ICCJ. Decizia nr. 1590/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs

Decizii civile ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1590/2011

Dosar nr. 32980/3/2006

Şedinţa publică din 22 februarie 2011

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă;

Prin sentinţa civilă nr. 1752 din 22 noiembrie 2001 pronunţată în dosarul nr. 6243/2000 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a disjuns cererile de intervenţie formulate de reclamanţii I.E., I.V., V.N., T.E., T.D., M.E., V.I., G.J., M.V., I.C., I.M., I.A., I.M.G., D.E., M.B.M., C.I. şi I.C. de acţiunea introductivă, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC L.F.M. SA în contradictoriu cu pârâtele Primăria comunei Bragadiru, Primăria comuna Gruiu, Primăria comunei Chiajna, Primăria comunei Chitila şi Prefectura judeţului Ilfov, ca inadmisibilă.

În urma disjungerii a fost format la data de 20 ianuarie 2003 dosarul nr. 395/2003 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1664 din 13 decembrie 2007 a respins acţiunea formulată de reclamanţi, ca nefondată, reţinându-se următoarea motivaţie.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 12862 din 19 septembrie 1909 de Grefa Tribunalului Ilfov numiţii G.I., I.P.J. şi S.T.D. au vândut lui M.I. şi P.I.V. „un loc la câmp în suprafaţă de 465 mp", cu vecinătăţile arătate în act.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 12864 din 19 decembrie 1909 de Grefa Tribunalului Ilfov şi transcris sub nr. 765/1910, numitul P.T.A. a vândut lui M.I. şi P.I.V. „un loc la câmp situat în com. Chiajna, judeţ Ilfov, în suprafaţă de 811 mp", cu vecinătăţile arătate în act.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 30315 din 16 decembrie 1924 de Grefa Tribunalului Ilfov şi transcris sub nr. 15431/1924, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor a vândut lui I.M. şi P.V. „un teren în întindere de 5000 mp situat în com. Chiajna, judeţ Ilfov", cu vecinătăţile arătate în act.

Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2916 din 13 martie 1910 de Grefa Tribunalului Ilfov şi transcris sub nr. 1900/1910, I.V.R. a vândut lui M.I. şi P.I. un teren în suprafaţă de 5000 mp situat în com. Chiajna, judeţ Ilfov", cu vecinătăţile arătate în act.

Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 187 din 12 aprilie 1912 de Grefa Tribunalului Ilfov, judeţ Ilfov şi transcris sub nr. 4043/1912, numiţii I.V., H.R.N. au vândut lui P.I. „un teren în suprafaţă de 25 ari", cu vecinătăţile arătate în act.

În legătură cu acest din urmă înscris (nr. 187 din 12 aprilie 1912), expertul desemnat de instanţă a arătat că nu poate fi luat în calcul la identificarea suprafeţei de revendicate în prezenta cauză, deoarece are ca vecini la E satul Giuleşti iar la V râul Dâmboviţa, astfel că acest teren nu poate fi amplasat lângă terenul revendicat în prezenta cauză.

Pe baza titlurilor de proprietate depuse de reclamanţi la dosar, respectiv: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 12862 din 19 septembrie 1909; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 12864 din 19 decembrie 1909; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 30315 din 16 decembrie 1924; actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2916 din 13 martie 1910 şi a actului de notorietate datat 01 decembrie 1924 autentificat sub nr. 28934 din 04 decembrie 1924 de Grefa Tribunalului Ilfov; precum şi a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr. 1964 emis de Ministerul Agriculturii depus de pârâta SC L.F.M. SA, expertul desemnat de instanţă a identificat terenul revendicat ca fiind în suprafaţă de 11276 mp, situat în com. Chiajna, judeţ Ilfov, pe care l-a individualizat conform schiţei aflate la fila 102 din dosar, ca fiind în mod cert în incinta SC L.F.M. SA, având destinaţia de depozit de ambalaje, conform raportului de expertiză nr. 6135/2007 şi a răspunsului la obiecţiuni.

Din înscrisurile aflate la dosar instanţa a mai reţinut că, prin contractul de societate în nume colectiv autentificat sub nr. 9611/1924 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat, autorii reclamanţilor - M.I. zis I. şi P.I. zis V. - au pus în comun părţile lor indivize din dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren de 5000 mp, dobândită conform contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 12862/1909, nr. 12864/1909 şi nr. 2916/1910, situată în comuna Chiajna, judeţ Ilfov, pentru a constitui o societate în nume colectiv cu sediul în comuna Chiajna, judeţ Ilfov şi cu denumirea: M.I.I.V.

