ICCJ. Decizia nr. 1443/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1443/2011
Dosar nr. 328/1/2001
Şedinţa publică din 18 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 814 din 21 decembrie 1998 pronunţată în dosarul nr. 3609/1998 Tribunalul Vâlcea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamantul P.D., ulterior decedat, acţiune preluată de soţia supravieţuitoare P.T.P., în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Băile Govora, SC G. Băile Govora, D.G.F.P. Vâlcea şi Muzeul judeţean Vâlcea, având ca obiect revendicarea terenului în suprafaţă de 297 mp şi a construcţiei aflate pe acesta, situat în oraşul Băile Govora, judeţul Vâlcea.
Prin Decizia civilă nr. 80/A din 12 iulie 2000 pronunţată în dosarul nr. A/1344/2000, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta P.C.P.
Împotriva deciziei respective, la data de 8 august 2000, a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe, care să fie schimbată în tot, în sensul admiterii acţiunii civile în revendicare, aşa cum a fost formulată.
Intimata-pârâtă Primăria oraşului Băile Govora a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă, învederând şi faptul că aceasta a solicitat restituirea în natură a aceluiaşi imobil şi în baza Legii speciale nr. 10/2001, conform notificării transmisă şi înregistrată prin executor judecătoresc, sub nr. 3561 din 26 iunie 2001.
Prin încheierea din 28 septembrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a suspendat, la cererea recurentei-reclamante, recursul declarat de aceasta în temeiul dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora persoana îndreptăţită poate alege calea acestei legi, renunţând la judecarea cauzei pe dreptul comun sau solicitând suspendarea acesteia.
Măsura suspendării a fost menţinută de către instanţa supremă prin încheierea din 23 mai 2003.
Ulterior, pe data de 31 ianuarie 2006, intimatul-pârât Muzeul Judeţean Vâlcea a depus la dosar note de şedinţă prin care a solicitat menţinerea suspendării cauzei, întrucât în baza procedurii speciale a Legii nr. 10/2001 a soluţionat notificarea formulată de reclamant având ca obiect restituirea aceluiaşi imobil, emiţându-se Dispoziţia din 22 ianuarie 2004 prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, dispoziţie contestată în instanţă, pronunţându-se sentinţa civilă nr. 945 din 8 noiembrie 2004 a Tribunalului Vâlcea care a dispus restituirea în natură a imobilului şi, anulând Decizia respectivă, în prezent Consiliul judeţean Vâlcea declarând recurs împotriva hotărârii respective, cât şi împotriva deciziei nr. 153/A din 25 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti.
Măsura suspendării a fost menţinută prin încheierea din 3 februarie 2006, iar, ulterior, intimatului-pârât Muzeul judeţean Vâlcea a solicitat să se constate perimarea de drept a cauzei, întrucât sentinţa civilă nr. 945 din 8 decembrie 2004 a Tribunalului Vâlcea a rămas definitivă prin Decizia Curţii de Apel Piteşti nr. 153/A din 22 martie 2005 şi irevocabilă prin Decizia nr. 3069 din 23 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât, restituirea imobilului ce face obiectul acţiunii civile în revendicare a fost obţinută de recurenta-reclamantă prin procedura specială a Legii nr. 10/2001.
Susţine că se impune perimarea cauzei, întrucât, de la data pronunţării deciziei instanţei de recurs în procedura specială a Legii nr. 10/2001 şi până în prezent, cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an de zile.
Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecăţii recursului pe temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, măsură dispusă la termenul din 3 februarie 2006 şi după pronunţarea deciziei civile nr. 3069 din 23 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, şi prin care recurentei-reclamante i s-a restituit acelaşi imobil, pe calea procedurii speciale a Legii nr. 10/2001. Părţile au lăsat să treacă un interval de timp de un an, fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii recursului.
Prin urmare, în cauză, termenul de un an de zile prevăzut de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a început să curgă în cauză de la data pronunţării deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nominalizată mai sus, părţile având obligaţia în toată această perioadă de timp să învedereze instanţei că imobilul ce face obiectul litigiului a fost obţinut de către reclamantă pe calea procedurii speciale a Legii nr. 10/2001.
Cum, după această perioadă, niciuna dintre părţi nu a solicitat reluarea judecăţii, avându-se în vedere hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză, se constată că se impune măsura perimării recursului.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept şi că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamanta P.T.P. împotriva deciziei civile nr. 80/A din 12 iulie 2000 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1442/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1390/2011. Civil. Drepturi băneşti.... → |
|---|
