ICCJ. Decizia nr. 967/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 967/2010
Dosar nr. 2452/118/2008
Şedinţa publică de la 16 februarie 2010
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 3 aprilie 2008, ulterior precizată, reclamanţii C.C., S.N., M.G., S.F. şi S.M.I. în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar au solicitat anularea în parte a Dispoziţiei din 23 februarie 2008, respectiv pct. 1, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură pentru terenul situat în Constanţa, şi obligarea la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru acest bun.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că autorii lor au cumpărat întreg imobilul situat în Constanţa, compus din casă de locuit şi teren aferent de 300 mp.
Imobilul a fost dobândit prin contract de vânzare-cumpărare, iar terenul aferent a trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 58/1974. Ulterior, prin Decretul de expropriere nr. 15/1984 a fost preluată de către stat şi construcţia care a fost demolată, fiind stabilite şi despăgubiri de 23.907 lei.
Reclamanţii au mai arătat că, în calitate de moştenitori îndreptăţiţi, au solicitat restituirea imobilului în procedura Legii nr. 10/2001, iar prin dispoziţia a cărei anulare parţială se solicită s-a respins cererea de restituire a terenului şi s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru construcţia demolată.
Prin sentinţa civilă nr. 1045 din 23 septembrie 2008, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea, a anulat parţial Dispoziţia din 23 februarie 2008 emisă de Primarul municipiului Constanţa, numai în ceea ce priveşte articolul 1 referitor la respingerea cererii de restituire a imobilului teren în suprafaţă de 300 mp, au fost obligaţi pârâţii să acorde reclamanţilor pentru terenul de 300 mp, situat în Constanţa, imposibil de restituit în natură, în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăbugubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţia în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este accepatată de reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că autorul reclamanţilor a dobândit în proprietate imobilul în ligiu conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 1978 de către fostul notariat de Stat Constanţa. În baza acestui contract a devenit proprietarul construcţiei, iar terenul aferent acesutia, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974 a trecut în proprietatea statului, iar proprietarul a dobândit un drept de folosinţă.
Ulterior prin Decretul de expropriere nr. 15/1984, construcţia a fost demolată în vederea construirii unor blocuri de locuinţe.
Este de notorietate că, după apariţia Legii nr. 58/1974, orice înstrăinare a unui bun (construcţie şi teren) se solda cu trecerea în proprietatea statului a terenului aferent construcţiei în pofida faptului că părţile achitau şi contravaloarea acestuia şi înţelegeau să dobândească, în condiţiile acelor vremuri „folosinţa bunului”, întrucât dobândirea proprietăţii era oprimată.
În motivarea hotărârii s-a mai arătat că, împrejurarea că Legea nr. 18/1991 a rezolvat prin dispoziţiile art. 36 şi art. 37, problema terenurilor preluate de stat în temeiul Legii nr. 58/1974 în favoarea dobânditorului construcţiei, iar art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 exclude aplicabilitatea legii speciale reparatorii în materia imobilelor preluate abuziv, în privinţa terenurilor al căror regim este reglementat de legile fondului funciar, nu este de natură a exclude de plano aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 cu privire la terenurile preluate de stat în temeiul Legii nr. 58/1974.
În acest context, ipoteza în care ulterior înstrăinării construcţiei şi trecerii terenului în proprietatea statului, s-a dispus exproprierea şi demolarea construcţiei, cum este cazul în speţa de faţă, nu îşi găsesc soluţionarea în dispoziţiile Legii nr. 18/1991, situaţie în care se aplică Legea nr. 10/2001, având în vedere caracterul de complinire a prevederilor acesteia faţă de alte acte normative reparatorii speciale anterioare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Primarul municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar, susţinând că reclamanţii nu au dovedit calitatea de persoană îndreptăţită, întrucât autorul lor nu a fost proprietarul terenului litigios.
Conform contractului de vânzare-cumpărare menţionat, autorul reclamanţilor a cumpărat o casă de locuit, compusă din 3 camere şi dependinţe. Terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 300 mp, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974 a trecut în proprietatea statului, deoarece înstrăinarea terenurilor era interzisă. În atare situaţie, terenul nu a fost niciodată în proprietatea cumpărătorului pentru ca moştenitorii acestuia să fie îndreptăţiţi la măsuri reparatorii aşa cum prevede Legea nr. 10/2001, ca urmare a preluării abuzive de către stat. Această preluare abuzivă a fost efectuată direct de la vânzător.
Au mai arătat apelanţii, că susţinerea instanţei de fond în sensul că autorii reclamanţilor ar fi cumpărat teren şi construcţie nu rezultă din actul de vânzare-cumpărare, cert fiind că s-a înstrăinat numai locuinţa.
Prin Decizia civilă nr. 32/C din data de 4 februarie 2009, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că, pe fond, a respins contestaţia formulată de reclamanţi, ca nefondată.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că, pentru a putea solicita restituirea în natură a terenului, persoana care se consideră îndreptăţită trebuie să fi avut calitatea de proprietar al acestuia la data preluării de către stat, aşa cum prevede art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001.
În condiţiile în care, prin contractul de vânzare-cumpărare menţionat autorii reclamanţilor nu au dobândit terenul, iar reclamanţii nu au calitatea de persoane îndreptăţite, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001.
Autorii reclamanţilor neavând niciodată în patrimoniu dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, preluarea a fost efectuată direct de la vânzători.