Conform pct. 5 din acest contract, aportul imobiliar constând în dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 5000 mp trece, de la data autentificării actului, în exclusivă proprietate şi posesie a societăţii astfel constituite.

Prin notificarea nr. 352 din 24 octombrie 2001 moştenitorii numiţilor M.I. şi P.I.V. au solicitat Primăriei comunei Chiajna restituirea în natură a unui imobil compus din 21.924 mp intravilan situat în comuna Chiajna şi din moară (clădiri şi anexe); în legătură cu care au arătat că au fost proprietatea autorilor lor şi că au fost preluate în mod abuziv de Statul Român prin procesul-verbal de predare-primire nr. 1347 din 26 iunie 1948 - fila 139, dosar 6243/2000.

Procesul-verbal nr. 1347/1948 cuprinde un inventar al bunurilor care au fost preluate de către stat prin naţionalizare - fila 11, dosar 395/2003, vol. I.

Prin Dispoziţia nr. 8 din 24 ianuarie 2003 emisă de Primăria Chiajna în baza Legii nr. 10/2001, s-a dispus restituirea în natură a terenului (conform rectificării semnate şi ştampilate - fila 106 şi 315, 316 din dosar 395/2003, vol. I) din comuna Chiajna, judeţ Ilfov, în suprafaţă de 1041 mp, aflat în administrarea Consiliului Local Chiajna, şi a construcţiilor aferente acestuia. În procesul-verbal de punere în posesie nr. 3419 din 22 iulie 2002, semnat de V.N. şi I.G. din partea notificatorilor, s-a consemnat faptul că terenul pentru care a fost formulată notificarea a fost restituit moştenitorilor foştilor proprietari.

Cu privire la terenul în suprafaţă de 21.924 mp situat în Chiajna, prin adresa nr. 6541 din 22 octombrie 2004 Primăria Chiajna a comunicat reclamanţilor că acesta se află în posesia I.L.F. Militari.

Din actele aflate la dosar se mai reţine că, prin Protocolul încheiat în 09 august 1983 între I.C.R.A. Bucureşti şi I.L.F. Militari şi prin Ordinul nr. 11T din 18 februarie 1984 emis de Ministerul Comerţului Interior, terenul în suprafaţă de 21.100 mp situat în comuna Chiajna, aflat în administrarea I.C.R.A. Bucureşti, se transmite în administrarea întreprinderii pentru L.F.M. Bucureşti.

În baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi HG nr. 834/1991 a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 1964 asupra terenului în suprafaţă de 21.924 mp situat în comuna Chiajna, în favoarea pârâtei SC L.F.M. SA, care a intabulat dreptul de proprietate conform încheierii din data de 11 iulie 2000 emisă de Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Buftea.

Prin promovarea acţiunii reclamanţii, în calitate de moştenitori ai foştilor proprietari M.I. zis I. şi P.I. zis V., au urmărit ca prin intermediul comparării titlurilor de proprietate produse de părţi, să se dea preferinţă titlului autorilor lor faţă de cel al pârâtelor, şi obligarea pârâtelor să le lase terenul în suprafaţă de 21.924 mp în deplină proprietate şi liniştită posesie.

Instanţa a reţinut că o suprafaţă de 5000 mp din totalul terenului deţinut în proprietate de autorii reclamanţilor a constituit aport în natură pentru constituirea unei societăţi în nume colectiv de către cei doi asociaţi - M.I. zis I. şi P.I. zis V., conform contractului de societate în nume colectiv autentificat sub nr. 9611/1924 de Tribunalul Ilfov, secţia Notariat.

Din examinarea clauzelor acestui contract, instanţa a reţinut că el cuprinde cele 3 elemente specifice oricărui contract de societate care stă la baza constituirii unei societăţi comerciale: aporturile asociaţilor (pct. 4.a şi pct. 5 din contract); intenţia de a exercita în comun o activitate comercială (pct. 1 şi 6) şi împărţirea beneficilor (pct. 15 şi 16).

Potrivit pct. 5 din contractul de societate, cei doi asociaţi au decis să aducă fiecare aporturi în natură, constând în transmiterea către societate a dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 5000 mp, dobândit de aceştia cu contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 12862/1909, nr. 12864/1909 şi nr. 2916/1910, situat în comuna Chiajna, judeţ Ilfov.

