ICCJ. Decizia nr. 1649/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1649/2011
Dosar nr. 903/117/2007
Şedinţa publică din 24 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 646 din 27 noiembrie 2008, Tribunalul Cluj a respins excepţia lipsei calităţii pârâtei de unitate deţinătoare, a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamantul G.G.M.D., în contradictoriu cu pârâta Universitatea Tehnică Cluj şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul N.C., şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 130 din 26 septembrie 2006 emisă de pârâtă; a stabilit dreptul reclamantului G.G.M.D. la măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001, pentru imobilul teren situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 423, nr. top 1044, în suprafaţă de 1210 stj.p. (4356 mp); a constatat că, în temeiul contractului de cesiune de drepturi litigioase încheiat între reclamant şi intervenientul C.N., acesta din urmă a dobândit dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii pentru imobilul mai sus identificat; a dispus restituirea în natură în favoarea intervenientului C.N. a suprafeţei de teren de 1381 mp din imobilul mai sus menţionat, astfel cum aceasta a fost identificată prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert M.M.; a stabilit în favoarea intervenientului C.N. dreptul la despăgubiri în sumă de 2.231.250 Euro, ce vor fi plătite în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru diferenţa de teren de 2975 mp, din imobilul mai sus identificat, ce nu poate fi restituită în natură; a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta G.V., a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta S. (G.) A. şi a obligat pârâta Universitatea Tehnică Cluj să plătească intervenientului C.N. suma de 3.300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 130 din 26 septembrie 2006 emisă de pârâtă, cu privire la notificarea formulată de reclamantul G.G.M.D., s-a constatat că aceasta nu poate fi soluţionată, deoarece reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptăţită, potrivit art. 4 din Legea nr. 10/2001, cu privire la restituirea imobilului teren situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 423, nr. top 1044.
Imobilul din litigiu este înregistrat în patrimoniul pârâtei Universitatea Tehnică Cluj, astfel că pârâta are calitatea de unitate deţinătoare. Acest imobil a fost transmis în administrarea Universităţii Tehnice Cluj-Napoca în anul 1972, în vederea edificării unor construcţii, fiind emisă (sub nr. 32919/1556 din 03 noiembrie 1972) autorizaţie pentru executare de lucrări, respectiv săli de proiecte şi atelier de proiectare, fiind edificate trei corpuri de clădire a căror valoare totală la acea dată se ridica la suma de 448.000 lei.
Prin Decizia nr. 117 din 08 martie 1974 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al judeţului Cluj, s-a transmis, din administrarea Consiliului Popular al judeţului Cluj în aceea a Institutului Politehnic Cluj, terenul în suprafaţă de 4356 mp aferent C.F. nr. 423 Cluj, nr. top 1044, transmisiunea fiind temporară, anume până în anul 1979.
Ulterior, imobilul a fost transmis în administrarea Institutului Politehnic Cluj.
În ceea ce priveşte calitatea de persoană îndreptăţită, aceasta îi aparţine reclamantului G.G.M.D., care a formulat doar în nume propriu, iar nu şi pentru reclamanta G.V., mama sa, notificare în baza Legii nr. 10/2001.
Sub aspectul contractului de cesiune de drepturi litigioase intervenit între reclamant şi intervenientul C.N., s-a reţinut validitatea acestuia, conform prevederilor art. 1401-1402 C. civ.
Pe fondul cauzei, s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare topografice de identificare a terenului în litigiu, iar prin concluziile expertizei s-a constatat că din totalul suprafeţei de 4356 mp teren doar suprafaţa de 1381 mp este liberă şi poate fi restituită în natură, în condiţiile în care pe această suprafaţă se află amplasată doar o baracă din tablă, demontabilă.
Diferenţa de 2975 mp, teren se încadrează în categoria terenurilor ocupate de construcţii şi reţele edilitare, astfel că nu poate fi considerată teren liber şi, deci, nu poate fi restituită în natură, construcţiile edificate pe această suprafaţă de teren fiind cu fundaţie din beton, deci definitive şi, în consecinţă, pentru acest teren se pot acorda măsuri reparatorii în echivalent.
În ceea ce priveşte suprafaţa de 1381 mp teren, ce poate fi restituită în natură, s-a reţinut că nu s-au dovedit susţinerile pârâtei potrivit cărora aceasta ar fi afectată procesului de învăţământ, deci că s-ar impune menţinerea acestei afectaţiuni timp de 3 ani.
