ICCJ. Decizia nr. 973/2010. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 973/2010
Dosar nr. 798/36/2009
Şedinţa publică de la 16 februarie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Judecătoria Tulcea prin sentinţa civilă nr. 3513 din 16 decembrie 2008 a declinat în favoarea Judecătoriei Mangalia competenţa de soluţionare a acţiunii în anularea certificatului de moştenitor formulată de P.F. în contradictoriu cu R.A., ca urmare a admiterii excepţiei ridicată de pârât.
S-a constatat că acţiunea este privitoare la moştenire şi potrivit art. 14 pct. 2 din C. proc. civ. pentru această categorie de acţiune se impune o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului.
Or, cum defuncta R.V. a avut ultimul domiciliu în satul 2 Mai Judeţul Constanţa şi decesul a fost înregistrat în oraşul Mangalia, competenţa aparţine Judecătoriei Mangalia.
Judecătoria Mangalia prin sentinţa civilă nr. 946/C din 14 aprilie 2009, şi-a declinat, la rândul său competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Constanta, considerând că aceasta din urmă este competentă să judece cauza.
Instanţa a constatat din actele dosarului notarial în care s-a emis certificatul de moştenitor atacat, că ultimul domiciliu al defunctei R.V. a fost în municipiul Tulcea, judeţul Tulcea.
Deşi pârâtul a făcut dovada că ultimul domiciliu al defunctei a fost în satul 2 Mai Judeţul Constanta instanţa a reţinut că domiciliul este acela unde persoana îşi are locuinţa statornică sau principală potrivit art. 13 din Decretul nr. 31/1954.
Instanţa a apreciat că adeverinţa exibată de pârât nu este în măsură să facă dovada domiciliului defunctei întrucât potrivit art. 10 din Legea nr. 105/1996 cartea de identitate face dovada identităţii domiciliului şi a cetăţeniei române.
Curtea de Apel Constanţa sesizată cu acest conflict negativ de competenţă prin sentinţa civilă nr. 13/C din 15 iunie 2009 1-a soluţionat stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea, constatând că ultimul domiciliu al defunctei R.V. decedată la 29 ianuarie 2000 a fost în Tulcea, împrejurare care atrage, potrivit art. 14 pct. 2 C. proc. civ. competenţa instanţei de la acest domiciliu.
Împotriva acestei decizii pârâtul R.A. a declarat recurs.
Critica s-a referit la împrejurarea că din toate actele dosarului emanate de la autorităţile de drept a rezultat că defuncta a locuit din 1969 până la deces în satul 2 Mai şi ca urmare în mod greşit s-a apreciat că ultimul său domiciliu a fost în Tulcea de unde ea a plecat din 1969.
Criticile formulate pot fî încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este fondat şi se va admite pentru considerentele următoare:
Situaţia de fapt ce rezultă din probele administrate în cauză este necontestată.
R.V., identificată potrivit actelor de identitate cu domiciliul în Tulcea, a locuit de fapt în satul 2 Mai comuna Limanu, figurând în registrele agricole ale acestei localităţi, conform adeverinţei din 5 aprilie 1996 emisă de Primăria Comunei Limanu la poziţia nr. 186 vol. II cu un imobil de 96 mp construit din 1969 şi teren în suprafaţă de 700 mp.
Instanţa care a soluţionat regulatorul de competenţă avea a răspunde la întrebarea care din cele două adrese invocate conduc la identificarea persoanei prin domiciliu şi produc consecinţele desprinse de lege, prin această identificare, cât priveşte competenţa de soluţionare a unei acţiuni referitoare la moştenirea acestei persoane.
Curtea de Apel Constanţa a făcut o greşită interpretare a textelor incidente pronunţând astfel o soluţie nelegală şi netemeinică.
Domiciliul poate fi definit ca fiind dreptul persoanei fizice de a se individualiza în spaţiu, prin locuinţa sa statornică.
