ICCJ. Decizia nr. 1967/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1967/2011
Dosar nr. 596/43/2008
Şedinţa publică din 4 martie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Harghita, prin sentinţa civilă nr. 1740 din 21 decembrie 2005, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii K.E., născută G., S.I., născută G., G.F. şi G.C. împotriva pârâtei SC C. SA şi, în consecinţă:
A constatat că imobilul situat în Tuşnad, fosta Vilă C., actualmente Vila 30, cu curte 626 mp, teren înscris în C.F. 1034 Tuşnad, sub nr.top.12520/2 şi 576 mp înscris în C.F. 7620 Tuşnad, sub nr.top.12533/1/2/b/57 şi care formează un singur corp de avere, a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950.
A dispus anularea deciziei nr. E.683 din 08 august 2001, emisă de pârâtă, cât şi restituirea în natură, pe seama reclamanţilor, a suprafeţei de 667 mp, teren liber, neocupat de construcţii, identificat în expertiza efectuată de expert F.I., care face parte integrantă din sentinţă.
A dispus obligarea pârâtei - deţinătoare a imobilului să facă ofertă de restituire prin echivalent, pe seama reclamanţilor, corespunzătoare valorii construcţiei în momentul preluării abuzive şi a valorii terenului aferent construcţiei în suprafaţă de 534 mp; în total suma de 4.354.667 lei, valori stabilite prin expertiza întocmită de expert C.M., care face parte din prezenta hotărâre; a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 2.400.000 lei, diferenţă de onorariu de expertize.
În pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a constatat următoarele:
Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950, de la antecesorii reclamanţilor, nici până la data introducerii acţiunii nefiind intabulat dreptul de proprietate al statului în cartea funciară, ca proprietar figurând N.C., vânzătorul imobilului către antecesori, dispoziţiile de naţionalizare vizându-i pe aceştia.
În baza Legii 10/2001, reclamanţii au depus notificare la pârâtă, prin decizie, aceasta respingând notificarea pentru următoarele argumente:
- motivele menţionate în sentinţa nr. 788 din 04 aprilie 2001 pronunţată în dosarul nr. 577/2001 al Judecătoriei Miercurea Ciuc, care a fost comunicată;
- Vila nr. 30 a suferit transformări structurale, respectiv s-a modernizat de la 12 camere la 20 camere şi a fost construită şi centrala termică, astfel încât a devenit imobil nou, conform Normelor metodologice de aplicare a Legii 10/2001.
În ceea ce priveşte sentinţa nr.788 din 4 aprilie 2001, cuprinsă în Decizia de respingere a notificării, s-a constatat, de către instanţă, că, prin aceasta, a fost respinsă acţiunea reclamanţilor împotriva Comisiei judeţene pentru aplicarea Legii 112/1995 şi Statului Român, prin Primăria oraşului Tuşnad Băi, la data respectivă nesolicitându-se aplicarea prevederilor art. 47 alin. (1) din Legea 10/2001, care era deja în vigoare, sentinţa de mai sus fiind definitivă.
Având în vedere faptul că imobilul a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului 92/1950, antecesorii reclamanţilor nefăcând parte din categoria persoanelor prevăzute, în mod expres, de la care se puteau naţionaliza bunuri, s-a considerat că trecerea în proprietatea statului s-a făcut în mod abuziv şi fără titlu valabil, ceea ce, în condiţiile Legii 10/2001, înseamnă că aceştia şi-au păstrat proprietatea, iar reclamanţii, în calitate de moştenitori legali, au dreptul să solicite măsuri reparatorii în baza actului normativ sus-menţionat.
În ceea ce priveşte Decizia de respingere a notificării pentru motivele menţionate în sentinţa civilă nr. 788/2001 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, aceasta se consideră a fi nelegală, reclamanţii solicitând, în cauza respectivă, aplicarea Legii 112/1995. La acea dată, era, deja, în vigoare Legea 10/2001, iar faptul că nu s-a solicitat, în baza art. 47 alin. (1) din Lege, suspendarea nu avea relevanţă la data respectivă, reclamanţii fiind în drept de a solicita aplicarea Legii 10/2001 prin depunerea notificării. Prin urmare, se constată că Decizia este nelegală, pârâta nerespectând nici prevederile art. 24 alin. (1) din Legea 10/2001 deoarece nu a făcut oferta de restituire prin echivalent.