Prin Decizia civilă nr. 60/A din 5 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a admis, în parte, apelul declarat de reclamantul C.N. împotriva sentinţei civile nr. 646 din 27 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. 903/117/2007; a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamantului şi a suprafeţei de 2595 mp din imobilul teren situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 423 Cluj, nr. top 1044, în suprafaţă totală de 1210 stj.p. (4356 mp), astfel că suprafaţa totală de teren restituită reclamantului este de 3976 mp; a respins cererea reclamantului de restituire în natură şi a suprafeţei de 380 mp teren din imobilul în litigiu, astfel cum aceasta se află arătată şi delimitată în varianta B la suplimentul de expertiză tehnică judiciară efectuat, în apel, de expertul M.M.T. ( fila nr. 146 dosar apel ), supliment de expertiză ce face parte integrantă din această decizie, cu privire la această suprafaţă reclamantul fiind îndreptăţit la a primi măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile legii speciale; a menţinut celelalte dispoziţii, şi a obligat intimata Universitatea Tehnică Cluj-Napoca la plata sumei de 1.440 lei, cheltuieli de judecată, în apel, către apelant.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile; că în raport de aceste dispoziţii ale legii, în acord cu prevederea de principiu cuprinsă în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pot fi restituite în natură şi terenurile preluate abuziv pe care au fost edificate, ulterior preluării, construcţii, în următoarele situaţii, când pe teren au fost edificate fie construcţii uşoare, fie construcţii demontabile sau când pe teren se află construcţii care, deşi nu au caracter uşor sau demontabil, fiind deci definitive, au fost edificate după 1 ianuarie 1990, fără autorizaţie de construire emisă în condiţiile legii.
Din interpretarea per a contrario a prevederilor cuprinse în teza I a acestui text de lege se desprinde concluzia că, în cazul construcţiilor definitive edificate chiar fără autorizaţie de construire (adică, în limbajul legii, neautorizate), anterior datei de 1 ianuarie 1990, restituirea în natură a terenului aferent lor nu poate fi dispusă, măsurile reparatorii îmbrăcând, în acest caz, forma celor în echivalent, în condiţiile legii speciale în materie.
Potrivit extrasului de carte funciară aflat la dosarul primei instanţe (f. 15), sub nr. top 1044 din C.F. nr. 423 Cluj se află înscris, în foaia de avere, la A + 2, loc de casă în str. I., în suprafaţă de 1210 stj.p, iar, în prezent, fosta str. I. poartă denumirea de str. C.
Coroborând conţinutul notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 cu acela al plângerii împotriva Deciziei nr. 130/2006 emisă de pârâta Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, instanţa de apel a reţinut că reclamantul a înţeles să solicite restituirea în natură exclusiv cu privire la terenul în suprafaţă de 1210 stj.p. (4356 mp), fără a formula şi eventuale pretenţii trase din preluarea de către stat a vreunei construcţii, care, la data preluării abuzive, s-ar fi aflat pe teren şi ar fi constituit proprietatea lui G.A.J.E., proprietarul tabular înscris sub B + 4 în C.F. nr. 423 Cluj.
Prin cererea de apel, reclamantul C.N. a solicitat admiterea acţiunii sale, în sensul restituirii în natură şi a suprafeţei de 2975 mp teren.
S-a conchis, că, în condiţiile Legii nr. 10/2001, reclamantul a formulat notificare către Universitatea Tehnică doar cu privire la terenul în suprafaţă de 1210 stj.p. (4356 mp), fără a se pune în discuţie existenţa vreunei construcţii şi îndreptăţirea la măsuri reparatorii cu privire la aceasta.
Or, limitele învestirii instanţei de către reclamant sunt cele care leagă instanţa, în sensul prevederilor art. 129 alin. ultim C. proc. civ., după cum, soluţionarea notificării de către Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca nu se putea face decât cu observarea limitelor pe care autorul notificării le-a stabilit.
