ICCJ. Decizia nr. 1596/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1596/2011
Dosar nr. 1432/2/2010
Şedinţa publică din 23 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 749 din 18 aprilie 2008, Tribunalul Călăraşi a admis în parte acţiunea reclamantei S.A., a anulat în parte dispoziţia 4105 din 15 august 2007 emisă de Primăria Călăraşi cu privire la cuantificarea compensării prin echivalent, în sensul că a constatat că valoarea terenului expropriat în suprafaţă de 500 mp este de 201.720 lei, iar valoarea terenului acordat în echivalent, situat în tarlaua 61, zona sere, DN3B, este de 135.540 lei, rămânând o diferenţă în echivalent neacoperită de 66.180 lei; a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind acordarea unui teren pentru diferenţa de valoare în echivalent neacoperită prin aceeaşi dispoziţie, precum şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 600.000 milioane lei, reprezentând despăgubiri pentru perioada de neacordare a drepturilor de proprietate ca nedovedit.
In considerente s-a reţinut că reclamanta S.A. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, anularea dispoziţiei nr. 4105 din 15 august 2007 emisă de Primăria municipiului Călăraşi, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 600.000 milioane lei despăgubire reparatorie pentru perioada de neacordare a drepturilor de proprietate.
În motivarea cererii, a arătat că împreună cu tatăl său - P.M. şi fratele său - M.P., a solicitat restituirea imobilului compus din teren în suprafaţă de 500 mp, situat în Călăraşi, expropriat, în echivalent, fostă proprietate a lui P.M. şi a soţiei decedate a acestuia, P.S., prin dispoziţia contestată fiindu-le acordată în echivalent suprafaţa de 1000 mp delimitată conform aceleiaşi dispoziţii.
Reclamanta a apreciat că echivalarea o prejudiciază, în sensul că valoarea celor două terenuri, cel expropriat şi cel restituit în echivalent, nu este egală, primul având o valoare mai mare, astfel încât ar fi fost îndreptăţită la restituirea unei suprafeţe de aproximativ 2000 mp în echivalent.
Pentru a pronunţa soluţia, tribunalul a reţinut că, deşi pârâta a admis cererea reclamantei şi a dispus, în temeiul Legii nr.10/2001, restituirea în echivalent, conform expertizei administrată în cauză, s-a dovedit că echivalarea valorică a celor două terenuri nu este egală, rezultând o diferenţă neacoperită de 66.180 lei, apreciind că pârâta emitentă a dispoziţiei trebuie să urmeze procedura prevăzută de lege pentru a stabili, cu acordul petenţilor, care sunt posibilităţile de restituire, în completarea valorii în echivalent, acest aspect neputând fi atributul judecătorului, părţile având la dispoziţie o altă procedură legală.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanta şi pârâta.
Prin apelul formulat, reclamanta a solicitat acordarea unui teren în completarea prin echivalent a valorii de 66.180 lei, a apreciat valoarea actuală a terenului expropriat la suma de 300.000 lei, iar cu referire la terenul acordat prin dispoziţia contestată, arată că acesta este total impracticabil, fiind presărat cu rămăşiţe de beton de la stâlpii fostelor sere şi nu se ridică la valoarea indicată în expertiză.
A mai solicitat plata de despăgubiri pentru nepunerea în posesie la timp, urmând a se stabili valoarea acestora, precum şi obligarea actualului deţinător al terenului la încheierea contractului de închiriere cu adevăratul proprietar.
Primăria municipiului Călăraşi, în dezvoltarea motivelor de apel, a arătat că reclamanta contestă în mod nejustificat suprafaţa de teren atribuită în compensare, în raport de împrejurarea ca s-au restituit 500 mp în plus faţă de suprafaţa rezultată din adresa nr. 2707 din 20 mai 1984, iar diferenţa de valoare constatată prin raportul de expertiză, între terenul expropriat şi cel acordat în echivalent, este nejustificat de mare.