Având în vedere convenţia celor doi asociaţi de a transfera dreptul de proprietate asupra acestei suprafeţe de teren, instanţa constată că terenul în suprafaţă de 5000 mp situat în comuna Chiajna, judeţ Ilfov, ce a fost dobândit de autorii reclamanţilor potrivit celor 3 contracte de vânzare-cumpărare enumerate mai sus, acte pe care reclamanţii îşi întemeiază cererea în revendicare, a intrat în patrimoniul SC M.I.I.V., asociaţii M.I. zis I. şi P.I. zis V. nemaiavând vreun drept de proprietate asupra lui.

Din convenţia părţilor, aşa cum a fost materializată la pct. 17, 18 şi 19 din contractul de societate, instanţa a mai reţinut că, în caz de încetare a societăţii dintr-o cauză legală sau contractuală, asociatul nu are dreptul la restituirea bunului, ci la valoarea lui, împărţită în părţi sociale. De asemenea, în cazul decesului unuia dintre asociaţi, asociaţii au stabilit că societatea plăteşte partea ce i se cuvine acestuia către moştenitori (pct. 17 din contract).

Pentru aceste considerente, constatând din convenţia celor doi asociaţi M.I. zis I. şi P.I. zis V., autorii reclamanţilor, dedusă din contractul de societate în nume colectiv autentificat sub nr. 9611/1924 de Grefa Tribunalului Ilfov, că aceştia au decis transferul dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 5000 mp către societatea nou constituită, teren aflat în prezent în posesia pârâtei SC L.F.M. SA, conform concluziilor raportului de expertiză nr. 6135/2007 şi a răspunsului la obiecţiuni, că nu este îndeplinită cerinţa esenţială pentru admiterea unei acţiuni în revendicare, ca reclamantul, care solicită recunoaşterea dreptului său de proprietate şi obligarea celui care îl deţine fără drept de a i-l restitui, să dovedească calitatea de titular actual al dreptului de proprietate, tribunalul a constatat că, în privinţa acestei suprafeţe de teren, cererea de revendicare este neîntemeiată.

La acest punct, tribunalul a mai avut în vedere şi cele reţinute în literatura juridică, în sensul că, în cazul când aportul în natură are ca obiect un bun imobil sau un bun mobil corporal, raporturile dintre asociat şi societate sunt raporturi juridice asemănătoare celor dintre vânzător şi cumpărător.

Cu privire la restul suprafeţei de teren revendicate de moştenitorii foştilor proprietari M.I. zis I. şi P.I. zis V., tribunalul a constatat de asemenea că cererea de revendicare este neîntemeiată, pentru următoarele considerente.

Suprafaţa de teren revendicată de reclamanţi, de 1700 mp, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 187 din 12 aprilie 1912 de Tribunalul Ilfov, secţia Notariat, a fost amplasată de expertul topograf în altă localitate (satul Giuleşti), nefiind în posesia niciunuia dintre pârâţi, astfel încât acţiunea în revendicare a acestei porţiuni de teren este evident nefondată.

Cu privire la suprafaţa de teren revendicată de reclamanţi, de 500 mp, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 30315 din 16 decembrie 1924 de Tribunalul Ilfov, secţia Notariat, prin expertiză topografică efectuată în cauză s-a concluzionat că o suprafaţă de 3333 mp din totalul suprafeţei de 50000 se află în posesia pârâtei SC L.F.M. SA şi se găsesc în perimetrul terenul deţinut de pârâtă în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate depus la dosar şi avut în vedere de expert la pronunţarea concluziilor tehnice.

Pentru a proceda la compararea titlurilor de proprietate exhibate de părţi, tribunalul a analizat cu prioritate valabilitatea titlului statului.

Pentru acest demers, instanţa a reţinut că, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului „în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei şi a tratatelor internaţionale la care România era parte".

Art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevede că, dacă bunul a fost preluat fără un titlu valabil de către stat, fostul proprietar care a pierdut posesia poate să-l revendice, iar alin. (3) a recunoscut competenţa instanţelor de a verifica valabilitatea titlului.

În speţa de faţă, reclamanţii au solicitat să se constate că terenul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu, susţinând că terenul împreună cu moara au fost preluate de stat în data de 26 iunie 1948, conform procesului-verbal nr. 1347 din 26 iunie 1948.