Mai mult, limitele judecăţii în apel nu ar putea fi altele decât acelea fixate de reclamant înaintea primei instanţe, în acest sens fiind prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
De aceea, solicitarea reclamantului apelant făcută întâia oară prin înscrisul numit „răspuns la precizare", depus în apel la termenul de judecată din 22 ianuarie 2010 (f. 113-117), de a se dispune restituirea în natură nu doar cu privire la teren, ci şi cu privire la construcţia care, în prezent, are destinaţia de atelier auto, fiind evidenţiată în raportul de expertiză întocmit în apel de expertul T.M. (f. 39 şi urm.), nu poate fi avută în vedere, ea excedând atât limitelor notificării iniţiale, cât şi celor stabilite pe calea plângerii împotriva deciziei şi a prezentei cereri de apel.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamantului apelant de a i se restitui în natură întregul teren în litigiu, s-a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte suprafaţa de 2975 mp (parte din terenul aferent nr. top 1044), cu privire la care prima instanţă a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, expertul tehnic T.M. a arătat că pe această suprafaţă de teren se află edificate trei construcţii, şi anume: prima, o baracă din lemn, cu şarpantă din lemn şi învelitoare din plăci bituminoase tip onduline, având o suprafaţă construită de 270 mp. şi suprafaţa utilă de 236 mp. Panourile din care sunt realizaţi pereţii sunt prefabricate tristat, cu feţe exterioare din plăci aglomerate din lemn, cu miez de vată minerală. Şarpanta este alcătuită din ferme din lemn, tâmplăria exterioară şi interioară este din lemn, iar pardoselile sunt din lemn sau beton.
A doua, o baracă din lemn, are acelaşi sistem constructiv ca şi cea de mai sus descrisă, iar a treia baracă, un atelier auto pe fundaţii din beton, cu pereţi din cărămidă, şarpantă din metal cu învelitoare din ţiglă şi plăci din azbociment ondulat, are o suprafaţă construită de 99,11 mp şi o suprafaţă utilă de 85,41 mp.
A mai precizat expertul că cele două barăci au fost edificate în perioada 1972-1973, în baza autorizaţiei de executare de lucrări nr. 32919/1956 din 03 noiembrie 1972 (f. 50 dosar apel), în cuprinsul căreia s-a precizat că se vor respecta cerinţele din acordul prealabil nr. 667/1972 (f. 49 dosar apel), ce s-a dat pentru „amplasarea provizorie a trei construcţii demontabile pentru laborator şi ateliere".
Expertul tehnic T.M. a conchis, în urma analizei construcţiilor litigioase, că cele două clădiri denumite „baraca 1" şi „baraca 2" au caracter provizoriu şi demontabil, conform anexei nr. 2 din Legea nr. 50/1991, în vreme ce atelierul auto este o clădire cu caracter definitiv.
Întrucât, aceste două barăci nu sunt construcţii definitive, ci provizorii şi demontabile, s-a apreciat că terenul aferent lor poate fi restituit în natură reclamantului, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Împrejurarea că aceste două barăci au fundaţie din beton nu este de natură a conduce la concluzia că ele trebuie considerate construcţii definitive, căci caracterul uşor sau, după caz, demontabil al unei construcţii trebuie determinat în raport cu situaţia construcţiei în totalitatea ei, iar nu doar cu observarea unui singur element constructiv şi ar fi injust ca restituirea în natură a terenului să îi fie refuzată reclamantului ca urmare a faptului că doar fundaţia celor două barăci şi soclul ar prezenta caracteristicile unor elemente de construcţie definitivă.
Nu au fost primite nici argumentele pârâtei potrivit cărora cele două barăci sunt de dimensiuni mari (270 mp, respectiv 236 mp), au deschideri de peste 6 m, au dotări specifice construcţiilor definitive, sunt în funcţiune de 36 ani, iar elementele suprastructurii sunt specifice celor prefabricate din lemn, căci caracterul uşor ori demontabil al unei construcţii nu se determină prin luarea în considerare a unor asemenea elemente, ci a particularităţilor constructive specifice.
În ce priveşte clădirea identificată ca „atelier auto", s-a reţinut că aceasta are caracter de construcţie definitivă, astfel că terenul aferent acesteia nu poate fi restituit în natură, fiind fără relevanţă dacă edificarea sa s-a realizat cu sau fără autorizare legală, câtă vreme edificarea s-a făcut anterior datei de 1 ianuarie 1990, în sensul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În ce priveşte terenul aferent acestei construcţii, instanţa a reţinut că dintre variantele propuse prin suplimentul raportului de expertiză efectuat în apel, (f. 143 şi urm.), este oportun a fi luată în considerare varianta B de determinare a suprafeţei de teren aferentă clădirii în raport de care trebuie avută în vedere o suprafaţă de 380 mp teren, în această suprafaţă fiind cuprins terenul de sub construcţia - atelier auto, cel aferent rampei ce deserveşte atelierul auto, cel necesar accesului la exteriorul construcţiei (în vederea efectuării lucrărilor de întreţinere necesare), precum şi cel necesar accesului la drumul public, şi sub care se află reţeaua de canalizare.
