ICCJ. Decizia nr. 1042/2011. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1042/2011
Dosar nr.8850/101/2009
Şedinţa publică din 9 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 67 din 12 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, a fost respinsă acţiunea precizată de reclamanta B.A.S., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin care aceasta a solicitat obligarea pârâtului la plata a 450.000 Euro, reprezentând daune morale pentru suferinţele cauzate prin deportarea părinţilor săi, precum şi pentru faptul că tatăl său a fost condamnat politic la un an închisoare corecţională.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu face parte din categoria persoanelor îndreptăţite la plata despăgubirilor morale, în sensul Legii nr. 221/2009, aceasta beneficiind deja de măsuri reparatorii, în baza Decretului nr. 118/1990, iar, faţă de precizarea că a formulat acţiune separată pentru condamnarea tatălui său, instanţa nu s-a considerat învestită cu soluţionarea acestui aspect.
Împotriva sentinţei civile nr. 67 din 12 februarie 2010 a Tribunalului Mehedinţi, a declarat apel reclamanta, arătând că specificul Legii nr. 221/2009 este tocmai acordarea daunelor morale şi materiale deţinuţilor şi deportaţilor politic, iar măsura deportării ce a fost aplicată, reprezintă, de fapt, o măsură administrativă. A susţinut că, în mod greşit a reţinut prima instanţă, că a beneficiat deja de măsuri reparatorii în baza Decretului nr. 118/1990, ceea ce ar exclude acordarea altor despăgubiri.
Prin Decizia civilă nr. 92 din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul reclamantei, a fost desfiinţată sentinţa atacată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare. Instanţa de apel a reţinut că deportarea reprezintă o măsură administrativă abuzivă, în sensul Legii nr. 221/2009, iar, prin dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din această lege, se prevede faptul că, la dimensionarea cuantumului despăgubirilor, în funcţie de circumstanţele cauzei, se va ţine seama şi de măsurile reparatorii acordate prin DL nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999.
Împotriva deciziei civile nr. 92 din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut ca fiind greşită soluţia instanţei de apel, întrucât prima instanţă a soluţionat fondul cauzei, situaţie în care ar fi fost incidentă dispoziţia art. 297 alin. (2) C. proc. civ., de reţinere a procesului spre judecare, iar nu de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
La termenul din 9 februarie 2011, reprezentantul Ministerului Public a arătat că hotărârile pronunţate sunt nule, fiind date fără prezenţa procurorului.
Analizând recursul din prisma nulităţii hotărârilor pronunţate în lipsa reprezentantului parchetului, Înalta Curte constată următoarele:
Statuând cu privire la procedura de soluţionare a cererilor supuse domeniului de reglementare al Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrativ asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, legiuitorul a dispus, prin textul art. 4 din corpul legii, atât cu privire la instanţa competentă material în soluţionarea unor atare cereri, cât şi asupra participanţilor implicaţi în procedură, respectiv Ministerul Finanţelor Publice în calitate de pârât, ca reprezentant al statului şi, în alin. (5), participarea obligatorie a procurorului.
Norma legală care reglementează participarea obligatorie a procurorului la judecata cererilor întemeiate pe Legea nr. 221/2009, cuprinsă în art. 4 alin. (5) din această lege, vizează exclusiv cererile la care se referă alin. (1) şi (2) ale art. 4, respectiv cererile prin care se solicită constatarea caracterului politic al condamnării pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) [art. 1 alin. (2) reglementează condamnările de drept cu caracter politic] şi cererile prin care se solicită constatarea caracterului politic al măsurilor administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3 (art. 3 reglementează măsurile administrative de drept cu caracter politic).
Soluţia se întemeiază pe un argument de topografie a textelor. Astfel, după ce la alin. (1) şi (2), art. 4 din Legea nr. 221/2009 reglementează dreptul persoanelor condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) de a solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, respectiv dreptul persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, de a solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora, la alin. (5) prevede că „judecarea acestor cereri se face cu participarea obligatorie a procurorului".
Prin urmare, participarea obligatorie a procurorului este cerută numai pentru cererile în care se solicită constatarea caracterului politic al condamnărilor, respectiv al măsurilor administrative care nu se încadrează în categoria celor de drept cu acest caracter, prevăzute expres de lege la art. 1 alin. (2), respectiv art. 3.
Pentru judecarea cererilor în despăgubiri întemeiate pe condamnări de drept cu caracter politic sau pe măsuri administrative de drept cu caracter politic, Legea nr. 221/2009 nu prevede participarea obligatorie a procurorului, or, în speţă, acţiunea dedusă judecăţii este o acţiune în despăgubiri pentru o măsură administrativă de drept cu caracter politic, prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. e).
Prin urmare, soluţionarea pricinii dedusă judecăţii în condiţiile neparticipării procurorului, obligatorie potrivit normelor legii speciale, atrage consecinţa desfiinţării hotărârilor pronunţate în aceste condiţii de neregularitate procedurală.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului, va casa hotărârile pronunţate şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi împotriva deciziei nr. 92 din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia a I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată şi sentinţa civilă nr. 67 din 12 februarie 2010 a Tribunalului Mehedinţi, secţia civilă.
Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Mehedinţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1045/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1043/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
