ICCJ. Decizia nr. 1922/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1922/2011
Dosar nr. 3032/84/2009
Şedinţa publică din 3 martie 2011
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08 septembrie 2009 pe rolul Tribunalului Sălaj, reclamanta H.E.M. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Zalău şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea dispoziţiei nr. 2937din 11 august 2009 emisă de pârât, obligarea acestuia la întocmirea dosarului pentru plata despăgubirilor şi la înaintarea dosarului Comisiei Centrale pentru Stabilirea şi Plata Despăgubirilor.
Prin sentinţa civilă nr. 2858 din 17 decembrie 2009, Tribunal Sălaj a admis contestaţia, a anulat dispoziţia nr. 2937 din 11 august 2009 emisă de Primarul Municipiului Zalău privind soluţionarea notificării nr. 422 din 13 august 2001 şi a obligat pârâtul la întocmirea dosarului privind plata despăgubirilor cuvenite pentru imobilul demolat, identificat în C.F. 1287 nr. top 550 compus din casă şi 791 mp teren, moştenite în cotă de 1/2 de contestatoare în urma decesului autorului ei, I.I.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, prin notificarea nr. 422 din 13 august 2001 reclamanta H.E.M., alături de I.V. (soţia fiului defunctului I.I.), a solicitat restituirea prin echivalent a imobilului identificat sub nr. top 550 din C.F. 1287 Zalău, în calitate de moştenitoare ale defunctului I.I., decedat la data de 25 iulie 1950.
Prin dispoziţia nr. 2937 din 11 august 2009 a fost respinsă notificarea nr. 422 din 13 august 2001, cu motivarea că documentaţia depusă de către notificatoare este incompletă.
Contestaţia împotriva acestei decizii a fost formulată numai de către una dintre notificatoare, respectiv H.E.M.
Prin actele de stare civilă precum şi prin notificarea depusă în condiţiile Legii nr. 10/2001, aceasta face dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului din C.F. 1287 Zalău, top 550, proprietatea tabulară a antecesorului său, I.I. Cerinţa intimatului privind obligaţia reclamantei de a depune certificat de moştenitor după defunctul I.I. este superfluă faţă de reglementările cuprinse în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termenul legal reclamanta, solicitând schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 2858 din 17 decembrie 2009, sub aspectul cotei ce urmează a-i fi atribuită.
Sentinţa civilă nr. 2858 din 17 decembrie 2009 a fost atacată cu apel şi de pârâtul Primarul Municipiului Zalău, care a solicitat schimbarea hotărârii în sensul emiterii unei dispoziţii de soluţionare a notificării nr. 422 din 13 august 2001, cu propunerea de acordare a despăgubirilor doar pentru imobilul casă identificat în C.F. 1287, nr. top 550, nu şi pentru suprafaţa de 791 mp teren.
Prin Decizia nr. 125A din 29 aprilie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis ambele apeluri şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâtul la întocmirea dosarului pentru plata despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru cota de 1/1 din construcţia demolată ce a existat pe parcela cu nr. top.550 din C.F. 1287 Zalău ce a aparţinut defunctului I.I. şi a înlăturat dispoziţiile referitoare la terenul în suprafaţă de 791 mp.
În ce priveşte apelul reclamantei H.E.M., curtea de apel a reţinut următoarele:
Reclamanta a solicitat, împreună cu soţia supravieţuitoare a fratelui său, restituirea prin echivalent a imobilului înscris în C.F. 1287 Zalău, nr. top 550, proprietatea tabulară a antecesorului ei, I.I.
Notificarea a fost respinsă prin dispoziţia nr. 2937din 11 august 2009, iar contestaţia împotriva acestei dispoziţii a fost formulată numai de reclamanta H.E.M.
Soţia supravieţuitoare a fratelui reclamantei, numita I.V., după ce a formulat notificare, nu a mai uzat de toate celelalte căi pentru redobândirea dreptului de proprietate, astfel încât raportat la art. 4 din Legea 10/2001, reclamanta are dreptul să beneficieze de cota fratelui decedat, respectiv şi de cota acestuia de 1/2 parte care i-ar fi revenit.