Pe acest aspect, s-a concluzionat că din suprafaţa de 2975 mp teren, cu privire la care prima instanţă a respins solicitarea de restituire în natură, poate fi supusă restituirii suprafaţa de 2595 mp, diferenţa de 380 mp teren fiind, aşa cum s-a arătat, aferentă atelierului auto.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul şi pârâta Universitatea Tehnica Cluj, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că instanţa de apel a dispus ca din totalul suprafeţei de 4356 mp, să se restituie în natură către acesta doar suprafaţa de 3.976 mp, iar pentru restul în suprafaţă de 380 mp să se acorde despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, respingând totodată solicitarea acestuia de restituire a casei ce se afla amplasată pe imobilul in litigiu, care a fost proprietatea tatălui său.
Procedând astfel, instanţa de apel, eronat, a dispus acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 380 mp teren, cu motivarea că acesta ar fi ocupat de o construcţie definitivă şi, prin urmare, nu poate fi restituit în natură.
S-a mai arătat, că, deşi din întreg probatoriul administrat în cauză, rezultă clar că pe suprafaţa de 380 mp se afla însăşi casa antecesorului său, iar instanţa, printr-o cercetare sumară a fondului, şi interpretând superficial şi greşit documentele depuse la dosar, a respins în parte acţiunea acestuia, interpretând în mod greşit sensul cuvântului imobil, folosit în notificarea iniţială în temeiul Legii 10/2001, cât şi în actele ulterioare, respectiv, plângerea împotriva deciziei intimatei si în apel, întrucât acesta a înţeles să solicite restituirea în natură atât a terenului, cât şi a casei, proprietatea antecesorului său. Prin urmare, este eronată susţinerea şi interpretarea instanţei de apel conform căreia ar fi solicitat restituirea construcţiei denumite atelier auto pentru prima dată în faţa acesteia.
Totodată, hotărârea instanţei de apel este nelegală, întrucât din probele administrate rezultă, fără dubiu, că imobilul atelier auto este chiar casa tatălui său şi nu o construcţie edificată de intimată, şi totuşi aceasta a respins petitul în acest sens, nerecunoscându-i dreptul de proprietate, fiind fără relevanţă anul în care s-au efectuat lucrările la atelierul auto, întrucât acesta nu a fost edificat în întregime de către intimată, ci s-au făcut doar lucrări de consolidare, fără autorizaţie de construire, aşa după cum aceasta însăşi afirmă în scriptul numit precizare.
Prin urmare, dispoziţiile art. 10 alin. (3) ale Legii 10/2001, sunt raportabile doar la construcţiile noi edificate pe terenurile revendicate, nicidecum, aşa cum este cazul în speţa de faţă, la nişte lucrări de consolidare care au fost efectuate asupra locuinţei autorului său.
S-a conchis că, întrucât acest atelier auto a fost doar modificat de către pârâtă, fără a fi demolat şi fără a obţine autorizaţii de construcţie, se justifică restituirea sa în natură în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Prin recursul său, pârâta Universitatea Tehnică Cluj a arătat că Decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţiile uşoare şi demontabile.
În speţă, instanţa de apel a dat o interpretare greşită a acestui text de lege, introducând „termeni" şi „concluzii" inexistente în textul de lege cum ar fi „când pe teren se află construcţii care, deşi nu au caracter uşor sau demontabil, fiind deci definitive".
În continuare, s-au formulat critici privind raportul de expertiză efectuat în cauză, cu privire la concluziile acestuia, prin care s-a stabilit caracterul celor două construcţii-barăci, în sensul că expertul nu le-a denumit ca fiind „construcţii uşoare", ci ca fiind provizorii şi demontabile, concluzii vădit subiective şi părtinitoare, întrucât această interpretare contrazice atât dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cât şi dispoziţiile art. 3 lit. h) din Legea nr. 50/1991, actualizată, precum şi dispoziţiilor cuprinse în Anexa 2 lit. h) din această lege, în raport de care rezultă că cele două barăci nu sunt demontabile, deoarece prin caracteristicile lor şi prin modul efectiv de executare exced caracteristicile construcţiilor provizorii.