Conform expertizei efectuate în cauză s-a stabilit că imobilul construcţie s-a modernizat, astfel că restituirea în natură nu este posibilă şi, sub acest aspect, acţiunea reclamanţilor este întemeiată conform art. 24 alin. (1) din Legea 10/2001; în consecinţă, pârâta a fost obligată să facă ofertă de restituire în echivalent corespunzător valorii construcţiei din momentul preluării şi stabilită prin expertize, echivalentul cuprinzând şi valoarea terenului aferent construcţiei în suprafaţă de 534 mp, în total suma de 4.354.667.700 lei.
Tot ca urmare a expertizei topografice s-a constatat că terenul liber, neocupat de construcţii, este în suprafaţă de 667 mp şi, ca urmare, sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea 10/2001, urmând să se dispună restituirea în natură a acestuia.
Prin încheierea de rectificare pronunţată în Camera de consiliu, la data de 24 februarie 2006, instanţa a dispus îndreptarea, din oficiu, a sentinţei sus-menţionate, în baza art. 281 C. proc. civ., în sensul că s-a trecut în dispozitivul hotărârii suma de 4.354.677.700 lei contravaloare în echivalent pentru teren şi construcţie, în loc de 4.354.667 lei, cum greşit a fost trecut.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâta SC C. SA şi cerere de aderare la apel reclamanţii, prin Decizia civilă nr. 52/A din 6 aprilie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, ambele fiind respinse ca nefondate, cu următoarea motivare:
Imobilul în litigiu, reprezentat de construcţii: Vila C., actualmente Vila 30, şi teren în suprafaţă de 626 mp şi 576 mp, a format proprietatea antecesoarei reclamanţilor, respectiv soţia dr. G.L., conform contractului de vânzare-cumpărare (f.3 dosar fond).
Prin Decretul nr. 92/1950, imobilul a fost preluat de Statul Român, conform certificatului emis de Arhivele Statului, de la G.L. (soţul proprietarei imobilului).
Ulterior vânzării, dar şi ulterior preluării imobilului de către stat, dreptul de proprietate a rămas înscris în C.F., pe numele fostului proprietar vânzător, N.C. (K.V.).
Reclamanţii au susţinut şi dovedit împrejurarea că antecesorul lor, G.L., a fost de profesie avocat, profesând în perioada 1936 – 1950, după care a fost angajatul fostului Sfat popular al Raionului Gheorgheni, iar cumpărătoarea imobilului, respectiv G.E., era casnică.
Având în vedere cele de mai sus, instanţa de fond a apreciat, în mod corect, că măsura preluării imobilului, de către stat, a fost una abuzivă, iar, în ceea ce priveşte calitatea reclamanţilor, raportat la actele de stare civilă, că aceştia au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii.
Cu referire la situaţia imobilului, au fost efectuate două lucrări de specialitate, respectiv expertiză construcţii şi topografică.
Criticile părţilor au în vedere: reclamanţii - măsura reparatorie propusă, iar pârâta - valoarea acesteia.
Cu referire la restituirea în natură a imobilului, potrivit lucrării efectuate în cauză, construcţia în litigiu a fost modernizată în anul 1974, în sensul în care, conform autorizaţiilor şi proiectelor emise la acea vreme, imobilul a fost supraetajat, având, în prezent, 24 de camere; s-au construit grupuri sanitare şi balcoane pentru fiecare cameră, fiind menţinute fundaţia clădirii şi zidurile de piatră de la demisol şi parter.
Expertul a apreciat că, ulterior acestor lucrări de modernizare, Vila 30 este o construcţie nouă faţă de fosta Vilă C.
Prin aderarea la apel, reclamanţii au arătat că, faţă de lucrările de modernizare, suprafaţa iniţială a clădirii nu a fost mărită cu un procent de 100%, situaţie în care nu sunt incidente prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de apel a înlăturat aceste susţineri, având în vedere concluziile necontestate ale lucrării de specialitate efectuate în cauză, în sensul în care, în urma lucrărilor de modernizare, păstrându-se doar demisolul şi zidurile parterului, au mai fost edificate două etaje şi, mai mult, numărul camerelor a fost dublat (24 faţă de 12 în starea iniţială), precum şi în raport de restul lucrărilor de modernizare (băi, balcoane, instalaţie de încălzire, etc.).
Astfel fiind, conform prevederilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, dispoziţii legale în vigoare la data soluţionării notificării şi formulării prezentei acţiuni, instanţa de fond a dispus, în mod corect, asupra măsurilor de restituire prin echivalent.
Cu privire la valoarea construcţiei:
Cu ocazia judecării fondului, conform aceleiaşi lucrări de specialitate, a fost stabilită valoarea de 4.354.667.000 lei ROL, respectiv 435.466 lei RON.