Din actele aflate la dosar instanţa a reţinut din adresa nr. 6412 din 18 iulie 2002 că Primăria Comunei Chiajna a certificat faptul că moara ce a fost situată în comuna Chiajna a fost naţionalizată; că Ministerul Agriculturii Alimentaţiei şi Pădurilor a comunicat reclamantului V.N. adresa nr. 203200 din 29 noiembrie 2002 din care rezultă că nu deţine date cu privire la procedura de naţionalizare a imobilului în litigiu şi că reclamanţii au depus la dosar procesul-verbal nr. 1347 din 26 iunie 1948.

Din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză instanţa a reţinut că Moara Ilfov, împreună cu utilajele, construcţiile şi terenul aferent, a fost naţionalizată, situaţie care rezultă din procesul-verbal nr. 1347 din 26 iunie 1948.

Actul normativ cu incidenţă asupra naţionalizării este Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, neabrogat în prezent.

Din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 rezultă că statul are titlul valabil dacă naţionalizarea în baza Legii nr. 119/1948 s-a făcut cu respectarea acestei legi, şi nu are titlu valabil dacă nu s-au respectat dispoziţiile acestei legi; fiind instituită prezumţia potrivit căreia preluările de imobile efectuate în baza Legii nr. 119/1948 au fost făcute cu titlu valabil.

Probele administrate de reclamanţi nu au fost în măsură să înlăture această prezumţie legală relativă, motiv pentru care instanţa a aplicat prezumţia că bunul a intrat în domeniul public sau privat al statului în mod abuziv, cu titlu, conform art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Comparând cele două titluri opuse de reclamanţi, în calitate de moştenitori ai defuncţilor M.I. zis I. şi P.I. zis V. şi de pârâta SC L.F.M. SA, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit art. 644 şi art. 645 C. civ, legea este unul dintre modurile originale de dobândire a proprietăţii.

Din titlul de proprietate exhibat de pârâta SC L.F.M.SA, a rezultat că terenul în suprafaţă de 21.924 mp revendicat de reclamanţi este proprietatea pârâtei, în baza Legii nr. 15/1990, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 1964 din 14 martie 2000.

Regimul juridic al bunurilor din patrimoniul societăţilor comerciale este guvernat de dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, potrivit cărora aceste bunuri sunt proprietatea societăţii comerciale în al cărui patrimoniu se află.

Prin adoptarea Legii nr. 15/1990 fostele unităţi economice de stat s-au reorganizat ca regii autonome sau societăţi comerciale. Potrivit art. 20 alin. (2) din acest act normativ, imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul societăţii comerciale L.F.M.SA, prin efectul legii.

Instanţa nu a fost investită să analizeze şi legalitatea procedurii reglementate de acest act normativ pentru constituirea dreptului de proprietate, astfel încât a reţinut că terenul în litigiu, menţionat în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, a intrat în patrimoniul pârâtei SC L.F.M.SA, cu respectarea prevederilor Legii nr. 15/1990.

Instanţa a mai avut în vedere faptul că, deşi dreptul de proprietate este perpetuu, el se poate transmite în modurile prevăzute de art. 644, art. 645 C. civ, continuând să existe în patrimoniul celui ce îl dobândeşte.

Cum acest act normativ (Legea nr. 15/1990) reprezintă o formă de dobândire a dreptului de proprietate reglementată de art. 645 C. civ, rezultă că dreptul de proprietate al reclamanţilor a ieşit din patrimoniul lor la data intrării acestuia în patrimoniul pârâtei SC L.F.M. SA.

Prin urmare, din perspectiva art. 480 C. civ. şi a faptului că într-o acţiune în revendicare calitatea de reclamant trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului de proprietate, instanţa a reţinut că reclamanţii, ca moştenitori ai foştilor proprietari M.I. şi P.I.V., nu mai au un drept de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 5000 mp (conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 30315 din 15 decembrie 1924), din măsurători 3333 mp (conform expertizei tehnice topografice), pe care expertiza l-a plasat în posesia pârâtei SC L.F.M. SA, în prezent în proprietatea acesteia, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în baza Legii nr. 15/1990.

