ICCJ. Decizia nr. 11/2011. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 11/2011
Dosar nr. 5007/120/2009
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 47 din 7 ianuarie 2010 Tribunalul Dâmboviţa a respins cererea reclamantului B.P. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P. reţinând că ansamblul probator administrat în cauză concluzionează că internarea reclamantului în Spitalul de psihiatrie Slatina, respectiv Bucşani, s-a datorat comportamentului acestuia, ce a fost considerat de specialişti ca fiind simptomul unei boli psihice, iar nu rezultatul intervenţiei organelor de miliţie sau securitate. Cele câteva note informative ale organelor securităţii au fost efectuate ulterior momentului internării, tocmai pentru a i se supraveghea comportamentul.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul susţinând, în esenţă, că s-au interpretat eronat probele administrate în cauză, că raportul la care s-a făcut referire constituie o mistificare a adevărului şi o măsură de acoperire a abuzului săvârşit împotriva sa. A mai susţinut că deşi în adeverinţa din 9 iunie 1990 emisă de Spitalul de Psihiatrie Bucşani se menţionează că a fost internat de 8 ori în spitalul respectiv, în fapt nu a fost internat niciodată.
Prin Decizia nr. 62 din 29 martie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul, reţinând că reclamantul nu a reuşit să facă dovada caracterului politic al măsurilor luate şi că adeverinţele medicale depuse la dosar atestă diagnosticul de paranoia şi schizofrenie paranoidă, stabilit la solicitarea organelor de poliţie, care au sesizat comportamentul dizarmonic al acestuia atât la locul de muncă, cât şi în societate. Faptul că prin examenul psihiatric din perioada 4 — 14 noiembrie 1990 s-a concluzionat că reclamantul nu a prezentat tulburări psihice în momentul examinării nu este de natură să anihileze diagnosticul stabilit iniţial.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul. Prin motivele de recurs, pe care nu le-a încadrat în drept, a făcut un istoric al condamnărilor suferite, precum şi al modului în care a fost urmărit de securitate începând cu anul 1969, ca urmare a faptului că a depus la Ambasada Statelor Unite ale Americii o cerere de acordare a azilului politic. A susţinut că instanţa de apel a refuzat să menţioneze în decizie că se constituie parte civilă cu suma de un milion euro, cerând să-i fie aplicate dispoziţiile Legii nr. 221/2009 şi să i se acorde aceste despăgubiri.
Analizând recursul din perspectiva dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) coroborate cu dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată nulitatea acestuia, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor.
Art. 306 alin. (3) prevede că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. per a contrario, imposibilitatea încadrării motivelor invocate de parte în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de lege atrage sancţiunea nulităţii recursului.
In speţă, nu numai că recurentul nu s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate din art. 304, pe care îşi întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul din cazurile de modificare sau de casare prevăzute de lege.
Prin cererea de recurs reclamantul reiterează situaţia de fapt, solicitând, în finalul cererii, să-i fie aplicate dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic şi nu poate fi, în nici un caz, apreciată drept motiv de nelegalitate al deciziei pronunţate în apel, astfel încât nu poate fi încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamantul B.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul B.P. împotriva deciziei civile nr. 62 din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1176/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1023/2011. Civil. Stabilire program vizitare... → |
|---|