Prin Decizia civilă nr. 291 din 2 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantei arătând că, pe de o parte, reclamanta nici nu a contestat raportul de expertiză şi nici nu a solicitat efectuarea unei noi evaluări, iar pe de altă parte, cererea de obligare a deţinătorului terenului de a încheia contract de închiriere direct cu reclamanta este o cerere nou formulată în apel, ce nu poate fi primită în raport de dispoziţiile art. 294 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte apelul Primăriei municipiului Călăraşi, instanţa l-a apreciat ca tardiv.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 162 din 15 ianuarie 2010 a admis recursul pârâtei, a constatat că apelul acesteia a fost depus în termenul legal şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Rejudecând după casare, Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 244 A din 30 martie 2010 a respins apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului Călăraşi.
In motivarea deciziei s-a reţinut că pentru evaluarea terenului expropriat de la autorii reclamantei s-au efectuat două rapoarte de expertiză. Primul dintre ele, efectuat în cursul anului 2007 a stabilit valoarea terenului la suma de 188.000, iar cel de-al doilea, din anul 2008 în funcţie de evoluţia preţurilor pe piaţa imobiliară, a stabilit valoarea de piaţă la suma de 201.720 lei. Cel de-al doilea raport a concluzionat şi că terenul acordat în compensare are o valoare de 135.540 lei.
Instanţa a conchis că după efectuarea celui de-al doilea raport de expertiză, care a avut în vedere toate condiţiile economice, juridice şi politice de la data întocmiri sale, primul raport îşi pierde valabilitatea. De asemenea, prima instanţă a acordat corect diferenţa de preţ dintre terenul expropriat şi cel acordat în compensare în sumă de 66.180 lei.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanta şi pârâta.
In motivarea recursului, reclamanta S.A. îşi manifestă nemulţumirea faţă de modul în care s-au desfăşurat şedinţele de judecată în faza apelului şi solicită obligarea pârâtei la acoperirea prejudiciului suferit prin tergiversarea recunoaşterii dreptului de proprietate, prejudiciu estimat la suma de 600.000 lei.
Pârâta Primăria municipiului Călăraşi a reiterat motivele de apel, respectiv că există o neconcordanţă între valoarea terenului expropriat individualizată prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză.
Recurenţii nu au indicat temeiurile juridice ale recursurilor, însă analiza criticilor formulate permite încadrarea acestora în punctul 9 al art. 304 C. proc. civ.
Recursurile nu sunt fondate.
Având în vedere concluziile expertizei de evaluare a terenului expropriat, efectuată în anul 2008, instanţa de apel, care a confirmat soluţia iniţială, a conchis corect că valoarea reală a imobilului, în funcţie de evoluţia preţurilor de la momentul respectiv, este aceea de 201.720 lei, iar obligarea pârâtei la acordarea diferenţei neacoperite de 66.180 lei se înscrie exigenţelor art.1 din Primul Protocol adiţional al Convenţiei Europene potrivit căruia orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile dreptului internaţional.
Este nereală susţinerea recurentei pârâte potrivit căreia ar fi trebuit avută în vedere valoarea stabilită în primul raport de expertiză, respectiv aceea de 188.000 lei.
In mod legal instanţa a omologat valoarea din cel de-al doilea raport de expertiză. La stabilirea acestei valori s-au avut în vedere toate condiţiile existente la acea dată şi, ca atare, în funcţie de fluctuaţia preţurilor pe piaţa imobiliară, valoarea imobilului din primul raport de expertiză şi-a pierdut valabilitatea.
In ceea ce priveşte recursul reclamantei este de precizat că Legea 10/2001 nu prevede aplicarea vreunei sancţiuni unităţilor deţinătoare ale imobilelor ce intră în sfera sa de aplicare pentru tergiversarea acordării măsurilor reparatorii. In consecinţă, solicitarea recurentei, de obligare la repararea prejudiciului produs prin neacordarea dreptului de proprietate pe o perioadă de 10 ani nu are nici un suport legal.
De altfel, recurenta reclamantă nu justifică nici un interes în promovarea prezentei căi de atac întrucât prin Decizia atacată a fost respins apelul pârâtei şi nu s-a impus, în sarcina reclamantei, nici o obligaţie a cărei legalitate să poată forma obiectul controlul judiciar.
Faţă de aceste considerente ambele recursuri se vor respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta S.A. şi de pârâta Primăria Municipiului Călăraşi prin Primar împotriva deciziei nr. 244 A din 30 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1598/2011. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 1595/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