Analizând cererea de revendicare a terenului în suprafaţă totală de 11.276 mp aflat în posesia pârâtei SC L.F.M. SA şi în lumina art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 CEDO, ce instituie un control internaţional al modului în care autorităţile naţionale ale statelor semnatare ale Convenţiei asigură respectarea exerciţiului dreptului de proprietate, instanţa a reţinut că potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului reclamanţii nu au un „bun", în condiţiile în care printr-o hotărâre judecătorească a instanţelor interne nu s-a statuat asupra intrării nevalabile al bunului în patrimoniul statului. La fel, în cauza Aurelia Constandache împotriva României nr. 1133/2004 din 11 iunie 2002, Curtea a constatat că „nu este garantată de Convenţie speranţa redobândirii unui drept de proprietate care nu a mai fost exercitat de multă vreme".

Cu privire la restul suprafeţei de teren revendicate, cu privire la care reclamanţii afirmă că se află în proprietatea pârâtei Primăria comunei Chiajna, (în cadrul dezbaterilor asupra fondului, reclamanţii I.E. şi I.V., prin avocat, au precizat suprafaţa de 1700 mp), instanţa a respins acţiunea în revendicare, pe considerentul că, pentru suprafaţa de teren aflată în administrarea sa, pârâta a dispus restituirea în natură conform Dispoziţiei nr. 8 din 24 ianuarie 2003, ca urmare a notificărilor nr. 352/2001 înregistrată sub nr. 6412/2001 şi nr. 469/2001 înregistrată sub nr. 6917/2001, prin care moştenitorii defuncţilor M.I. (zis I. ) şi P.I.V. (zis V.) au solicitat restituirea în natură a imobilului şi construcţiilor aferente situate în str comuna Chiajna, judeţ Ilfov, teren asupra căruia au fost puşi în posesie conform procesului-verbal nr. 3419 din 22 iulie 2002 întocmit de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei comunei Chiajna, semnat din partea foştilor proprietari de reclamanţii V.N. şi I..

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 422A din 29 mai 2008 a respins ca nefondate apelul declarat de reclamanţi împotriva sus-menţionatei sentinţe, cu următoarea motivare:

Prin promovarea acţiunii, reclamanţii în calitate de moştenitori ai foştilor proprietari M.I.I. şi P.I. zis V., urmăresc ca prin intermediul comparării titlurilor de proprietate produse de părţi, să se c preferinţă titlului autorilor lor faţă de cel al pârâtelor, şi obliga pârâtelor să le lase terenul în suprafaţă de 21.924 mp în deplină proprietate şi liniştită posesie.

În primul rând, instanţa a reţinut că o suprafaţă de 5000 mp din totalul terenului deţinut în proprietate de autorii reclamanţilor a constituit aport în natură pentru constituirea unei societăţi în nume colectiv de către cei doi asociaţi - M.I. zis I. şi P.I. zis V., conform contractului societate în nume colectiv autentificat sub nr. 9611/1924 Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat.

Din examinarea clauzelor acestui contract, s-a reţinut că acesta cuprinde cele 3 elemente specifice oricărui contract de societate care stă la baza constituirii unei societăţi comerciale: aporturile asociaţilor (pct. 4.a şi pct. 5 din contract); intenţia de a exercita în comun o activitate comercială (pct. 1 şi 6) şi împărţirea beneficilor (pct. 15 şi 16).

Având în vedere convenţia celor doi asociaţi de a transfera dreptul de proprietate asupra acestei suprafeţe de teren, instanţa a constatat că terenul în suprafaţă de 5000 mp situat în comuna Chiajna, judeţul Ilfov, ce a fost dobândit de autorii reclamanţilor potrivit celor 3 contracte de vânzare-cumpărare enumerate mai sus, acte pe care reclamanţii îşi întemeiază cererea în revendicare, a intrat în patrimoniul societăţii comerciale M.I.I.V., asociaţii M.I. zis I. şi P.I. zis V. nemaiavând vreun drept de proprietate asupra lui.

Constatând din convenţia celor doi asociaţi M.I. zis I. şi P.I. zis V., autorii reclamanţilor, dedusă din contractul de societate în nume colectiv autentificat sub nr. 9611/1924 de Grefa Tribunalului Ilfov, că aceştia au decis transferul dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 5000 mp către societatea nou constituită, teren aflat în prezent în posesia pârâtei SC L.F.M. SA, conform concluziilor raportului de expertiză nr. 6135/2007 şi a răspunsului la obiecţiuni, că nu este îndeplinită cerinţa esenţială pentru admiterea unei acţiuni în revendicare, ca reclamantul, care solicită recunoaşterea dreptului său de proprietate şi obligarea celui care îl deţine fără drept de a-l restitui, să dovedească calitatea de titular actual al dreptului de proprietate, se constată că, în privinţa acestei suprafeţe de teren, cererea de revendicare este neîntemeiată.

