ICCJ. Decizia nr. 994/2011. Civil. Anulare act. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 994/2011
Dosar nr. 2998/1/2010
Şedinţa publică din 8 februarie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Prin contestaţia în anulare înregistrată sub nr. de mai sus contestatorul D.G. a solicitat anularea deciziei civile nr. 2159 din 26 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, în temeiul art. 318 C. proc. civ.
Astfel contestatorul a susţinut că deşi instanţa de recurs a fost investită cu soluţionarea a două recursuri ce viza Decizia civilă nr. 763 din 23 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, şi cel de-al doilea împotriva încheierii de şedinţă din 22 ianuarie 2009 tot a Curţii de Apel Bucureşti, instanţa nu a soluţionat decât recursul împotriva deciziei, nu şi a încheierii de şedinţă din 22 ianuarie 2009.
Cum recursul împotriva acestei încheieri nu putea fi respins tot ca tardiv, suntem în opinia contestatorilor în prezenţa unei greşeli materiale în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
Se mai susţine în aceeaşi idee că încheierea de şedinţă din 22 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti nu este o încheiere premergătoare, fiind pronunţată ulterior deciziei prin care această instanţă a soluţionat apelul.
Cum instanţa de recurs a fost investită cu recursul împotriva acestei încheieri, susţin contestatorii, instanţa era obligată să soluţioneze şi acest recurs.
Astfel în opinia contestatorului dezlegarea dată prin Decizia contestată este rezultatul unei greşeli materiale deoarece instanţa de recurs nu s-a pronunţat şi pe recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 22 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, recurs ce nu era însă tardiv.
Examinând hotărârea atacată pe calea contestaţiei în anulare prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 2159 din 26 martie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a respins ca tardiv recursul reclamantului D.G. împotriva deciziei civile nr. 760 din 23 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia civilă, reţinându-se următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr. 1610 din 21 decembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti s-a respins acţiunea reclamantului înaintată împotriva pârâtei SC A.M.C. SRL şi SC E. & CO SRL privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1135/2002 încheiat între pârâte şi obligarea pârâtei SC E. & CO SRL să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul teren de 1643 mp situat în Bucureşti, sector 1.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantului prin Decizia civilă nr. 763 din 23 octombrie 2008.
La 14 ianuarie 2009 reclamantul a solicitat instanţei de apel comunicarea în mod legal a deciziei nr. 763 din 23 octombrie 2008 pronunţată de această instanţă, susţinând că hotărârea nu fost comunicată în mod legal, procedura efectuată în acest sens la 22 decembrie 2008 fiind făcută în mod greşit la fostul nr. 51 şi nu la cel actual.
S-a mai reţinut că prin încheierea de şedinţă din 22 ianuarie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins cererea reclamantului pe considerentul că hotărârea i-a fost comunicată în mod legal la domiciliul ales imediat de acesta în cererea de apel, respectiv la Cabinetul de avocatul „J.I.", situat în Bucureşti.
Împotriva acestei decizii a instanţei de apel a declarat recurs reclamantul iar în şedinţa publică din 26 martie 2010 instanţa de recurs a pus în discuţia părţilor expertiza tardivităţii declarării recursului fiind admisă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În speţă, Decizia atacată a fost comunicată reclamantului la 22 decembrie 2008 la domiciliul procesual ales şi indicat ca atare chiar prin cererea de chemare în judecată (împrejurarea nemodificată pe parcursul soluţionării cauzei), ceea ce rezultă din dovada de comunicare de la fila 127 din dosarul de apel, care îndeplineşte toate condiţiile de validitate prevăzute, sub sancţiunea nulităţii, de art. 100 alin. (3) C. proc. civ. şi face dovada comunicării la adresa corectă, respectiv Bd. D. nr. 51 sect.1 până la înscrierea în fals.
Cât timp nu s-a făcut, conform art. 100 alin. (4) C. proc. civ., înscrierea în fals împotriva acestei dovezi de comunicare, adresa nr. 124 din 12 ianuarie 2009 emisă de oficiul poştal în sensul că, din greşeală, citaţia a fost comunicată la vechiul număr poştal 51, situat pe aceeaşi stradă, este fără relevanţă.
Faţă de data comunicării deciziei din apel - 22 decembrie 2008, recursul declarat de reclamant la -9 ianuarie 2009, este tardiv întrucât a fost formulat cu depăşirea termenului imperativ de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei civile sus evocate este nefondată.
Primul motiv prevăzut de art. 318 C. proc. civ. privitor la formularea contestaţiei în anulare, se referă la dezlegarea dată recursului ca rezultat al unei erori materiale şi are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.
Este una din acele greşeli pe care le comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.
Textul vizează greşeli de fapt involuntare iar nu greşeli de judecată.
Or din perspectiva celor expuse, susţinerea contestatorului că instanţa nu s-a pronunţa şi cu privire la recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 22 ianuarie 2009, vizează greşeli de judecată şi nu greşelile materiale la care face referire textul art. 318 C. proc. civ.
De altfel dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ., reglementează tocmai ipoteza omisiunii instanţei de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere, situaţie în care se poate solicita completarea hotărârii.
Cum motivul invocat de contestator nu se circumscrie dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., urmează a se respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 2159 din 26 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul D.G. împotriva deciziei nr. 2159 din 26 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1036/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3920/2011. Civil → |
|---|
