ICCJ. Decizia nr. 1543/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.1543/2011
Dosar nr. 2377/2/2010
Şedinţa publică din 22 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 6680 din 31 octombrie 2006, Primarul General al Municipiului Bucureşti, a respins notificarea formulată de C.R.M.E., vizând restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 204 mp situat în Bucureşti, sector 3, pentru lipsa calităţii de persoană îndreptăţită.
La 7 februarie 2007, succesoarea în drepturi a notificatoarei, A.E., a contestat această dispoziţie solicitând instanţei în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primarul General - să oblige pârâtul de a emite o nouă dispoziţie prin care să-i restituie - în natură imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea.
In motivarea cererii, contestatoarea a învederat instanţei că, din actele cauzei rezultă cu prisosinţă calitatea cedentei sale, C.R.M.E., de unică moştenitoare a foştilor proprietari ai imobilului aflat în litigiu.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti,secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 712 din 18 mai 2007, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi în consecinţă a respins acţiunea, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că, calitatea de persoană îndreptăţită la restituire în condiţiile Legii nr. 10/2001 trebuie apreciată atât în persoana cedentului cât şi a cesionarului, situaţie în care din actele şi lucrările dosarului trebuie să rezulte că petenta notificatoare este succesoarea în drepturi a proprietarului deposedat abuziv.
Or, reţine tribunalul, chiar dacă notificatoarea a făcut dovada faptului că este unica moştenitoare a soţilor C.S. şi S.C., care, la rândul lor sunt legatarii universali ai L.L., în cauză nu rezultă identitatea dintre aceasta din urmă (care a testat în favoarea soţilor C.) şi fostul proprietar al nemişcătorului, C.A., care a fost expropriată în baza Decretului nr. 130/1967.
Lipsa de identitate cu privire la numele şi prenumele proprietarului expropriat rezultă de altfel şi din adresele comunicate de Administraţia Financiară Sector 5 precum şi din cererile adresate acestei instituţii (filele 85 - 86 - dosar fond) referitoare la plata impozitului pe clădire, acte care nu sunt de natură să conducă la concluzia identităţii de persoană, identitatea domiciliului neputând suplini neconcordanţele semnalate.
Pe lângă faptul că, se mai arată, cerinţa calităţii de persoană îndreptăţită, în sensul art. 3 şi art. 4 din lege nu este îndeplinită în privinţa cedentului, nici cesionarul nu a făcut dovada că este titular al dreptului ce se urmăreşte a se valorifica prin notificare.
Astfel, aşa cum rezultă din contractul de cesiune de drepturi litigioase, obiectul cesiunii îl reprezintă dreptul litigios din dosarul nr. 10113/301/2006, ce are ca obiect o obligaţie de a face, respectiv dreptul de a se obţine o dispoziţie motivată de soluţionare a notificării, conform art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Ca atare, conchide instanţa fondului, obiectul cesiunii nu îl reprezintă dreptul de proprietate asupra imobilului notificat, ci subrogarea reclamantei în dreptul petentei notificatoare de a solicita emiterea dispoziţiei motivate de soluţionare a notificării.
Apelul formulat în cauză, de reclamanta A.E. a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia nr. 124 din 17 februarie 2009 a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că identitatea dintre C.A. (persoana înscrisă, la poziţia nr. 268 din Decretul de expropriere nr. 130/1967) şi L.L. (autoarea notificatoarei) este dovedită prin identitatea de domiciliu - adresă care se regăseşte în actul de preluare, în testamentul autentificat precum şi certificatul de deces al defunctei L.L., ca ultim domiciliu al acesteia.
De asemenea, la dosarul cauzei, există o cerere scrisă de mână, adresată Circumscripţiei financiare nr. 9, unde autoarea notificatoarei se identifică cu numele A.C.L., proprietara imobilului, precum şi o declaraţie autentificată la 1 februarie 2000, prin care R.M. şi B.M. confirmă faptul că acest imobil, compus din teren în suprafaţă de 204 mp şi construcţie, a aparţinut L.C., căsătorită L.
Toate aceste probe, coroborate, atestă faptul că L.L. şi C.A., sunt una şi aceeaşi persoană, proprietară a imobilului din Bucureşti sector 3 expropriat prin Decretul nr. 130/1967, a cărui restituire în natură, se solicită.