La acest punct, se mai au în vedere şi cele reţinute în literatura juridică, în sensul că, în cazul când aportul în natură are a obiect un bun imobil sau un bun mobil corporal, raporturile dintre asociat şi societate sunt raporturi juridice asemănătoare celor dintre vânzător şi cumpărător.

Cu privire la restul suprafeţei de teren revendicate de moştenitorii foştilor proprietari M.I. zis I. şi P.I. zis V., s-a constatat, de asemenea, că cererea de revendicare este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Suprafaţa de teren revendicată de reclamanţi, de 1700 mp, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 187 din 12 aprilie 1912 de Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat, a fost amplasată de expertul topograf în altă localitate (satul Giuleşti), nefiind în posesia niciunuia dintre pârâţi, astfel încât acţiunea în revendicare a acestei porţiuni de teren este evident nefondată.

Cu privire la suprafaţa de teren revendicată de reclamanţi, de 5000 mp, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 30315 din 16 decembrie 1924 de Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat, prin expertiza topografică efectuată în cauză s-a concluzionat că o suprafaţă de 3333 mp din totalul suprafeţei de 50000 se află în posesia pârâtei SC L.F.M. SA şi se găsesc în perimetrul terenul deţinut de pârâtă în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate depus la dosar şi avut în vedere de expert la pronunţarea concluziilor tehnice.

Pentru a proceda la compararea titlurilor de proprietate exhibate de părţi, s-a făcut o analiza prioritară a valabilităţii titlului statului.

Pentru acest demers, instanţa a reţinut că, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ - teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului "în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei şi a tratatelor internaţionale la care România era parte".

Reclamanţii au solicitat să se constate că terenul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu, susţinând că terenul împreună cu moara au fost preluate de stat în data de 26 iunie 1948, conform procesului-verbal nr. 1347 din 26 iunie 1948.

Din actele aflate la dosar instanţa a reţinut că din adresa nr.6412/18 iulie 2002 Primăria Comunei Chiajna a certificat faptul că moara ce a fost situată în comuna Chiajna a fost naţionalizată; că Ministerul Agriculturii Alimentaţiei şi Pădurilor a comunicat reclamantului V.N. adresa nr. 203200 din 29 noiembrie 2002 din care rezultă că nu deţine date cu privire la procedura de naţionalizare a imobilului în litigiu şi că reclamanţii au depus la dosar procesul-verbal nr. 1347 din 26 iunie 1948.

Din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză instanţa a reţinut că Moara Ilfov, împreună cu utilajele, construcţiile terenul aferent, a fost naţionalizată, situaţie care rezultă din procesul-verbal nr. 1347 din 26 iunie 1948.

Din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 rezultă că statul are titlul valabil dacă naţionalizarea în baza Legii nr. 19/1948 s-a făcut cu respectarea acestei legi, şi nu are titlu valabil dacă nu s-au respectat dispoziţiile acestei legi; fiind instituită prezumţia potrivit căreia preluările de imobile efectuate în baza Legii nr. 119/1948 au fost făcute cu titlu valabil.

Comparând cele două titluri opuse de reclamanţi, în calitate de moştenitori ai defuncţilor M.I. zis I. şi P.I. zis V. şi de pârâta SC L.F.M. SA, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit art. 644 şi art. 645 C. civ., legea este unul dintre nodurile originale de dobândire a proprietăţii.

Din titlul de proprietate exhibat de pârâta SC L.F.M. SA, rezultă că terenul în suprafaţă de 21.924 mp revendicat de reclamanţi este proprietatea pârâtei, în baza Legii nr. 15/1990, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 1964 din 14 martie 2000.

Prin adoptarea Legii nr. 15/1990 fostele unităţi economice de stat s-au reorganizat ca regii autonome sau societăţi comerciale. Potrivit art. 20 alin. (2)din acest act normativ, imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul societăţii comerciale L.F.M. SA, prin efectul legii:

Instanţa nu a fost investită să analizeze şi legalitatea procedurii reglementate de acest act normativ pentru constituirea dreptului de proprietate, astfel încât va reţine că terenul în litigii menţionat în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, intrat în patrimoniul pârâtei SC L.F.M. SA, cu respectarea prevederilor Legii nr. 15/1990.