Astfel, prin demontarea suprastructurii din elemente prefabricate, terenul pe care sunt amplasate cele două barăci nu poate fi adus la starea iniţială, avută înainte de exploatare, deoarece rămâne soclul din beton monolit cu o înălţime de 60-90 cm şi fundaţia cu o adâncime de 1,50 cm, iar, în motivarea deciziei recurate, instanţa de apel nu a făcut nicio referire la dispoziţiile art. 3 lit. f) şi Anexa 2 lit. h) din Legea nr. 50/1991, unde sunt definite construcţiile cu caracter provizoriu şi nici la concluziile expertului C.E.
S-a mai arătat, că instanţa de apel a luat în considerare varianta B din suplimentul raportului de expertiză judiciară efectuat de expert M.M.T., care exclude platforma betonată cu destinaţie de parcare din terenul aferent atelierului auto şi care se referă la o suprafaţă de 580 mp aferentă clădirii.
Cu alte cuvinte, s-a susţinut că greşit s-a propus acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 380 mp aferentă atelierului auto şi nu pentru suprafaţa de 580 mp, aferentă acestei construcţii, conform variantei A a aceluiaşi raport de expertiză.
Examinând Decizia în limita criticilor formulate de recurentul-reclamant şi recurenta-pârâtă, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursurile nefondate, pentru următoarele considerente:
Prin recursul său recurentul-reclamant critică Decizia civilă recurată pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca fiind dată cu aplicarea greşită a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că, greşit, instanţa de apel nu a restituit terenul aferent şi construcţia ce în prezent are destinaţia de atelier auto şi care a constituit casa antecesorului său, preluată abuziv de stat, întrucât, pe de o parte, prin notificarea iniţială formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a solicitat restituirea în natură atât a terenului, cât şi a casei proprietatea antecesorului său, iar, pe de altă parte, imobilului construcţie cu destinaţia de atelier auto i s-au adus modificări, fără a exista o autorizaţie în acest sens, însă nu poate fi vorba de un alt imobil edificat în întregime de către pârâtă, cu alte cuvinte că imobilul construcţie cu destinaţia de atelier auto nu constituie o construcţie nouă şi nici nu este o construcţie uşoară şi demontabilă în accepţiunea Legii nr. 10/2001.
Susţinerea recurentului-reclamant, în sensul că Decizia recurată este nelegală, întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare şi demontabile", este neîntemeiată. Astfel, instanţa de apel nu a dispus restituirea, în condiţiile Legii nr. 10/2001, a imobilului construcţie, cu destinaţia de atelier auto, deţinut de pârâtă, pentru că acestuia i s-ar fi adus modificări de către pârâtă fără autorizaţie şi nici pentru că ar fi fost considerat „ un alt imobil", respectiv un imobil nou edificat de pârâtă, ci pentru că reclamantul, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, cât şi prin acţiunea introductivă de instanţă, nu ar fi solicitat restituirea acestui imobil.
Într-adevăr, prin notificarea formulată în termen, în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantul a solicitat „restituirea în natură a imobilului" situat în Cluj, fără a preciza în concret la ce fel de imobile se raportează, teren sau construcţii, însă prin contestaţia formulată, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, împotriva Deciziei nr. 130/2006 emisă de pârâta Universitatea Tehnică Cluj, reclamantul a solicitat expres anularea dispoziţiei şi obligarea pârâtei să emită o nouă decizie prin care să dispună restituirea în natură a imobilului ( teren ) situat în Municipiul Cluj, înscris în C.F. Cluj nr. 423, nr. top 1044, care a fost preluat fără titlu de stat.
Solicitarea restituirii în natură a imobilului construcţie – atelier auto, a fost făcută prin răspunsul la precizări, filele 113-117 dosar apel, pentru prima dată în apel.
De aceea, faţă de obiectul acţiunii, aşa cum a fost precizat de reclamant prin cererea de chemare în judecată, de restituire în natură a imobilului-teren, cu respectarea principiului disponibilităţii, legal a apreciat instanţa de apel că acesta nu poate fi schimbat faţă de prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se pot face cereri noi", întrucât cererea reclamantului de a i se acorda măsuri reparatorii pentru imobilul construcţie, fiind formulată pentru prima dată în apel, constituie o cerere nouă.
