
Prin sentinţa civilă nr. 908 din 5 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş s-a admis contestaţia formulată de contestatori, s-a anulat dispoziţia emisă de primarul municipiului Timişoara din 24 septembrie 2008 şi a obligat intimatul la emiterea unei dispoziţii în sensul de a acorda măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti pentru imobilul din Timişoara, înscris în C.F., cu obligarea la plata sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, cu motivarea că imobilul în litigiu, proprietatea tabulară a autorilor reclamanţilor, a intrat în mod abuziv în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, fiind înstrăinat conform Legii nr. 112/1995,iar contestatorii şi-au dovedit vocaţia la beneficiul legii reparatorii, fiind persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel primarul municipiului Timişoara, cale de atac ce a fost respinsă prin Decizia civilă nr. 183/A din 18 iunie 2009 de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, care, în motivarea deciziei a reţinut aceeaşi argumentare ca şi prima instanţă, dând eficienţă dispoziţiilor legale speciale cu caracter reparatoriu, reţinând că modalitatea concretă de stabilire a acestor măsuri şi organul administrativ abilitat fiind reglementate de legea specială, aspecte însă ce nu constituie motive de respingere a notificării, aşa cum susţine apelantul.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs pârâtul primarul municipiului Timişoara, recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi Legea nr. 10/2001.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că instanţele au emis hotărâri judecătoreşti cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin care se stabileşte regimul şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Recurentul învederează că dispoziţia a fost emisă în conformitate cu dispoziţiile legii de reparaţie întrucât notificatorii nu au făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită şi a dreptului de proprietate.
Intimaţii-reclamanţi, legal citaţi, nu au formulat întâmpinare în conformitate cu dispoziţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate şi a temeiurilor de drept aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru argumentele ce succed:
- Insuficienţa probatorie din faza administrativă a soluţionării notificării a fost complinită în faza judiciară, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În etapa judiciară reclamanţii au făcut dovada calităţii lor de moştenitori ai proprietarilor tabulari S.F. şi soţia sa K.A.M., devenind aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Lege. Prin depunerea notificării, reclamanţii, conform art. 4 alin. (3), au fost repuşi în termenul de acceptare a succesiunii şi după moartea lor, aşa încât, actele de stare civilă depuse, coroborate cu certificatul de calitate de moştenitor din 5 august 2008 a notificatorilor faţă de tatăl lor S.F., fac pe deplin dovada calităţii lor de moştenitori ai persoanelor ce au deţinut în proprietate imobilul preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950 şi înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 foştilor chiriaşi.
Legea de reparaţie nu condiţionează accesul liber la măsurile reparatorii a moştenitorilor persoanei îndreptăţite de calitatea acestora de cetăţeni români, cum susţine recurentul, limitările fiind cele înscrise în art. 22 (depunerea notificării în termen) şi cele din art. 5 (să nu fi primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România).
- Nu subzistă nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 câtă vreme, instanţa de apel, prin considerentele deciziei, ce fac corp comun cu dispozitivul, a arătat, astfel cum rezultă din expunerea rezumată a hotărârii din apel, că „modalitatea concretă de stabilire a măsurilor şi organismul administrativ abilitat sunt reglementate de legea specială" ( în cauză Legea nr. 247/2005).
Înalta Curte, pentru motivele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul primarul municipiului Timişoara împotriva Deciziei nr. 183/A din data de 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 970/2010. Civil. Obligaţie de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 972/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
