ICCJ. Decizia nr. 1051/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1051/2011

Dosar nr. 4910/1/2010

Şedinţa publică din 9 februarie 2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 3 iunie 2010, sub nr. 4910/1/2010, revizuienţii P.M., P.C. si P.O. au formulat revizuire împotriva deciziei civile nr. 3062 din 18 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, în dosarul nr. 818/113/2008, solicitând admiterea cererii si anularea deciziei atacate.

În motivarea cererii, revizuienţii au susţinut că, din documentele depuse de Primăria Brăila, în dosarul nr. 818/113/2008, rezultă indubitabil că, de pe urma defunctului A.G., au rămas doi fraţi, A.A., autoarea lor, si A.M., care a primit dispoziţia de respingere a notificării nr. 4719 din 24 februarie 2004, astfel încât, pentru a profita si de cota ce i-ar fi revenit lui A.M., au formulat această cerere.

În drept, au fost invocate disp. art. 322 pct. 5 C. proc. civ. cererea fiind legal timbrată.

Intimatul Municipiul Brăila, prin Primar, nu a formulat întâmpinare, în condiţiile art. 320 alin. (2) C. proc. civ.

Examinând actele si lucrările dosarului, prin raportare la dispoziţiile legale relevante, Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

În cauză, revizuienţii au exercitat calea de atac extraordinară de retractare a revizuirii împotriva deciziei civile nr. 3062 din 18 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, prin care s-a admis recursul declarat de pârâtul Municipiul Brăila, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 278A din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, care a fost modificată în parte, în sensul că s-a dispus restituirea în natură către reclamanţii P.M., P.C. si P.O. doar a cotei indivize de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului, situat în Brăila, menţinându-se celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Astfel, din perspectiva obiectului revizuirii, este îndeplinită, în cauză, condiţia ca hotărârea instanţei de recurs să evoce fondul, în sensul art. 322 alin. (1) C. proc. civ., procedându-se, în continuare, la cenzurarea cerinţelor legale pe care trebuie să le întrunească înscrisurile prezentate de partea interesată, pentru a face admisibilă o cerere de revizuire, întemeiată pe motivul reglementat de pct. 5 al art. 322 C. proc. civ.

În acest sens, înscrisurile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii legale: să fie doveditoare, adică probante prin ele însele; să fie înscrisuri noi, deci necunoscute pentru instanţă şi revizuienţi; să fie determinante pentru soluţionarea pricinii, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscute de instanţă, cu ocazia judecării pricinii, ar fi putut duce la o altă soluţie decât cea pronunţată; să fi existat la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, dar să nu fi putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa revizuienţilor.

Or, examinând aceste elemente imanente de admisibilitate a cererii de revizuire introduse de revizuienţii P.M., P.C. si P.O., Înalta Curte constată că înscrisul pe care se întemeiază aceştia îl reprezintă dispoziţia de respingere a notificării nr. 4719 din 24 februarie 2004, emisă de Primarul Municipiului Brăila, dispoziţie care reprezintă un act public, cunoscut de instanţa de recurs, care s-a bazat pe acest înscris la momentul pronunţării deciziei civile nr. 3062 din 18 mai 2010, si de care revizuienţii ar fi putut lua cunoştinţa, prin diligente proprii, anterior declanşării litigiului, fără a se putea dovedi existenta unei împrejurări mai presus de voinţa lor, extraordinare si neobişnuite, în cunoaşterea si prezentarea acestui înscris.

Pentru argumentele expuse, constatând că înscrisul pe care se întemeiază revizuienţii nu întruneşte cerinţele reglementate de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., si că revizuirea, ca o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai pentru motivele reglementate exhaustiv de art. 322 C. proc. civ., nu se poate transforma într-un „recurs deghizat", prin care să se repună în discuţie aspecte tranşate irevocabil într-o procedură echitabilă, la care aceştia au fost părţi, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire introdusă de revizuienţii P.M., P.C. si P.O. împotriva deciziei civile nr. 3062 din 18 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire introdusă de revizuienţii P.M., P.C. si P.O. împotriva deciziei civile nr. 3062 din 18 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 februarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1051/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs