ICCJ. Decizia nr. 1036/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1036/2011
Dosar nr.4585/109/200.
Şedinţa publică din 9 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 5 ianuarie 2010, reclamantul N.E. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Câmpulung, contestând dispoziţia nr. 110 din 05 mai 2009 emisă de pârâtă, întrucât nu i-au fost acordate despăgubirile reparatorii la preţul pieţei pentru anumite construcţii, ci numai despăgubirile pentru teren, iar în art. 2 al dispoziţiei a fost conceptată drept persoană îndreptăţită la restituire N.I.R., ca moştenitoare a defunctei P.M.
Prin sentinţa civilă nr. 40 din 22 februarie 2010, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a respins acţiunea formulată de contestator, reţinând că prin dispoziţia nr. 110 din 5 mai 2009, a fost anulată dispoziţia nr. 215/2001 emisă de Primarul Municipiului Câmpulung, constatându-se că petenţii J.N.C., N.I.R., N.E. şi M.A. sunt persoane îndreptăţite să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în calitate de moştenitori ai defunctei P.M., pentru imobilul situat în Municipiul Câmpulung, judeţul Argeş, compus din teren în suprafaţă de 403 mp, măsuri reparatorii ce constau în acordarea de despăgubiri stabilite în condiţiile legii speciale. În ce priveşte construcţiile aflate pe teren, s-a reţinut că autoarea reclamantului a primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995.
Având în vedere notificarea formulată în baza art. 20 din Legea nr. 10/2001, de P.M., pentru diferenţa dintre valoarea primită pentru construcţii în temeiul Legii nr. 112/1995 şi valoarea actuală de circulaţie, s-a constatat că aceasta a fost adresată Prefectului judeţului Argeş şi nu Primarului Municipiului Câmpulung, urmând ca asupra acestei notificări să se pronunţe Prefectul judeţului Argeş.
În ce priveşte excluderea moştenitoarei N.I.R., instanţa a reţinut că, în mod corect intimata a eliberat dispoziţia pe numele tuturor moştenitorilor defunctei P.M., având în vedere certificatul de legatar nr. 40 din 28 iulie 2003.
Împotriva sentinţei a declarat apel contestatorul N.E., arătând că, prin contestaţia formulată a solicitat stabilirea despăgubirilor la preţul pieţii şi pentru imobilul casă; nu s-a ţinut cont de faptul că nu trebuia inclusă în calitate de moştenitoare N.I.R., care nu are această calitate.
Prin Decizia civilă nr. 64A din 7 mai 2010, a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins apelul contestatorului, instanţa reţinând că, în mod legal, instanţa de fond a menţinut dispoziţia nr. 110 din 5 mai 2009 emisă de Primarul Municipiului Câmpulung, potrivit căreia, terenul pentru care se pretind despăgubiri nu poate fi restituit în natură, deoarece autoarea P.M. a primit despăgubiri pentru clădirea aflată pe teren, în temeiul Legii nr. 112/1995, iar acordarea acestor despăgubiri (pentru teren) se va face de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. S-a mai reţinut că, autoarea P.M. a formulat notificare şi a solicitat acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale numai pentru teren, făcând precizarea că, pentru imobilul casă i-au fost acordate despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995.
În ceea ce priveşte diferenţa dintre despăgubirile acordate iniţial, pentru imobilul-casă, în baza Legii nr. 112/1995, şi valoarea actuală de circulaţie, în sensul dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, aceeaşi autoare s-a adresat Prefecturii Argeş, sens în care, în mod legal, prima instanţă a stabilit că intimatul-pârât nu are calitate procesuală pasivă, iar modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde şi cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri.
În ce priveşte critica privind excluderea de la beneficiul măsurilor reparatorii a numitei N.I.R., pe considerentul că aceasta nu are calitatea de moştenitor al autoarei comune P.M., instanţa a reţinut că, din cuprinsul certificatului de legatar nr. 40 din 28 iulie 2003, rezultă tocmai contrariul.
Împotriva deciziei civile nr. 64A din 7 mai 2010 a Curţii de Apel Piteşti, a declarat recurs contestatorul, arătând că numita N.I.R. nu are calitate de moştenitoare asupra imobilului în litigiu, deci nici calitate de persoană îndreptăţită, instanţa neobservând certificatul de legatar nr. 40 din 28 iulie 2003.
Analizând recursul, din prisma criticilor formulate, ce, potrivit art. 306 C. proc. civ., pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
În procedura de soluţionare a notificării autoarei reclamantului, P.M., înregistrată sub nr. 6386 din 05 aprilie 2001, Primarul municipiului Câmpulung a emis dispoziţia nr. 215 din 29 octombrie 2001, prin care a recunoscut în favoarea acesteia dreptul la măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, în modalitatea reglementată la acel moment, pentru terenul situat în mun. Câmpulung, jud. Argeş, naţionalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950.
