ICCJ. Decizia nr. 1238/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1238/2011
Dosar nr. 9843/3/2009
Şedinţa publică din 15 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin notificarea formulată la 24 mai 2001, B.A.C. şi B.C., au solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti, prin Primar General, restituirea în natură a imobilului proprietatea lor situat în Bucureşti, sector 2 (construcţie şi teren aferent în suprafaţă de 400 mp) preluat abuziv de stat în baza Decretului nr. 111/1951.
La 14 noiembrie 2002, notificatoarele au solicitat entităţii investite suspendarea procedurii administrative începută în baza Legii nr. 10/2001, până la soluţionarea acţiunilor în anularea contractelor de vânzare-cumpărare, prin care mai multe spaţii din imobilul notificat, au fost înstrăinate.
Ulterior, după soluţionarea acestor acţiuni, cererea persoanelor îndreptăţite de reluare a procedurii de restituire a rămas fără răspuns, situaţie în care acestea s-au adresat instanţei solicitând, la 12 martie 2009, obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primar General la restituirea în natură a imobilului, în legătură cu care s-a formulat notificarea.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 1132 din 12 octombrie 2009, a admis cererea şi în consecinţă l-a obligat pe pârât să-i restituie reclamantei, în natură, imobilul din Bucureşti, sector 2, mai puţin partea din imobilul – construcţie şi teren deja restituită prin procesul verbal de punere în posesie nr. 207/din 4 martie 2008, încheiat cu RA A.P.P.S.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că dreptului reclamantei de formulare a notificării îi corespunde obligaţia legală a pârâtului de a soluţiona această notificare, obligaţie pe care acesta din urmă nu şi-a îndeplinit-o în condiţiile în care până la data introducerii acţiunii nu s-a emis nici o dispoziţie, deşi reclamanta a obţinut hotărâri irevocabile de anulare a actelor de înstrăinare încheiate de pârât pentru imobilul în litigiu, împrejurare care generase suspendarea procedurii administrative.
Tot astfel, se arată, în contextul în care reclamanta a făcut dovada calităţii sale de moştenitoare a foştilor proprietari, B.T. şi B.C., a formulării în termenul legal a notificării şi a anulării, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în legătură cu unele spaţii din imobil, cererea acesteia de restituire în natură a nemişcătorului este îndreptăţită.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia nr. 273/A din 19 aprilie 2010 a respins, ca nefondat, în esenţă cu aceeaşi motivare, apelul pârâtului.
În cauză, a declarat recurs în termen legal pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea din apel susţinând în esenţă că reclamanta nu a ataşat notificării, actele doveditoare ale dreptului său de proprietate sau ale calităţii de moştenitor după foştii proprietari ai imobilului.
Tot astfel, se mai arată, întinderea dreptului de proprietate, stabilirea suprafeţelor libere sau ocupate de utilităţi publice, precum şi apartamentele ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, nu se puteau stabili decât printr-un raport de expertiză ce nu s-a efectuat în cauză, faptul că imobilul a făcut obiect al unor alte litigii neputând avea relevanţă întrucât, pe de o parte aceste litigii vizau părţi din imobil iar, pe de altă parte, nu s-a pus în discuţia părţilor excepţia autorităţii lucrului judecat pentru ca acestea să-şi formuleze apărări ori să susţină sau să combată o astfel de excepţie.
De asemenea, conchide recurenta, deşi imobilul a făcut obiect al unui decret emis de Consiliul de Stat, nu s-a stabilit dacă reclamanta a primit sau nu despăgubiri, la data preluării.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 în redactarea ulterioară modificărilor operate prin Legea nr. 247/2005, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate … şi orice alte înscrisuri necesare dovedirii pretenţiilor de restituire, decurgând din acest act normativ, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
Sintagma nu vizează şi etapa contencioasă a atacării deciziei sau dispoziţiei în faţa instanţei judecătoreşti, din nicio dispoziţie a legii nerezultând că persoana îndreptăţită, în combaterea deciziei de respingere a notificării sau, în situaţia refuzului entităţii investite de a se pronunţa asupra acesteia, nu ar putea depune acte noi în instanţă, din care să rezulte calitatea sa de proprietar sau de moştenitor al fostului proprietar al imobilului ce face obiect al cererii de restituire.
În speţă, aşa cum corect au reţinut instanţele, reclamanta a făcut dovada calităţii sale de moştenitoare a foştilor proprietari B.T. şi B.C., care au dobândit dreptul de proprietate asupra nemişcătorului prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 28983/1944, şi figurau înscrişi atât în registrul de inscripţiuni şi transcripţiuni nr. 8060 din 8 decembrie 1944, cât şi în cartea funciară.
Ulterior dobândirii imobilului de către autorii reclamantei, printr-o succesiune de acte administrative abuzive (emise între anii 1953 – 1963) aceştia au fost deposedaţi pe rând de anumite părţi din construcţie şi teren, până la preluarea în întregime a acestora, prin Decizia nr. 1185/1963, emisă în aplicarea Decretului nr. 224/1951.
În condiţiile în care toate aspectele utile cauzei (legate de respectarea procedurii prealabile instituită prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, dovedirea calităţii de moştenitor al foştilor proprietari şi cele referitoare la situaţia juridică actuală a imobilului, ca efect al anulării de către instanţă a celor trei contracte de vânzare-cumpărare, vizând înstrăinarea în baza Legii nr. 112/1995, unor apartamente către foştii chiriaşi) au fost pe deplin lămurite, efectuarea unei expertize de specialitate nu apare ca fiind necesară soluţionării judicioase a pricinii, proba nefiind de altfel solicitată de niciuna din părţi, în condiţiile art. 201 alin. (1) C. proc. civ.
Tot astfel, în situaţia în care dreptul de proprietate al notificatoarei a fost analizat şi în cadrul litigiilor anterioare, având ca obiect anularea celor trei contracte de vânzare-cumpărare, în mod corect a reţinut instanţa de control judiciar, ca fiind stabilită cu autoritate de lucru judecat, calitatea procesuală activă a reclamantei, justificată de poziţia sa de proprietar al imobilului, preluat fără titlu valabil, abuziv, de către Statul Român.
Cât priveşte critica vizând, necercetarea de către instanţe a chestiunii de fond referitoare la eventualitatea achitării vreunor despăgubiri se constată că aceasta a fost formulată omisso medio, fără a face obiect al apelului declarat de pârât împotriva hotărârii primei instanţe.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general împotriva deciziei civile nr. 273 A din 19 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1227/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1197/2011. Civil. Plângere împotriva... → |
|---|