Instanţa a mai avut în vedere faptul că, deşi dreptul de proprietate este perpetuu, el se poate transmite în modurile prevăzute de art. 644, art. 645 C. civ., continuând să existe în patrimoniul celui ce îl dobândeşte.

Cum acest act normativ (Legea nr. 15/1990) reprezintă formă de dobândire a dreptului de proprietate reglementată de art. 645 C. civ., rezultă că dreptul de proprietate al reclamanţilor ieşit din patrimoniul lor la data intrării acestuia în patrimoniul pârâte SC L.F.M. SA.

Prin urmare, din perspectiva art. 480 C. civ. şi a faptului că într-o acţiune în revendicare calitatea de reclamant trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului de proprietate instanţa a reţinut că reclamanţii, ca moştenitori ai foştilor proprietari M.I. şi P.I.V., nu mai au un drept de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 5000 mp (conform actului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 30315 din 15 decembrie 1924), din măsurători 3333 mp (conform expertizei tehnice topografice), pe care expertiza l-a plasat în posesia pârâtei SC L.F.M. SA, în prezent în proprietatea acesteia conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în baza Legii nr. 15/1990.

Analizând cererea de revendicare a terenului în suprafaţă totală de 11.276 mp aflat în posesia pârâtei SC L.F.M. SA şi în lumina art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 CEDO ce instituie un control internaţional al modului în care autorităţii naţionale ale statelor semnatare ale Convenţiei asigură respectarea exerciţiului dreptului de proprietate, se reţine că potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, reclamanţii nu au un "bun", în condiţiile în care printr-o hotărâre judecătorească a instanţelor interne nu s-a statuat asupra intrării nevalabile a bunului în patrimoniul statului. La fel, în cauza Aurelia Constandache împotriva României nr. 1133/20C din 11 iunie 2002, Curtea a constatat că "nu este garantată de Convenţie speranţa redobândirii unui drept de proprietate care nu a mai fost exercitat de multă vreme".

Cu privire la restul suprafeţei de teren revendicate, cu privire la care reclamanţii au afirmat că se află în proprietatea pârâtei Primăria comunei Chiajna, (în cadrul dezbaterilor asupra fondului reclamanţii I.E. şi I.V., au precizat că suprafaţa de 1700 mp), instanţa a respins acţiunea în revendicare, pe considerentul că, pentru suprafaţa de teren aflată în administrarea sa, pârâta a dispus restituirea în natură conform dispoziţiei nr. 8 din 24 ianuarie 2003, ca urmare a notificărilor nr. 352/2001 înregistrată sub nr. 6412/2001 şi nr. 469/2001 înregistrată sub nr.6917/2001, prin care moştenitorii defuncţilor M.I. (zis I. ) şi P.I.V. (zis V.) au solicitat restituirea în natură a imobilului şi construcţiilor aferente situate în comuna Chiajna, judeţ Ilfov, teren asupra căruia au fost puşi în posesie conform procesului-verbal nr. 3419 din 22 iulie 2002 întocmit de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei comunei Chiajna, semnat din partea foştilor proprietari de reclamanţii V.N. şi I.G.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii prin două căi de atac, criticând-o din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel.

Atât instanţa de apel, cât şi prima instanţa au nesocotit flagrant atât dispoziţiile legale invocate, cit şi probele aflate la dosarul cauzei (trei rapoarte de expertiza care, toate, dovedeau temeinicia şi legalitatea acţiunii subsemnaţilor apelanţi-reclamanţi).

Referitor la terenul în suprafaţa de 5.000 mp pe care autorii noştri l-ar fi aportat la societatea comerciala « M.I.I.V. » se apreciază că instanţa a aplicat greşit legea, în speţă dispoziţiile Codului comercial şi prevederile contractului de societate în nume colectiv respectiv durata societăţii de 10 ani, până în data de 15 mai 1934, după aceasta data, efectuându-se lichidarea (art. 199 şi urm. C. com. din 1906) bunurile urmând sa revină în patrimoniul asociaţilor. în plus, prin procesul - verbal de predare preluare din 26 iunie 1948, autorii sunt trecuţi drept coproprietari ai bunurilor preluate abuziv.