Contraexpertiza efectuată în cauză, în judecata apelului, a relevat două metode de calcul al valorii construcţiei în starea iniţială, respectiv metoda de abordare a valorii prin costuri şi metoda de abordare a valorii prin venituri.
Prin cele două metode au fost stabilite valori sensibil egale, respectiv metoda costurilor - 386.779 lei, iar metoda veniturilor - 388.800 lei.
Deşi, în cauză, s-a dispus efectuarea acestei lucrări de către trei experţi, calculele au fost efectuate de doi dintre aceştia; cel de-al treilea expert, folosind, în principiu, aceleaşi metode de evaluare, a stabilit valoarea construcţiei prin metoda costurilor la 459.544 lei, iar prin metoda veniturilor la 388.800 lei.
Comparând valorile stabilite de cei trei experţi, cu valorile stabilite prin expertiza efectuată cu ocazia judecării fondului, instanţa de apel a constatat că diferenţele de valoare sunt nesemnificative, având în vedere că, în cuantumul despăgubirilor stabilite de prima instanţă, este inclusă şi valoarea terenului necesar utilizării normale a construcţiei.
Împotriva acestei decizii, pârâta SC C. SA a declarat recurs, criticând-o pentru următoarele motive:
Reclamanţii au obţinut mai mult decât li se cuvine şi chiar decât au cerut de pe urma foste vile C., actualmente Vila nr.30.
Pornind de la faptul că, în anul 1974, fosta Vilă C. a fost demolată practic până la fundaţie (vilă care avea doar 12 camere), iar imobilul nou a fost supraetajat, având 24 de camere, balcoane pentru fiecare cameră, cât şi grupuri sanitare noi, instalaţii de încălzire, ş.a., valoarea ofertei de restituire prin echivalent pe seama reclamanţilor, în sumă de 435.466 RON, este nereală, supradimensionată şi în totală contradicţie cu valoarea de circulaţie a acestei vile, la data naţionalizării.
Pe tot parcursul judecării apelului, pârâta a contestat acest aspect, iar cei 3 experţi care au efectuat expertiza prin cele două metode de stabilire, metoda costurilor şi metoda veniturilor, au fost subiectivi şi interesaţi în a evalua la o valoare mai mare decât cea reală vila demolată (din acest motiv, recurenta a şi depus în dosarul Curţii de Apel Târgu-Mureş o cerere de recuzare a celor trei experţi, care au legături de prietenie cu moştenitorii fostului avocat G.).
Din acest motiv, recurenta consideră că expertizele efectuate în cauză sunt neobiective şi nu este de acord cu valoarea calculată şi cu soluţia Curţii de Apel, valoarea imobilului fiind în realitate la jumătate din cea stabilită prin sentinţa apelată.
Dacă s-ar aprecia în Euro valoarea unei astfel de vile, la momentul de faţă, ea nu ar depăşi 50.000 Euro. Or de aici până la suma de peste 110.000 Euro este un câştig de mai mult de 50 % în favoarea reclamanţilor, care au obţinut mai mult decât li se cuvine şi decât chiar au cerut, (aceştia au solicitat, prin cererea de aderare la apel, restituirea în natură a vilei care le-a aparţinut, iar, în schimb, instanţa le-a acordat plus petita valoarea unei construcţii noi şi dublă, ca valoare, a fostei vile).
Recurenta a solicitat reanalizarea materialul probator administrat în cauză, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi efectuarea unei noi expertize de specialitate, de către experţi imparţiali.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
În dosar au depus întâmpinare intimaţii reclamanţi, solicitând, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând Decizia civilă recurată din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În primul rând, examinarea susţinerilor recurentei nu va avea loc în raport de motivul de modificare invocat de aceasta deoarece ipoteza de plus petita (acordarea a mai mult decât s-a cerut), ca, de altfel, şi a celeilalte ipoteze din motivul de recurs invocat, presupune ca instanţa de apel să se pronunţe cu depăşirea limitelor stabilite prin obiectul cererii de chemare în judecată, ceea ce implică schimbarea soluţiei primei instanţe, în apel, în urma admiterii acestei căi de atac. Or, aşa cum s-a arătat, prin Decizia recurată, au fost respinse apelul declarat de pârâtă şi cererea de aderare la apel formulată de reclamanţi.