Tot astfel, conchide instanţa de apel, din conţinutul contractului de cesiune de drepturi litigioase, autentificat sub nr. 1645 din 5 iunie 2006 la BNP R.D., rezultă cu claritate că părţile au înţeles ca cesiunea să vizeze dreptul de proprietate asupra terenului în legătură cu care s-a formulat notificarea, situat în Bucureşti, sector 3, indiferent de modalitatea în care dreptul de proprietate ar fi fost recunoscut.
In rejudecare, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 1252 din 6 noiembrie 2009, a admis cererea şi anulând dispoziţia atacată a obligat pârâtul să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti, sector 3, teren în suprafaţă de 204 mp.
Pentru a decide astfel instanţa fondului a reţinut că reclamanta şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită în sensul prevederilor art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, se arată, C.S. şi S.C. au moştenit-o pe L.L., conform certificatului de moştenitor nr. 502/1978, emis de notariatul de Stat Sector 4, aceştia fiind moşteniţi la rândul lor de notificatoarea C.R.M.E., conform certificatelor de calitate de moştenitor nr. 3/2000 şi 76/2004, ambele emise de B.N.P. G.A.B.
Cum în anexa Decretului de expropriere nr. 130/1967, la poziţia 268, este trecută C.A., ca proprietar expropriat, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, persoana astfel individualizată in acest act normativ sau de autoritate fiind prezumată că a deţinut imobilul, sub nume de proprietar.
Cu privire la cererea de restituire în natură a imobilului, s-a reţinut că aceasta este justificată în condiţiile în care, terenul notificat este liber de construcţii, reţele de sistematizare sau edilitare.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, în esenţă cu aceeaşi motivare, prin Decizia nr. 275/A din 20 aprilie 2010 a respins ca nefondat apelul pârâtului.
In cauză, a declarat recurs în termen legal pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- instanţa a reţinut greşit că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate al cedentei în legătură cu imobilul în litigiu. Astfel probele administrate nu atestă identitatea dintre persoana ce apare în actul de expropriere (C.A.) şi testatoarea L.L.;
- nu s-a dovedit preluarea abuzivă în proprietatea statului a imobilului notificat;
- întinderea dreptului de proprietate a fost greşit stabilită, din înscrisurile aflate la dosar nerezultând cu certitudine suprafaţa reală a terenului precum şi afectaţiunea acestuia.
Recursul se priveşte ca nefondat urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.
Calitatea de persoană îndreptăţită a notificatoarei C.R.M.E. a fost stabilită, cu autoritate de lucru judecat, în ciclul procesual anterior, prin Decizia nr. 124 din 17 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, rămasă irevocabilă prin nerecurare, instanţa de control judiciar reţinând, aşa cum s-a arătat mai sus, identitatea dintre C.A., persoana expropriată, înscrisă în actul de preluare, şi L.L., autoarea titularei cererii de restituire, formulată în baza Legii nr. 10/2001.
Tot astfel, s-a reţinut şi calitatea procesuală activă a reclamantei, ca urmare a încheierii cu notificatoarea a unui contract de cesiune de drepturi litigioase - autentificat sub numărul 1645 din 5 iunie 2006 - contract interpretat de instanţă ca purtând asupra dreptului de proprietate al terenului aflat în litigiu (în suprafaţă de 204 mp, ce a făcut obiect al notificării) drept care, conform voinţei părţilor, ar urma să fie transmis cesionarei.
Ca atare, cum Decizia dată în apel, în primul ciclu procesual, nu a fost atacată, aceste aspecte de esenţa litigiului, au intrat în puterea lucrului judecat, ele nemaiputând face obiectul unor noi critici, respectiv dezbateri.
Or, atât în cel de-al doilea apel, cât şi în recurs pârâtul a solicitat reanalizarea unor împrejurări deja câştigate cauzei, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile de către Curtea de Apel Bucureşti.
Cât priveşte celelalte două motive de recurs vizând nedovedirea preluării abuzive în proprietatea statului a imobilului notificat şi greşita stabilire a „întinderii" dreptului de proprietate asupra nemişcătorului, se constată că aceste critici au fost formulate omisso medio nefăcând obiectul dezbaterilor din apel.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei nr. 275A din 20 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă recurentul-pârât la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1601/2011. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 1535/2011. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