La data de 8 iulie 2003 a decedat notificatoarea, în urma dezbaterii succesiunii acesteia fiind emis certificatul de legatar nr. 40 din 28 iulie 2003, prin care a fost consfinţită natura moştenirii, ca fiind una testamentară, precum şi persoanele ce au calitatea de legatari şi titlul legatului.
Dispoziţiile actului succesoral menţionat relevă că numita N.I.R. a fost instituită drept legatar cu titlu particular, căreia i-a revenit, potrivit dispoziţiilor legatului „cota de ½ din apartamentul nr. 14 situat în Bucureşti, sector 2".
Acela şi act cuprinde în finalul său „nota 2", prin care s-a dispus, în baza aceluiaşi testament, ca „sumele de bani, terenuri în natură sau echivalent şi alte măsuri compensatorii ce vor fi soluţionate în urma notificărilor depuse de defunct în temeiul Legii nr. 10/2001, privind imobilul (casă+teren) din Câmpulung Muscel, vor reveni, în indiviziune şi cote părţi egale, lui N.E., J.N.C. şi M.A.".
Actul juridic menţionat stabileşte, astfel cum testamentul defunctei P.M. consfinţeşte, voinţa testatoarei, astfel cum a fost aceasta materializată în legat, de a gratifica cu privire la bunul litigios (astfel cum a fost indicat la nota 2 a certificatului, inclusiv a modalităţii de reparaţiune), doar pe legatarii N.E. (reclamantul în cauză), J.N.C. şi M.A.
Legatul instituit în favoarea numitei N.I.R. a vizat în exclusivitate cota de ½ (jumătate) din apartamentul nr. 14 situat în Bucureşti, sector 2, intenţia testatoarei în acest sens fiind clară şi neechivocă. Or, potrivit dispoziţiilor art. 899 C. civ., „orice legat pur şi simplu dă legatarului, din ziua morţii testatorului un drept asupra lucrului legat, drept transmisibil erezilor si reprezentanţilor săi".
Dreptul legatarului cu titlu particular nu poate viza decât bunul cu privire la care s-a transmis succesiunea, adică lucrul legat, asupra căruia are loc o transmisiune prin moarte (succesiune) din patrimonial defunctului în cel al legatarului, şi, nicidecum, alte bunuri ale succesiunii ori averea succesorală.
Or, prin dispoziţia nr. 189 din 12 octombrie 2004, emisă de aceea şi entitate, cu respectarea voinţei testatoarei, notificatoarea în cauză, s-a recunoscut în favoarea numiţilor N.E., J.N. şi M.A., dreptul la măsuri reparatorii (restituirea în natură a imobilului – teren de 447 mp din Câmpulung, jud. Argeş) pentru acela şi imobil (diferenţa celui nerestituit până în acest moment de 403 mp), iar prin dispoziţia contestată nr. 110/2009 s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, alături de persoanele indicate, legatarii defunctei, şi a numitei N.I.R.
În acest context, instanţele fondului aveau a analiza, din perspectiva normelor legii speciale, invocate ca temei al cererii deduse judecăţii, dacă această persoană are sau nu calitate de persoană îndreptăţită în accepţiunea Legii nr. 10/2001 [art. 4 alin. (2) cu referire la art. 3 alin. (1) lit. a)], chestiune invocată de reclamant atât prin cererea de chemare în judecată, în tot cursul judecăţii, cât şi prin motivele de recurs, analiză ce nu a fost făcută, consecinţă a reţinerii unei situaţii de fapt eronate.
Constatând astfel că, urmare a nelămuririi tuturor aspectelor de fapt deduse judecăţii, cu consecinţa aplicării greşite a legii, în scopul menţionat, al respectării principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare (soluţionarea cauzei în contextual menţionat impunând citarea persoanei cu privire la care s-a susţinut a nu fi îndreptăţită la măsuri reparatorii), dar şi al respectării principiului dublului grad de jurisdicţie şi acesta o garanţie a respectării dreptului la apărare, în temeiul art.304 pct.9 C. proc. civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul reclamantului, cu consecinţa casării ambelor hotărâri şi trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul N.E. împotriva deciziei nr. 64A din 7 mai 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată şi sentinţa civilă nr. 40 din 22 februarie 2010 a Tribunalului Argeş.
Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Argeş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1032/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 994/2011. Civil. Anulare act. Contestaţie în... → |
|---|