Prin urmare, deoarece, în parte, susţinerile recurentei permit încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi anume cele privind confirmarea, de către Curte, a sentinţei sub aspectul acordării măsuri reparatorii prin echivalent în raport de obiectul cererii de chemare în judecată (nu şi cele privind cuantumul acestora), Înalta Curte va proceda la analiza hotărârii atacate prin prisma acestui motiv de nelegalitate.
Din această perspectivă, Decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea limitelor de învestire.
Într-adevăr, prin acţiune, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului Vila C. şi a terenului aferent, iar nu măsuri reparatorii prin echivalent.
Cu toate acestea, în ipoteza în care se constată că imobilul pretins, în tot sau în parte, nu poate fi restituit în natură, trebuie stabilite măsuri reparatorii prin echivalent, de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării sau, dacă este cazul, prin hotărârea instanţei de judecată.
Această obligaţie subzistă şi în absenţa formulării unei cereri exprese din partea notificatorului deoarece este prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi răspunde scopului pentru care actul normativ a fost adoptat, şi anume acela de a se asigura o reparaţie, în natură sau în echivalent, pentru cei care au fost deposedaţi în mod abuziv de imobilele lor în perioada regimului politic trecut.
În acest sens, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, „în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent".
De asemenea, potrivit art. 10 alin. (1) din aceeaşi lege, „în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent".
Potrivit art. 26 alin. (1) din aceeaşi lege în forma actuală, „dacă restituirea în natură nu este posibilă deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată… să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv…".
În acelaşi sens, în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma de la data intrării în vigoare, se prevedea obligaţia unităţii deţinătoare de a face persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului, dacă acesta nu putea fi restituit în natură.
În raport de situaţia de fapt reţinută în legătură cu imobilul pretins de reclamanţi, şi anume că, construcţia iniţială a fost demolată în cea mai mare parte, iar cea actuală defineşte un imobil nou în sensul Legii nr. 10/2001, şi de textele de lege arătate mai sus, în mod corect, Curtea de Apel a confirmat soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte obligarea pârâtei de a face o ofertă de restituire prin echivalent pentru construcţia preluată de la autorii reclamanţilor şi terenul aferent acesteia, imposibil de restituit în natură, chiar şi în absenţa formulării unei cereri exprese în acest sens, de către notificatori.
Referitor la valoarea în limitele căreia vor fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent, Înalta Curte nu poate examina criticile recurentei deoarece acestea vizează exclusiv stabilirea acestei valori în funcţie de probele administrate în cauză, şi anume expertizele întocmite în fazele procesuale anterioare.
În esenţă, recurenta afirmă că experţii ce au întocmit lucrările solicitate au fost imparţiali şi au supraevaluat imobilul în litigiu.
Or, în prezent, instanţa de recurs nu mai poate reevalua situaţia de fapt din perspectiva probelor administrate în raport de actuala structură a recursului, motivul de casare ce permitea o asemenea analiză (art. 304 pct. 11 C. proc. civ.) fiind abrogat prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
Pe de altă parte, cât priveşte obiectivitatea experţilor ce au întocmit lucrările de specialitate în apel, recurenta a formulat o cerere de recuzare, respinsă prin încheierea de şedinţă din 20 decembrie 2006 a Curţii de Apel.
Atât timp cât încheierea sus-menţionată nu a fost atacată, în mod expres, în condiţiile art. 34 alin. (2) C. proc. civ., recurenta nu poate pune în discuţie obiectivitatea experţilor la întocmirea raportului de expertiză, aceasta prezumându-se absolut faţă de soluţia pronunţată asupra cererii de recuzare.
De altfel, şi dacă s-ar aprecia că, prin susţinerile pârâtei prezentate în cererea de recurs, aceasta ar fi înţeles să atace încheierea de respingere a cererii de recuzare, motivele invocate reprezintă simple afirmaţii, fără suport probator.
Faptul că partea nu este de acord cu valorile propuse de experţi pentru imobilul în litigiu, imposibil de restituit în natură, nu se circumscriu unor motive de recuzare, care să pună la îndoială imparţialitatea specialiştilor în efectuarea lucrărilor, iar prietenia lor cu intimaţii reclamanţi, care să se circumscrie într-un interes în efectuarea unei expertize favorabile părţilor respective, nu a fost dovedită de recurentă.
Pentru toate aceste motive, Înalta Curte constată că, în limitele criticilor ce au putut fi analizate faţă de structura actuală a recursului, instanţa de apel a procedat la o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în materie, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge calea de atac declarată de pârâtă, ca nefondată, nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C. SA împotriva deciziei nr. 52/A din 6 aprilie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1965/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1935/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