Această definiţie rezultă din reglementările legale în vigoare:
Art. 13 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, prevede că „domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea îşi are locuinţa statornică sau principală", legea definind nu domiciliul însuşi ci criteriul de determinare a acestuia.
Art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români prevede că „domiciliul persoanei fizice este adresa la care aceasta declară că are locuinţa principală". Fără a se deosebi pe fond de reglementarea anterioară, acest act normativ a abrogat Legea nr. 105/1996 pentru evidenţa populaţiei şi cartea de identitate.
Art. 24 din O.U.G. nr. 97/2005 prevede în alin. (2) că „cetăţenii români au dreptul să-şi stabilească s-au să-şi schimbe în mod liber domiciliul sau reşedinţa, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege" iar în alin. (3) prevede că „cetăţenii români nu pot avea în acelaşi timp decât un singur domiciliu şi o singură reşedinţă" care poate fi stabilită în oricare dintre ele în caz că aceştia deţin mai multe locuinţe.
Art. 25 alin. (2) din Constituţie consacră dreptul fiecărui cetăţean de a-şi stabili domiciliul s-au reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în tară.
Ca urmare, pentru ca locuinţa să fie considerată domiciliu, ea trebuie să fie statornică şi nu temporară, ceea ce presupune faptul că în accepţiunea legiuitorului se consideră că persoana este totdeauna prezentă la domiciliul său.
Or, în cazul dedus judecăţii s-a demonstrat împrejurarea că defuncta nu a avut locuinţa statornică (sat 2 Mai) în locuinţa sa principală (oraşul Tulcea), dar a fost totdeauna prezentă în locuinţa din satul 2 Mai.
Cât priveşte dovada domiciliului,este neîntemeiată interpretarea că aceasta s-ar face în mod exclusiv cu actul de identitate potrivit art. 10 din Legea nr. 105/1996 - cum a reţinut una din instanţele aflate în conflict - poziţie confirmată de instanţa de regulator de competenţă.
Potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005 (reglementare în vigoare care, cum s-a arătat mai sus, a abrogat Legea nr. 105/1996), „actul de identitate este documentul care se eliberează (...) cetăţeanului şi care face dovada identităţii, a domiciliului şi după caz, a reşedinţei titularului acestuia".
Înregistrarea schimbării de domiciliu are efecte pentru evidenţa mişcării populaţiei, iar nu efecte constitutive cât priveşte determinarea domiciliului.
Nimic nu se opune ca prin orice mijloc de probă să se dovedească că domiciliul persoanei se află într-o altă localitate decât aceea care rezultă din cartea sa de identitate.
Mai mult decât atât, în O.U.G. nr. 97/2005 în art. 27 de la lit. a) la lit. d) sunt indicate dovezile prin care se poate proba domiciliul. Printre acestea la lit. d) este menţionat expres: „documentul eliberat de primării, din care să rezulte că solicitantul sau după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în Registrul agricol.
Or, tocmai această dovadă făcută în cauză cu adeverinţa 143 eliberată de primarul Comunei Limanu a fost în mod greşit înlăturată de Judecătoria Mangalia.
Având în vedere cele mai sus arătate şi anume prezenţa statornică şi continuă a numitei R.V. la adresa din satul 2 Mai comuna Limanu în care s-a şi produs decesul,ultimul domiciliu al defunctei a fost la această din urmă adresă care, în aplicarea art. 14 alin. (1) C. proc. civ.,faţă de obiectul acţiunii,atrage competenţa obligatorie a instanţei în a cărei jurisdicţie se află aceasta.
Ca urmare, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. s-a admis recursul şi s-a modificat sentinţa civilă nr. 13/C din 15 iunie 2004 al Curţii de Apel Constanţa în sensul că s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâtul R.A. împotriva sentinţei nr. 13/C din data de 15 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Modifică sentinţa în sensul că stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 972/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 974/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