Daca nu era lămurită cu privire la calitatea de titulari ai dreptului de proprietate a autorilor lor, instanţa - în virtutea rolului activ (art. 126 C. proc. civ. - putea să administreze probe suplimentare, în vederea aflării adevărului (aceasta deoarece, în realitate, instanţa, potrivit acestei motivări, nu trebuia să respingă cererea ca neîntemeiată, ci ca formulată de o persoană fără calitate procesul activă).

Pe cale de consecinţă, având în vedere că nu s-a făcut dovada prelungirii societăţii în nume colectiv, precum şi faptul că din adresele emise de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Arhivele Naţionale etc. nu rezulta că s-ar fi naţionalizat «Moara Ilfov T. şi V.», se apreciază că cererea este întemeiată, impunându-se a fi admisă.

Cu privite la suprafaţa de teren de 5.000 mp ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpătare autentificat sub nr. 30315 din 16 decembrie 1924 de Tribunalul Ilfov, secţia Notariat, s-a constatat că intimata SC L.F.M. SA deţine o suprafaţă de 3.333 mp în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

În mod eronat şi fără nici un fel de justificare, instanţa a reţinut faptul ca procesul - verbal nr. 1347 din 26 iunie 1948, ce reprezintă actul de preluate al statului, a fost întocmit în baza Legii nr. 119/1948.

Referitor la preluarea cu titlu valabil sau nevalabil de către statul roman în baza Legii nr. 119/1948 trebuia să se facă dovada că imobilul în cauză se încadra în sfera imobilelor ce făceau obiectul Legii nr. 119/1948 pentru a se putea considera că a fost preluat de stat cu titlu.

Intimata - pârâta SC L.F.M. SA nu a dobândit ope legis (adică în baza Legii nr. 15/1990) dreptul de proprietate, ci în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 1964 din 14 martie 2000.

Acesta este titlul de proprietate pe care pârâta îl opune recurenţilor în acţiunea în revendicare, certificat de atestare faţă de care, se invocă excepţia de nelegalitate, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, având în vedere ca a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 15/1990, HG nr. 834/1991, legislaţiei privatizării (Legea nr. 99/1999 etc), faţă de împrejurarea că această «trecere» s-a făcut în timpul soluţionării acţiunii de revendicare formulate în anul 1998.

Tot prin motivele de recurs se învederează că instanţa de apel nu a analizat motivele de apel invocate.

Excepţia de nelegalitate invocată prin motivele de recurs a fost soluţionată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, prin respingerea acesteia ca inadmisibilă, prin sentinţa civilă nr. 987 din 24 februarie 2010.

Înalta Curte, analizând Decizia prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor de drept invocate, va constata caracterul fondat al recursurilor pentru considerentele ce succed.

Nulitatea cererii de recurs prevăzută de art. 302¹ alin. (1) lit. c) C. proc. civ. este acoperită dacă dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.

În cauza de faţă, în ambele recursuri sunt invocate motivele prevăzute de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., aşa încât, chiar dacă numai unele dintre criticile formulate pot fi încadrate în acest motiv de nelegalitate, excepţia nulităţii recursului este nefondată.

Dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. privind obligaţia instanţei de judecată de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dispoziţii aplicarea şi în apel conform art. 298 C. proc. civ.

Din expunerea integrală a motivării hotărârilor adoptate de cele două instanţe de fond, rezultă că instanţa de apel a reiterat congruent motivarea primei instanţe şi argumentele în baza cărora aceasta şi-a întemeiat soluţia.

Această abordare, nu putea să o scutească de obligaţia de a examina concret criticile invocate în apel.

Instanţa de apel a omis să răspundă în concret motivelor de nelegalitate şi netemeinicie invocate, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi acoperită câtă vreme Decizia pronunţată în apel nu cuprinde niciun argument propriu specific căii devolutive de atac, reprezentând, aşa cum s-a arătat, doar „lipirea" motivării primei instanţe, deciziei din apel.

Înalta Curte, pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursurile şi va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIV.

ÎN NUMELE LEGI.

DECIDE

Respinge excepţia nulităţii recursurilor.

Admite recursurile declarate de reclamanţii I.E., I.V., V.N., T.E., T.D., M.E., V.I., G.J., M.V., I.C., I.M., I.A., I.M.G., D.E., M.B.M., C.I. şi I.C. împotriva deciziei nr. 422A din 29 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 1532/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond		ICCJ. Decizia nr. 1470/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond →

ICCJ. Decizia nr. 1590/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1590/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs