ICCJ. Decizia nr. 1278/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1278/2011
Dosar nr. 116/36/2001
Şedinţa publică din 16 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 287/C din 17 septembrie 2007 Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, a constatat perimate apelurile declarate de reclamanta G.H.T. şi de pârâţii R.A.E.D.P.P. Constanţa, Consiliul local Constanţa, Municipiul Constanţa, D.I. şi D.G., împotriva sentinţei civile nr. 87 din 20 februarie 2001 a Tribunalului Constanţa.
Pentru a decide astfel, instanţa a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. - conform cărora orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar şi împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Or, în speţă, suspendarea judecăţii apelurilor a avut loc la 26 septembrie 2001, dată de la care pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor care nu au îndeplinit niciun act de procedură în vederea reluării judecăţii.
Împotriva deciziei au declarat recurs la 18 mai 2010 D.G., D.D. şi O.A., care au invocat dispoz. art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ.
- S-a arătat că la data la care a fost pronunţată Decizia asupra perimării, pârâţii-recurenţi n-au fost citaţi la adresa corectă de domiciliu şi că celelalte părţi din dosar, care cunoşteau adevăratul lor domiciliu, din alte judecăţi ce se desfăşuraseră în paralel, n-au informat instanţa asupra acestui aspect.
Necunoscând soluţia de constatare a intervenirii perimării, pârâţii n-au putut formula recurs înăuntrul termenului legal, de 5 zile de la pronunţare.
În toamna anului 2007 autorul recurenţilor, D.I., a fost spitalizat adeseori, decedând în ianuarie 2009.
Succesiunea de pe urma acestuia a fost dezbătută, eliberându-se certificat de moştenitor în favoarea recurenţilor, care la data de 13 mai 2010 au primit somaţie de evacuare din imobilul ce face obiectul litigiului, moment la care au luat cunoştinţă de soluţia dată asupra perimării.
- S-a solicitat, raportat la acest moment, al luării efective la cunoştinţă de soluţie, să se dispună repunerea în termenul de formulare a recursului, conform art. 103 alin. (2) coroborat cu art. 253 alin. (2) C. proc. civ.
- În ce priveşte soluţia dată asupra perimării, aceasta este eronată întrucât în reglementarea Legii nr. 10/2001 opera de drept suspendarea judecăţilor, independent de voinţa părţilor, astfel încât să nu poată interveni perimarea.
Examinând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:
- În speţă, calea de atac a recursului exercitat la 18 mai 2010 a vizat o decizie pronunţată la 17 septembrie 2007 în materia perimării, având aşadar termen de recurs de 5 zile de la pronunţate.
Prevalându-se de dispoziţiile art. 103 C. proc. civ. şi solicitând repunerea în termenul declarării căii de atac, recurenţii susţin că au luat cunoştinţă de hotărâre abia la 13 mai 2010, când a fost emisă somaţia de evacuare de către executorul judecătoresc; că, anterior, în anul 2007 când a fost pronunţată Decizia atacată, autorul lor a fost bolnav, decedând de altminteri, în ianuarie 2009.
Pentru a fi incident însă, textul de lege menţionat, partea trebuie să demonstreze că a fost împiedicată să acţioneze dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, asimilabilă forţei majore, care nu i-a permis să îndeplinească actul de procedură înăuntrul termenului defipt delege.
Faptul că la momentul pronunţării deciziei asupra perimării pârâţii ar fi avut adresa la un alt domiciliu la care nu au fost citaţi – întrucât celelalte părţi din proces nu au comunicat instanţei această împrejurare, deşi aveau cunoştinţă de ea – nu este de natură să deplaseze momentul de la care începe să curgă termenul de exercitare a căii de atac.
Conform art. 98 C. proc. civ., schimbarea domiciliului unei din părţi pe parcursul desfăşurării judecăţii, trebuie să fie adusă de aceasta la cunoştinţa instanţei, sub pedeapsa neluării ei în seamă, iar părţii potrivnice trebuie adusă la cunoştinţă cu scrisoare recomandată.
De aceea, recurenţii nu se pot prevala de propria culpă pentru a susţine că hotărârea a fost pronunţată în condiţii neprocedurale, fiind lovită de nulitate şi că sunt încă în termen să invoce acest aspect, aproape la trei ani de la adoptarea soluţiei.
În ce priveşte starea de boală a autorului lor, care a debutat în toamna anului 2007, în ianuarie 2009 acesta decedând, deşi în mod evident este relevată o împrejurare obiectivă de împiedicare, ea nu este suficientă pentru a opera o repunere în termen şi a se considera recursul exercitat în condiţii procedurale.
Aceasta, întrucât potrivit art. 103 alin. (2) C. proc. civ., „actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării", în acelaşi termen urmând a fi arătate şi motivele împiedicării.
Or, în condiţiile în care certificatul de moştenitor de pe urma autorului decedat D.I. a fost eliberat la 15 iunie 2009, recurenţii nu pot pretinde că încetarea împiedicării datorate stării de boală a autorului, parte în proces, ar fi avut loc la aproximativ 1 an de zile de la eliberarea certificatului de moştenitor de pe urma acestuia, sub motiv că „nu au avut cunoştinţă de schimbarea situaţiei juridice a imobilului".
Comunicarea somaţiei de evacuare de către executorul judecătoresc nu marchează momentul la care a încetat împiedicarea pentru că abia atunci recurenţii ar fi fost în situaţia de a afla rezultatul procesului.
Hotărârea dată asupra perimării nu este supusă comunicării pentru a se aprecia că somaţia de executare îndeplineşte şi funcţia de comunicare a hotărârii [art. 284 alin. (2) C. proc. civ.].
În realitate, prevalându-se de propria culpă (necomunicarea schimbării domiciliului, necunoaşterea situaţiei juridice a imobilului), recurenţii invocă aspecte ce nu pot fi asimilate unor împrejurări mai presus de voinţa lor, pentru a repune în discuţie, pe calea recursului, o hotărâre pronunţată în urmă cu aproape 3 ani.
Stabilind că neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termen legal atrage decăderea, legiuitorul a avut în vedere asigurarea stabilităţii circuitului juridic, nepermiţând repunerea în discuţie a unor situaţii definitive prin îndeplinirea termenelor procedurale decât pentru motive asimilabile forţei majore, mai presus de voinţa părţii [art. 103 alin. (1) C. proc. civ.].
Chiar şi în prezenţa unor asemenea motive, ele trebuie valorificate prin invocarea lor în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării [art. 103 alin. (2) C. proc. civ.].
În speţă, conform considerentelor prezentate anterior, recurenţii nu îndeplinesc exigenţele art. 103 C. proc. civ., pentru a obţine repunerea în termenul de exercitare a recursului.
În consecinţă, ca efect al respingerii cererii de repunere în termen, va fi respins recursul ca tardiv declarat.
Conform art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată către intimata G., constând în onorariu de avocat, diminuat (de la suma de 1500 lei) faţă de complexitatea cauzei şi prestaţia profesională impusă de aceasta avocatului intimatei-reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termenul de recurs.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâţii D.G., D.D. şi O.A. împotriva deciziei nr. 287/C din 17 septembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe recurenţii-pârâţi la 500 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimata-reclamantă G.H.T.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1281/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1242/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