În privinţa pretenţiilor părţilor legate de suprafaţa de 791 mp teren, instanţa de apel a reţinut că imobilul înscris în C.F. 1287 Zalău, nr. top 550 a fost compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 791 mp. Construcţia a fost demolată, iar pe teren este edificată o altă construcţie.
Reclamanta împreună cu soţia supravieţuitoare a fratelui său, numita I.V., au formulat notificarea înregistrată sub nr. 422 din 13 august 2001, prin care au solicitat restituirea prin echivalent a imobilului casă de locuit înscrisă în C.F. 1287 Zalău, nr. top 550.
Această notificare a fost soluţionată prin dispoziţia nr. 2937 din 11 august 2009, dispoziţie pe care reclamanta a înţeles să o atace, plângerea constituind obiectul prezentei cauze.
Reclamanta împreună cu I.V. au mai formulat o altă notificare, înregistrată sub nr. 420 din 13 august 2001, prin care au solicitat restituirea prin echivalent a terenului cu nr. top 550 din C.F. 1287 Zalău.
Această notificare a fost soluţionată prin dispoziţia nr. 2398 din 27 iulie 2009, în sensul respingerii ei.
Reclamanta nu a înţeles să atace această ultimă dispoziţie, cel puţin în prezenta cauză, astfel că dispoziţia tribunalului de obligare a intimatului la întocmirea dosarului şi pentru plata despăgubirilor pentru suprafaţa de 791 mp teren, este nelegală.
Prin urmare, apreciind că prima instanţă a dispus asupra a ceea ce nu s-a cerut, Curtea de Apel a înlăturat dispoziţiile sentinţei referitoare la terenul în suprafaţă de 791 mp.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs atât reclamanta H.E.M. cât şi pârâtul Primarul Municipiului Zalău.
1. Prin recursul formulat, reclamanta critică Decizia instanţei de apel pentru următoarele considerente întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Instanţa a încălcat prevederile Legii 10/2001, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea de Apel a preluat susţinerea pârâtului în sensul că reclamanta ar fi solicitat imobilul-teren printr-o notificare separată, însă acest aspect a fost deja clarificat în faţa primei instanţe căreia i s-a prezentat originalul notificărilor formulate, putându-se constata că inclusiv originalul prezintă foarte multe nereguli, adăugiri, ştersături, care nu aparţin reclamantei.
În plus, problema dispoziţiei emise şi neatacate de reclamanta din prezenta cauză nu a fost invocată decât în faza de judecată a apelului. Prin urmare, au fost formulate motive noi de către pârât, care se impuneau a fi respinse.
Este real că pe notificarea formulată în temeiul Legii 10/2001 figurează imobilul situat în Zalău, înscris în C.F. 1287 nr. top. 550 şi că după indicarea numărului topografic apare notarea „casă de locuit". Notificarea este însă plină de adăugiri şi corecturi care au fost făcute ulterior, fără ştirea sau acordul reclamantei, iar această menţiune este una dintre ele. Notificarea anexată de pârât motivelor de apel pe care le-a formulat prezintă aceleaşi nereguli ca şi cea mai sus menţionată. Suprafaţa care figurează în notificare a fost eronată, aspect care rezultă cu uşurinţă din lectura cărţii funciare.
Prin urmare, notificarea formulată de reclamanta în prezenta cauză viza întregul imobil - casă şi teren -, care, de-altfel, se identifică cu aceleaşi date de carte funciară, nefiind unităţi distincte.
Mai mult, fiind vorba despre un singur imobil înscris în aceeaşi carte funciară şi având în singur număr topografic, imobil care constă în casă şi teren, în situaţia în care reclamanta ar fi solicitat acest imobil prin două notificări separate, era obligaţia pârâtului rezultată din prevederile Legii 10/2001 de a emite o singură dispoziţie care să vizeze acest imobil.
Se mai arată că, există o încălcare a prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în contextul în care reclamanta nu se mai află în proprietatea bunului său şi nici nu a primit vreo despăgubire până în acest moment pentru acest bun de care a fost în mod abuziv privată de statul român.
