ICCJ. Decizia nr. 1131/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1131/2011
Dosar nr. 321/1/2010
Şedinţa publică din 10 februarie 2011
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22 aprilie 2004 pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanţii J.G.A. şi D.A. au chemat în judecată pe pârâta SC C. SA şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. 30/3924 din 12 noiembrie 2002 emisă de pârâtă în temeiul Legii 10/2001 şi obligarea pârâtei la restituirea imobilului – conac şi teren – înscris în C.F. 1742 Beregsăul Mare nr. top. 2412-2416.
La data de 17 ianuarie 2005, contestatorii şi-au completat cererea formulată, chemând în judecată în calitate de pârâtă pe SC A.T. SRL şi solicitând instanţei anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 30/2660 din 28 decembrie 2001 încheiat de SC C. SA cu această pârâtă, prin care au fost înstrăinate mai multe imobile, inclusiv cel în litigiu.
Totodată, la data de 17 martie 2005, urmare a decesului reclamantului J.G.A., moştenitorii acestuia, J.M.I., J.I.Ș., J.T.G. şi J.M. au formulat cerere de intervenţie în nume propriu.
Prin sentinţa civilă nr. 1730/PI din 26 iunie 2006, Tribunalul Timiş a respins contestaţia. Instanţa a reţinut că, prin Decizia nr. 30/3924 din 12 noiembrie 2002 emisă de pârâta SC C. SA, a fost respinsă notificarea nr. 820 din 20 noiembrie 2001 formulată de contestatorii J.G.A. şi D.A. în temeiul Legii 10/2001, cu motivarea că imobilul înscris în C.F. 1742 Beregsăul Mare nr. top. 2412-2416 ce face obiectul notificării, este teren agricol, astfel încât regimul său juridic este reglementat de Legea 18/1991, Legea 169/1997 şi Legea 1/2000.
Prima instanţă a apreciat că, prin probele administrate în cauză, nu s-a dovedit existenţa imobilului solicitat de contestatori şi nici faptul că acesta ar fi fost deţinut de SC C. SA.
Hotărârea a fost desfiinţată prin Decizia civilă nr. 32 din 25 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a admis apelul declarat de contestatoarea D.A. şi intervenienţii J.G.A. şi D.A.
Instanţa de apel a concluzionat că expertizele efectuate în cauză sunt contradictorii sub aspectul concluziilor pe care le conţin şi că tribunalul nu a analizat fondul pretenţiilor deduse judecăţii. S-a dispus ca, la rejudecarea cauzei, instanţa să administreze probele necesare pentru a stabili cu certitudine existenţa construcţiei, locul situării ei, titularii dreptului de proprietate conform cărţii funciare şi valoarea de circulaţie a construcţiei.
Pe parcursul rejudecării litigiului, la data de 16 septembrie 2008 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare între SC S.F.P. SRL (fostă SC A.T. SRL) şi SC U.P. SRL având ca obiect imobilele vizate în cauză, astfel încât reclamanţii şi-au completat acţiunea, solicitând în contradictoriu cu cele două părţi contractante, în temeiul art. 45 din Legea 10/2001, anularea parţială a contractului de vânzare-cumpărare, cu privire la imobilul înscris în C.F. 1742 Beregsăul Mare nr. top. 2412-2416.
Rejudecând cauza, prin sentinţa civilă nr. 3892 din 16 decembrie 2008, Tribunalul Timiş a respins contestaţia formulată de reclamanta D.A.I. şi intervenienţii J.M.I., J.I.Ș., J.T.G. şi J.M.
S-a reţinut că, în raport de notificarea formulată, de poziţia procesuală a părţilor exprimată pe parcursul judecării cauzei, obiectul pretenţiilor deduse judecăţii îl reprezintă numai construcţiile denumite „conac", iar potrivit deciziei instanţei de control judiciar, numai situaţia acestor imobile urmează a fi clarificată.
Cu privire la construcţiile menţionate, tribunalul a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 31 din Legea nr.1/2000, imobilul având configuraţia unei exploatări agricole – fermă – şi, prin urmare, litigiul este exclus din domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Apreciind, pentru aceste considerente, că soluţia de respingere a notificării dispusă prin dispoziţia contestată este legală, în temeiul art. 26 din Legea 10/2001, tribunalul a respins contestaţia şi, faţă de această soluţie, nu a mai soluţionat petitele privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare intervenite pe parcursul soluţionării cauzei, apreciind că aceste petite au un caracter accesoriu.
Reclamanta D.A. şi intervenienţii J.M.I., J.I.Ș. şi J.T.G. au declarat apel împotriva hotărârii pronunţate de tribunal, iar prin Decizia nr. 286/A din 23 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul, ca neîntemeiat.
Instanţa de apel a reţinut că imobilul în litigiu nu intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, ci a Legii nr. 1/2000, întrucât construcţia în litigiu aparţine unei exploataţii agricole în sensul art. 31 din Legea nr. 1/2000, având destinaţia de fermă.
Împrejurarea că în acelaşi spaţiu ar fi locuit şi antecesorii apelanţilor nu este de natură a transforma natura construcţiei în locuinţă şi a face aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs reclamanta D.A.I. şi intervenienţii J.T.G. şi J.I.Ș.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se formulează următoarele critici de nelegalitate în legătură cu Decizia recurată:
Motivarea instanţei în sensul că notificarea formulată nu ar intra sub incidenţa Legii 10/2001, ci sub incidenţa Legii 1/2000, este contrară dispoziţiilor legale în materie.