S-a reţinut, astfel, că susţinerea instanţei de fond este greşită că autorii reclamanţilor ar fi cumpărat terenul şi construcţia, fapt care nu rezultă din actul de vânzare-cumpărare.
Aşadar, autorii reclamanţilor nedobândind proprietatea terenului în litigiu, reclamanţii nu au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru acest teren conform Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au exercitat calea de atac a recursului reclamanţii C.C., S.N., M.G., S.F. şi S.M.I., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi arătând că decizia recurată este netemeinică şi nelegală, contrară probelor administrate în cauză şi prevederilor legale aplicabile în materie.
În motivarea recursului, reclamanţii au susţinut că din înscrisurile depuse la dosar rezultă fără echivoc că proprietari ai imobilului în discuţie - teren şi construcţie, erau încă din 1966 autorii lor S.I. şi M., care au cumpărat de la numita B.M. atât construcţia, cât şi terenul pe care se afla casa de locuit. Aceştia s-au comportat ca adevăraţi proprietari ai întregului imobil, locuind efectiv în acest imobil (teren şi construcţie).
S-a mai arătat că, vânzătoarea B.M. nu poate avea calitatea de persoană îndreptăţită, deoarece aceasta a înţeles să înstrăineze către autorii reclamanţilor nu numai construcţia - casa de locuit, ci şi terenul aferent pentru care a încasat preţul convenit prin actul de vânzare-cumpărare depus încă din 1966 la Consiliul Local - Serviciul taxe şi impozite.
Soluţia instanţei de apel este contrară prevederilor art. 36 din Legea nr. 18/1991. Dacă la data intrării în vigoare a acestui act normativ ar fi existat construcţia pe terenul în discuţie, autorii reclamanţilor şi respectiv, reclamanţii în calitate de moştenitori, ar fi fost îndreptăţiţi să dobândească dreptul de proprietate asupra terenului pe care se află construcţia.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost indicat numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nici o critică care să se circumscrie ipotezei reglementate - interpretarea greşită a actului juridic (iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii) dedus judecăţii.
Criticile formulate prin motivele de recurs sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate ca atare.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de fostul Notariat de Stat Constanţa autorii reclamanţilor au dobândit construcţia de pe terenul în litigiu, terenul trecând în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974.
Ulterior, construcţia a fost expropriată prin Decretul nr. 15/1984, casa fiind demolată şi stabilindu-se despăgubiri în valoare de 23.907 lei.
Prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 dispun că sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora, iar art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 statuează că „de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.”
Or, dreptul de proprietate asupra terenului nu a aparţinut niciodată autorilor reclamanţilor, iar deposedată abuziv de teren a fost vânzătoarea B.M. Prin urmare, nu pot fi cerute despăgubiri pentru un teren care nu a intrat în proprietatea antecesorilor reclamanţilor, iar la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare părţile au avut reprezentarea faptului că terenul trece în proprietatea statului.
Faptul că terenul aferent construcţiei, în suprafaţă de 300 mp, a urmat regimul art. 30 din Legea nr. 58/1974 este consemnat şi în contractul de vânzare-cumpărare, contract prin care autorii recurenţilor au dobândit dreptul de proprietate numai asupra construcţiei, iar terenul a fost preluat de stat din patrimoniul fostei proprietare, vânzătoarea B.M.
De altfel, art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 prevedea că, în caz de înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent acestora trecea în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri ce se stabilea conform dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973.
Potrivit textului citat, în baza contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul dobândea numai dreptul de proprietate asupra construcţiei. Preluarea de către stat a terenului aferent construcţiei se realiza din patrimoniul vânzătorului, căruia i se plăteau despăgubiri calculate conform art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973, iar pentru ca dobânditorul construcţiei să-şi poată exercita atributele ce decurg din dreptul de proprietate asupra construcţiei, primea din partea statului, în folosinţă, terenul necesar, atribuirea făcându-se numai pe durata existenţei construcţiei. De aceea, cumpărătorii construcţiei, cum este cazul contestatorilor, au calitate de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, numai pentru construcţie, nu şi pentru terenul aferent, deoarece terenul nu a fost preluat din patrimoniul antecesorilor acestora.
Totodată, constituirea dreptului de proprietate este reglementată de Legea nr. 18/1991, iar pentru dobânditorii construcţiilor această lege dispune, în art. 36 alin. (3) că „terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenurilor, proprietari ai locuinţelor.”
Imposibilitatea constituirii dreptului de proprietate asupra terenului, în condiţiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 ca efect al demolării construcţiei, nu conferă fostului proprietar al construcţiei dreptul la restituirea terenului pe care nu l-a deţinut în proprietate anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi pe care, indiferent de preţul care a fost plătit, nu l-a dobândit prin contract.
Ca urmare, faţă de prevederile art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 şi de înscrisurile depuse la dosar, corect instanţa de apel a reţinut că intimaţii-contestatori nu au calitate de persoane îndreptăţite la restituirea terenului aferent construcţiei dobândite de autorii acestora prin cumpărare.
Faţă de cele ce preced, se constată că în cauză, la situaţia de fapt stabilită, s-au aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente, ceea ce impune respingerea recursului, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecinţa păstrării deciziei pronunţate de instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii C.C., S.N., M.G., S.F. şi S.M.I. împotriva Deciziei nr. 32/C din data de 4 februarie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 966/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 968/2010. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