2. Prin recursul declarat, pârâtul Primarul Municipiului Zalău formulează următoarele critici de nelegalitate:
În cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (4) din Legea 10/2001, deoarece comoştenitoarea I.V. a depus notificare în calitate de moştenitor unic al soţului său I.I. (fratele reclamantei), dar a renunţat la dreptul pretins prin notificare prin neatacarea dispoziţiei de soluţionare a notificării. Renunţarea numitei I.V. la calea de atac prevăzută de lege nu poate profita reclamantei, condiţiile art. 4 alin. (4) din lege fiind întrunite numai dacă numita I.V. nu ar fi formulat notificare.
Se mai arată că prin notificarea nr. 422 din 13 august 2001 s-a solicitat numai restituirea casei de locuit, nu şi a terenului aferent, care, de altfel, fusese solicitat de reclamantă în procedura Legii 18/1991.
În drept sunt indicate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin recursurile declarate în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
1. Recursul declarat de reclamanta H.E.M. este nefondat.
Prin interpretarea probelor administrate în cauză, instanţa de apel a stabilit că reclamanta H.E.M. împreună cu soţia supravieţuitoare a fratelui său, numita I.V., au formulat două notificări şi anume: notificarea înregistrată sub nr. 422 din 13 august 2001, prin care au solicitat restituirea prin echivalent a imobilului casă de locuit înscrisă în C.F. 1287 Zalău, nr. top 550 şi care a fost soluţionată prin dispoziţia nr. 2937 din 11 august 2009, dispoziţie pe care reclamanta a înţeles să o atace în prezenta cauză şi notificarea înregistrată sub nr. 420 din 13 august 2001, prin care au solicitat restituirea prin echivalent a terenului cu nr. top. 550 din C.F. 1287 Zalău.
Ultima notificare a fost soluţionată prin dispoziţia nr. 2398 din 27 iulie 2009, în sensul respingerii ei, însă reclamanta nu a învestit instanţa în prezentul litigiu cu soluţionarea unei contestaţii îndreptate împotriva acestei decizii.
Situaţia de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din probele administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce ţin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanţei de recurs să cenzureze modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
În consecinţă, Înalta Curte nu poate verifica hotărârea instanţei de apel sub aspecte ce ţin de stabilirea situaţiei de fapt rezultată din interpretarea probelor administrate. Or, împrejurarea că reclamanta a formulat două notificări, una înregistrată sub nr. 422 din 13 august 2001 şi cealaltă sub nr. 420 din 13 august 2001, faptul că prin prima dintre ele s-a solicitat restituirea prin echivalent a imobilului casă de locuit înscrisă în C.F. 1287 Zalău, nr. top 550, iar prin cea de-a doua restituirea prin echivalent a terenului cu nr. top. 550 din C.F. 1287 Zalău sunt aspecte ce aparţin stării de fapt stabilită de instanţa de apel prin coroborarea şi interpretarea dovezilor administrate.
A aprecia în această fază procesuală că notificarea înregistrată sub nr. 422 din 13 august 2001 viza întregul imobil - casă şi teren înscris în C.F. 1287 Zalău, nr. top 550, înseamnă a reinterpreta probatoriul administrat, ceea ce nu este permis, faţă de natura controlului judiciar care poate fi exercitat pe calea recursului, şi care nu poate viza decât aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate.
Din aceleaşi considerente, instanţa de recurs nu poate analiza susţinerile recurentei legate de conţinutul celor două notificări, de eventualele ştersături sau adăugiri pe care acestea le-ar conţine ori de interpretarea termenilor folosiţi în cuprinsul lor, şi care ar demonstra, în opinia reclamantei, împrejurarea că, în realitate, notificarea înregistrată sub nr. 422 din 13 august 2001 a avut ca obiect întregul imobil - casă şi teren înscris în C.F. 1287 Zalău.
Pe de altă parte, nu se poate susţine că, prin hotărârea recurată, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 294 C. proc. civ., pronunţând Decizia recurată în baza unei cereri noi, formulate pentru prima dată în faza de judecată a apelului.
Nu a existat din partea apelantului-pârât o cerere nouă formulată în apel şi care să aibă ca obiect dispoziţia nr. 2398 din 27 iulie 2009 prin care a fost soluţionată notificarea înregistrată sub nr. 420 din 13 august 2001. Existenţa celor două acte a fost invocată ca o dovadă în susţinerea motivelor de apel formulate, înscrisurile care le cuprind fiind depuse în cadrul probatoriului administrat în acea fază procesuală.
