ICCJ. Decizia nr. 1662/2011. Civil. Recalculare pensie. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1662/2011

Dosar nr. 1303/54/2010

Şedinţa publică din 24 februarie 2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 3346 din 3 noiembrie 2009, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis acţiunea formulată de reclamanta M.G.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dolj şi a obligat pârâta să recalculeze pensia reclamantei cu luarea în considerare a adeverinţelor nr. 213 din 22 aprilie 2009 emisă de SC P. SA Craiova şi nr. 644 din 14 mai 2009 emisă de SC C.P. SA.

Prin Decizia nr. 1403 din 25 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis recursul declarat de pârâtă şi a modificat sentinţa civilă atacată, în sensul că a respins acţiunea.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamanta M.G.L., în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. 1303/54/2010.

În motivarea cererii, revizuenta a arătat că s-au adoptat soluţii contradictorii la nivelul Curţii de Apel Craiova, în sensul că unele complete au admis cererile de recalculare a drepturilor de pensie cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare, iar alte complete au respins acţiunea, deşi persoanele erau în situaţii similare, cum este şi aceasta, fiind astfel supuse unui tratament discriminatoriu.

Practica neunitară de la nivelul Curţii de Apel Craiova este contrară principiului siguranţei publice şi contravine prevederilor art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul nr. 12, având ca efect privarea sa de posibilitatea de a obţine drepturile cuvenite, potrivit Legii nr. 19/2000 şi OUG nr. 4/2005.

Prin Decizia nr. 3619 din 7 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire a deciziei civile nr. 1403 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, formulată de revizuenta M.G.L. în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, cauza a fost înregistrată sub nr. 1303/54/2010.

Înalta Curte va respinge cererea de revizuire pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile sunt date de instanţa de recurs".

Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării principiului lucrului judecat, situaţie în care executarea hotărârilor este imposibilă, pentru că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă.

În prezenta cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul citat, deoarece revizuenta pretinde că hotărârea atacată pe calea revizuirii este potrivnică cu hotărârile pronunţate în alte cauze, prin care drepturile solicitate, de a se lua în calcul la stabilirea pensiei şi veniturile suplimentare, au fost acordate altor colegi, creându-se o situaţie discriminatorie între membrii aceluiaşi colectiv de muncă.

Prin urmare, în deciziile pretinse a fi contradictorii şi Decizia a cărei revizuire se solicită, părţile nu sunt identice, chiar dacă există identitate de obiect, astfel că, prin pronunţarea deciziei a cărei revizuire se solicită, nu s-a încălcat principiul lucrului judecat.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanţa va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta M.G.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 1403 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, formulată de revizuenta M.G.L.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1662/2011. Civil. Recalculare pensie. Revizuire - Recurs