De altfel, cu privire la aceste constatări ale instanţei de apel, recurentul-reclamant nu a formulat niciun fel de critici prin prezentul recurs. De aceea, legal, instanţa de apel nu a dispus restituirea în natură a tenului de 380 mp şi a construcţiei aferente acestuia, cu destinaţie de atelier auto, în condiţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că este nefondat pentru cele ce succed.
Recurenta-pârâtă critică Decizia pentru nelegalitate în sensul că este dată cu aplicarea greşită a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a dispoziţiilor art. 3 lit. h) din Legea nr. 50/1991, actualizată şi a dispoziţiilor Anexei 2 lit. h) din această lege, întrucât cele două barăci din lemn nu sunt construcţii demontabile şi provizorii, pe de o parte, iar, pe de altă parte, caracteristicile lor exced caracteristicile construcţiilor provizorii, având fundaţii de 1,50 m şi soclu de 60- 90 cm.
Reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului în litigiu în condiţiile Legii nr. 10/2001, lege specială de reparaţie, iar restituirea terenurilor preluate abuziv de stat se face fie în condiţiile art. 10, fie în condiţiile art. 11 din acest act normativ, în raport de modalitatea de preluare a imobilelor de către stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În speţă, sunt incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind preluat în proprietatea statului în baza Dispoziţiei nr. 27/1973 a Administraţiei Financiare a Judeţului Cluj şi a sentinţei civile nr. 5917/1972 pronunţată de Judecătoria Cluj, iar potrivit art. 10 alin. (3) din acest act normativ „se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile".
Instanţa de apel a restituit în natură terenul aferent celor două construcţii barăci din lemn, reţinând că expertul tehnic, cu privire la aceste construcţii, a stabilit că au caracter provizoriu şi demontabile, iar regimul juridic al acestor construcţii este reglementat de prevederile legii speciale şi nu de cele ale normei generale, Legea nr. 50/1991.
Astfel, potrivit art. 10.4 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, „..... se vor restitui în natură terenurile pe care au fost amplasate construcţii uşoare sau demontabile ( garaje, chioşcuri şi altele asemenea ), chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată ( construcţiile care au acest regim se amplasau, potrivit legii, numai pe perioadă determinată, adică autorizaţia era temporară)….".
Prin urmare, acest text de lege enumără exemplificativ construcţiile uşoare sau demontabile, pe de o parte, iar, pe de altă parte, clarifică regimul juridic al construcţiilor uşoare şi demontabile, ca fiind construcţiile care se amplasau, potrivit legii, numai pe perioada determinată.
Folosind sintagma „uşoare" şi „demontabile", legiuitorul a avut în vedere construcţiile realizate din materiale care permit demontarea rapidă.
În speţă, celor două barăci, care sunt construite din lemn şi acoperite cu şarpantă, sunt construcţii uşoare şi demontabile, fiind fără relevanţă împrejurarea că unele din elementele acestora, respectiv fundaţia, ar fi din beton, pentru stabilirea regimului lor juridic.
Caracterul provizoriu al acestor construcţii a fost stabilit corect în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, întrucât acestea au fost amplasate pe perioadă determinată, de 3 ani, potrivit condiţiilor din acordul prealabil nr. 667/1972, preluate în autorizaţia de construcţie nr. 32919/1956 din 3 noiembrie 1972, până la realizarea unor spaţii definitive pe noul amplasament.
Prin urmare, câtă vreme terenul în litigiu nu este ocupat de construcţii definitive, în mod corect a dispus instanţa de apel restituirea sa în natură, către reclamant.
Critica formulată de recurenta-pârâtă potrivit căreia, în mod greşit, instanţa de apel a omologat varianta B din suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de expert M.M.T., vizează aspecte de netemeinicie, ce nu se pot încadra în niciunul din motivele de recurs strict şi limitativ prevăzut de art. 304 pct. 1-9 din actuala reglementare, iar sancţiunea este aceea a neanalizării sale.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de reclamantul C.N. şi pârâta Universitatea Tehnică Cluj, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul C.N. şi pârâta Universitatea Tehnică Cluj împotriva deciziei nr. 60/A din 5 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1611/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1601/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