Nu poate fi primită nici critica vizând împrejurarea că, în situaţia în care reclamanta ar fi solicitat imobilul înscris în C.F. 1287 Zalău, nr. top 550 prin două notificări separate, era obligaţia pârâtului, rezultată din prevederile Legii 10/2001, de a emite o singură dispoziţie care să vizeze acest imobil deoarece instanţele nu au fost învestite să analizeze legalitatea dispoziţiei emise din perspectiva acestei pretinse cauze de nulitate.
Susţinerile recurentei vizând încălcarea drepturilor recunoscute prin Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, sunt formulate pentru prima dată în această fază procesuală şi nu învestesc în mod legal instanţa de recurs cu analiza lor. Chiar reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat instanţei obligarea pârâtului la întocmirea documentaţiei necesare privind acordarea despăgubirilor ce i se cuvin pentru imobilul în litigiu, recunoscând incidenţa normelor Legii 10/2001 în privinţa regimului juridic aplicabil bunului a cărui restituire a solicitat-o în procedura reglementată de acest act normativ.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta H.E.M.
2. Recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Zalău este fondat sub următoarele aspecte:
Instanţa de apel a făcut o greşită interpretare în cauză a prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea 10/2001.
Potrivit textului de lege menţionat, „de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire".
În cauză, notificarea înregistrată sub nr. 422 din 13 august 2001 a fost formulată de reclamanta H.E.M. împreună cu soţia supravieţuitoare a fratelui său. Notificarea a fost respinsă prin dispoziţia nr. 2937 din 11 august 2009, iar contestaţia împotriva acestei dispoziţii a fost formulată numai de reclamanta H.E.M.
Legea 10/2001 reglementează două etape succesive: una administrativă, obligatorie, şi una judiciară, facultativă, care priveşte controlul judecătoresc al actelor emise în temeiul acestei legi, în cadrul procedurii administrative prealabile.
Împrejurarea că unul dintre comoştenitori, după ce a formulat notificarea prin care a declanşat procedura administrativă, nu a înţeles să mai urmeze procedura judiciară şi să atace în justiţie dispoziţia prin care s-a finalizat această procedură, nu duce la pierderea dreptului recunoscut prin dispoziţia emisă de unitatea sau entitatea notificată în favoarea comoştenitorului care uzează de procedura judiciară.
Trimiterea pe care art. 4 alin. (4) din Legea 10/2001 o face la procedura cuprinsă în cap. III al Legii trebuie interpretată ca vizând acele dispoziţii cuprinse în capitolul menţionat prin care se reglementează procedura notificării. Textul acordă beneficiul unei cote suplimentare în favoarea moştenitorilor persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire, iar nu în favoarea celor care au urmat procedura judiciară al cărei caracter facultativ este, de altfel, incontestabil.
Pe de altă parte, o interpretare contrară ar însemna încălcarea principiului disponibilităţii, întrucât ar însemna obligarea la exercitarea unei contestaţii în condiţiile în care, este posibil, ca persoana notificată să fie mulţumită cu măsurile reparatorii acordate prin dispoziţia prin care i-a fost soluţionată notificarea.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, atâta timp cât comoştenitoarea I.V. a formulat, alături de reclamantă, notificarea nr. 422 din 13 august 2001, împrejurarea că numai reclamanta a contestat în justiţie dispoziţia emisă în soluţionarea notificării, nu naşte în favoarea acesteia dreptul de a beneficia şi de cota recunoscută prin dispoziţie în favoarea comoştenitoarei I.V., curtea de apel interpretând în mod greşit prevederile art. 4 alin. (4) din Legea 10/2001.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Zalău şi, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica în parte Decizia, în sensul că, potrivit art. 296 C. proc. civ., va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 2858 din 17 decembrie 2009 a Tribunalului Sălaj ca nefondat.
Pentru considerentele expuse în analiza recursului declarat de reclamantă, Înalta Curte nu va analiza susţinerile vizând conţinutul notificării formulate.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta H.E.M. împotriva deciziei nr. 125/A din 29 aprilie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie.
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Zalău.
Modifică în parte Decizia, în sensul că respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 2858 din 17 decembrie 2009 a Tribunalului Sălaj, secţia civilă, ca nefondat.
Păstrează restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1925/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1920/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