Prin probele administrate s-a dovedit existenţa imobilului în litigiu în patrimoniul autorilor recurenţilor, iar recurenţii nu s-ar fi putut adresa Comisiei de fond funciar pentru restituirea acestuia, deoarece în atribuţiile acestei comisii nu intra restituirea imobilelor aflate în proprietatea societăţilor cu capital de stat, restituirea putând fi dispusă doar de către deţinătorul imobilului, respectiv SC C. SA.
Pe de altă parte, imobilul denumit „conac", deşi era situat în cuprinsul unei exploataţii agricole de peste 200 ha, constituia în acelaşi timp locuinţa familiei V., antecesorii recurenţilor, conacul, în accepţiunea pe care terminologia o dă acestui cuvânt, ca imobil de locuit, neputând fi confundat cu celelalte construcţii aferente exploataţiei agricole, la care se referă art. 31 din Legea 1/2000.
Mai mult, Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia de casare nu a considerat că în cauză nu ar fi incidente dispoziţiile Legii 10/2001, ci a desfiinţat sentinţa pronunţată anterior doar sub aspectul localizării şi identificării clădirii denumită „conac".
Se formulează de către recurenţi şi susţineri cu privire la nulitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare intervenite pe parcursul soluţionării litigiului.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă SC S.F.P. SRL., a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 3021 lit. d) C. proc. civ., pentru lipsa calităţii de reprezentant a persoanei care a semnat recursul, precum şi pentru neîncadrarea criticilor formulate în prevederile art. 304 C. proc. civ. alin. (3) C. proc. civ.
Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, faţă de dispoziţiile art. 316 C. proc. civ. raportat la 137 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este nefondată.
Cererea de recurs este semnată de avocat P.V., purtând ştampila societăţii civile de avocaţi P. & P.
Aşa cum rezultă din împuternicirea avocaţială aflată la fila 18 din dosarul instanţei de apel, reclamanţii au fost asistaţi de acelaşi avocat la judecarea pricinii în apel.
În aceste condiţii, exerciţiul actului de procedură al avocatului de a declara şi motiva calea de atac a recursului, s-a întemeiat pe o împuternicire izvorâtă din lege, dispoziţiile art. 69 alin. (2) C. proc. civ. recunoscând o astfel de posibilitate pentru avocatul care a asistat o parte la judecarea pricinii în faza procesuală anterioară.
Excepţia nulităţii recursului nu poate fi admisă nici în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea criticilor formulate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât instanţa de recurs urmează a efectua controlul judiciar de legalitate din perspectiva acestui motiv de modificare a hotărârii atacate.
Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Confirmarea, prin hotărârea recurată, a deciziei nr. 30/3924 din 12 noiembrie 2002 emisă de pârâta SC C. SA prin care notificarea formulată de petenţi în temeiul Legii 10/2001 a fost respinsă cu motivarea că regimul juridic al imobilul în litigiu este reglementat de Legea 18/1991, Legea 169/1997 şi Legea 1/2000, este nelegală.
La data formulării notificării în cauză – 12 noiembrie 2001, art. 8 din Legea 10/2001, excludea de la incidenţa acestei legi terenurile al căror regim juridic era reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi prin Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere.
Or, în cauză, aşa cum s-a menţionat în încheierea de la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2006 în faţa instanţei de apel, cum s-a reţinut prin Decizia civilă nr. 32 din 25 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare şi cum s-a avut în vedere în rejudecarea pricinii în al doilea ciclu procesual, obiectul pretenţiilor deduse judecăţii îl reprezintă imobilul – construcţie despre care petenţii susţin că nu este înscris în cartea funciară, care se află pe terenul înscris în C.F. 1742 Beregsăul Mare nr. top. 2412-2416 şi a cărei restituire recurenţii au solicitat-o în temeiul Legii 10/2001.
Pe de altă parte, curtea de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 31 din Legea 1/2000. Or, la data formulării notificării de către recurenţi – 12 noiembrie 2001 – dispoziţiile art. 31 din Legea 1/2000 fuseseră abrogate prin art. 45 al OUG nr. 102 din 27 iunie 2001.
În condiţiile abrogării acestor prevederi legale, apelând la procedura instituită prin Legea 10/2001, recurenţii au avut o speranţă legitimă de restituire a bunului ce le-a aparţinut, întemeiată pe dispoziţiile în vigoare ale Legii 10/2001, ei neputând fi obligaţi să suporte consecinţele unor modificări legislative ulterioare şi neputându-li-se imputa faptul că nu şi-au formulat pretenţiile în temeiul unei prevederi legale abrogate la data cererii de restituire.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că pretenţiile formulate de recurenţi de restituire a imobilului - clădire ce a aparţinut autorilor lor trebuie soluţionate în temeiul Legii 10/2001 şi, constatând că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului pretenţiilor deduse judecăţii sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, în temeiul art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va admite recursul declarat, va casa Decizia şi va trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe de apel.
Motivele de recurs care vizează nulitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul în litigiu nu vor fi analizate de instanţa de recurs.
Faţă de soluţia pronunţată, curtea de apel nu a mai analizat susţinerile părţilor cu privire la valabilitatea celor două acte juridice de înstrăinare, astfel încât, instanţa de recurs nu poate să examineze, omissio medio, aspecte asupra cărora instanţa de apel nu s-a pronunţat, urmând ca acestea să fie dezlegate cu ocazia rejudecării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţiile privind nulitatea recursului.
Admite recursul declarat de reclamanta D.A.I. şi intervenienţii J.I.Ș., J.T.G. împotriva deciziei nr. 286 A din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara,secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1172/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1104/2011. Civil → |
|---|
