ICCJ. Decizia nr. 2019/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2019/2011
Dosar nr. 33861/299/2010
Şedinţa din 4 martie 2011
Camera de consiliu
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:
Reclamantul Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi B. a solicitat instanţei de judecată, în contradictoriu cu debitoarea SC G.N.C. A.T. SRL, creditor fiind SC T.L.I.F.N. SA autorizarea intrării executorilor judecătoreşti în încăperile ce reprezintă domiciliul, reşedinţa sau sediul debitoarei, precum şi în orice alte locuri în vederea executării titlurilor executorii din dosarul de executare 241/2010 al BEJ Asociaţi B.
În motivare a arătat că dosarul de executare s-a format în baza titlului executor reprezentat de contractul de leasing financiar nr. 27678 din 4 martie 2008 încheiat între SC T.L.I.F.N. SA (locator-creditor) şi SC G.N.C. A.T. SRL (utilizator-debitor), creditoarea trebuind să ridice de la debitoare mai multe autoturisme, care au fost utilizate în sistem de leasing.
Cum, în speţă, titlul executor este un contract de leasing financiar şi nu o hotărâre judecătorească, motivat de faptul că există pericolul sustragerii bunurilor de la urmărire s-a solicitat autorizarea intrării executorilor judecătoreşti în spaţiile deţinute de debitoare în vederea realizării procedurii de executare, în temeiul dispoziţiilor art. 3841 alin. (2) C. proc. civ.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Focşani, prin sentinţa civilă nr. 38 din 7 iunie 2010 a admis excepţia, invocată din oficiu, de necompetenţă teritorială a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a decide astfel Judecătoria Focşani a reţinut incidente cauzei dispoziţiile art. 969 C. civ., potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, în raport de împrejurarea că prin art. 21.1 din contractul de leasing, ce reprezintă titlul executor, s-a stabilit că orice litigiu decurgând sau în legătură cu acest contract se va soluţiona de către instanţele competente de la sediul locatorului, locator cu sediul în Bucureşti, sectorul 1.
Astfel învestită, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 16877 din 2 septembrie 2010 a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile în favoarea Judecătoriei Focşani şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Considerentele acestei hotărâri au avut în vedere faptul că dispoziţiile art. 3841 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că în cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătoreşti, la cererea executorului judecătoresc, instanţa de executare va putea da autorizarea demersurilor necesare în procedura executării.
Totodată, potrivit dispoz. art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în speţă cea de la sediul debitoarei.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a apreciat că aceste norme sunt de ordine publică şi nu se poate deroga de la ele.
Înalta Curte, urmează să constate că în cauză competenţa soluţionării cauzei revine Judecătoriei Focşani, pentru considerentele ce succed:
Problema asupra căreia cele două instanţe au statuat în mod diferit este aceea dacă prorogarea convenţională (voluntară) de competenţă, în temeiul unei înţelegeri a părţilor, poate interveni şi în materia încuviinţării de către instanţă a executării silite.
Este adevărat că potrivit contractului de leasing financiar nr. 27678 din 4 martie 2008, depus în copie la dosarul cauzei, se stabileşte anticipat, prin dispoziţia inserată în art. 21.1. al acestui contract, o clauză atributivă de competenţă, în favoarea instanţelor competente material de la sediul locatorului.
Potrivit dispoziţiilor art. 969 C. civ., convenţia părţilor are valoare de lege între părţi, iar dispoz. art. 19 C. proc. civ. nu împiedică părţile să convină asupra instanţei competente să soluţioneze litigiul în pricinile privitoare la bunuri, cu anumite excepţii pentru care legea instituie o competenta exclusivă.
Dispoziţiile art. 3841 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că în cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătoreşti, la cererea executorului judecătoresc, instanţa de executare va autoriza, prin hotărâre, intrarea în locurile menţionate la alin. (1), respectiv în încăperile ce reprezintă domiciliul, reşedinţa sau sediul unei persoane, precum şi în orice alte locuri, cu consimţământul acesteia, iar în cazul de refuz, cu forţa publică.
Calificarea instanţei de executare este făcută de legiuitor la art. 373 alin. (2) C. proc. civ., ca fiind „judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, dacă legea nu prevede altfel."
Rezultă că locul executării silite este criteriul stabilit de lege în determinarea instanţei de executare, ca instanţă căreia îi revine competenţa teritorială de soluţionare a cererilor de încuviinţare a executării, or acest criteriu are în vedere locul unde se realizează în mod efectiv executarea, loc care nu se confundă cu acela unde îşi are sediul organul de executare.
În procedura executării silite, locul executării este acela unde se află bunurile supuse urmăririi,sau, în absenţa indicării de către creditor a locului unde se află bunurile debitorului asupra cărora se va face executarea silită, acesta se prezumă a fi cel de la domiciliul debitorului.
În acest context al analizei, se constată că şi în cazul în care părţile au stabilit anticipat printr-o clauză compromisorie competenţa teritorială de soluţionare a eventualelor litigii decurgând din executarea silită a obligaţiilor lor contractuale, acestea nu pot invoca beneficiul unei astfel de opţiuni, întrucât numai legea poate determina o excepţie de la regula instituită prin textele normative enunţate nu şi convenţia părţilor.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1990/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2025/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
